Exercițiu de fericire...(1)

Se apropie vacanța. Unele școli și-au închis porțile, altele mai au puțin. Asta pentru copii. Dar și noi adulții avem "momentul" nostru.

Vacanța este legată de sentimentul acela de libertate pe care ți-l dă marea, muntele, orice fel de excursie sau simplul fapt că nu pui de cu seară ceasul deșteptător (sau, mai nou, alarma celularului).
Iar sentimentul de libertate induce... fericire. 
Plecând de la această afirmație, m-am gândit să caut ceva interesant despre fericire. Mai ales că întâlnesc destui oameni cărora le este teamă să folosească acest cuvânt, în aparență simplu, absolut deloc sofisticat, pentru a-și descrie starea de bine pe care o trăiesc. Vorbesc despre noroc, despre un moment de grație, despre împlinire, satisfacție și câte și mai câte, dar nu vorbesc despre fericire.
Poate nu sunt fericiți sau, nu au înțeles încă ce înseamnă cu adevărat fericirea.
Sau, pur și simplu, nu știu cum să și-o făurească, să o modeleze un pic. 

Nu există o rețetă valabilă pentru toată lumea, dar cu siguranță există anumite comportamente care ne ajută să începem a ne  simți un pic mai bine cu noi înșine și cu ceilalți. Fericirea se poate practica zilnic, chiar este recomandat să o facem.

Ilaria Vergine, psihoterapeut și analist bioenergetician ne dă 12 reguli. 
Iată primele 6  :

sursa:123RF.com

1) Așezați-vă comod în situația dată

Dacă avem un scaun, putem alege cum să stăm. Unii stau cu spatele drept, alții preferă să se sprijine de spătar, eventual să își întindă picioarele. Modul în care ne poziționăm arată cât de confortabil suntem într-o situație și cât de mult spațiu ne permitem să ocupăm. Nu avem întotdeauna posibilitatea de a "schimba" scaunul (pentru a rămâne în metaforă), dar ceea ce contează este să ne ascultăm și să fim cinstiți cu noi înșine, alegând să facem mișcări care ne permit o anumită doză de confort.

Exemplu: Ești într-o relație în care nu te simți apreciat și te încăpățânezi să o continui numai din teama de a nu rămâne singur. Să te așezi confortabil înseamnă să înfrunți situația respectivă, să încerci să o schimbi, să găsești curajul de a modifica ceea se poate, să te confrunți cu partenerul și să îți pui întrebări cu privire la propriile așteptări și dorințe.

2) Ajutați "copilul interior"

Alexander Lowen, tatăl analizei bioenergetice, obișnuia să spună că "în fiecare dintre noi există un copil care a fost cândva nevinovat și liber și care știe că fericirea este un dar al vieții". Copilul interior este forța și încărcătura noastră vitală. Odată ce am crescut, avem șansa de a deveni "părinții" noștri, de a fi deveni mai puțin rigizi și de a fi mai deschiși către vocea noastră interioară pe care o neglijăm constant și care reprezintă cea mai autentică parte din noi.

Exemplu: Vreau să pornesc muzica și să dansez în cameră, dar nu o fac pentru că pierd timpul sau pentru că sunt prea bătrân ca să fac așa ceva. Ascultându-ne instinctul ne va face bine. Precum un părinte înțelept și afectuos, putem să-i permitem copilului din noi să se joace sau să-l liniștim și să îi dăm încredere în propria-i valoare atunci când răni mai vechi se redeschid.

3) Scrieți și focalizați-vă dorințele

Să ne găsim un mic spațiu pentru a scrie unde dorim să ajungem și care sunt obiectivele de atins. Un simplu moment de concentrare care ne permite o analiză profundă și ne ajută să înțelegem dacă suntem pe calea cea bună. Cu această ocazie putem recunoaște așa-numitele gânduri toxice și le putem imediat elimina.
Exemplu: Într-un caiet putem enumera ceea ce ne-am dori să facem, cum ar fi "ruta farurilor din Galicia" sau un curs de scufundări. La fel putem face cu gândurile negative de tipul "nu e bine așa cum sunt eu" sau "acea persoană are ceva împotriva mea". În acest fel vom ști pe ce trebuie să ne concentrăm și ce anume e necesar să eliminăm.

4) Practicați bunătatea

Pare banal dar  a fi buni cu ceilalți și cu noi înșine ne permite să renunțăm la anumite rezerve, să empatizăm cu ceilalți, să acceptăm anumite părți din noi care nu ne plac. Pentru a reuși este esențial să ne antrenăm compasiunea, iertarea, să nu rămânem ancorați în dureri și resentimente.
Exemplu: Să încercăm să ne scriem nouă înșine o scrisoare de dragoste în care să ne mulțumim și să ne iertăm lipsurile, sau să ne exersăm bunătatea printr-un zâmbet sau un gest amabil către un necunoscut.

sursa: The BridgeMaker

5) Bucurați-vă de lucrurile mărunte

Deseori considerăm că un anumit lucru ni se cuvine, că  reprezintă un drept de la sine înțeles și așa nu reușim să prețuim și să ne bucurăm de ceea ce avem. Recunoștința pentru ceea ce ne este dat să trăim este legată de ... fericire. Intrinsec și indisolubil. Este important să ne întoarcem la esențial, să ne lăsăm uimiți de frumusețea prezentă în viața noastră de zi cu zi.

Exemplu: Putem încerca să scriem unul sau mai multe lucruri pentru care suntem recunoscători sau, înainte de culcare, ne putem gândi la un eveniment plăcut care s-a întâmplat în timpul zilei: un apus de soare deosebit, un "mulțumesc" din partea unui coleg sau râsul năstrușnic al propriului copil.

6) Hrăniți-vă cu îmbrățișări și relații pozitive

Prieteniile pozitive sunt familia pe care ne-o alegem și, după cum arată o serie de studii, îi fac pe oameni fericiți, chiar mai fericiți decât obținerea unor rezultate academice. Desigur, cei care care ne iubesc sunt o hrană pentru viața noastră, un "balsam" care vindecă și calmează. În momente de tristețe căldura unei voci și o strânsă îmbrățișare sunt foarte importante. Tot la fel de important este să ne ocupam noi înșine de noi fără să ne simțim deloc vinovați că o facem. Merităm momente de pauză.
Exemplu: Dacă trecem prin momente dificile și ne simțim blocați în tristețea noastră, este important să știm să cerem ajutor, căutând mângâierea unui prieten. Prezența și îmbrățișarea lui vor fi fundamentale. De asemenea, trebuie să învățăm să ne "alintăm" un pic: o cafeluță într-un bar, o tunsoare la coafor, cititul unei cărți pe o bancă în parc, o muzică bună ascultată pe înserate, un masaj programat în ultimul moment...

Să nu așteptăm ca alții să ne "hrănească" cu pozitivitate.

(- continuarea săptămâna viitoare -)

"Fericiți nu sunt cei care au ce-i mai bun din toate, ci aceia care scot ce e mai bun din ceea ce au".

(Khalil Gibran)

O săptămână cu multă fericire!

pentru o doză asiatică de fericire: click aici

Cu sau fără?

Vorbeam deunăzi cu niște tineri (nu chiar așa de tineri nici ei, ci mai tineri ca mine!) despre mode, gusturi, personalități ale epocii noastre.

Și am descoperit, de exemplu, un pasionat de operă care nu știa cine a fost Luciano Pavarotti.

Sau un amator de șansonetă care nu auzise de Charles Aznavour. 

Ori un iubitor de filme franceze care nu îl cunoștea pe Gérard Depardieu.

În situația această se află foarte multe persoane de aici și de oriunde iar pentru majoritatea străinilor, în tranzit sau stabiliți în Vietnam, lipsa unor asemenea cunoștințe este de înțeles. Vietnamezii au avut alte greutați și alte probleme, prin urmare interes zero pentru Montserrat Caballé și Freddy Mercury, Alain Delon ori Sean Connery.

Sursa: Lead Change Group

Dar eu provin dintr-o țară în care se spune că ne omoară curiozitatea.

Ne uităm mereu peste gard și așa aflăm că vecinul are o capră (căreia ulterior, ca în expresia cu pricina, îi dorim să moară). Și tocmai asta e ideea: ne uităm, ne interesăm, ne preocupăm. 

Sau cel puțin așa făcea generația mea în Epoca de Aur, atunci când informația nu se găsea "la liber". Adică,

Irina Margareta Nistor

atunci când vedeam filme americane  de pe casetele video aduse din străinătate (traduse și dublate în română de Irina Margareta Nistor), 

atunci când ascultam posturi de radio interzise (cu aparatul departe de calorifer ca să nu audă tot blocul și să se trezească vreunul în vorbă cu cine nu trebuie), 

atunci când duceam "o atenție" la bibliotecară ca să ne pună deoparte vreo carte ce se găsea mai greu.
Și așa mai departe.


Era ideea de libertate pe care ne-o cultivam cu ardoare și, mai ales, ne plăcea să ne simțim cumva parte a unui întreg. Eram locuitori ai Europei, cetățeni ai lumii. O rezistență culturală la izolare și obscurantism. Nu aveam internet, Facebook, twitter, Instagram, dar le știam pe toate.

sursa: Cuvântul Ortodox

Astăzi le avem pe toate și nu mai știm nimic. 
Nu mai căutăm informația, ci o așteptăm să vină la noi. Și când vine o luăm de bună, nu mai verificăm sursa, logica, veridicitatea. 
Nimic.

Iar istoria nu ne interesează fiindcă e prea...veche.



Așa ajung la întrebarea pe care mi-am pus-o. Nu cumva atâta libertate ne ramolește? 
Devenim leneși în a cerceta, a căuta, a înțelege, votăm în joacă, discutăm despre probleme care ne depășesc, dăm atenție unor detalii insignificante și pierdem din vedere ansamblul, îi alegem pe proștii clari în exprimare în detrimentul deștepților complicați care ne îndeamnă să gândim.
Ce facem cu libertatea câștigată dacă nu evoluăm?
Eu mă așteptam să cucerim lumea prin cunoaștere, nu să ne întoarcem la Epoca de piatră!

Deci, cu libertate sau fără? 
Cu măsură sau nu?

O săptămână frumoasă!

Pentru coloana sonoră a zilei, click aici.