Cu sau fără?

Vorbeam deunăzi cu niște tineri (nu chiar așa de tineri nici ei, ci mai tineri ca mine!) despre mode, gusturi, personalități ale epocii noastre.

Și am descoperit, de exemplu, un pasionat de operă care nu știa cine a fost Luciano Pavarotti.

Sau un amator de șansonetă care nu auzise de Charles Aznavour. 

Ori un iubitor de filme franceze care nu îl cunoștea pe Gérard Depardieu.

În situația această se află foarte multe persoane de aici și de oriunde iar pentru majoritatea străinilor, în tranzit sau stabiliți în Vietnam, lipsa unor asemenea cunoștințe este de înțeles. Vietnamezii au avut alte greutați și alte probleme, prin urmare interes zero pentru Montserrat Caballé și Freddy Mercury, Alain Delon ori Sean Connery.

Sursa: Lead Change Group

Dar eu provin dintr-o țară în care se spune că ne omoară curiozitatea.

Ne uităm mereu peste gard și așa aflăm că vecinul are o capră (căreia ulterior, ca în expresia cu pricina, îi dorim să moară). Și tocmai asta e ideea: ne uităm, ne interesăm, ne preocupăm. 

Sau cel puțin așa făcea generația mea în Epoca de Aur, atunci când informația nu se găsea "la liber". Adică,

Irina Margareta Nistor

atunci când vedeam filme americane  de pe casetele video aduse din străinătate (traduse și dublate în română de Irina Margareta Nistor), 

atunci când ascultam posturi de radio interzise (cu aparatul departe de calorifer ca să nu audă tot blocul și să se trezească vreunul în vorbă cu cine nu trebuie), 

atunci când duceam "o atenție" la bibliotecară ca să ne pună deoparte vreo carte ce se găsea mai greu.
Și așa mai departe.


Era ideea de libertate pe care ne-o cultivam cu ardoare și, mai ales, ne plăcea să ne simțim cumva parte a unui întreg. Eram locuitori ai Europei, cetățeni ai lumii. O rezistență culturală la izolare și obscurantism. Nu aveam internet, Facebook, twitter, Instagram, dar le știam pe toate.

sursa: Cuvântul Ortodox

Astăzi le avem pe toate și nu mai știm nimic. 
Nu mai căutăm informația, ci o așteptăm să vină la noi. Și când vine o luăm de bună, nu mai verificăm sursa, logica, veridicitatea. 
Nimic.

Iar istoria nu ne interesează fiindcă e prea...veche.



Așa ajung la întrebarea pe care mi-am pus-o. Nu cumva atâta libertate ne ramolește? 
Devenim leneși în a cerceta, a căuta, a înțelege, votăm în joacă, discutăm despre probleme care ne depășesc, dăm atenție unor detalii insignificante și pierdem din vedere ansamblul, îi alegem pe proștii clari în exprimare în detrimentul deștepților complicați care ne îndeamnă să gândim.
Ce facem cu libertatea câștigată dacă nu evoluăm?
Eu mă așteptam să cucerim lumea prin cunoaștere, nu să ne întoarcem la Epoca de piatră!

Deci, cu libertate sau fără? 
Cu măsură sau nu?

O săptămână frumoasă!

Pentru coloana sonoră a zilei, click aici.

Excepțional

Foarte des aud acest cuvânt: excepțional. O persoană excepțională, un loc excepțional, o mâncare excepțională.

Nu este singurul tic verbal al nostru, mai sunt și altele.

De exemplu, cuvântul prieten. Una două ți se zice despre orice cunoscut: "Este un prieten de-al meu". Toți sunt prieteni cu toți așa că nu mai știi cine este doar o cunoștință, o întâlnire trecătoare, un moment din viață.

Pe vremea mea, cum ar spune bunică-mea, când prezentai pe cineva drept prieten lăsai să se înțeleagă că este vorba despre un al doilea eu, despre cel (sau cea) cu care ai împărțit bune și rele și care te cunoaște uneori mai bine decât cineva din propria-ți familie.

Dar asta este. Astăzi am devenit toți prieteni, fanii cuiva, o mare familie în Facebook, Twitter sau Instagram.

Poate nu e rău, poate așa trebuie să funcționeze lumea modernă, să urmeze un anumit destin de socializare, să se îndrepte către un orizont despre care noi nu știm nimic, către o țintă pe care nu o intuim încă. Poate fi vorba despre un sfârșit de eră, de o cădere, de o civilizație dispărută.

Sau, de ce nu, poate însemna o separare a apelor, un început, o ascensiune.

Depinde de fiecare în parte și de toți ca întreg, de valorile și de dragostea noastră pentru frumos să transmitem ceva. Așa cum au făcut-o părinții și bunicii noștri, cei care erau simpli și direcți, care duceau cu ei prin viață cel mai de preț bagaj: bunul-simț. De aici pleca totul: înțelegerea, respectul, dragostea, compasiunea.

sursa: Radar de Media

Dacă vreți să vă delectați pe această temă, rupeți-vă un pic de lumea exterioară, faceți-vă un ceai sau o cafea și urmăriți-o pe Maia Morgenstern la Mic dejun cu un campion. (click aici)

Tatăl Maiei obișnuia să spună că evreii au 11 porunci. La cele zece care există în toate religiile ei au mai adăugat una: "Respectă legea locului unde trăiești, unde visezi, unde mănânci o pâine".

Ce frumos, nu? Sau excepțional?

P.S. muzical. Pentru că am vorbit de părinți, de bunici, de dragoste, vă propun la început de săptămână o frumoasă poveste pe muzică. 
(click aici: https://www.youtube.com/watch?v=2lIslrAYavE)

O săptămână frumoasă!