duminică, 31 martie 2019

Ziua pãcãlelii

sursa: Ziua Veche
Chiar dacă vorbim de ziua de naștere a vreunei personalități sau de ziua internațională a păsărilor, 1 aprilie rămâne pentru întreaga lumea Ziua Păcălelii. O zi memorabilă care pune la încercare ingeniozitatea unora și răbdarea altora. O zi care stârnește râsete și, uneori, creează scurte momente de stânjeneală. 
Originea acestei zile este incertă. Unii studioși o leagă de Roma antică, alții de echinocțiul de primăvară și schimbarea calendarului.
Indiferent când și cum a apărut, Ziua păcălelilor sau a farselor îmbină tradițiile locale cu umorul specific țărilor care o sărbătoresc.

În Anglia, victima unei glume poartă numele de "nebun de aprilie", în Scoția "cuc" sau "prost" iar în Franța și Italia "peste de aprilie".
La români, Ziua păcălelilor s-a împământenit abia în secolul al XIX-lea, deși sașii și șvabii de la noi aveau mai demult o tradiție ca de 1 aprilie să-și facă farse și se păcălească unii pe alții.
Cert este că păcăleala de 1 Aprilie a devenit sport național iar mass-media a intrat în joc cu toate forțele. De-a lungul timpului au existat păcăleli celebre cum ar fi:
În 1957, BBC a difuzat o știre de trei minute în care se spunea că la o fermă din Elveția s-au obținut recolte record de spaghetti și arătau imagini cu paste făinoase recoltate din copaci. Știrea a fost atât de credibilă încât unii au cerut detalii legate de plantație și de unde ar putea cumpăra puieți.

În 1980, tot BBC a anunțat că legendarul ceas mecanic londonez Big Ben va fi înlocuit cu unul electronic. Informația a revoltat opinia publică britanică, o mulțime de cetățeni protestând față de acea decizie. Au existat și oameni interesați să cumpere bucăți din vechiul Big Ben.

La 1 aprilie 1983, agenția de stiri Associated Press anunța că profesorul de istorie Joseph Boskin de la Universitatea din Boston a reușit să stabilească originea “Zilei bufonului”. El afirma că bufonul Kugel de la curtea Împăratului Constantin s-a lăudat că ar putea conduce Imperiul Roman la fel de bine ca și stăpânul său.
Acestuia i-a plăcut ideea și i-a permis măscăriciului să se așeze la cârma țării o zi pe an, de 1 aprilie. Bufonul a decretat ca în acea zi să fie acceptate doar lucrurile absurde, dând astfel naștere tradiției păcălelilor. Difuzată de o asemenea agenție, competentă și serioasă, știrea a fost preluată de toată presa americană. Reporterul care-l intervievase pe profesorul Boskin a aflat, odată cu toți cititorii, că a fost păcălit, după ce Universitatea din Boston a dat un comunicat de presă prin care își cerea scuze pentru glumă.

În 1993, primăria oraşului Koln (Germania) le-a făcut o farsă celor care practicau jogging în parcul din centru. Gardienii i-au oprit pe alergători, spunându-le că vor fi amendați dacă nu se conformează unei noi legi care impune încadrarea alergătorului în limita de 6 km/h, nici mai mult, dar nici mai puțin. Motivul? O altă viteză ar fi deranjat veverițele din parc, aflate în perioada împerecherii.
Exemplele pot continua și sunt care de care mai haioase.

Sursa: Ziarul de Vrancea
Există și superstiții legate de această zi, cum ar fi:

Se spune că este bine să faci farsele înainte de ora prânzului, pentru că, altminteri, vei avea ghinion tot anul.
Dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei.
Să te căsătorești la 1 aprilie nu este foarte indicat. Bărbatul însurat în această zi va fi sub papucul nevestei până la sfârșitul vieții.
Copiii născuți la 1 aprilie trebuie să se ferească de jocurile de noroc care le pot ruina viața.

Indiferent de tradiții și superstiții, această zi este importantă și din alt punct de vedere. Este ziua în care nu ne luăm în serios sau, mai bine zis:
Mark Twain

Vă doresc un început de săptămână ușor și frumos și vă invit la o pagină legată cumva de farsă sau, mai modern spus, de fake news.


TERAPIA PRIN MÂNCARE: Farse...alimentare
(click aici)



luni, 25 martie 2019

Colț de Paris...

Când eram mică bunica mea obișnuia să spună despre vreo stradă, un parc sau chiar o cofetărie, că este un colț de Paris. Asta însemna o atmosferă aparte, un șarm greu de descris. 
Draga de ea nu ieșise din țară nici până la Varna, dar cu gândul era mereu departe. Era în Franța care pentru generația ei reprezenta cultură, clasă și maniere elegante, bonton.

sursa: Digi24
Era lumea de dinainte, cea care fusese și la noi odată, până la momentul în care doamnele deveniseră tovarășe iar basmaua trebuia să înlocuiască pălăria burghezo-moșierească.
Cultural și istoric, mental și sufletește, Franța a fost mereu prezentă. În amintiri, în povești, în ce se învăța la școală. 
Dar semnificația acelui colț de Paris mi-a fost parcă mai clară aici în Saigon, într-o zi de sâmbătă când ne-am propus să o facem pe turiștii în orașul în care locuim deja de trei ani.
Prima oprire: Muzeul de Arte Frumoase


V-am scris cândva o pagină despre acest loc încântător, o vilă colonială în care uiți de smogul umed de afară și respiri forme, culori, curcubeie. Pagina dedicată muzeului o puteți găsi aici.   

A doua oprire: Ciocolateria Marou.
V-am povestit în articolul din 18 Mai 2018 intitulat "Echivalentul aurului" despre acești doi francezi care produc în Vietnam (și exportă) una dintre cele mai bune ciocolate artizanale din lume. 


Numele produsului, Marou, este o combinație a numelor lor, Vincent Mourou și Sam Maruta (ultimul, cu origini japoneze dar născut și crescut în Franța). 

Sursa: New York Times, Justin Mott

New York Times a publicat în 2016 un articol despre ei și pasiunea transformată în business de succes. (versiunea în engleză a articolului aici).
Ei bine, pe strada Calmette nr.167-167, boabele de cacao îți parfumează o clipă din viață.

 Bei o ciocolată caldă cu mentă, chili sau scorțișoară, își alegi un ecler (sau éclair, à la français) cum nu ai mai mâncat în altă parte, o tartă cu fructe și cacao, o cremă neagră ca noaptea sau exotic albă. Denumiri originale, gusturi pe măsură. 

Înveți despre originea materiei prime și filiera de producție și îți propui ca următorul cadou pentru vreun prieten drag să fie o cutiuță dichisită cu panglică și pompon de aici din ciocolateria-bijuterie.
Iar la plecare îți faci un pachețel pentru acasă ca sa prelungești cumva plăcerea unui moment francez dintr-o metropolă asiatică.

Un colț de parfum amărui intens, un colț de Paris.
-click aici-

O săptămână frumoasă!




duminică, 17 martie 2019

Cu sau fără?



Vorbeam deunăzi cu niște tineri (nu chiar așa de tineri nici ei, ci mai tineri ca mine!) despre mode, gusturi, personalități ale epocii noastre.


Și am descoperit, de exemplu, un pasionat de operă care nu știa cine a fost Luciano Pavarotti.




Sau un amator de șansonetă care nu auzise de Charles Aznavour. 



Ori un iubitor de filme franceze care nu îl cunoștea pe Gérard Depardieu.


În situația această se află foarte multe persoane de aici și de oriunde iar pentru majoritatea străinilor, în tranzit sau stabiliți în Vietnam, lipsa unor asemenea cunoștințe este de înțeles. Vietnamezii au avut alte greutați și alte probleme, prin urmare interes zero pentru Montserrat Caballé și Freddy Mercury, Alain Delon ori Sean Connery.
Sursa: Lead Change Group
Dar eu provin dintr-o țară în care se spune că ne omoară curiozitatea.
Ne uităm mereu peste gard și așa aflăm că vecinul are o capră (căreia ulterior, ca în expresia cu pricina, îi dorim să moară). Și tocmai asta e ideea: ne uităm, ne interesăm, ne preocupăm. 
Sau cel puțin așa făcea generația mea în Epoca de Aur, atunci când informația nu se găsea "la liber". Adică,
Irina Margareta Nistor
atunci când vedeam filme americane  de pe casetele video aduse din străinătate (traduse și dublate în română de Irina Margareta Nistor), 
atunci când ascultam posturi de radio interzise (cu aparatul departe de calorifer ca să nu audă tot blocul și să se trezească vreunul în vorbă cu cine nu trebuie), 
atunci când duceam "o atenție" la bibliotecară ca să ne pună deoparte vreo carte ce se găsea mai greu.
Și așa mai departe.


Era ideea de libertate pe care ne-o cultivam cu ardoare și, mai ales, ne plăcea să ne simțim cumva parte a unui întreg. Eram locuitori ai Europei, cetățeni ai lumii. O rezistență culturală la izolare și obscurantism. Nu aveam internet, Facebook, twitter, Instagram, dar le știam pe toate.
sursa: Cuvântul Ortodox
Astăzi le avem pe toate și nu mai știm nimic. 
Nu mai căutăm informația, ci o așteptăm să vină la noi. Și când vine o luăm de bună, nu mai verificăm sursa, logica, veridicitatea. 
Nimic.


Iar istoria nu ne interesează fiindcă e prea...veche.



Așa ajung la întrebarea pe care mi-am pus-o. Nu cumva atâta libertate ne ramolește? 
Devenim leneși în a cerceta, a căuta, a înțelege, votăm în joacă, discutăm despre probleme care ne depășesc, dăm atenție unor detalii insignificante și pierdem din vedere ansamblul, îi alegem pe proștii clari în exprimare în detrimentul deștepților complicați care ne îndeamnă să gândim.
Ce facem cu libertatea câștigată dacă nu evoluăm?
Eu mă așteptam să cucerim lumea prin cunoaștere, nu să ne întoarcem la Epoca de piatră!

Deci, cu libertate sau fără? 
Cu măsură sau nu?

O săptămână frumoasă!

Pentru coloana sonoră a zilei, click aici.







duminică, 10 martie 2019

Piñata

sursa: evenimenteprofi.ro
Originar din Mexic, jocul piñata este una dintre atracțiile petrecerilor pentru copii din întreaga lume. 
O figurină colorată se agață sus, în mijlocul spațiului petrecerii, la o înălțime suficient de mare astfel încât copiii să nu ajungă prea ușor la ea. În interiorul piñatei se ascund surprizele – confetti, bomboane sau mici jucării. Copiii trebuie să o lovească pe rând cu un băț special, până reușesc să o spargă și să obțină cadourile din interior. Dificultatea este sporită pentru cei mai mari dacă sunt legați cu o eșarfă la ochi și piñata e în mișcare.
sursa: PartyZone

Eu am descoperit-o aici în Vietnam la ziua de naștere a unui copil. 


Și mi-a venit în minte zilele acestea când fetița mea este plecată pentru prima dată într-o excursie de cinci zile cu școala.


sursa: Elephant Journal

Prima zi am suferit (în tăcere) ca o mamă care tocmai și-a trimis băiatul la armată. Prietenele apropiate mi-au trimis mesaje de încurajare la care... nu am răspuns. Am vorbit doar cu mama.


sursa: știrimondene.fanatik.ro
A doua zi, m-a năpădit grija. Ce va face ea acolo cu toți copiii ăia, unii prea activi, alții prea molâi, unii needucați, iar alții crescuți pe principiul că din experiențele proaste (cazi în cap, te julești etc) înveți mai bine decât din cele bune. Toate întrebările mele (fără răspuns) mi s-au suit în gât și s-au făcut nod. Sufocată de atâtea preocupări, am răspuns totuși (destul de politicos, zic eu) la câteva dintre mesajele prietenelor. Și...am vorbit cu mama. 

Revolt of Cairo
A treia zi, m-am revoltat. Cum să îmi ducă ei fata asta gingașă ca o prințesă în pădurea tropicală, la țânțari, păianjeni, șoareci și tot felul de lighioane care mai de care mai urâte și mai periculoase. Explicația că trebuie învățați de mici să fie independenți nu ține. Au timp, au o viață înainte. Nu e întotdeauna adevărat că atunci când arunci un copil în apă învață să înoate. Poate să se și înece, nu?
Ei bine, în tumultul gândurilor negre care îmi bântuiau capul precum un tren fantomă o gară de provincie, mi-am adus aminte de piñata.

Nu ar fi o idee bună să o  folosească și adulții în situații de stres? 

Mulți fac box și cu câteva  lovituri la sac se descarcă de energiile negative. 
Dar, după aceea, cum se energizeazã pozitiv? Nu știu, că nu practic sportul, ci doar mâncatul.

Poate tocmai de aici vine ideea mea "creață". 

1). Piñata o lovești cu putere. 
2). Ciocolata este considerată un bun remediu împotriva stresului și a depresiei. 

sursa: BluParty
Așa că ne putem confecționa o piñata rezistentă (sau o cumpărăm) și dăm în ea până o spargem.
Iar când o facem ferfeniță, vine și surpriza! 
Ne cad dulciurile în cap. 
Mâncăm bomboane pe săturate (că oricum nu ne vede nimeni) și ne trece oful.

Bună idee, nu? 
Ia să o sun pe mama!


❤O săptămână frumoasă!❤

Pentru mamele noastre, pe care le înțelegem mai bine când devenim și noi mame, un dar muzical: click aici. 





duminică, 3 martie 2019

Vârsta a treia...

sursa: CaseCured
Când vorbim despre ce putem face ca să îmbătrânim mai încet și mai frumos, obișnuim să spunem că data nașterii, din păcate, nu o putem schimba. Putem să ne schimbăm stilul coafurii, culorile hainelor, comportamentul, putem merge mai des la sală sau în parc, mânca mai puține prăjeli și dulciuri, dar nu putem schimba vârsta biologică. 

Sursa: VCU Blogs
Și oricât de tineri am arăta, la un anumit moment vom ajunge acolo: la riduri, anchilozări și reumatisme, mișcări lente, hipersensibilitate și mici pauze de memorie. Acesta este mersul natural al vieții și ne putem considera norocoși dacă, plecați în mare viteză la start, reușim să ajungem cu bine la finalul cursei.
Este la urma urmei o binecuvântare să-ți fi trăit viața până la capăt.
Mulți nu gândesc așa. Sau poate le e frică de ceea îi așteaptă și nu au curajul (sau măcar decența) să o recunoască. Și atunci ce fac?  Se răzbună pe ceilalți. Mai precis?
sursa: Adobe Stock
Se poartă urât cu persoanele în vârstă, iau în derâderea bătrânețea într-un mod penibil, chiar absurd.
Și o fac des și cu nonșalanță precum ar practica un drept câștigat. O fac în public sau acasă, cu autoritate și mândrie. 
sursa: Playing with Words 365
Comportamentul este imitat apoi de copii și de nepoți, iar la nivelul societății rezultatul este de-a dreptul monstruos.

Din presă și de pe stradă, în piață sau la magazin, aflăm că toate nereușitele lumii contemporane se datorează pensionarilor. 
sursa: RTV.net
Dacă există cozi la ghișeele de toate tipurile sau aglomerație în mijloacele de transport este pentru că pensionarii au prea mult timp liber (nu am înțeles exact cât timp au atunci când i-am întâlnit în parc cu nepoții, după ce i-au luat de la școala și înainte de a le da să mănânce și a pregăti cratițele cu bunătăți pentru întreaga familie).
Dacă rezultatul votului nu ne place este pentru că așa au votat pensionarii, părinții și bunicii care ne-au educat pe noi, democrații moderni și atotștiutori de astăzi. Mă rog, unii dintre noi, că ceilalți s-au dus la mici în loc să schimbe soarta țării.
sursa: RTV.net
Și apoi mă întreb: Cum de suntem atât de siguri fiecare ce a votat în "intimitatea" cabinei sale electorale? 
Să îți culpabilizezi părinții și bunicii denotă infantilism de gradul I. Adică, mai pe înțelesul modernilor și democraților de ocazie, nu e deloc cool!
Ce mi-a venit de vă scriu toate astea? 
Uite așa, mi-a venit.
Zilele trecute am surprins o imagine frumoasă.
Un grup de vietnameze micuțe și cu păr alb, venite în vizită la fata uneia dintre ele, încercau să ajungă în centru și întrebau cam pe toți cum să facă. Opinia publică s-a mobilizat plină de voioșie (la ora 7 dimineața!) și le-a suit într-un taxi. Mă uitam la ele și mi-au venit în minte amintiri de neuitat.




sursa: China Daily
În China funcționează cam așa: 
O persoană în vârstă este așezată la loc de onoare, în capul mesei; se merge la restaurant pentru vreun eveniment fericit cu familia în formație completă până la străbunicul cu baston sau în scaun cu rotile; dacă vrei să fii ajutat cu ceva sau recomandat cuiva, trebuie să te adresezi  unui fost funcționar din serviciul respectiv, acum la pensie, căci favoarea cerută de o persoană în vârstă nu poate fi refuzată. Cine face rău unui bătrân sau i se adresează nepoliticos este considerat ultimul dintre oameni, căci numai o persoană fără caracter face rău copiilor sau bătrânilor. Așa este China.

sursa: Vietnamese Culture
Iar în Vietnam, unde mă aflu acum, nimeni nu ar visa să atribuie vina foametei prin care a trecut țara, a războiului trecut sau a nereușitelor economice persoanelor în vârstă.

Dar asta este Asia...

Noi ce suntem?

A venit primăvara cea cu flori!  Vă doresc mult soare și multe, multe zâmbete.

Căci, 

Lipește ceva? Melodia...
Săptămână aceasta mergem pe ceva de neuitat sau...vintage.  click aici















Trezire

Inaugurazione della strada ferrata Napoli-Portici, 1839  Zilele trecute cãutând o imagine care sã se potriveascã unui text, am dat peste luc...