luni, 30 aprilie 2018

Primele gânduri...

sursa: Constanța City Walking Guide & Jurnal de Navetist
"În unele zile e nevoie ca tu să-ți creezi propriul răsărit"
(Anonim)

In fiecare luni ne-am propus să facem ceva care să ne motiveze acțiunile, să ne influențeze pozitiv și să ne dea forța de a merge înainte nu numai în ziua care începe, dar și în restul săptămânii. Un fel de combustibil pentru mașina sufletului, ulei pentru rotitele mintii.
Am vorbit despre lista fericirii (în două părți încă!), despre jurnalul bucuriei, despre cunoașterea de sine și acceptarea propriei personalități.
Dar orice zi începe dimineața și, vrem nu vrem, există un ritual al începutului de zi. Când spunem asta ne gândim automat la sculat, spălat, cafea sau ceai, machiaj si altele.


Dar trezirea ?
Care este primul gând la trezire dimineața? Eu cred că, de cele mai multe ori, unul de rezistență. Nu vrei să te ridici din pat. Nu te simți în stare să te confrunți cu tot ce ai de făcut din lista aia scrisă mărunt cu tot felul de sarcini. Nu vrei să mergi la acea întâlnire. Nu ești prea entuziasmat de lupta pe care o vei duce cu o altă zi obositoare.
Mulți specialiști subliniază faptul că primele gânduri, de dimineață, pot avea un impact imens asupra atitudinii, sentimentelor și energiei pe care le purtăm cu noi pentru restul zilei.
Ce putem face concret?
Nu este ușor să ne antrenăm pozitiv mintea și să o scoatem din vechile obiceiuri. Dar putem încerca.

Elyse Santilli, scriitoare și antrenor pentru viață (life coach) propune în Huffington Post o listă, cu 21 de puncte, pe care să o imprimăm și să o păstrăm pe noptieră lângă paharul cu apă și ceasul deșteptător:
1. Mulțumesc pentru acest dar al unei noi zile. Sunt recunoscător.
2. Cum pot servi astăzi, cel mai bine, Universul?
3. Mi se întâmplă lucruri uimitoare în fiecare zi.
4. De-abia aștept să văd ce se întâmplă astăzi!
 5. Mă dedic astăzi iubirii și bunătății.
6. Voi da in ziua de azi tot ce este mai bun, ca să ma odihnesc bine și satisfăcut diseară.
7. Am tot ce îmi trebuie în acest moment.
8. Mă iubesc profund și complet și mă accept.
9. Mă voi onora, comportându-mă corect și fiind puternic în ziua de astăzi.
10. Dragostea, bucuria și pacea reprezintă starea mea naturală.
11. Ziua de astăzi este dedicată distracției!
12. Văd lumea cu ochi recunoscători și acest lucru îmi umple sufletul.
13. Îmi voi asculta astăzi vocea interioară și o voi permite să mă călăuzească.
14. Viața este ușoară. O las să se desfășoare natural și mă las purtat de curentul ei.
15. Sunt aici și sunt expresia unică a conștiinței mele.
16. Vreau să fac din lume un loc mai bun, strălucind prin propria mea lumină.
 17. Am tot timpul de care am nevoie să fac tot ceea ce vreau.
18. Îmi voi face timp să mă încarc cu prezentul de acum pe tot parcursul zilei.
19. Viața mea este un miracol.
20. Văd lumea cu ochi plini de uimire și bucurie.
21. Duc pace și liniște în inimă pe tot parcursul zilei și în tot ceea ce fac.

Este ușor să ne spunem aceste lucruri zi de zi? Este mai greu? Ni se potrivesc sau nu?
Asta decide fiecare în funcție de propria-i personalitate și poate alege la care dintre aceste reguli inima și mintea pot vibra la unison. 

Eu personal găsesc extrem de motivant ceea ce odinioară (acum vreo câteva mii de ani!) a spus Marcus Aurelius:
"Când te trezești dimineața, gândește-te ce privilegiu prețios ai să fii în viață, să respiri, să gândești, să te bucuri, să iubești.”



Un început de săptămână bun!





joi, 26 aprilie 2018

Orașe și oameni

sursa:Bucureșteni.ro
Orașele sunt ca oamenii.
Îți rãmân în suflet cu soarele dimineților de primăvară,
indiferent de iernile prin care ați trecut împreună.
Amintirea unei plimbãri în parc sau în centrul uneori prea modern, alteori ușor demodat al unui oraș, te marcheazã indiferent de gropile pe care a trebuit sã le ocolești.

Iubesc Bucureștiul.
M-am nãscut în altã parte, dar în București m-am dezmeticit, am crescut, am învãțat, am iubit, m-am bucurat sau am plâns, am pãrãsit și am regãsit.
Este orașul vieții mele și, credeți-mã, am vãzut și am trãit în orașe frumoase precum vederile pe care le trimitem din străinătate celor rămași acasă. Orașe istorice, orașe futuriste, monumentale sau misterioase.
Bucureștiul nu are nimic din ele sau prea puțin i-a mai rămas după aplicarea din partea gospodarilor noștri locali a unor plombe metalice, stridente și sticloase.
Dar ce simt când bat Calea Victoriei dintr-un capãt în altul, sau când mãsor la pas centrul vechi, ori mã așez pe o bancã din parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR-Titan, dacã vreți!) nu am simțit nicãieri și nici nu pot descrie prea bine. Ochii se limpezesc, sufletul se liniștește. E ceva aproape sacru.
La fiecare întoarcere în București, rezerv un pic de timp și pentru mine. Asta nu înseamnã shopping sau masaje, vizite și ieșiri cu prieteni sau rude.
Înseamnã plimbare prin oraș, prin locurile atât de dragi odinioară.
Timp pentru suflet.
Timp pentru București.
Voi, ce oraș de suflet aveți?

Și pentru cã am vorbit de capitala noastrã, vã propun o carte.
„Despãrțirea de București” este povestea unui om frumos și a unui profesionist desãvârșit care s-a realizat în exil.
Dar nu a uitat de unde a plecat.

Lectură plăcută!





luni, 23 aprilie 2018

Matrioșka sau cunoașterea de sine

Mă gândeam zilele trecute, în pauza asta lungă de sărbători, cât este de fals că noi oamenii ne cunoaștem foarte bine.
De fapt, știm atât cât să ne etichetăm ca produsele de pe rafturile magazinului și, uneori, ajungem chiar la performanța de a ne surprinde singuri.
Noi suntem precum păpușile rusești Matrioșka (în realitate inspirate de o păpuşă japoneză ce îl reprezenta pe zeul Fukumura).
Una în alta, aceleași culori și modele, mărimi diferite. Precum fațetele personalității noastre.
Ceea ce știm despre noi este un portret pe care singuri ni l-am făcut, l-am pus pe perete și vrem să îi semănăm. Ne identificăm cu un defect sau cu o calitate, cu o trăire sau cu un impuls.
"Așa sunt eu, nehotărâtă", îmi spunea odată o prietenă care aștepta de la ceilalți soluții la probleme proprii și extrem de personale.
"Sunt unul care se enervează ușor", se justifica un coleg care, în primul an de facultate, se lua la harță cam cu toți profesorii. 
Exemplele ar putea continua. 
Ideea este că, astfel, devenim prizonierii unor prejudecăți de noi create! 
Care ar fi soluția concretă, așa cum îmi place mie?
Am găsit-o în opinia profesională și pragmatică a psihoterapeutului italian Raffaele Morelli.

sursa: ibs.it
În cartea sa, Scurt îndrumar de fericire, ne învață să schimbăm abordarea.  

În exemplul de mai sus și în aceleași condiții, prietena mea putea spune că traversează o fază de nehotărâre, în care ia decizii mai greu, iar colegul de facultate că trece printr-o perioadă tensionată, caracterizată de izbucniri nervoase (ceea ce s-a dovedit adevărat căci, după primul an de facultate, era cel mai răbdător student din câți am cunoscut!).
În felul acesta impulsionăm direct creierul care ne modelează constant și continuu. Imaginea despre noi este depășită și evităm să ne lăsăm absorbiți de o identitate ce nu ne aparține, o identitate care ne poate îmbolnăvi.
Și? Mai departe? Cine suntem noi cei adevărați? Cum ne recunoaștem?
Noi suntem cei reali atunci când nu ne dăm silința, nu ne forțăm cu nimic, când lucrurile ne vin natural, în ceea ce reușim să facem fără a fi învățat în prealabil, în acțiunile noastre spontane.
Doar atunci și, numai atunci, putem să ne simțim cu adevărat bine.  

Iar ca să încheiem mesajul motivațional de luni într-o notă de romantism, pe tărâmul iubirii noi cei adevărați avem șansa să putem întâlni dragostea meritată căci:
sursa: Famous People
"Suferința apare atunci când ne așteptăm ca ceilalți să ne iubească în felul dorit de noi".
(Paulo Coelho)

Un început de săptămână excelent!

marți, 17 aprilie 2018

Generalizări...

sursa: stuff co nz 
Într-o dimineață în mijlocul traficului din Saigon, uitându-mă la marea de scutere cu părinți care își duceau copiii la școală, m-a "lovit" o idee, zic eu, destul de interesantă. Nu este poate originală, dar ar fi o soluție la încrâncenarea și ura asta care ne încearcă, om cu om.
Ar trebui evitate generalizările. Poate, atunci, am fi atenți unii la alții, ne-am cunoaște mai bine și ne-am și înțelege.
Să mă explic.
Când ne pregăteam în familie să plecăm pe undeva și țineam morțiș să ajungem la aeroport cu cel puțin două ore înainte de decolarea avionului, aveam obiceiul să spunem că "românii își iau mereu o măsură de siguranță".
Acum, dacă cuget un pic, cam așa precum Gânditorul de la Hamangia,
sursa: coman Wiki

ajung la concluzia că, în realitate, așa am fost educată. 
Trebuia întotdeauna să mă gândesc și la neprevăzut, o întârziere a metroului în ziua vreunui examen la facultate, un accident care blochează traficul pe drumul spre Otopeni și așa mai departe.
Aveam colegi care se prezentau la examene în ultimul moment, gâfâind din toți rărunchii și transpirând din abundență. Am întâlnit conaționali pe care toți ceilalți călători, îmbarcați și așezați cuminți pe locurile lor, îi așteptau să își termine de făcut cumpărăturile prin duty-free.
Deci, eu nu cred că așa sunt românii în general, ci depinde de bunul-simț și educația de acasă.
Nimeni nu e buricul pământului și e foarte bine așa.
În loc de încheiereNu numai italienii sunt broscari! Suntem și noi românii!
Pe vremuri (și am senzația că și în prezent) broaștele se numeau "pui de baltă" și la Constanța, într-un restaurant unde mâncau duminica lucrătorii portuari cu familiile lor, se serveau cu mămăligă și mujdei de usturoi. 
sursa: Rtv.net 
O bunătate!!!     

duminică, 15 aprilie 2018

Carpe diem...

sursa:carpediempictures.com

Această expresie, devenită în timp un aforism, face parte dintr-un poem latin scris de Horațiu și este tradusă ca "Trăiește clipa".
Ea a devenit o deviză pentru multe generații iar, uneori, o justificare pentru excese de toate felurile.
Mie mi-a venit ideea pentru noi, grupul ăsta unit de pe blog, să o luăm și să o personalizăm. În felul nostru. Nu ca să ne dăm cu parapanta, să înotăm pe ger în lacuri înghețate sau mai știu eu ce.
Ci pentru gesturi mărunte care să ne facă ziua frumoasă. Să fim acolo, prezenți cu mintea și ochii.
Noi femeile când ne rujăm în oglindă să trăim acel moment: întinderea rujului cremos cu perfecțiunea liniei trasate de creionul de contur. Să ne luăm puterea dintr-un gest devenit mecanic, făcând acea fracțiune de minut să ne marcheze pozitiv.
Când bem cafeaua, să o savurăm cu toate simțurile, minute de perfecțiune a gustului ideal.
Când îmbrățișăm pe puștulică (sau pe prințesă), să tragem bine aer în piept ca să ne "îmbătăm" cu parfumul delicat al pielii de copil.
La telefon să ascultăm cu atenție și să vorbim cu măsură, ca să ne rămână în inimă ceea ce ne încarcă cu adevărat.
Totul poate deveni un influx energetic dacă învățăm să trăim momentul.
Să fim acolo, prezenți cu totul și nu cu mintea la pasul următor, la planul zilei în desfășurare.
Căci, 
Un început de săptămână bun!


joi, 12 aprilie 2018

De Paşti...



Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite și mânjite,
Zece ouă înroșite.



Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce vă este, frățioare
Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stați gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ați fi ouă...

-Suntem fierte!
Zice-un ou rotund și fraise
Lângă pasca cu orez.
Și schimbându-și brusc alura,
Toate-au început cu gura:
-Pân'la urmă tot nu scap!
-Ne gătește de paradă
-Ne ciocnește cap în cap
Și ne zvârle coaja-n stradă...
-Ce rușine!
-Ce dezastru!
-Preferam să fiu omletă! 
-Eu, de m-ar fi dat la cloșcă,
Aș fi scos un pui albastru...
- Și eu unul violet...
-Eu, mai bine-ar fi să tac:
Așa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!

                                     (La Paști - George Topârceanu) 





luni, 2 aprilie 2018

Fericirea (3): Jurnalul bucuriei și ...empatia

După cum spuneam, pentru a face din fericire o stare de fapt trebuie să acționăm. Nu ajung citatele care îți induc un bine temporar, sfaturile generale și florile strălucitoare sub razele soarelui.

Suntem oameni și suntem firi complicate.


Ne emoționăm, trecem dintr-o stare în alta fără vreo explicație logică, suntem triști când ar trebui să sărim în sus de bucurie.

Ca atare, concret, după lista despre care vorbeam săptămânile trecute (lista aceea cu bune, dar și cu rele care ne pot învăța ceva), ar trebui să fim atenți la bucurie, baza de plecare pe drumul fericirii.

Bucuria înseamnă disciplină. Bucuria nu trebuie luată ca și cum o merităm, trebuie orientată către ce s-a întâmplat pozitiv în ziua care tocmai s-a încheiat. Iar dacă se face asta regulat și disciplinat, se ajunge la performanța de a recunoaște momentul pozitiv chiar pe parcursul zilei, în timp ce el se desfășoară.
Concret, putem ține un jurnal.

Nu ca o condică cu acțiunile și inacțiunile zilei, cu evenimentele ieșite din comun.
Un jurnal cu efect terapeutic.
După o zi, scriem în jurnal numai lucrurile care ne-au dăruit plăcere, care ne-au bucurat sufletul, chiar și pentru o secundă. 
Dacă nu găsim nimic, ne străduim. Trebuie ca ceva cât de infim, de ascuns, să ne fi făcut plăcere. Putem chiar să stabilim un număr. Trei lucruri pozitive din ziua de astăzi.
De exemplu, a ieșit soarele, vecina m-a salutat, cineva în metrou mi-a cedat locul său.
Sau, am văzut un film prost cu popcorn bun, m-am rujat cu rujul preferat, la cină eram toți în jurul mesei. Și tot așa...fiecare cu bucuriile sale.
Când ajungem să scriem doar aceste momente, fie ele 3, 4, sau 5, vom fi setați să căutăm pozitivitatea.
Iar atunci când cauți binele, de bine vei avea parte.

În ce privește sfatul pe care îl dau mulți și, anume, să îi evităm pe cei care ne fac nefericiți, eu personal cred că este mai greu de urmat. Suntem oameni și suntem empatici, adică ne identificăm afectiv cu semenii noștri și asta reprezintă și una dintre valorile lumii creștine. Trebuie doar să învățăm să fim de folos fără să ne descărcăm pozitivitatea și, astfel, să îi transformăm pe cei care ne-au cerut ajutorul în hoți de energie.
Cum ar spune vreun înțelept gen Moș Ion Roată, să fim buni fără să fim proști.

Dar să nu uităm să fim buni...aș adăuga eu.

Și pentru că ne apropiem de cea mai mare Sărbătoare a noastră, mă retrag pentru mai multe zile, vă urez o Săptămână a Patimilor cu trăire profundă și rugăciune din suflet, un Paște plin de bucurie și o Săptămână Luminată cu învierea sufletului.
Să ne fie cu folos și să ne iubim unii pe alții!!!

 

Cu sau fără?

Vorbeam deunăzi cu niște tineri (nu chiar așa de tineri nici ei, ci mai tineri ca mine!) despre mode, gusturi, personalități ale epoc...