Colțul...

Îmi plac colțurile. Nu sã stau la ele pe coji de nucã sau sã ascult bârfe.(😉)

Ci ca o protecție.

Biroul meu micuț l-am pus într-un colț, sub fereastra cu o perdea mai mereu trasã, între doi pereți cu tablouri ale scriitorilor preferați. Este colțul meu de scris.

La bisericã mi se pare cã slujba îți rãsunã aproape în suflet când te așezi în genunchi, într-un colț, doar cu tine însuți.

La restaurant, colțul te separã fãrã a te ascunde, observi fãrã a atrage atenția asupra ta.

Poate de aceea nu am fost niciodatã fan al Romei. 

Nu am considerat niciodatã Roma un colț de lume, ci centrul ei, un loc de unde a plecat totul și unde duc (aproape) toate drumurile. Capitala lumii, obiectiv adorat de turiști, shopperi și pelerini, este un oraș care am avut mereu senzatia cã mã expune. Oriunde aș sta și pe oriunde m-aș plimba, parcã nu am niciodatã intimitate. Iar dacã reușesc cât de cât sã mã ascund de ochii pãtrunzãtori ai lumii, spiritul roman, jucãuș, neliniștit și uneori chiar agresiv, mã scoate din anonimat și îmi expune sufletul. E o vitrinã.

Roma e prea mare, prea haoticã și prea ironicã pentru gustul meu... 

...chiar dacã locuiesc într-un cartier popular unde (aproape) toți se cunosc, se salutã și se întreabã necontenit de sãnãtate.

Roma e ca o ilustratã frumoasã, o destinație de vacanțã și atât, un lustru dat amintirilor dintr-o cãlãtorie italianã. 

"Nu poți sã nu iubești Roma", spun mulți. 

"E capitala lumii."

"E un muzeu in aer liber." 

Turism cultural. Istoric. Spiritual. Comercial.

Roma nu e un simplu oraș turistic, unul ca atâtea altele. 

E capitala lor.

Nu poți sã nu iubești Roma, e o pozã, un cadru..

Da, știu. Nu poți sã nu o iubești, dar poate sã nu îți placã sã o trãiești.

Roma e complicatã chiar și pentru romanii din naștere. Infrastructurã nedezvoltatã suficient din lipsã de fonduri sau din cauza șantierelor arheologice mereu deschise. Servicii care lasã de dorit. Curãțenie deficitarã. 

Ei bine, traiul la Roma nu e simplu. Mai ales cu copii mici, cu cãrucioare, cu dus și luat de la școalã și câte și mai câte.

Dar mergi înainte, cum ai face-o în alt oraș, cu ideea cã, nefiind orașul cu care ești obișnuit din naștere, trebuie doar sã îl accepți așa cum este, farã a-l iubi. Trebuie doar sã te adaptezi.

Apoi, pleci pentru opt ani și te întorci în orașul care ți-e casã și de care credeai cã nu îți va fi dor.

Pe fugã și cu o listã de probleme de rezolvat, descoperi ... colțuri.

Ai altã vârstã, copilul pe care îl țineai de mânã fãcând slalom printre mașinile parcate pe trotuar a devenit domnișoara cu care descoperi o altã dimensiune, cea a orașului VOSTRU.

Descoperi, îmbrãțișând  vecini și prieteni care nu te-au uitat, cã Roma, de fapt, pilește asperitãțile, netezește colțurile. Și poate tocmai de aceea e mai grea adaptarea și, uneori, chiar doare. Pentru cã cere schimbare. Multã muncã spre a crește, a te maturiza, a descoperi și a învãța. Pentru a respira un alt aer, a asculta alte voci, a-ți armoniza pașii pe un alt ritm. 

Trebuie nu doar sã te adaptezi, ci sã și înveți ceva. 

Sã înveți un oraș cu bunele și relele sale. 

Cu oamenii și animalele lor de companie. 

Cu cerul sãu unic, pictat de atâția artiști... dar și cu gunoaiele  împrãștiate sub soarele unei veri toride. 

Cu câte și mai câte.

Un oraș te poate schimba. Îți poate da idei, te poate inspira în funcție de ochii cu care îl privești. Face parte din viața ta, e casa, e locul la care te raportezi în fiecare clipã. 

Sigur, e valabil pentru orice oraș.

Doar cã....

Roma e mai mult. E un altfel de colț, cu un trecut care ți se aratã la fiecare pas, care te înconjoarã și care îți inspirã prezentul. Cu pași pe caldarâm pânã târziu în noapte, râsete și zarvã, strigãte și urale când câștigã vreo partidã AS Roma sau Lazio. Cu luat peste picior când zici cã ai dreptate și gentilețe când mai puțin te aștepți. Cu rezolvarea unor probleme complicate și tãrãgãnarea altora incredibil de simple.   

Roma e acasã. Face parte din viața ta.

Și, indiferent de unde ai venit și ce gândeai înainte, lași în urmã viața pe care o planificaseși pentru a trãi viața care te așteaptã.

Bine te-am (re)gãsit, Roma mia!

-----------------------------------

P.S. Pentru coloana sonorã, click aici

Colț de Paris...

Când eram mică bunica mea obișnuia să spună despre vreo stradă, un parc sau chiar o cofetărie, că este un colț de Paris. Asta însemna o atmosferă aparte, un șarm greu de descris. 

Draga de ea nu ieșise din țară nici până la Varna, dar cu gândul era mereu departe. Era în Franța care pentru generația ei reprezenta cultură, clasă și maniere elegante, bonton.

sursa: Digi24

Era lumea de dinainte, cea care fusese și la noi odată, până la momentul în care doamnele deveniseră tovarășe iar basmaua trebuia să înlocuiască pălăria burghezo-moșierească.

Cultural și istoric, mental și sufletește, Franța a fost mereu prezentă. În amintiri, în povești, în ce se învăța la școală. 

Dar semnificația acelui colț de Paris mi-a fost parcă mai clară aici în Saigon, într-o zi de sâmbătă când ne-am propus să o facem pe turiștii în orașul în care locuim deja de trei ani.

Prima oprire: Muzeul de Arte Frumoase

V-am scris cândva o pagină despre acest loc încântător, o vilă colonială în care uiți de smogul umed de afară și respiri forme, culori, curcubeie. Pagina dedicată muzeului o puteți găsi aici.   

A doua oprire: Ciocolateria Marou.

V-am povestit în articolul din 18 Mai 2018 intitulat "Echivalentul aurului" despre acești doi francezi care produc în Vietnam (și exportă) una dintre cele mai bune ciocolate artizanale din lume. 

Numele produsului, Marou, este o combinație a numelor lor, Vincent Mourou și Sam Maruta (ultimul, cu origini japoneze dar născut și crescut în Franța). 

Sursa: New York Times, Justin Mott

New York Times a publicat în 2016 un articol despre ei și pasiunea transformată în business de succes. (versiunea în engleză a articolului aici).

Ei bine, pe strada Calmette nr.167-167, boabele de cacao îți parfumează o clipă din viață.

 Bei o ciocolată caldă cu mentă, chili sau scorțișoară, își alegi un ecler (sau éclair, à la français) cum nu ai mai mâncat în altă parte, o tartă cu fructe și cacao, o cremă neagră ca noaptea sau exotic albă. Denumiri originale, gusturi pe măsură. 

Înveți despre originea materiei prime și filiera de producție și îți propui ca următorul cadou pentru vreun prieten drag să fie o cutiuță dichisită cu panglică și pompon de aici din ciocolateria-bijuterie.

Iar la plecare îți faci un pachețel pentru acasă ca sa prelungești cumva plăcerea unui moment francez dintr-o metropolă asiatică.

Un colț de parfum amărui intens, un colț de Paris.
-click aici-

O săptămână frumoasă!