duminică, 25 noiembrie 2018

Niciodatã nu e prea târziu...



Zilele trecute am urmărit un interviu al scriitoarei Ileana Vulpescu. Un intelectual de rasă. O femeie care a trecut prin multe dureri și care își duce bătrânețea cu suferință, dar și cu demnitate. Un om care nu mai are bani de cărți și a început să îi recitească pe clasici. Câți i-au mai rămas în biblioteca din care, încetul cu încetul, a vândut (sau donat) manuscrisele de valoare.
Ileana Vulpescu face o analiză sinceră, uneori de-a dreptul tandră, a pasiunii pentru literatură, a atașamentului său față de țară, a lumii în care trăim și pe care din ce în ce mai puțin o înțelegem.

Pentru vizionare, click aici: https://www.youtube.com/watch?v=cijLPMeTTXQ

Nici o clipă însă Ileana Vulpescu, deși pesimistă declarată, nu m-a deprimat. A analizat, a tras concluzii, a vorbit despre cultură, muncă, iubire. Da, despre iubire și, mai precis, despre dragoste la prima vedere. Crede cu tărie că există deși nu a simțit-o niciodată. A iubit cu dăruire, dar nu s-a aprins pe moment.

Romulus și Ileana Vulpescu
Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viața asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat și-atât de frumos? Dacă mâine aș lua viața de la capăt și cineva m-ar pune să aleg, înfățișând-mi de la început și suferința cu care-aș plăti bucuria, eu tot te-aș alege!
(din Arta conversației)

M-am întrebat de ce asemenea personalități nu sunt intervievate mai des, pe posturi urmărite și de tineri, asa încât să ajungă direct la inima si mintea generațiilor de astăzi, a celor de la care se cere mult, cărora li se dă puțin și pe sărite.
Sunt modele de viață și cultură, oameni care trec prin multe suferințe, cad, se ridică și au puterea de a zâmbi. Iar când vorbesc nu o fac ca să îi judece pe ceilalți, să critice tot ce mișcă sau să atace opinii diferite de ale lor.
Eu nu pot să zic că m-a răsfățat critica literară, nici nu m-a ignorat total, dar nici nu m-a băgat în seamă cu niște lucruri care zic eu că ar fi meritat. Dar eu nu mă supăr, pentru că socotesc așa: o istorie a unei literaturi este ca o antologie, reprezintă gustul cuiva. Și dacă persoanei respective eu nu îi sunt pe gust, eu de ce să mă supăr?! Dacă un critic literar scrie foarte bine despre tine, nu te face nici mai talentat, nici mai deștept! Iar dacă nu scrie, nu înseamnă că devii mai prost.
(fragment din interviul publicat în Q Magazine, decembrie 2010)

Se spune că niciodată nu e prea târziu să ne îndrăgostim. Adevărat, cred.
Eu aș mai spune ceva: Niciodată nu e prea târziu să ne apucam de citit!

O doamnă drăguță m-a întrebat ce sens are să citești ficțiune (lat. fictio = născocire), adică o poveste inventată, produsă de imaginația scriitorului și care nu corespunde unei realități trăite de autor, de prieteni, de cineva din familia lui. Timp pierdut. 
Eu cred că literatura îți dă o altă cunoaștere, una sensibilă. Lumea nu este guvernată doar de interese de piață, de decizii comerciale. Este și o lume guvernată de emoții, de senzații, de pasiuni, de entuziasm sau renunțare.
sursa Book Riot
Iar romancierul este cel care observă și își pune întrebări. În ele ne putem regăsi cu poveștile noastre, cu nedumeririle noastre. 

Deci, haideți să ne cumpărăm o carte bună!

 Iar pentru atmosferă, să ascultăm o piesa vintagehttps://www.youtube.com/watch?v=0aLoezucIzk


Francoise Hardy



O săptămână frumoasă!

luni, 19 noiembrie 2018

De frumusete te saturi in patruzeci de zile; de caracter frumos nici in patruzeci de ani (proverb turcesc)


MEGHAN MARKLE -sursa Funweek
ALESSANDRO GASSMANN - sursa Il sussidiario.net
Am citit zilele acestea două articole care m-au impresionat și m-au pus pe gânduri.
Unul despre Meghan Markle, nou-intrată în familia regală a Marii Britanii, protagonista indiscutabilă a unei nunți pe care am urmărit-o cu pasiunea unui copil pentru povești cu prinți și prințese. O actriță americană pe care o dorim toți modernă, feministă dar o criticăm fiindcă nu se adaptează protocolului de curte și preferă espadrilele, sau nu își pune ciorapi de mătase pe călduri înăbușitoare. Pentru că, la urma urmei, ne plac mai mult prințesele care arată a prințese decât prințesele fete obișnuite care își aranjează bretonul în timp ce directorul vreunui muzeu le explică istoria unui tablou renumit sau a unui exponat de prestigiu.
Al doilea articol se referea la actorul italian Alessandro Gassmann. 

Vittorio Gassman
Fiul lui Vittorio Gassman, unul dintre monștrii sacri ai scenei italiene, a călcat pe urmele tatălui său cu modestie și multă muncă, și-a construit o carieră în ciuda criticilor care îl priveau ca pe un simplu băiat cu pile. 
Astăzi este foarte apreciat de critica de specialitate și extrem de iubit de public.
De unde până unde paralela mea?
Paralela pleacă de la ideea de frumusețe exterioară, de la ceea ce noi numim aparență și toată viața încercăm să o depășim, să pătrundem în spațiul real în care găsim caracterul unei persoane, adevărul unei existențe. Fiindcă ceea ce este cu adevărat important nu e declarația de intenții a unui om, ci ceea ce face el zi de zi și, mai ales, cum este perceput de colaboratorii săi apropiați, de oamenii de încredere, de cei cu care vine în mod obișnuit în contact.  
Meghan Markle, mireasa naturală și emoționată din transmisia BBC, se pare că se transformă într-o scorpie. Cel puțin așa susțin ziarele. După ce a încercat forțarea unui protocol privind diadema de purtat în ziua nunții (situație rezolvată de regină cu un răspuns sec: Meghan nu poate obține chiar tot), a reușit să semene zâzanie între frați (William și Harry au anunțat că își vor împărți activitățile de binefacere, fiecare dintre ei cu propria echipă și gestiune separată), iar colaboratorii ducesei de Sussex își dau rând pe rând demisia. Ea și Harry și-au pierdut al treilea asistent personal în cele șase luni care au trecut de la nunta regală.
Întâi a fost Lane Fox, timp de cinci ani omul de încredere al prințului Harry. A urmat Samantha Cohen, secretar privat al familiei timp de 17 ani. Iar zilele acestea Melissa, o figură fundamentală, întotdeauna în spatele lui Meghan, un om capabil să rezolve probleme de ultim minut precum pretențiile  ramurii contestatare din familia lui Meghan.
sursa: Rai Com SpA
Alessandro Gassmann, ca protagonist al unui serial polițist ambientat în sudul Italiei,  a filmat pentru o lungă perioadă de timp în orașul Napoli. Și-a respectat echipa, a fost punctual la lucru, modest și respectuos cu locuitorii care trebuiau să suporte învălmășeala creată de prezența unei echipe cinematografice în cartierul lor.
Ce a declarat după această experiență de luni și luni de filmare pentru serialul I bastardi di Pizzofalcone?
"Napoli este un oraș ce nu trăiește depresia care caracterizează această perioadă a vieții noastre culturale, sociale și politice". 
Napoli, Teatro San Carlo
Napoli, spune el, "este un oraș plin de viață, cu un număr infinit de evenimente culturale și o bogăție teatrală pe care o visăm în altă parte, cu săli care  continuă să se deschidă cu energie și pentru energii creative și de calitate". 
Cafea la Gambrinus, sursa- La Repubblica Napoli
Pentru Gassmann "Napoli, dintotdeauna, a trăit în situații de criză, prin urmare este pregătit să transforme negativul în pozitiv. Dacă ar trebui să aleg unde să trăiesc, aș alege cu siguranță aici."

Răspunsul la comportamentul celor doi?
Sursa Daily Express
Fără a da declarații, doar prin intermediul unor  surse neoficiale, unii dintre colaboratorii lui Meghan Markle au lăsat să se înțeleagă că este greu de lucrat cu ducesa de origine americană. Alții, au fugit mâncând pământul, renunțând la o situație materială deosebit de avantajoasă.
Gassmann cu De Magistris, sursa- Napoli Today
Napoli prin primarul său, Luigi de Magistris, a decis să îi confere actorului Alessandro Gassmann cetățenia onorifică a orașului de la poalele Vezuviului, ca o atestare publică a sentimentelor sale de prietenie, stimă, admirație și afecțiune. S-a dorit în mod ferm să se consolideze, oficial și indisolubil, legătura profundă dintre orașul nostru și Alessandro Gassmann.

Ce poate fi mai frumos de atât pentru un om frumos?

Vă doresc un început bun și o săptămână cu oameni (caracterial) frumoși!

Iar ca să vă meargă bine, un tribut muzical. Unul  dintre marii artiști ai orașului, unul dintre cei mai buni muzicieni ai Italiei: click aici https://www.youtube.com/watch?v=81pIF0VSfMo


P.S. Numele Gassmann apare scris în postarea mea în doua feluri. Nu, nu am greșit. Este corect asa cum este scris pentru fiecare dintre cei doi actori.
În timp ce tatăl Vittorio a pierdut un n se pare printr-o transcriere greșită în pașaport, fiul Alessandro a revenit la numele de familie original. 


duminică, 11 noiembrie 2018

Nord și sud...în Vietnam

Nord și Sud este o carte scrisă de Elizabeth Gaskell. În 2004, BBC a ecranizat-o într-o miniserie care s-a bucurat de un succes extraordinar. Uitați-vă la chipurile actorilor și veți înțelege. Iubirea aceea englezească aprinsă, exprimată cu gesturi subtile și priviri pătrunzătoare și condimentată cu câte o ieșire pasională. Adică cam tot ce ne place nouă femeilor, de la Jane Austen încoace. 
Bomboana pe tort: El. 

Sursa: Independent.ie
Richard Armitage, actor cu o prezență scenică extraordinară, cu voce adâncă și ochi expresivi. Tot ceea ce dă teatrul unui actor care se împlinește recitând în filme.

Povestea cărții (și a filmului) este, pe scurt,  următoarea:
Margaret Hale este fiica unui paroh din clasa mijlocie, o tânără care a beneficiat de o educație privilegiată, în satul său natal din sudul Angliei. Dar, atunci când tatăl său se hotărăște să se mute, este obligată să se adapteze la o viață nouă în Milton - un oraș din nordul Angliei, aflat în plină revoluție industrială.
sursa: BBC
Margaret este șocată. Este dezgustată de praful, gălăgia și proasta creștere a celor din Milton, de orientarea lor puternică către bani. Își îndreaptă atenția către cei exploatați, își arată în orice ocazie compasiunea față de muncitori. Când John Thornton, proprietarul carismatic al Marlborough Mills, devine "elevul" tatălui său, Margaret își exprimă dezgustul față de vulgaritatea și lipsa de educație a noii clase.
Cu timpul, atitudinea ei se va schimba, ca și viziunea asupra angajatorilor din noua clasă socială - în special asupra unuia care, în secret, este un mare admirator al său...
Merită!

În toate țările există un nord și un sud și fiecare se crede mai ceva ca celălalt.
În Vietnam unde a fost și un război aprig între ei, vă puteți singuri imagina!

Zilele trecute m-am certat cu o vietnameză. E mult spus m-am certat cu ea căci, de fapt, m-am certat singură.
Așteptam autobuzul de școală și în stația de lângă bloc, unde ar fi trebuit să oprească, nu era spațiu suficient de manevră. Staționau câteva mașini cu părinții unor copii sau cu dădacele lor. Asta fiindcă unii dintre ei nu au timp de odrasle și trimit pe cineva din personalul lor domestic să îi aștepte. Iar doamnele cochete stau în mașină să nu se obosească sau să se ude (ca mine!) dacă afară a început între timp răpăiala tropicală.   
Autobuzul neavând unde să oprească i-a dus pe copii mai departe pe stradă, în dreptul unui șantier. 
Mică paranteză: Aici totul este șantier pentru că au fonduri și construiesc zgârie-nori într-o veselie.

Și ce face una dintre cucoanele vietnameze, o tipă cu ochi mici și voce stridentă?
Începe să filmeze scena cu telefonul ca să trimită societății de transport proba că locul ales pentru oprire este periculos. 
Acum, pe undeva are dreptate dar, dacă vrei să îți aperi cauza (adică schimbarea stației) trebuie să o faci cinstit. Nu poti spune că transportatorul a greșit când a ales punctul de oprire și nu e loc de staționare când, de fapt, stai tu cu mașina pe el. 
Asa că am încercat să îi spun că, mai întâi, ar trebui educați părinții.
Și ea care, în general, se străduie să-mi răspundă la salut, m-a ignorat. Adică, vorbeam singură. 
Iar la sfârșit uitându-se, cum zicem noi românii, în lemne, a concluzionat că este extrem de periculos pentru copii ceea ce se întâmplă.
Am și eu de-acum o vârstă și când cineva mă trimite așa la plimbare îmi pun niște întrebări. Am exagerat cu observațiile, pare că dau lecții altora?
Probabil că fața mea exprima multe din moment ce o altă mămică, vietnameză și ea, s-a apropiat de mine și mi-a zis încet: "Nu vreau să par rasistă, n-am nimic cu nimeni, dar sunt născută aici în sud și eu în ăștia din nord nu am încredere".
Am zâmbit larg. Așa am aflat și eu că
doamna cu butucul (adică cea care "se uita în lemne", dar mi-a venit in cap personajul din Twin Peeks) era din Hanoi.
Și m-am gândit la nordul și sudul unei țări, la neînțelegeri și contradicții.
Și mi-am propus solemn ca altădată să tac fiindcă, la urma urmei, nu schimb nimic și mă simt tot eu vinovată. Vorba înțelepților chinezi:
 O săptămână frumoasă!

P.S. De data aceasta romantic 100%. click aici




duminică, 4 noiembrie 2018

Depresia de iarnã

autor Erin Hansen, pictor expresionist
La începutul lui septembrie am vorbit despre emoții de toamnă. Sau, astenie. Poezia lui Nichita, muzica lui Alifantis și rechizitele școlare ca antidot al depresiei. 
Dar toamna este doar începutul, o simplă tranziție de la vară la iarnă. 
De-abia am început coborârea spre frig și întuneric. Suntem doar în noiembrie!

sursa: Pinterest
Optimiștii vor spune că mai avem un pic până la Crăciun când facem sarmale și ne îmbrăcăm în roșu, culoare pozitivă prin excelență.
Roșul, se știe, este considerat un stimulent general, el provoacă, mobilizează, incită la acțiune, induce vitalitate, curaj și încredere în sine. Fiind o culoare caldă, puternică, intensă, energizantă, este indicată în cazul asteniei, dar și a răcelii sau gripei, a durerilor reumatice, a anemiei.

Sursa: Adevãrul
Toate bune, nimic de contestat, vor replica pesimiștii. Doar că sărbătorile reprezintă UN MOMENT dintr-un lung sezon de frig și izolare afectivă.
Depresia de iarna este cel mai des legată de scăderea volumului de lumină, scurtarea zilelor și lipsa mișcării fizice. 
sursa: CNN.com
Fie că vorbim de factori de mediu, sau psihologici (cei din străinătate care mă citesc știu mai bine decât alții semnificația cuvântului dor), tristețea vine și pune stăpânire pe tot. Și atunci ce-i de făcut?
Am citit niște materiale interesante pe această temă și vă propun câteva soluții. Unele sunt surprinzătoare, altele clasice. 

1) Înconjurați de "verde" 
Un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Washington a arătat că plantele nu doar ameliorează calitatea aerului, ci și măresc abilitățile de studiu, ridică nivelul de atenție, îmbunătățesc concentrarea, diminuează stresul, duc la creșterea productivității. Conform cromoterapiei, culoarea verde dă energie și calmează anxietatea.

2). Băi aromatice cu rozmarin Starea proastă și apatia pot fi îndepărtate cu o baie la care ați adăugat câteva picături de ulei esențial de rozmarin diluat într-o lingură de miere sau lapte. Este o rețetă simplă care permite distribuirea uniformă a uleiului în apă și, prin urmare, valorificarea la maximum a proprietăților sale de tonifiere și stimulare a circulației.
3). Full de vitamine 
Dacă simțiți în mod nefast schimbarea sezonului, va fi cu siguranță benefică o creștere a aportului de vitamina C și vitamina B6. Sunt cele care reglează metabolismul energetic, prin urmare deosebit de utile în cazul oboselii fizice și mentale. În plus, vitamina C (citrice, kiwi) fortifică sistemul imunitar, în timp ce B6 (linte, cereale integrale, ouă, banane) stimulează funcțiile creierului.
Dacă nu se ajunge la doza zilnică necesară, specialiștii recomandă și integratorii alimentari.

sursa: doc.ro
4). Automasajul
Toamna, pielea are nevoie de un impuls de vitalitate adică, simplu spus, de un aport major de oxigen. Pentru a i-l furniza, ajutând astfel  regenerarea celulară, o metodă eficace ar fi masajul cu cremă sau ser. Linda Rinaldi, facialist, explică cum se face: «Pornind de la baza gâtului, strângeți ușor pielea între degetul mare și celelalte degete, continuând cu mișcări simple dinspre interior spre exterior și în direcție mereu ascendentă».
Sursa: știri tvr
5). Combaterea sindromului de lene
Plimbarea în pas vioi, pedalarea timp de cel puțin o jumătate de oră, tonifică nu numai corpul, ci și spiritul. De fapt, în timpul unui exercițiu fizic, organismul produce endorfine, adică acele proteine prietenoase care ne scapă de frică, anxietate, depresie. Reglează anumiți hormoni și creează bună dispoziție. Fericire și relaxare.
Aceleași efecte, uneori chiar amplificate, se obțin cu dans sau cu o sesiune de gimnastică aerobică.

Sfaturile sunt multe, eu am extras câteva mai interesante.
Scenă din filmul Sunetul muzicii
Dar dacă am încheiat cu fericirea, eu personal mă gândesc și la o prăjitură de ciocolată, la puțin ardei iute într-un sos, la un suc de morcov cu ginseng, la o melodie de dragoste, la un film romantic, la o îmbrățișare dragă, la o mângâiere pe păr, la o adiere de parfum bun.

Voi la ce vă gândiți? 
Aștept eventuale răspunsuri aici, în cafeneaua noastră virtuală. Pe Facebook discutăm altele.

alexander-liberman-coco-chanel-paris-1951-courtesy-howard-greenberg-gallery
"Fericirea nu e altceva decât parfumul sufletului tău."
(Coco Chanel)




Pentru porția săptămânală de fericire muzicală, click aici

Un început bun!



Exercițiu de fericire...(2)

"Vine vacanța cu trenul din Franța", obișnuia să glumească bunicul meu. Nu știu exact cu ce tren vine, dar simt că se apropi...