Tăia lemne pentru foc și le dădea nevestei care le ducea la piață să le dea la schimb pe câțiva pumni de orez.
Într-o zi, în timp ce tăia niște ramuri uscate la malul râului, toporul îi alunecă din mână și căzu în apă.
Bietul om, necăjit peste măsură încercă din toate puterile să vadă pe fundul apei cam pe unde ar fi căzut, dar nu fu chip să îl găsească. Descurajat, se așeză pe o piatră, își aplecă capul și începu încetișor să lăcrimeze. Cum putea să-și câștige existența în viitor? Era unealta lui și bani pentru alta nu avea.
sursa: Rehahn photography |
“ Dacă nu-i cu supărare, pot cunoaște motivul lacrimilor?”, întrebă bătrânul.
Omul necăjit îi explică necazul său. “Nu e vorba de o simplă unealtă”, adăugă el, “este cea mai valoroasă proprietate a mea. E tot ce am, numai așa pot câștiga bolul de orez pentru mine și nevasta mea”, zise omul cu vocea plină de suspine.
"Eu sunt dragonul acestui râu", spuse bătrânul înțelegător, "și te voi ajuta. Dacă ai puțină răbdare, îți recuperez toporul”.
Cu aceste cuvinte, bătrânul se aruncă în apă. Câteva momente mai târziu, reapăru, ținând în mână un topor din aur.
“Nu, nu-i al meu”, răspunse tăietorul de lemne. “Toporul meu era din fier și avea un mâner din lemn”.
Dragonul de râu se aruncă din nou în apă și apoi ieși cu un topor de argint.
"Ăsta e?", întrebă el.
Din nou, tăietorul de lemne răspunse negativ.
Balaurul se scufundă pentru a treia oară.
De data aceasta reapăru cu un topor obișnuit cu lamă din fier și coadă de lemn.
“Ăsta-i toporul tău?”, îl întrebă el pe tăietorul de lemne.
“Da”, răspunse el cu entuziasm. “Vă mulțumesc din inimă pentru ajutor”.
“Ești un om cinstit“, spuse bătrânul. "Din acest motiv, îți dăruiesc și celelalte unelte, din argint și din aur."
Omul, impresionat, nu își găsea cuvintele să-i mulțumească binefăcătorului său.
Primi darurile și se întoarse la mica lui cabană.
După puțin, se răspândi vestea că tăietorul de lemne era acum mai bogat. Vecinii cunoscându-l drept om muncitor, nu își schimbară părerea și nici comportamentul și continuară să îl respecte ca mai înainte.
Toți în afară de un bărbat avar și invidios. Acesta întrebă în stânga și în dreapta cum fu posibilă schimbarea din viața omului cel sărac și, când află toate amănuntele poveștii, se duse la malul râului exact în locul în care se petrecuse minunea.
"Vă ajut eu", fu răspunsul lui, după obicei.
Apoi, se aruncă în râu și reapăru cu un topor din aur.
Înainte să apuce bătrânul să întrebe ceva, omul cel meschin strigă: "Ăsta e toporul meu. Dă-mi-l imediat. "
"Minți", răspunse furios bătrânul începând să se deșire și să se înnoade cu ochiuri de foc.
Corpul i se lungi nespus, iar din haină haine apărură niște gheare înfiorătoare și o coada lungă acoperită cu solzi.
Ochii erau flăcări, gura larg deschisă cu colți ascuțiți.
Ridică toporul cel râvnit și după ce îl învârti de câteva ori în aer , îi aplică omului cel lacom o lovitură în zona gâtului și îl ucise pe loc.
Din acel moment, toți știură că dragonul râului nu putea fi păcălit și nimeni, niciodată, nu mai încercă să obțină un topor de aur sau chiar unul de argint din tezaurul dragonului.
Vietnamezii consideră această poveste inspirată de buddhism dar, probabil, și confucianismul îi va aproba morala, și anume:
"Lăcomia este mereu pedepsită, iar cinstea pururea răsplătită".
De asemenea, ilustrează credința vietnameză în balaurul supranatural-dragon, o creatură în general benefică, despre care se spune că locuiește în adâncurile fiecărui curs de apă și că poate lua formă umană, după propria voință.
Iar eu? Eu... am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa...
(prelucrare după Mituri și legende, Vietnam Culture)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu