Totul cu mãsurã (I)

O.Peruzzi, Aeropittura,1934

Zilele trecute am vizitat o expoziție temporarã organizatã în cadrul Galeriei naționale de artã modernã și contemporanã din cadrul Vilei Borghese (Roma).

Era o sâmbãtã întunecatã de o ploaie torențialã care, ce-i drept, liniștea un pic gãlãgioasa capitalã italianã, oricum ocazia idealã de a te refugia printre tablouri și a bea un caffè macchiato în miezul zilei într-o cafenea plinã de vizitatori transformați pe moment în experți și critici de artã.

E.Prampolini,
Marinaio nello spazio,1934

Intitulatã "Timpul futurismului", expoziția sprijinitã de Ministerul italian al Culturii a fost inauguratã în luna decembrie a anului trecut cu ocazia împlinirii a optzeci de ani de la moartea fondatorului acestei îndrãznețe mișcãri artistice și sociale, scriitorul Filippo Tommaso Marinetti. 

Eu am vizitat-o de-abia acum, dar mai bine mai tãrziu decât niciodatã ținând cont cã se va termina la sfârșitul lunii în curs.

G.Sansoni, Sensazione di volo,
2 tempo,1929

Spre deosebire de expozițiile precedente pe aceeași temã, organizatorii au pus accentul pe relația dintre artă și știință/tehnologie, ilustrând acea „reînnoire completă a sensibilității umane care a avut loc ca urmare a marilor descoperiri științifice” și care a stat la baza nașterii futurismului. O reflecție de actualitate, în special în zilele noastre când un adevãrat tsunami tehnologic, inteligența artificialã, lovește omenirea, împlinind profeția futuriștilor: mecanizarea omului și umanizarea mașinii. O expoziție incluzivă, educațională și multidisciplinară, adresatã unui publicul foarte larg, cuprinzând cu precãdere noile generații. Concepte de viteză, spațiu, distanță și sensibilitate perceptivă, evidente în capodoperele futurismului, contextualizate într-o societate revoluționatã de inovații științifice și tehnologice.

350 de lucrări, picturi, sculpturi, proiecte, desene, obiecte de mobilier, filme, precum și aproximativ o sută de cărți și afișe, cu un accent fără precedent pe matricea literară a mișcării marinettiene, împreună cu un hidroavion, mașini, motociclete și instrumente științifice de epocă. Pentru a descrie cel mai bine atmosfera futuristă, expoziția a fost îmbogățită de două instalații-site (unul interactiv) și animată de evenimente tematice și aprofundate.

T.Crali,
Vite orizzontale,1938

Au participat cu exponate multe muzee ​​italiene și străine, inclusiv MoMA, Metropolitan Museum din New York, Philadelphia Museum of Art, Estorick Collection din Londra și Kunstmuseum Den Haag din Haga. Catalogul acestei expoziții va fi publicat de Treccani și va conține, pe lângă saluturile instituționale, texte de Gabriele Simongini, Francesca Barbi Marinetti, Günter Berghaus, Elena Gigli, Claudio Giorgione, Giovanni Lista, Ada Masoero, Ida Mitrano, Riccardo Notte, Francesco Perfetti și Marcello Veneziani.

Ce am învãțat?

Futurismul reprezintã unica mișcare artisticã de avangardã de la începutului secolului XX care se concentreazã în Italia și nu la Paris. Din 1909 pânã în 1916 futuriștii creeazã o artã care vrea sã depãșeascã barierele tradiției și sã îmbrãțișeze tot ce e nou, tehnologic avansat, tineresc și, uneori, violent. Este o artã care se leagã de electricitate, cum am "prins" din mers definiția datã de ghidul unui grup bine organizat și compact în deplasãrile sale prin sãlile muzeului. Chiar așa e dacã ne gândim la Guglielmo Marconi, laureat al Premiului Nobel pentru fizică (în 1909, împreună cu Karl Ferdinand Braun) pentru contribuția sa în dezvoltarea telegrafiei fără fir.

Futuriștii erau  naționaliști convinși și foarte activi, exaltau tot ce era original, repudiau arta de dinaintea lor și glorificau știința. Una dintre temele fundamentale era refuzul absolut al trecutului, respingerea tradiției artistice italiene si autocelebrarea ca revoluționari, purtãtori ai unui mod de a privi și a trãi nou și modern. 

Ce însemna cu adevãrat ceea ce se întâmpla, neliniștea vãditã în aceastã cãutare a propriei identitãți artistice?

Însemna cã Italia traversa o veritabilã crizã culturalã, mulți intelectuali dorind sã se rupã de trecut, sã își afirme originalitatea cu orice preț. 

Naivitatea lor îi va determina sã depãșeascã anumite limite, sã treacã dincolo de frontiera fireascã între realitate și interpretarea ei, elogiind rãzboiul ca formã de schimbare și venerând mitraliera ca obiect modern. 

U.Boccioni, Stati d'animo, gli addii

Vor scrie manifest dupã manifest conținând adevãrate directive de abordare a temelor artistice, de gândire și punere în practicã a ideilor, îndemnând scriitorii, pictorii, sculptorii sã gãseascã noi modalitãți de a reprezenta dinamismul și mișcarea în operele lor.

Ce a urmat?

Futuriștii vor vedea pe pielea lor ce înseamnã rãzboiul elogiat, unii își vor pierde viața, alții vor rãmâne cu sechele fizice și psihice profunde. 

Ideile și formele artei promovate de ei vor fi însușite de fascism, exacerbate, dinamismul se va transforma în agresivitate extremã, ritmul colorat se va pierde în griul cubic și static al propagandei lui Mussolini.

Ce am înțeles?

G.Balla, Le frecce della vita, 1920

Cã frumusețea existã în multe forme, stiluri și nuanțe, cã noul nu înseamnã anulare, cã ceea ce e modern nu trebuie neapãrat opus tradiției, cã prea mult dinamism duce la agresivitate, cã arta ideologizatã transformã libertatea creației într-o închisoare a visurilor. 

Expoziția m-a dus ușor prin multe stãri și gânduri, m-a purtat de la curiozitate la descoperire, mai apoi la entuziasm și, în final, la sufocare.

Și, cum nu îmi place niciodatã sã închei negativ o experiențã interesantã, m-am întors pe urmele propriilor pași și l-am cãutat prin sãlile de expunere pe Giacomo Balla.

Am privit și am respirat, odihnind ochii și inima.

Am dat rãgaz minții sã poatã cuprinde profunzimea unei priviri, sã admire poziții, gesturi și culori.

Nu am avut nevoie sã vorbesc, sã împãrtãșesc opinii, sã ascult explicații. 

Am privit în tãcere și am înțeles. 

Vechi și nou împreunã, parte din noi, tradiție și aspirație.

Cu moderație...

Rafinamentul riguros al  unui stil artistic desãvârșit sub îndrumarea marilor maeștri pus în slujba noului fãrã exagerãri și entuziasm infantil.  

Totul cu mãsurã și pe mãsura sufletului nostru neschimbat în secole. 

Cutia cu bomboane

 

"Mama spunea mereu cã viața e ca o cutie cu bomboane de ciocolatã. Nu știi niciodatã ce vei primi." (Forrest Gump,1994)

Zilele trecute am primit o cutie cu bomboane. O cutie elegantã, cu bomboane fine de ciocolatã belgianã.

Am deschis-o cu "emoția cuvenitã". Ador ciocolata cu lapte, aproape că venerez o cutie frumoasă de bomboane. În asta semăn bunicii materne, brãileanca care fãcea prãjituri "ca la Paris". Și ei i se luminau ochii când primea ciocolatã "la cutie" și asta își dorea ori de câte ori o întrebam ce sã-i duc.

Cã suntem la regim ori nu prea ne omorâm cu dulciurile, cutia de bomboane deschide o poartã de poveste. Surâdem indiferent de ceea ce conține: umpluturã de fructe în loc de alune, cacao amãruie în loc de ciocolatã cu lapte, esențã de migdalã când am fi dorit de rom.

Cutia de bomboane. Cutia CU bomboane. Exact ca viața. Un zâmbet în fața necunoscutului.

A mai trecut un an și metafora din Forrest Gump rãmâne actualã.

Nu știm ce vom primi, dar primul pas e bucuria. Și speranța cã totul va fi bine.

Cu aceste gânduri simple precum viața când o lãsãm sã "curgã" fãrã sã o complicãm inutil, fãrã sã o disecãm și sã o maimuțãrim, 

vã doresc un Crãciun luminos și un An Nou cu adevãrat bun, firesc în desfãșurarea sa, în succese și bucurii, plin în sentimente.

Vã doresc și îmi doresc sã nu mai fim surprinși de Bine, de bunãtate, de adevãr. Ele sã constituie normalitatea zilelor noastre.

Ne vedem, ne scriem și ne citim în 2024.

La Mulți Ani!

P.S. Propunerea muzicalã e încãrcatã de nostalgie și asezonatã cu un pic de regret. Dar e potrivitã. 

În fond, ne despãrțim de 2023. Ceva bun o fi adus și el...

                                              (click aici)

 

Și uite așa...

Când spui haos te sperii. Haosul înseamnă lipsa regulilor, nisipul mișcător, pământul care îți fuge de sub picioare.

Când spui haos, nu vezi luminița de la capătul tunelului, nici măcar raza de soare care își poate face loc în întuneric.

Dar, ca în orice situație din viață, haosul nu numai că este provocat, dar este și util unora.

Premisa postării de astăzi se găsește într-un articol interesant pe această temă, din care vă redau câteva idei (asta ca să nu mai fac o pagină separată).

------------------------------------------------------------------------------------------------------------

1. Haosul și narcisiștii

Narcisiștii patologici adoptă o serie de comportamente destinate în exclusivitate satisfacerii nevoii proprii de exaltare personală. Tocmai în dezordinea lucrurilor narcisistii reușesc să devină și ei importanți și să îi țină pe alții sub control.

Haosul este simbolul identității șefilor sau a liderilor care dau mereu ordine. Adică a acelora care în loc să ușureze viața celorlalți, o complică și mai mult. Acele persoane care nu comunică în mod clar, lăsând loc confuziei. Iar dacă, prin absurd, confuzia va da naștere și unor rezultate pozitve ei și le vor atribui cu siguranță. Iar dacă comit erori, vor găsi țapii ispășitori.

Narcisiștii încearcă să stârnească haosul chiar și în situații de zi cu zi, în familie. Vorbim despre prieteni, cunoștințe sau parteneri care mai întâi spun un lucru și apoi fac altul, fără niciun motiv aparent. Ei spun că ne vor ajuta, dar când avem nevoie de ei, nu o fac. Promit să vină la o anumită oră, dar se prezintă la alta. Ei se joacă cu așteptările noastre modificându-ne echilibrul. În cele din urmă, seamănă haos tocmai ca să își poată asigura o marjă de control asupra celorlalți.

 2. Narcisiștii și dramele

În cazul narcisiștilor patologici, haosul este adesea însoțit de dramă. Șeful despre care vorbeam își însoțește dezordinea și tulburarea cu adevărate manifestări/demonstrații de indignare și îngrijorare. Se prezintă surprins, ba chiar șocat de tot ce se întâmplă. De parcă nu ar fi el responsabilul rezultatelor incerte.

În momentele în care realizăm că nu ne putem baza pe ei, este puțin probabil ca narcisiștii să își ceară scuze. Dimpotrivă, vor pune în scenă o adevărată dramă, dându-se drept victime.

Scopul lor este să creeze situații care să le permită să se simtă, dacă nu întotdeauna lideri, măcar în centrul atenției. Ei își propun să se plaseze în centrul a toate, fără a-și asuma nicio responsabilitate. Dimpotrivă, devin victime și dau viață unor adevărate spectacole dramatice.

3. Efectul asupra celorlalți

Într-un fel sau altul, narcisiștii folosesc haosul pentru a-i lovi psihologic pe cei din jurul lor. Ei creează situații, de cele mai multe ori într-un mod inconștient, în care alții se pot umple de anxietate, se pot îmbolnăvi. Dacă reușesc, obțin ceea ce își doresc cu adevărat: să fie hotărâtori în viața celorlalți, chiar dacă în mod negativ și prin înșelăciune.

Cu toate acestea, în asemenea realități psihologice există întotdeauna cele două fețe ale monedei. Pe de o parte, există intenția narcisistă de a genera haos și de a-i manipula pe ceilalți. Pe de altă parte, narcisistul însuși devine o victimă a patologiilor sale. Este posibil ca narcisiștii să se simtă dezamăgiți de viață și plictisiți de realitate. Într-un cuvânt, sunt mai predispuși la depresie.

Acest lucru se datorează neautenticității acțiunilor lor. Ei sunt proprii lor captivi, nu sunt capabili să stabilească legături profunde și constructive cu ceilalți de care, până la urmă, depind enorm. Dacă îi pot manipula, își satisfac acea sete teribilă a propriului ego. Dacă eșuează, manifestă sentimente de inferioritate, lipsă de interes pentru viață și frustrare.

-----------------------------------------

Iată ceea ce întâlnim în politică, în viața socială, pe scara blocului. 

Dar sunt aspecte ale relațiilor sociale pe care le-am luat mereu în calcul și am mers înainte. Sau cel puțin așa am procedat până la pandemie. Am încercat să rezistăm, să facem pluta pe apă, să ne ținem respirația și să evităm situațiile de necontrolat.

Dar au venit doi ani când haosul a pus stăpânire pe tot și ne-a influențat deciziile, ne-a condiționat viața. Au venit anii în care figuranții au obținut roluri principale, în care medicii au trebuit să facă un pas în spate ca să dea cuvântul absolvenților școlii vieții, în care prostul satului a devenit înțeleptul comunei, iar petrecărețul de la birt a lăsat sticla și a luat megafonul.

Iar cei care au învățat că orice drept este corelat unei obligații 

s-au trezit huliți, jigniți, îmbrânciți.  De cine? 

De cei care vorbind de "neo" nu au studiat cum trebuie în școală niciuna dintre teoriile filosofice, sociale sau economice cărora astăzi le atașează acest prefix la modă.

Oameni care se îmbracă în concepte fără să le înțeleagă sensul. Oameni care văd în tot mizeria din proprii ochi. Și în mizeria aia și în noroi îl coboară și pe Dumnezeu. 

Și uite așa am învățat pe propria piele ceea ce spunea Părintele Constantin Necula și, anume, că unii au privirea muștelor care văd doar murdăria, în timp ce alții au ochii albinelor care văd florile.

Și uite așa am învățat că a fi repetent nu este echivalent cu a fi revoluționar și nici extremismul nu înseamnă patriotism.

Vă doresc în Noul An să fiți adevărați și buni, să apreciați viața punând în slujba ei inteligența, logica și hărnicia, să fiți cuminți și smeriți în credință, să vă selectați prietenii, să fiți darnici cu oamenii care au nevoie și zgârciți cu cei care vă irosesc îmbrățișările.

Un 2022 al Renașterii!

Meritã?

 Cineva mi-a scris odatã cã blogul meu este o oazã de liniște.

Am zburat deasupra norilor o zi întreagã imaginând mângâierea pe care o pot aduce celorlalți. Subiecte diverse, tratate ușor (ca la cafeluțã), cu bucuria unor momente petrecute împreunã discutând despre tot, dând culoare vietii cotidiene cu pasiunile noastre mãrunte.

Idei care trebuiau exprimate și dezvoltate doar aici pe blog le-am dus și pe Facebook. Nu de alta, dar parcã era mai ușor acolo, mai direct, mai simplu. Poți exporta pozitivitatea, poti livra liniștea direct la destinatar. 

Doar cã pe Facebook e ca atunci când mergi cu colindul din casã în casã (sau cu Halloween-ul, cã e modern). Nu știi niciodatã cine îți deschide ușa. În principiu nu pot fi necunoscuți, ci doar prietenii virtuali pe care tot tu i-ai acceptat. Doar cã unii dintre ei nu iubesc cafeaua. Poate chiar nici ceaiul. Și nu ar intra in cafeneaua ta virtualã dacã nu te-ai duce tu peste ei. Nu ar citi astãzi despre Vietnam, mâine un articol motivațional și poimâine despre Postul Sfintei Mãrii.

Nu le-ar citi nu pentru cã nu îi intereseazã, ci pentru cã nu vor sã se destindã, sã lase garda jos și sã se bucure la fel de mult de prostioare ca și de lucruri serioase. 

Existã persoane care au teama teribilã de a se deconecta de la negativitate, de la rãu, de la "sã îți spun eu dom'le cum stau lucrurile".

Iar dacã trebuie sã o facã pentru cã nu pot combate de unii singuri când partenerul de dialog este respectuos și calm, atunci tot cauta un scai ceva, o motivație ca sã fie Gicã Contra.

Orice ai spune nu e așa, ei le stiu pe toate și ai norocul cã sunt la o aruncãturã de bãț de tine (vorba vine) și, mai ales, cã au capacitatea de ști tot și de a înțelege rapid esența vieții.

Pe acești oameni cred cã e greu ca viața sã îi surprindã cu ceva fiindcã, în general, viața lucreazã cu materialul clientului și dacã textura e gri e cam complicat sã o poți vopsi. Iar soarele nu face decât sã o decoloreze.

Așa cã dacã mai crezi în schimbare ești prost fiindcã suntem toți marionete în mâinile cuiva și schimbarea nu existã. Daca vrei sã rãmânã lucrurile cum au fost, atunci ești un nostalgic, un învechit, un uitat de lume în modernismul ãsta galopant.

Oricum ar fi ești anacronic, daca nu chiar prost.

Soluția? Ei, aici vine partea frumoasã. Nu o au nici ei, dar au la îndemânã o multitudine de exemple de nenorociri din lumea asta mare, amestecã argumentele, subiectele, planurile de discuție, punctele de referințã, istoria, geografia, geopolitica și așa mai departe. Un fel de șaorma cu de toate în care nu mai simți nici mãcar gustul de ceapã.

Și te întrebi dacã ei cred cu adevãrat în teoriile pe care le suțin cu atâta convingere, dacã este un simplu exercitiu retoric, dialectic sau de ficțiune, dacã sunt idealiști, utopici sau anarhiști de profesie și credințã.

Nu de alta, dar sunt împotriva a tot și a toate.

Vor sã se bucure de o societate organizatã, dar sã trãiascã ca pe vârf de munte, posibil fãrã reguli. 

Orice dictator este definit patriot fiindcã își iubește țara cu munți și câmpii, chiar dacã își omoarã cetãțenii.

Noul este aparent și vechiul nu a existat niciodatã.

Și uite așa o ții în discuții cu ei pânã decizi sã pui o pozã cu un cãțel și sã închei tortura.

Experiența asta pe care o încercãm toți pe Facebook mã face sã mã întreb dacã chiar meritã sã depui efort, sã pui suflet în discuțiile cu asemenea oameni. Oare chiar e posibil sã transformi negativul în pozitiv și vreo frustrare ascunsã într-o sursã de schimbare in bine?

E posibil?

Și dacã e, chiar meritã? 

În ce mã privește, eu rãmân la culorile mele și vã doresc luminã, mișcare, muzicã, râsete, vigoare, antren.

Însoțiți-vã cu persoane care vin sã adauge ceva prețios vieții voastre și uitați-i pe cei care vã furã câte un dram de energie, care vã iau câte un pic din suflet.

Gãsiți-vã echilibrul cu ajutorul pasiunii, al Iubirii, al spiritualitãții.

Trãiți luminos și colorat!

Rezoluție pentru Anul Nou...deja început

Suntem aproape de sfârșitul lui ianuarie și eu vă scriu de rezoluții.

Voi probabil aveți deja listele puse cu magnet pe frigider sau în vreun caiet de priorități. Unele puncte poate le-ați și bifat.

Nu e că am rămas în urmă, dar aici in Saigon mai avem un An Nou. Anul Nou asiatic (TET). 

În afară de un anumit moment tragic din istoria Vietnamului legat de acest TET (și despre care vă invit să citiți aici), Anul Nou asiatic este sărbătorit cu multă bucurie și aranjamente din flori multicolore.

Anul Șobolanului, care tocmai a debutat, este primul din seria de 12 semne ale zodiacului chinezesc. Este considerat un început, iar persoanele născute în acest an (sau în anii anteriori corespunzători zodiei, 1984, 1996 sau 2008) sunt inteligente, creative, pline de resurse și au capacitatea de a forma legături sociale puternice.

Iar Șobolanul, pe care noi îl privim cu frică și dezgust, este considerat în astrologia asiatică un simbol al fertilității și al abundenței.

Cred că intuiți care este rezoluția mea pentru 2020, nu?

Să fiu mai atentă, să văd ce este bun și frumos, să identific orice sursă de lumină, să scriu aducând bucurie celor care mă citesc. În lumea asta care parcă înnebunește și uită toate experiențele prin care a trecut, lecțiile istoriei și avertismentele naturii, putem fi activi în mod real și, mai ales, pozitiv. 

2020 a intrat de-acum pe toate ușile și în toate tradițiile lumii. Depinde și de noi să îl facem mai bun, fiecare cu talentul și profesionalismul său.

La urma-urmei e un alt început, nu?

Deci, să auzim numai de bine!

Chị Kayla - Tết Song

(click aici)

LA MULȚI ANI

și pentru o dimineață muzicală click aici

2019

A început un nou an. Am pregătit mese tradiționale, am desfăcut cadouri, ne-am întâlnit cu rude și prieteni, ne-am plimbat, am mers în excursii, am râs sau ne-am emoționat peste măsură.

sursa:GirlTalkHQ

Am făcut bilanțuri și ne-am propus obiective pentru 2019. 

Acum casa e goală, bradul a dispărut, coronițele și beteala sunt în cutii etichetate, undeva la subsol sau în vreo debara din casă. 

2019 nu mai este așa nou. Este în plină derulare!

Iar noi ne-am reînceput rutina zilnică. 

Cu oboseala acumulată în concediu (fiindcă concediile de sărbători sunt uneori mai stresante decât zilele de muncă!), cu frig și apatie.

Ce am putea face? Ceva simplu?

Haideți să ne "schimbăm", să tăiem nu pisica, ci părul.

Deabyday ne dă câteva sugestii:

sursa: De Agostini(Travel)

Simplitate

Un stil ușor de purtat și de...păstrat. Nu este recomandat fețelor foarte lungi dar reprezintă o coafură perfectă pentru femeile cu un ritm frenetic de viață. Tunsoarea este foarte ușor de întreținut.
 

sursa DeAgostini(Travel)

Îndrăzneală... colorată!

Nu arată un bob scurt ca ceva special? Îndrăzniți mai mult și optați pentru ... Foc! Iată o coafură care cu siguranță nu va trece neobservată.

sursa DeAgostini(Travel)

Frumusețe naturală

O linie simplă dar elegantă, practică dar plină de grație. O coafură care scoate în evidentă frumusețea naturală, ascunsă în fiecare dintre noi.

sursa DeAgostini(Travel)

Pentru femeile cu un caracter puternic

Este o schimbare drastică, o coafură foarte masculină. Un stil potrivit femeilor puternice și dure, perfect pentru cele care doresc să fie mereu ordonate și elegante.

sursa DeAgostini(Travel)

Stil urban

Scoateți la lumină stilul urban și arătați-vă lumii cu o tunsoare fresh, tinerească!

Trăiască asimetria! 

Iată o coafură care nu se demodează niciodată. Ne putem juca cu culorile pentru a crea un efect și mai modern!

Scurt ... cât mai scurt!

Mai scurt decât atât nici că se poate! Este o coafură potrivită trăsăturilor fine și grațioase.

Dacă ideile de mai sus nu vă "gâdilă" simțul artistic și nu vă scot din toropeala iernii, atunci așezați-vă comod și ascultați un pic de muzică!

Un super videoclip aici (click)

sursa: Thrivel Global

O săptămână splendidă!

La Mulți Ani!

Mai avem puțin și schimbăm anul. După o anumită vârstă timpul zboară. Ridici paharul la început de an, sosește aproape imediat Paștele și nici nu clipești că alergi după cadourile de sub brad. Să fiu sinceră nu sunt atât de sigură că timpul se scurge mai rapid doar după o anumită vârstă, ci mai degrabă cred că atunci începem noi să simțim (și să regretăm) trecerea anilor.

Fiecare an însă durează exact atât cât trebuie. Dacă a fost greu, răsuflăm ușurați că s-a încheiat și sperăm în ceva mai bun. Dacă am avut succes, toastăm pentru dublarea, triplarea lui.

Oricum sperăm.

Vă doresc să continuați să sperați, să vi se împlinească visele, să fiți sănătoși, să iubiți și să fiți iubiți. 

Urarea mea o însoțesc cu o melodie de sfârșit de an, un pic vintage - așa cum îmi place mie: click aici   

Și pentru că înainte de (un alt) început există un sfârșit, pentru că avem memorie și suflet spre a ne purta amintirile prin viață, vă propun un text pe care l-am scris anul trecut pe 30 decembrie, la puțin timp după inaugurarea blogului. Vă îmbrățișez și să ne auzim cu bine! 

 

30 DECEMBRIE

S-a născut Republica. Revăzând istoria si confruntându-ne cu evenimente niciodată menționate în manualele școlare de altă dată, am înțeles cum s-a născut.
O naștere forțată și chinuită.
Dar am rămas cu ea și ultimul Rege al României a închis un capitol dureros din trecutul nostru.

Însă, pentru mine, 30 Decembrie are o valoare sentimentală aparte. Este ziua de naștere a bunicului meu. Chiar dacă au trecut ani buni de când a plecat la Cer, mi-e dor constant de el.
Un bunic fără păr alb până in ultima clipă a vieții, cu mâini frumoase, mereu curate pentru a putea atinge vioara sa dragă. Un profesor de muzică care își iubea atât de mult elevii încât le spunea părinților adevărul despre talentul muzical, real sau imaginar, al copiilor lor. "Nu de alta, dar se chinuie ei și chinuie și vioara".
Un bunic cu care mergeam înainte de prânz să bem un sirop cu sifon la cofetăria din colț și apoi păstram secretul față de bunica ca să nu se supere că îmi stricam pofta de mâncare.
Un bunic care își lustruia pantofii și își punea paltonul bun când mergea la biserică. Un bunic care redevenea profesor cu corul bisericii, plin de bune intenții dar pe jumătate afon.
"Cei fără voce mai ușurel, vă faceți doar, că nu am venit aici să îl speriem pe Dumnezeu."

La Mulți ani, tataie, oriunde ai fi!