Gri

 

Iată-mă! 

Întoarsă din vacanță (de ceva timp!) am simțit nevoia să îmi trag sufletul. Ca după o alergare. Nu m-au mai împins gândurile la scris, nu am mai avut inspirație, nu m-a "iluminat" o experiență inedită ori vreo tăcere asurzitoare. 

Tot ce am simțit nu am putut exprima așa cum aș fi vrut. Tot ce am simțit a fost îngrijorare. Și nu e deloc trecătoare. E persistentă și insistentă.

Încotro ne îndreptăm?  În ce râpă a istoriei vom  aluneca încetul cu încetul, conștienți fiind? Sau poate nu. 

Prin ce vom ajunge să trecem noi la bătrânețe și copiii noștri în deplina lor maturitate?

Când viitorul începe să capete nuanțe tot mai închise, ce sens are să mai scrii despre flori, filme, fete sau băieți, melodii sau cântăreți? Pe cine mai interesează un răsărit de soare când planeta asta se duce spre apus? Să o faci așa numai de dragul artei?

Într-o lume în care suntem bombardați cu informații în timp real, am dezvoltat un tip de anticorpi care ne izolează unii de ceilalți. Am descoperit că totul a devenit spectacol, viața în sine dar și principiile, valorile și sentimentele noastre, luate deseori în bătaie de joc, de cele mai multe ori aruncate direct în piața publică. 

Se dăruiește din ce în ce mai puțin și se vinde din ce în ce mai mult. 

Nu mai există discuții civilizate în contradictoriu, ci doar polemică, de cele mai multe ori agresivă, goală, lipsită de conținut. Prin urmare, inutilă.

Oameni fără scrupule câștigă o pâine destul de albă otrăvind minți și vieți, iar noi ceilalți, care ne pretindem deștepți, le cădem în plasă și le facem jocul corupt.

Dăm vina pe Inteligența Artificială pentru cam tot, când de fapt este prostia naturală care a ajuns să conducă lumea, să îi corupă și mințile tinere, distrugând până la urmă viitorul tuturor.

Totul este prezentat, descris ori cerut doar în alb și negru. 

A dispărut gri-ul.

Gri-ul este o culoare care în tinerețe nu îmi plăcea. De vină, anii GRI ai comunismului. Gri-ul cețos al orașului suprapus pe gri-ul murdar al clădirilor și pe gri-ul pătat al hainelor noastre. Nu ne coloram decât rar. 

Negrul la vreo cină cu ștaif, turcoaz la absolvire, albul la nuntă. În rest, gri-ul cotidian.

Existau și îndrăzneți în roșu, albastru, verde ori galben, dar erau prea puțini în masa de gri care îi și înghițea.

Anii au trecut, viața ne-a deschis drumuri spre curcubeu și așa am început să apreciez gri-ul, să îi percep nuanțele, să îi contemplu eleganța și să îi înțeleg neutralitatea într-o discuție.

Gri-ul a devenit un simbol al dialogului. 

Al dialogului care, în realitate, nu mai există. Suntem grupați în tabere de alb și negru, nu ne mai ascultăm unii pe alții, știm tot, am înțeles tot, putem ține prelegeri despre absolut orice, nu ne schimbăm opiniile nici puși în fața evidenței. 

De ce? 

Pentru că ar fi un semn de slăbiciune. 

Ori noi, deși relativi, propovăduim absolutul.

În alb și negru.

Unde a dispărut gri-ul?

Vă doresc o toamnă plină de culoare!

Gata

Cine nu-i gata îl iau cu lopata, încheiam când eram mici numãrãtoarea la de-a v-ați ascunselea. 

Așa e și cu viața. Ești, nu ești gata, te ia (un pic) cu lopata.

Se încheie un capitol lung prin alte țãri, alte orașe, alte cartiere, cu alți oameni și cu noi prieteni.

Te întorci, începi sã pui lucrurile în ordine, obosești și visezi sã iei cât mai repede un avion spre alte destinații. 

E calea cea mai simplã. Sã lași și sã pleci. 

Cea grea este sã construiești. Și, mai ales, sã o faci în altã etapã a vieții, cu alt tip de griji, cu teama unor alte alegeri, dar și cu oboseala specificã unei alte vârste.

Nu mai ai rãbdare, nu mai poți asculta la infinit aceleași povești când timpul fuge, când orele se comprimã și simți cã viața ți se scurge precum apa printre degete. De acum încolo parcã nu mai ai timp sau, cel puțin, așa simți.

Dincolo de filosofia asta, luatã și reluatã și prin alte postãri 

- vezi Colțul... click aici - 

dupã șederea în Polonia am o nedumerire: 

De ce nu latrã câinii în Varșovia?

Azi dimineațã la Roma pe strada noastrã dintre blocuri se conversau la volum mãrit oameni și câini. Sunete înalte și sunete joase, rase diferite. 

Mi-am zis pe moment cã e normal, oamenii au câini, s-au întors din concedii cu ei și acum se aud. Dar la Varșovia era exact aceeași situație. Fiecare familie în blocul nostru avea un câine...sau chiar mai mulți. 

În timpul zilei, liniște. Mai spre searã unul, mereu același, supãrat cã e scos prea târziu afarã, își certa stãpânul cu câte un mârâit rãgușit. 

Și cam atât. Ah...și niciun alt patruped din bloc nu i se alãtura în contestația lãtratã.

De ce câinii lor nu latrã ca ai noștri?

E drept cã nici polonezii nu sunt vorbãreți precum latinii și, în niciun caz, gãlãgioși precum romanii.

Sã fie asta o explicație? Cum e omul e și animalul sãu de companie?

Cu aceastã "nedumerire existențialã"😉, închei vara și aștept rãcoarea toamnei. Nu ploaia (deși o ador!) cã am prea multe drumuri de fãcut ...

Și cu asta basta.

Ne reluãm întâlnirile în cafeneaua virtualã.

Bine v-am regãsit. 

Cum ați petrecut?  

Vacanțe, concedii....

Lãtrau câinii pe unde ați cãlãtorit?

Lunga varã fierbinte...

 

A trecut vacanța...

Ar fi multe de povestit, de analizat, de învãțat, poate chiar de regretat. 

Ca orice vacanțã, timpul petrecut în familie (chiar și pe fugã)  ne încarcã inima, unge ca un undelemn de preț sufletul. 

Ca orice vacanțã, odatã cu relaxarea adãugãm la pachet RÃBDAREA și, așa, încercãm de fiecare datã sã înțelegem mai bine oamenii, sã îi judecãm mai puțin și sã râdem mai mult.

A fost un anotimp cu adevãrat fierbinte. Dar, în mod straniu, arșița verii a ostoit febra unor doruri ascunse cu grijã tot restul anului.

  

Carul cu bere, București

Deși cele mai multe dintre    fotografiile din celular fixeazã  încã imaginea unor plaje,  agitația unor concerte ori  liniștea unor sãli de muzeu,  inima va reuși, ca întotdeauna,  sã pãstreze nealteratã amintirea  unor îmbrãțișãri, a unor priviri  sau voci. 

Registrul sentimentelor nu e foarte amplu, dar e stratificat în profunzimea sa: familia pentru care în realitate te-ai întors la rãdãcini, prietenii pe care nu i-ai putut revedea pentru cã timpul nu a fost  chiar  clement, oamenii speciali care ți-au devenit foarte dragi prin fericite întâmplari virtuale și pe care nu ai avut (încã) curajul sã îi întâlnești când distanța a dispãrut. 

Le Reve, 1940, H.Matisse

Da, existã și distanțe pe care nu vrei 

sã le abați ca pe un zid, distanțe care 

îți permit sã pãstrezi acolo, 

într-un spațiu numai al tãu și 

într-un timp doar de tine știut, 

comoara unei afinitãți sufletești fãrã egal.

Suntem la început de toamnã. Cu creioane de ascuțit, cu frunze arãmii și ploi încãpãțânate, cu umbrele colorate abãtute de vânt, cu claxoane înnebunite, cu Vivaldi și Topârceanu.

Dar și cu un pic de Rilke...

"PE DRUM o vezi venind încet și fericitã

pe cea invidiatã, umblând nestânjenitã?

Acum la colț de strãzi ar trebui s-aparã

și s-o salute domnii frumoși de-odinioarã.

De sub umbrelã, cu o grație pasivã

ea prelungește-o tandrã-alternativã:

ferindu-se o clipã de brusca zilei razã,

ea reîmbracã umbra care o lumineazã."

         (ÎN VARÃ, O TRECÃTOARE, Poeme franceze, R.M.Rilke)

Ciulinii Bãrãganului, C. Artachino

Fericirea...

Aceastã melodie mã emoționa teribil în anii 80, la ceaiurile și zilele de naștere organizate în apartamentele noastre comuniste. Alte vremuri, altã muzicã. Și atunci ca și acum versurile romantice și ritmurile lente îi duceau la disperare pe colegii rockeri. (😉)

(click aici)

Am reascultat-o și am simțit aceeași emoție.

În copilãria noastrã eram incomparabil mai naivi decât cei de astãzi. Nu cred cã era chiar atât de bine din multe puncte de vedere. Tinerii lumii noastre sunt mai informați decãt eram noi și, prin urmare, mai emancipați, sunt mai pregãtiți sã înfrunte viața în nuanțele ei, de multe ori, deloc colorate.

Ceea ce îmi pare rãu, însã, e cã în acest proces de maturizare rapidã pierd o naivitate sãnãtoasã, un soi de optimism încurajat de bine, de frumos, de aspirații înalte, o energie care dã aripi la orice, o bucurie legatã de obiective îndrãznețe, un vis ascuns al unei iubiri neașteptate, al unei fericiri surprinzãtoare.

Astãzi când demolãm orice ideal, aproape tot ce e frumos și delicat se transformã în utopie. Un zâmbet de superioritate, o grimasã indulgentã cu visãtorii lumii noastre. 

Cu toate adaptãrile cinematografice ale unor cãrți din care mai rãmân valabile doar titlurile, cu toate nuanțele ușor sarcastice care se dau unor gesturi de curtoazie fireascã, cu cenzurarea modurilor ușor arhaice de adresare, cu ștergerea unor obiceiuri neconforme modernitãții, se pierd ușor deprinderile curtenitoare ale iubirii, se ascund lacrimile de emoție, se încurajeazã un cinism definit pragmatism.

Repet, nu mi-e dor de TOT ceea ce a fost, îmi place ce am câștigat și am învãțat prin deschiderea cãtre lume, dar aș vrea sã nu pierdem pe drum ceea ce ne definește ca ființe sensibile, cu patos și pasiuni, mereu vii chiar și prin romantismul nostru cel (ușor) desuet.

De ce mã gândesc acum la un asemenea subiect?

Simplu, pentru cã începe vacanța de varã cu întâlnirile ei, cu povești despre șuete și îndrãgostiri, despre momente surprinzãtoare de fericire. Acea fericire pe care o cãutãm oriunde și oricând. Chiar și în vacanțã. 

O fericire, dupã cum se vede, exterioarã, rareori la purtãtor.

Dar...

Vine vacanța. Purtați-vã fericirea cu voi. 

Și.... nu uitați sã citiți. Oriunde, oricând. 

Dacã veți vizita alte locuri, vizitați-le și librãriile.

Cum spunea un personaj de film, nimeni nu se simte niciodatã singur într-o librãrie.

Vacanțã plãcutã, tuturor.

Pe curând!

Exercițiu de fericire...(1)

Se apropie vacanța. Unele școli și-au închis porțile, altele mai au puțin. Asta pentru copii. Dar și noi adulții avem "momentul" nostru.

Vacanța este legată de sentimentul acela de libertate pe care ți-l dă marea, muntele, orice fel de excursie sau simplul fapt că nu pui de cu seară ceasul deșteptător (sau, mai nou, alarma celularului).
Iar sentimentul de libertate induce... fericire. 
Plecând de la această afirmație, m-am gândit să caut ceva interesant despre fericire. Mai ales că întâlnesc destui oameni cărora le este teamă să folosească acest cuvânt, în aparență simplu, absolut deloc sofisticat, pentru a-și descrie starea de bine pe care o trăiesc. Vorbesc despre noroc, despre un moment de grație, despre împlinire, satisfacție și câte și mai câte, dar nu vorbesc despre fericire.
Poate nu sunt fericiți sau, nu au înțeles încă ce înseamnă cu adevărat fericirea.
Sau, pur și simplu, nu știu cum să și-o făurească, să o modeleze un pic. 

Nu există o rețetă valabilă pentru toată lumea, dar cu siguranță există anumite comportamente care ne ajută să începem a ne  simți un pic mai bine cu noi înșine și cu ceilalți. Fericirea se poate practica zilnic, chiar este recomandat să o facem.

Ilaria Vergine, psihoterapeut și analist bioenergetician ne dă 12 reguli. 
Iată primele 6  :

sursa:123RF.com

1) Așezați-vă comod în situația dată

Dacă avem un scaun, putem alege cum să stăm. Unii stau cu spatele drept, alții preferă să se sprijine de spătar, eventual să își întindă picioarele. Modul în care ne poziționăm arată cât de confortabil suntem într-o situație și cât de mult spațiu ne permitem să ocupăm. Nu avem întotdeauna posibilitatea de a "schimba" scaunul (pentru a rămâne în metaforă), dar ceea ce contează este să ne ascultăm și să fim cinstiți cu noi înșine, alegând să facem mișcări care ne permit o anumită doză de confort.

Exemplu: Ești într-o relație în care nu te simți apreciat și te încăpățânezi să o continui numai din teama de a nu rămâne singur. Să te așezi confortabil înseamnă să înfrunți situația respectivă, să încerci să o schimbi, să găsești curajul de a modifica ceea se poate, să te confrunți cu partenerul și să îți pui întrebări cu privire la propriile așteptări și dorințe.

2) Ajutați "copilul interior"

Alexander Lowen, tatăl analizei bioenergetice, obișnuia să spună că "în fiecare dintre noi există un copil care a fost cândva nevinovat și liber și care știe că fericirea este un dar al vieții". Copilul interior este forța și încărcătura noastră vitală. Odată ce am crescut, avem șansa de a deveni "părinții" noștri, de a fi deveni mai puțin rigizi și de a fi mai deschiși către vocea noastră interioară pe care o neglijăm constant și care reprezintă cea mai autentică parte din noi.

Exemplu: Vreau să pornesc muzica și să dansez în cameră, dar nu o fac pentru că pierd timpul sau pentru că sunt prea bătrân ca să fac așa ceva. Ascultându-ne instinctul ne va face bine. Precum un părinte înțelept și afectuos, putem să-i permitem copilului din noi să se joace sau să-l liniștim și să îi dăm încredere în propria-i valoare atunci când răni mai vechi se redeschid.

3) Scrieți și focalizați-vă dorințele

Să ne găsim un mic spațiu pentru a scrie unde dorim să ajungem și care sunt obiectivele de atins. Un simplu moment de concentrare care ne permite o analiză profundă și ne ajută să înțelegem dacă suntem pe calea cea bună. Cu această ocazie putem recunoaște așa-numitele gânduri toxice și le putem imediat elimina.
Exemplu: Într-un caiet putem enumera ceea ce ne-am dori să facem, cum ar fi "ruta farurilor din Galicia" sau un curs de scufundări. La fel putem face cu gândurile negative de tipul "nu e bine așa cum sunt eu" sau "acea persoană are ceva împotriva mea". În acest fel vom ști pe ce trebuie să ne concentrăm și ce anume e necesar să eliminăm.

4) Practicați bunătatea

Pare banal dar  a fi buni cu ceilalți și cu noi înșine ne permite să renunțăm la anumite rezerve, să empatizăm cu ceilalți, să acceptăm anumite părți din noi care nu ne plac. Pentru a reuși este esențial să ne antrenăm compasiunea, iertarea, să nu rămânem ancorați în dureri și resentimente.
Exemplu: Să încercăm să ne scriem nouă înșine o scrisoare de dragoste în care să ne mulțumim și să ne iertăm lipsurile, sau să ne exersăm bunătatea printr-un zâmbet sau un gest amabil către un necunoscut.

sursa: The BridgeMaker

5) Bucurați-vă de lucrurile mărunte

Deseori considerăm că un anumit lucru ni se cuvine, că  reprezintă un drept de la sine înțeles și așa nu reușim să prețuim și să ne bucurăm de ceea ce avem. Recunoștința pentru ceea ce ne este dat să trăim este legată de ... fericire. Intrinsec și indisolubil. Este important să ne întoarcem la esențial, să ne lăsăm uimiți de frumusețea prezentă în viața noastră de zi cu zi.

Exemplu: Putem încerca să scriem unul sau mai multe lucruri pentru care suntem recunoscători sau, înainte de culcare, ne putem gândi la un eveniment plăcut care s-a întâmplat în timpul zilei: un apus de soare deosebit, un "mulțumesc" din partea unui coleg sau râsul năstrușnic al propriului copil.

6) Hrăniți-vă cu îmbrățișări și relații pozitive

Prieteniile pozitive sunt familia pe care ne-o alegem și, după cum arată o serie de studii, îi fac pe oameni fericiți, chiar mai fericiți decât obținerea unor rezultate academice. Desigur, cei care care ne iubesc sunt o hrană pentru viața noastră, un "balsam" care vindecă și calmează. În momente de tristețe căldura unei voci și o strânsă îmbrățișare sunt foarte importante. Tot la fel de important este să ne ocupam noi înșine de noi fără să ne simțim deloc vinovați că o facem. Merităm momente de pauză.
Exemplu: Dacă trecem prin momente dificile și ne simțim blocați în tristețea noastră, este important să știm să cerem ajutor, căutând mângâierea unui prieten. Prezența și îmbrățișarea lui vor fi fundamentale. De asemenea, trebuie să învățăm să ne "alintăm" un pic: o cafeluță într-un bar, o tunsoare la coafor, cititul unei cărți pe o bancă în parc, o muzică bună ascultată pe înserate, un masaj programat în ultimul moment...

Să nu așteptăm ca alții să ne "hrănească" cu pozitivitate.

(- continuarea săptămâna viitoare -)

"Fericiți nu sunt cei care au ce-i mai bun din toate, ci aceia care scot ce e mai bun din ceea ce au".

(Khalil Gibran)

O săptămână cu multă fericire!

pentru o doză asiatică de fericire: click aici

Planuri

Se apropie vacanța. Copiii au început-o deja. Unii. Alții încă nu.

Eu, ca în fiecare an,  pendulez prin Europa. 

Când sunt întrebată pe aici unde merg, nu răspund simplu ca ceilalți, dând numele unui oraș sau al unei țări. Eu fac o poveste. Când acolo, când dincolo.

Cine mă cunoaște de ceva timp, s-a obișnuit și mă întreabă direct: Acum prima e România?
Ceea ce este evident în interlocutorii mei este că rămân fascinați de itinerariu și mă invidiază pentru șansa de a călători.

Sursa: Catnaps in Transit.com

Nimeni nu se gândește la orele din avion în huruitul permanent al motoarelor (care se simt și încă cum la aeronave cu peste 350 de pasageri!), la așteptarea din aeroporturi când ești atât de obosit încât ai senzația că nu vei mai ajunge niciodată să te întinzi pe un pat confortabil, la disperarea care te încearcă după o călătorie lungă care încă nu s-a terminat pentru că mai ai un avion de luat, cel cu  turiști veseli și parfumați, de-abia ieșiți din dușurile hotelurilor de vacanță în timp ce tu te simți (și arăți!) ca o față de pernă îmbâcsită și boțită.

Sursa: Huffington Post

Nimeni nu se gândește sau pur și simplu nu dă importanță acestor detalii. 

De ce? Pentru că, la urma urmei, sunt doar detalii.

Da, detalii, pentru că la sfârșitul unei asemenea călătorii te trezești la destinație buimac, dar fericit, fiindcă la deschiderea porților din aeroport vezi fețele pe care le iubești mai mult decât orice pe lumea asta, iar sentimentul acela de prea mult îți dă furnicături în inimă și îți umezește instantaneu ochii.

Vă doresc din inimă această fericire, iar dacă nu puteți călători încă spre destinația sufletului vostru, nu disperați. Va veni vremea și bucuria va fi și mai mare!

https://www.youtube.com/watch?v=cUoxXpqof8A

Și pentru că vorbim de vacanță, planurile mele de lucru pe blog vor suferi mici modificări.

Întâi de toate, voi lăsa deoparte Vietnamul pentru că este neserios să scriu despre ceea ce este aici când de fapt sunt în altă parte. Poate, doar așa, o mică poveste pentru copii, chiar dacă legendele vietnameze sunt puțin încurcate, mai ales când le preiei la "a doua mână" (traduse din vietnameză într-o engleză aproximativă care va trebui apoi prelucrată pentru a ajunge la o versiune într-o română decentă!). Vom vedea.

Apoi, voi încerca să vă transmit impresii din călătorie numai dacă le voi considera interesante, lãsând deoparte trăiri, gânduri  și detalii. Vă voi scuti de ceea ce este prea mult și vă voi lăsa timp pentru propriile impresii și sentimente. 

sursa: Elite Offset Printers

În fond este vară pentru toată lumea!

Cu alte cuvinte, în această vacanță mă voi limita la strictul necesar... și dacă este cu adevărat necesar.

Din septembrie vom începe cu munca în ritm constant și regulat.

Sursa: Bensound

Până atunci, cum zicem noi românii, facem ce putem!

Vă propun la sfârșit de săptămână o nouă serie în ciclul DE PRIN LUME, cu titlul: Arome tropicale. Astăzi, prima pagină: Fructul zeilor sau regina fructelor?

Lectură plăcută!

Week-end frumos!