TERAPIA PRIN CULTURĂ: Tatiana de Rosnay...

... sau mitul familiei

Fiindcă scriu, îmi place să îmi încep ziua citind dintr-o carte sau urmărind interviul vreunui scriitor. Am senzația că numai așa mi se deschid zăgazurile minții și partea creativă, hrănită cum se cuvine, începe să producă. Este o chestiune de minute, o pagină sau două de carte ori un fragment de interviu.

Însă nu mi-am imaginat că voi da peste un interviu pe care îl voi  asculta în întregime pentru ca, mai apoi, să continui căutările pe același subiect până când puzzle-ul va fi complet și voi avea impresia că invitata respectivelor emisiuni este o cunoștință mai veche pe care, asemenea unui personaj de roman, am avut-o alături, la masa mea de lucru.


Este vorba despre Tatiana de Rosnay. O apariție distinctă, o franco-englezoaică (cum îi place să se definească), o scriitoare care emană fericire dar scrie cărți uneori sumbre. (cum o definesc ziariștii).
Dar nu e tristă deloc, este chiar amuzantă, cum ține ea să sublinieze. A urmat întotdeauna sfatul mamei sale englezoaice și, anume, să zâmbească si lumea va zâmbi împreuna cu ea (“smile and the world smiles with you”).
Îi place să danseze în salon pe muzica formației Abba (în special, Dancing Queen), iubește rețelele de socializare fiindcă o țin în contact cu cititorii și nu numai, îi place să meargă pe jos și a renunțat să își mai vopsească părul făcând din albul grizonat o adevărată “marcă de fabrică”.

Tatiana de Rosnay a scris cărți de succes dar a avut nevoie de tărie ca să își realizeze visurile. Deși a început să scrie la vârsta de zece ani, reușita a venit târziu. A acumulat în doi ani patruzeci de refuzuri din partea editorilor pentru o carte care avea să devină mai apoi un succes, Se numea Sarah (sau Sarah’s Key, versiunea originală în limba engleză). Cartea a fost ulterior ecranizată cu titlul englez și filmul a avut-o în rolul principal pe actrița Kristin Scott-Thomas.
În anul 2007, la patruzeci si cinci de ani, își vede romanul în lista bestsellurilor în Franța și, neîncrezătoare, gândește că este doar un foc de paie. Își decupează din ziare recenziile și le pune pe pereți ca o amintire frumoasa a unicului său succes literar.

Dar aventura continuă și, peste ani, ne vorbește despre o altă carte care are un subiect foarte drag ei. Este o biografie a scriitoarei pe care o admiră cel mai mult, Daphne du Maurier, autoarea celebrului roman Rebecca.


Cartea Tatianei se numește Manderley Forever și este povestea unei scriitoare nonconformiste, spusă de o altă scriitoare nonconformistă.
Nu este doar o biografie, ci are caracteristicile unei adevărate anchete literare. Autoarea ia legatura cu familia scriitoarei engleze, călătorește prin locurile care apar în cărțile ei, îi descoperă și îi publică secretele. Cu minuțiozitatea unui cercetător, cu răbdarea și logica insuflate de tatăl său, om de știință, un adevărat pionier în tehnologie.
O face ca o scriitoare de talent, aproape în comuniune cu idolul său. Căci, numai așa, se explică interesul nu numai pentru moștenirea literară lăsata de Daphne du Maurier, ci și pentru personalitatea ei complexă, pentru evoluția sa de la o fată tânără cu pasiunea scrisului până la o veritabilă scriitoare.

Când scrii biografia cuiva, susține autoarea, trebuie să îi înțelegi toate “click”-urile, acele momente unice în care se declanșează ceva. Trebuie să vezi ce vedea, să simți ce simțeau alții când persoana respectivă intra în camera. Poate de aceea, Tatiana a cumparat parfumul Vent Vert de Balmain, preferatul lui Daphne du Maurier, și a stropit cu câteva picături camera de lucru.

Daphne du Maurier prin Rebecca, prima carte pe care Tatiana a primit-o în dar de Crăciun, la vârsta de doisprezece ani, i-a dat scriitoarei certitudinea unei alegeri în viață și pasiunea pentru memoria zidurilor. Căci în Rebecca se vorbește despre Manderley și Manderley nu este decât un nume inventat pentru Menabilly (în Cornwall), casa în care Daphne du Maurier a trăit și a creat timp de douăzeci și cinci de ani.
Și i-a mai dat pasiunea pentru povești neterminate. Pasiune pe care o cultivă și prin propriile romane.

Tatiana de Rosnay, atrasă de nonconformism ca mulți alți artiști, are ceva care o deosebește de ei. Și poate tocmai această caracteristică îi dă umanitate și o apropie și mai mult de cititori.
Tatiana de Rosnay își iubește personajele, uneori izolate și distante, dar nu se confundă cu ele.
Ea crede cu tărie, spre deosebire de alți artiști care trăiesc și au succes în singurătate, că reușita este în familie.

Familia te ajută să crești, te apară de rău și este oaza de pace a fiecăruia. Iar educația te ajută să îți găsești drumul și să îl menții. Fiindcă, cum spunea o altă femeie puternică din familia sa și, anume, bunica de origine rusă, “îți este permis să cazi dar este UN ORDIN să te ridici!”.
Părinții au încurajat-o de mică fără să o judece niciodată pentru alegerile ei, iar la nivel personal a trecut prin anorexie și bulimie și a ieșit din spirala autodistrugătoare prin întâlnirea cu un barbat care a ajutat-o. Și a iubit-o. Soțul ei.

Este fiică, mamă, mătușă. În familie este adevarata Tatiana.

Vă invit să o cunoașteți prin cărțile ei precedente (Se numea SarahVieti secrete) și să aprofundați legătura dintre două mari scriitoare, recitind Rebecca și citind, dacă aveți ocazia, Manderley for ever.




Un comentariu:

  1. Foarte interesant articol si frumos scris... M-ai facut curioasa si voi cauta cartile ei.

    RăspundețiȘtergere

Context...

Am început sã învãț italiana la opt ani, în clasa a doua a unei școli normale de cartier.  Am început cu muzicã, poezii, mici piese de teatr...