Se afișează postările cu eticheta planuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta planuri. Afișați toate postările

vineri, 29 iunie 2018

Planuri


Se apropie vacanța. Copiii au început-o deja. Unii. Alții încă nu.
Eu, ca în fiecare an,  pendulez prin Europa. 
Când sunt întrebată pe aici unde merg, nu răspund simplu ca ceilalți, dând numele unui oraș sau al unei țări. Eu fac o poveste. Când acolo, când dincolo.
Cine mă cunoaște de ceva timp, s-a obișnuit și mă întreabă direct: Acum prima e România?
Ceea ce este evident în interlocutorii mei este că rămân fascinați de itinerariu și mă invidiază pentru șansa de a călători.
Sursa: Catnaps in Transit.com

Nimeni nu se gândește la orele din avion în huruitul permanent al motoarelor (care se simt și încă cum la aeronave cu peste 350 de pasageri!), la așteptarea din aeroporturi când ești atât de obosit încât ai senzația că nu vei mai ajunge niciodată să te întinzi pe un pat confortabil, la disperarea care te încearcă după o călătorie lungă care încă nu s-a terminat pentru că mai ai un avion de luat, cel cu  turiști veseli și parfumați, de-abia ieșiți din dușurile hotelurilor de vacanță în timp ce tu te simți (și arăți!) ca o față de pernă îmbâcsită și boțită.
Sursa: Huffington Post
Nimeni nu se gândește sau pur și simplu nu dă importanță acestor detalii. 
De ce? Pentru că, la urma urmei, sunt doar detalii.
Da, detalii, pentru că la sfârșitul unei asemenea călătorii te trezești la destinație buimac, dar fericit, fiindcă la deschiderea porților din aeroport vezi fețele pe care le iubești mai mult decât orice pe lumea asta, iar sentimentul acela de prea mult îți dă furnicături în inimă și îți umezește instantaneu ochii.
Vă doresc din inimă această fericire, iar dacă nu puteți călători încă spre destinația sufletului vostru, nu disperați. Va veni vremea și bucuria va fi și mai mare!

Și pentru că vorbim de vacanță, planurile mele de lucru pe blog vor suferi mici modificări.
Întâi de toate, voi lăsa deoparte Vietnamul pentru că este neserios să scriu despre ceea ce este aici când de fapt sunt în altă parte. Poate, doar așa, o mică poveste pentru copii, chiar dacă legendele vietnameze sunt puțin încurcate, mai ales când le preiei la "a doua mână" (traduse din vietnameză într-o engleză aproximativă care va trebui apoi prelucrată pentru a ajunge la o versiune într-o română decentă!). Vom vedea.
Apoi, voi încerca să vă transmit impresii din călătorie numai dacă le voi considera interesante, lãsând deoparte trăiri, gânduri  și detalii. Vă voi scuti de ceea ce este prea mult și vă voi lăsa timp pentru propriile impresii și sentimente. 
sursa: Elite Offset Printers

În fond este vară pentru toată lumea!

Cu alte cuvinte, în această vacanță mă voi limita la strictul necesar... și dacă este cu adevărat necesar.

Din septembrie vom începe cu munca în ritm constant și regulat.
Sursa: Bensound

Până atunci, cum zicem noi românii, facem ce putem!



Vă propun la sfârșit de săptămână o nouă serie în ciclul DE PRIN LUME, cu titlul: Arome tropicale. Astăzi, prima pagină: Fructul zeilor sau regina fructelor?
Lectură plăcută!

Week-end frumos!

luni, 14 mai 2018

Ziua "preferată"

sursa: SparkLife-SparkNotes

Toate statisticile din aproape toți anii și cu referire la mai toate generațiile duc la o singură concluzie:
ziua de luni este pe ultimul loc între zilele preferate. Serios? Nu mă așteptam! Glumesc, evident.
Or fi și unii care de-abia așteaptă să înceapă săptămâna, să pornească voioși la drum cu o listă lungă de lucruri de făcut, cu grijile inerente și lamentările copiilor care nu reușesc să se mai trezească pentru școală după ce și-au făcut un pic de cap în week-end.
Dar noi, ceilalți, facem parte din categoria "nu avem ce face, nu o putem evita". Lunea vine de fiecare dată, punctuală precum fiscul.
Trebuie doar să îi facem față. Nu de alta, dar e prima zi din săptămână!
Există câteva trucuri, micuțe mititele, de stimulare a bunei-dispoziții. 
CGC Manifesto- http://www.mscareergirl.com/



Beth Leslie, pe site-ul Classy Career Girl, ni le trece în revistă:






sursa: Just the Design
1.  Super haine
Toți ne simțim extraordinar când ne îmbrăcăm bine, nu este o fantezie a minții noastre de dependenți de shopping. Se pare cã suntem ceea ce purtăm. Îmbrăcămintea formală stimulează procesul cognitiv iar psihologia culorilor este și ea o realitate. Doar două exemple: dacă purtăm albastru ni se îmbunătățește spiritul creativ iar hainele roșii duc la îndeplinarea cu brio a sarcinilor mărunte și detaliate.

sursa:Depositphotos
2Planuri
Chiar dacă ne place ceea ce facem, asta nu înseamnă că de-abia așteptăm să ne ridicăm lunea din pat. Deci, trebuie să ne propunem ceva ce vom aștepta într-adevăr cu nerăbdare. Fie că este vorba de o cină într-un restaurant drăguț sau de o întâlnire cu prieteni vechi, numai gândul la ce va urma ne va face să zâmbim deja la prima oră a dimineții de luni!

3Exercițiu fizic
Poate nu este exact ceea ce vrem să auzim dar dovezile sunt copleșitoare și nu pot fi ignorate. Exercitiul fizic ne face bine: mărește nivelul de energie, stimulează gândirea, este antidepresiv. Să ne apucăm de alergat sau de gimnastică la prima oră poate părea infernal, dar rezultatul este că ne vom simți bine pe întreg parcursul zilei. Care este trucul ca să ne pornim cu avânt? Să alegem un tip de exercițiu care ne place cu adevărat.


4Un mic obiectiv
Succesele ne fac întotdeauna să ne simțim bine. Ca atare, ar trebui să ne planificăm în fiecare zi un modest obiectiv și să-l îndeplinim. Trebuie, însă, să evităm obiectivele generale sau  prea ambițioase ("să slăbesc", "să îmi termin romanul"). Trebuie în schimb să ne propunem obiective mici, măsurabile, pe care să le putem atinge cu ușurință și cu efort redus. "Să mă înscriu la o clasă de zumba" sau "să scriu 10 pagini din noul meu roman". Obiectivele mici ne mențin pe drumul cel bun unde, în curând, le vom bifa și pe cele mari!


5Un playlist de dimineață
Muzica are un impact semnificativ asupra psihicului nostru, iar unele melodii reușesc să determine în noi acea dispoziție pozitivă necesară întregii zile. Ne putem face o listă cu melodiile preferate și o putem asculta în timp ce ne pregătim de muncă. Dacă ne-am putea și mișca un pic la refren, ar fi și mai și.
Odată, pe blog, am scris despre o melodie pe care psihologii o consideră ideală pentru începutul de zi. Dacă vreți să știți despre ce era vorba, dați un click aici: https://www.youtube.com/watch?v=dvgZkm1xWPE

sursa: Mobile Text Alerts
6Mesaje de alertã ale celularului
Haideți să fim onești. Câte dintre mesajele de luni dimineața ne fac cu adevărat fericiți?
E-mailurile de la birou, sms-urile de la cineva drag, toate pot fi citite și mai târziu.
Să punem deoparte dimineața de luni. Să ne-o dedicăm nouă înșine, asigurându-ne că nu vom avea influențe negative sau deranjante în vreun fel.
Numai așa, vom reuși să ajungem într-un spațiu pozitiv, ceea ce înseamnă calm și pregătire pentru ziua ce va urma.

Cam acestea ar fi sfaturile unui specialist. Nouă ne rămâne doar să verificăm dacă ni se potrivesc, în tot sau în parte.

Iar noi, doamnelor, haideți să ne rujăm cu rujul preferat, cel care ne-a “usturat” un pic la portofel și, prin urmare, l-am pus deoparte pentru ocazii speciale și să începem a treia săptămână din mai, luna florilor!


sursa: House by the side of the road
Un început bun!

(De) ce citim?

O întrebare care poate părea banală sau... complexă. După caz.  Ea mi-a venit în minte zilele trecute când unul dintre cei mai apreciați scr...