marți, 17 mai 2022

18 Mai - Un Om

18 Mai este o zi ca oricare alta. O zi de primavară, în general caldă și însorită pentru că suntem la jumătatea Lunii Florilor. 


Lună nu numai a florilor.

Luna Mariană. 

Luna Sfintei Marii.


Pentru mine a fost, este și va fi mereu o zi deosebită. 


18 Mai este ziua de naștere a lui Karol Józef Wojtyła.

Papa Ioan Paul al II-lea. 

Omul sosit la Roma "de departe", așa cum îi plăcea să spună. Cardinalul polonez ajuns în floarea vârstei, la 58 de ani, Papă peste un miliard de credincioși.


Omul care iubea natura, animalele, tot ceea ce a fost creat ca să ne limpezească sufletele și inimile. Munții, pentru el, erau altarul direct către Dumnezeu.



Omul care a rămas cu pasiunea teatrului de pe o scenă clandestină din Polonia ocupată și care, ajuns la Roma, a continuat să îi încurajeze pe artiști, să promoveze toate formele de artă, inclusiv circul pe care îl adora. 


Omul care a dus o luptă  fără încrâncenări inutile dar continuă, directă și determinată, pentru libertatea și independența Europei de Est, a acelei lumi de dincolo de Zid, o lume (uneori) neglijată de liderii occidentali, o lume din care făcea parte și patria sa, Polonia.

Omul care iubea tinerii cărora le spunea: "Nu vă temeți de viitor pentru că viitorul sunteți voi!". 


Omul care...



...avea să-și aducă propria umanitate în misiunea sa apostolică.

A devenit un Papă care a înțeles lumea, a călătorit ca să o întâlnească, a adus-o la el acasă și a îmbrățișat-o.

A manifestat toleranță zero pentru orice fel de dictatură sau justificare a extremismului.

A dus o luptă continuă și a fost lovit.

Iar asta a însemnat până la urmă durere, boală, suferință.

Credința sa și iubirea nesfârșită pentru Sfânta Maria ("Totus tuus") i-au fost stâlp de rezistență, vocație, Lumină lină în Calea sa și în viețile celor pe care i-a păstorit.

A mers înainte cu curaj, a căzut când l-au lăsat puterile, a plâns când nu a mai putut vorbi. 
Dar nu a renunțat. 
Sfătuit de medici și de consilieri să se retragă, a răspuns că "Iisus nu s-a dat jos de pe Cruce".  

Ce ar fi făcut astăzi, în tulburarea acestor vremuri, omul Wojtyła devenit Papă

Cunoscându-i viața, pot intui. Dar de știut, știe doar Dumnezeu.

Ceea ce știu este că mulți dintre noi am avut onoarea să-i fim contemporani. Să trăim în aceleași timpuri cu o mare personalitate, cu un strălucit Papă care a fost, mai înainte de toate, un extraordinar Om.



La Mulți Ani, Karol Wojtyła! 





marți, 10 mai 2022

Vibrație...

Cred că mulți ați urmărit 'Străina' pe Netflix, serial ajuns acum la sezonul 6.

Pentru cei care (încă) nu știu, este povestea călătoriei în timp a lui Claire (Beauchamp) Randall, o tânără infirmieră din al doilea război mondial.

Ea este căsătorită cu Frank Randall, istoric, cu activitate de spionaj în timpul războiului. Acțiunea începe în 1945, după reunirea celor doi la sfârșitul marii conflagrații mondiale. Perechea se află în Scoția, la Inverness, într-o a doua lună de miere.

Frank  încearcă și să adune cât mai multe date despre strămoșii săi, studiind împreună cu reverendul Wakefield istoria locului și arborele genealogic. 

Cu această ocazie află despre despre unul dintre înaintași, Jonathan Wolverton Randall, supranumit Black Jack Randall, căpitan de dragoni căzut în lupta de la Culloden (1746). Un personaj care, pe parcursul povestirii, se va dovedi extrem de dur, chiar sadic.

Claire si Frank asistă pe ascuns la un ritual druidic oficiat de femei în cercul de pietre antice de pe Dealul Zânelor (Craigh na Dun), în timpul sărbătorii Beltaine. Ulterior, Claire se întoarce la cercul de pietre pentru a căuta o plantă, dar este transportată în trecut, în Scoția anului 1743.

În această nouă lume ea va fi nevoită să se căsătorească cu James Fraser, un tânăr scoțian rebel, inteligent, cu un destin încurcat, pe capul căruia este pusă o recompensă. Cu toate că își iubește soțul din "cealaltă" lume, Claire ajunge să se îndrăgostească definitiv de Jamie, fiind prinsă astfel între două iubiri la fel de sincere și între două vieți total diferite. De fapt, între mai multe vieți căci vor trece împreună prin istorie.

Serialul are la bază cărțile Dianei Gabaldon, o scriitoare americană iscoditoare și plină de umor care, cu vervă și simpatie, declara într-un interviu că anterior scrierii romanului nu vizitase niciunul dintre locurile descrise în carte și de-abia după publicarea primului volum din serie a făcut o călătorie în Scoția.

Acestea fiind zise, cei care au văzut filmul știu foarte bine la ce pasiuni a dat naștere, la câte fan cluburi și cercuri de prieteni și admiratori pe platformele de socializare.

Cu prilejul lansării fiecărui sezon, s-au organizat conferințe de presă, interviuri individuale sau de grup, întâlniri cu admiratorii în spații mai mult sau mai puțin pretențioase. 

Și totul a devenit un mare oftat pentru cei doi protagoniști Claire și Jamie, alias Caitriona Balfe și Sam Heughan.

De ei doi îmi place și mie, mai ales de ea și mai ales după ce am văzut-o și în filmul 'Belfast' (film din 2021, scris și regizat de Kenneth Branagh).

Dar... 

Povestea care mi-a atins acea coardă sensibilă pe care noi toți o avem undeva în inimă, bine ascunsă dar gata să vibreze la cel mai mic impuls, a fost cea a lui Claire cu Frank. M-a încântat și m-a emoționat determinarea cu care un profesor de istorie, pasionat de lumea trecută și de la care te așteptai un soi de detașare intelectuală, a continuat să o caute, să spere și să dispere, a continuat să o iubească și a acceptat orice pentru a-i fi alături atunci când ea a revenit acasă. Răbdător, înțelegător, dispus la orice renunțare până când compromisul de a iubi fără a fi iubit i-a măcinat viața.

Îmi place cum o vede chiar și atunci când nu o privește, îmi place maturitatea cu care o tratează, stabilitatea unui sentiment, pasiunea unei atingeri. Cu riscul de a mă repeta, îmi place răbdarea cu care o așteaptă să își redescopere iubirea pentru el.

În comparație cu acest tip de bărbat, personajul lui Jamie după care oftează atât fetele cât și bunicile lor, pare un etern adolescent,  atrăgător ce-i drept, dar cu o nerăbdare față de femei care se vrea bărbătească dar care de fapt ascunde nesiguranță și fragilitate.

Lumea lui Frank este o lume universitară care se îmbină cu pasiunea lui Claire pentru medicină, cu studiile și cercetările ei. O lume plină de curiozitate, dar și cu multă tihnă.

Lumea lui Jamie este răvășită și răvășitoare, făcută și din violență și noroi. 

El este tânăr și atrăgător și, pe măsură ce realizatorii filmului încearcă să îl maturizeze prin machiaj, devine și mai tânăr parcă...

E ciudat să nu te regăsești în gustul general, să urmărești un interviu așteptându-l nu pe Sam Heughan....

... ci pe Tobias Menzies.  

Vi s-a întâmplat vreodată să fiți contra curentului? Să simțiti altceva decât ceea ce simte toată lumea? 

Sigur aici vorbim și de bravura unor actori, de extraordinarul talent al unei scriitoare de a împleti povești și caractere, de profesionalismul unei echipe cinematografice de a expune pe o simplă peliculă lumi vechi și pierdute cu vieți noi și pline de pasiune.

Dar, felul în care răspundem, vibrația noastră la o poveste sau alta, ne definește ca indivizi, ne face unici.

Vi s-a întâmplat? 

     







Trezire

Inaugurazione della strada ferrata Napoli-Portici, 1839  Zilele trecute cãutând o imagine care sã se potriveascã unui text, am dat peste luc...