vineri, 29 iunie 2018

Planuri


Se apropie vacanța. Copiii au început-o deja. Unii. Alții încă nu.
Eu, ca în fiecare an,  pendulez prin Europa. 
Când sunt întrebată pe aici unde merg, nu răspund simplu ca ceilalți, dând numele unui oraș sau al unei țări. Eu fac o poveste. Când acolo, când dincolo.
Cine mă cunoaște de ceva timp, s-a obișnuit și mă întreabă direct: Acum prima e România?
Ceea ce este evident în interlocutorii mei este că rămân fascinați de itinerariu și mă invidiază pentru șansa de a călători.
Sursa: Catnaps in Transit.com

Nimeni nu se gândește la orele din avion în huruitul permanent al motoarelor (care se simt și încă cum la aeronave cu peste 350 de pasageri!), la așteptarea din aeroporturi când ești atât de obosit încât ai senzația că nu vei mai ajunge niciodată să te întinzi pe un pat confortabil, la disperarea care te încearcă după o călătorie lungă care încă nu s-a terminat pentru că mai ai un avion de luat, cel cu  turiști veseli și parfumați, de-abia ieșiți din dușurile hotelurilor de vacanță în timp ce tu te simți (și arăți!) ca o față de pernă îmbâcsită și boțită.
Sursa: Huffington Post
Nimeni nu se gândește sau pur și simplu nu dă importanță acestor detalii. 
De ce? Pentru că, la urma urmei, sunt doar detalii.
Da, detalii, pentru că la sfârșitul unei asemenea călătorii te trezești la destinație buimac, dar fericit, fiindcă la deschiderea porților din aeroport vezi fețele pe care le iubești mai mult decât orice pe lumea asta, iar sentimentul acela de prea mult îți dă furnicături în inimă și îți umezește instantaneu ochii.
Vă doresc din inimă această fericire, iar dacă nu puteți călători încă spre destinația sufletului vostru, nu disperați. Va veni vremea și bucuria va fi și mai mare!

Și pentru că vorbim de vacanță, planurile mele de lucru pe blog vor suferi mici modificări.
Întâi de toate, voi lăsa deoparte Vietnamul pentru că este neserios să scriu despre ceea ce este aici când de fapt sunt în altă parte. Poate, doar așa, o mică poveste pentru copii, chiar dacă legendele vietnameze sunt puțin încurcate, mai ales când le preiei la "a doua mână" (traduse din vietnameză într-o engleză aproximativă care va trebui apoi prelucrată pentru a ajunge la o versiune într-o română decentă!). Vom vedea.
Apoi, voi încerca să vă transmit impresii din călătorie numai dacă le voi considera interesante, lãsând deoparte trăiri, gânduri  și detalii. Vă voi scuti de ceea ce este prea mult și vă voi lăsa timp pentru propriile impresii și sentimente. 
sursa: Elite Offset Printers

În fond este vară pentru toată lumea!

Cu alte cuvinte, în această vacanță mă voi limita la strictul necesar... și dacă este cu adevărat necesar.

Din septembrie vom începe cu munca în ritm constant și regulat.
Sursa: Bensound

Până atunci, cum zicem noi românii, facem ce putem!



Vă propun la sfârșit de săptămână o nouă serie în ciclul DE PRIN LUME, cu titlul: Arome tropicale. Astăzi, prima pagină: Fructul zeilor sau regina fructelor?
Lectură plăcută!

Week-end frumos!

luni, 25 iunie 2018

Pasul următor

sursa: goin' the extra...aaamile
Am citit deunăzi că insuccesul te orientează în direcția justă.
Mi s-a părut genial, mai ales atunci când nu știi ce să faci, când ți se pare că s-a dărâmat pământul și nu mai vezi soarele în niciun colț de cer și florile pe nicio margine de drum.

Cea mai mare glorie nu o dobândești atunci când nu ești doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut. – Confucius

În acel moment, fără frica de a fi judecați de ceilalți și, mai ales, fără a ne judeca singuri, trebuie să decidem cum mergem mai departe și încotro ne îndreptăm.
Să decidem pasul următor.
Care ar putea fi mijloacele și strategiile prin care să ieșim din blocajul nostru, să ne ridicăm, să înaintăm? 

Jurnalul așa cum e el, dezlânat și în sine fără sens, creează totuși din așteptările imediate, inevitabil meschine, o altă așteptare mai mare, mai generoasă, mai nobilă: așteptarea miracolului, a semnificației regăsite, fie și pentru o clipă. - Matei Călinescu, profesor eseist și critic literar

O modalitate de ieșire din impas ar putea fi jurnalul de care spuneam într-un articol precedent. Cel cu cinci lucruri care ni s-au întâmplat în ziua precedentă. Ele ne ajută să fim recunoscători pentru ceva anume și ne creează o perspectivă de acțiune, o orientare a pasului următor.
Dacă ne concentrăm pe ceea ce avem, universul se deschide spre ceea ce ne trebuie, spre ceea ce încă putem dobândi. Dacă rămânem blocați pe ceea ce ne lipsește, nu vom obține niciodată suficient de mult.

Ființele umane sunt unice atât prin aceea că pot învăța din experiența altora, cât și prin refuzul lor de a folosi această capacitate.
(Theodore Roosvelt)
Un alt ajutor ar fi să învățăm din experiențele celorlalți. M-am întrebat mereu de ce oare trebuie să ne dăm noi cu capul de grindă când au făcut-o alții așa de bine înaintea noastră. Să învățăm din greșelile lor, din succesele obținute, din deciziile luate și din rezultatele lor.

Pierd pe zi câteva ore citind ziare sau reviste. Mă interesează prea mult întâmplările din afară și parcă nu mă pot interesa suficient de cele din mine.- Liviu Rebreanu

Iată o altă soluție, să ne cunoaștem cât se poate de bine. Să stăm de vorbă cu noi înșine, să ne descoperim pasiunile, visele, dorințele, să ne identificăm limitele și să le transformăm, dacă se poate, în puncte de forță. Să ne analizăm cu plăcerea de a descoperi ceea ce ne face unici, biletul nostru spre împlinire.

Viața nu este previzibilă și răspunsurile pe care le căutăm nu vin la pachet, frumos ambalate și cu fundă roșie. Nu există reguli de urmat și trebuie să muncim din greu pentru a ne defini calea vieții. Acceptarea realității înseamnă de fapt a îmbrățișa schimbarea și imprevizibilul, înseamnă un MARE pas spre a afla ce trebuie să facem în continuare în viață.
Ce ziceți? Ne ajunge pentru un început bun de săptămână?
Adăugăm puțină muzică?  
Poate aveți drum pe la IKEA...






vineri, 22 iunie 2018

Caleidoscop

sursa: villasong.com
Astăzi la Hochiminh cald si umezeală. 

Toată lumea nervoasă. 
Până și localnicii care ar trebui să fie obișnuiți cu asemenea climă.

Am observat însă că și ei o suportă greu, chiar dacă știu cum să se îmbrace, beau tot timpul apă și sucuri de fructe (dar si cafea cu gheață!), dispar la umbră când soarele arde tot ce nimerește.

Sunt sigură că va veni și ploaia, pe neașteptate, iar ei vor deveni mult mai simpatici. Chiar dacă atunci când plouă este o aiureală generală. 

Motoretele, de obicei,  se opresc ciorchine sub poduri și străzi suspendate, blocând trecerea mașinilor.

Câte un vânzător ambulant de gustări calde (gen clătite sau omletă cu legume) își împinge taraba pe roți prin mijlocul traficului, udat din cap până în picioare de basculantele care trec cu viteză prin bălțile formate instantaneu.
Privind valurile de apă care te inundă într-o nanosecundă, marea de scutere care te iau cu asalt din toate direcțiile (inclusiv pe contrasens si pe trotuare) iar, mai apoi, soarele care dă strălucire aranjamentelor florale si piramidelor de pungi cu pesti ornamentali din spatele motocicletelor, mi-a venit în cap cuvântul caleidoscop.
Vă mai aduceți aminte? 
Sursa: Itsy Bitsy
Era un mic cilindru opac în interiorul căruia se găseau mai multe oglinzi dispuse astfel încât mici piese viu colorate, aflate la capătul opus celui prin care se privea, să formeze prin rotirea cilindrului diferite imagini simetrice.
Cred că se găsește și acum în magazinele de jucării sau online.
Cert este că dacă te uitai prea mult prin cilindru te dureau ochii. 

Vă las să vă delectați cu câteva imagini din această lume și vă propun o coloană sonoră pe măsură!https://www.youtube.com/watch?v=ZqjhmdRgXMw

Vă doresc un week-end caleidoscopic! Fără dureri de cap și amețeli...




sursa:dreamstime.com


luni, 18 iunie 2018

Mâine în loc de astăzi...


sursa:britannica.com
"A trăi înseamnă a reacționa și, mai ales, a străluci. Pasivitatea este o stare inertă. Nu merită să trăieşti dacă anticipezi moartea prin apatie."
Henri-Frédéric Amiel (filosof, poet și critic elvețian, 1821-1881) 



Suntem obișnuiți să ne trăim viața în anticipație, hotărând ca la un moment dat, când va fi timp, să fim  fericiți.
sursa: Disqus
Chiar atunci când afirmăm sus și tare că fericirea este făcută din mici momente de satisfacție și mărunte  bucurii, păstrăm oricum niște "rezerve". Ne trece repede starea de euforie și ne convingem că după bifarea unui anume obiectiv vom fi fericiți. După ce găsim un loc de muncă stabil, după ce ne căsătorim (sau divorțăm), după ce ne cumpărăm o casă, când copiii vor fi mari și independenți, când vom ieși la pensie și vom avea ceva mai mult timp pentru noi și pasiunile noastre.
sursa: Pinterest
"Și mâine este o zi", spunea Scarlett O'Hara în Pe aripile vântului. Pentru ea era speranța în rezolvarea unei probleme, pentru noi de multe ori este o scuză pentru apatia de azi.
Fericirea începe când te predai un pic vieții, când te lași purtat de ea. Nu înseamnă să ne schimbăm speranțele, obiectivele, dorințele, visele. Nu înseamnă să ne schimbăm viața, ci perspectiva ei, unghiul din care o privim.
sursa: Pinterest
Prezentul are întodeauna un avantaj față de alte momente: NE APARȚINE. Oportunitățile trecute sunt oricum pierdute, iar ocaziile viitoare nu au sosit încă. Istoria noastră personală se scrie exact ca și cea a întregii omeniri. În fiecare zi. Cu ceea ce facem sau nu.
Să fim șoferii propriei vieți, să nu ne limităm la a rămâne pasivi, așezați comod pe unul dintre locurile pasagerilor. Să nu îi lăsăm pe alții să ne poarte pe drumul vieții, dar nici să nu ne conducem mașina ca pe un bolid. Să învățăm din mers să schimbăm vitezele, să știm exact când să ne oprim pentru un picnic cu cei dragi sau cu cei abia cunoscuți, când să o parcăm pentru o plimbare în parc.Mâine, cu siguranță, va fi mai bine. A gândi pozitiv face parte din legea evoluției, a progresului. Doar să facem în așa fel încât ziua de mâine să nu devină ACUM o alternativă a celei de astăzi.
Astăzi să ne pregătim un mic dejun bun, să ne facem patul, să aerisim camera, să ieșim din casă zâmbind. Să salutăm primii, să fim respectuoși indiferent de context. 
Să strălucim cu lumina proprie!

"Păstrează tocurile, capul și standardele înalte."
(Coco Chanel, 1883-1971)





Un început de săptămână frumos și un click pe:

Cu drag, McL.




vineri, 15 iunie 2018

Viața ca un teatru

sursa:Choose Marshall
Când văd viața celorlalți am uneori senzația că privesc o piesă de teatru. Cu actori care intră în cadru, sau se retrag discret în culise, ori ies din scenă în mod surprinzător.
Anthony Bourdain era un artist al bucătăriei, un veșnic căutător al autenticității și al tradiției din spatele unei simple rețete. Mergea dincolo de aparențe, căuta bucuria și liniștea pe care el, probabil, nu le-a avut.
Alessandra Appiano, scriitoare și ziaristă italiană, era o profesionistă desăvârșită și rafinată, o femeie cu bun-simț, discretă, dar cu opinii puternice în favoarea adevărului.
sursa: Page six
Kate Spade era o celebră creatoare de modă, un mit al adolescentelor americane care trecuseră pragul maturității cu poșetele ei. Chiar dacă, așa cum spunea într-un interviu,  ea adora pantofii și întregul lor proces de design. O femeie care s-a retras din activitate timp de 9 ani, pentru a-și crește fata. Iar, apoi, a revenit și a recucerit publicul.
Cei trei și-au luat viața la o distanță de câteva zile unul de celălalt. De atunci, fiecare comentator de televiziune, amic, rudă, coleg sau simplu binevoitor continuă să caute o explicație rațională a sinuciderii. Poate ea există, cu atât mai mult cu cât acest gest este de multe ori premeditat, autorul său îl pune în practică cu mare atenție pentru detalii și cu grija de a obține efectul dorit.
Vorbim în aceste trei cazuri de oameni realizați, profesioniști stimați în domeniile lor. Aparent, fără boli incurabile sau alte tare pe viață.
De ce? Ce nu a mers? Unde s-a produs scurtcircuitul?
Nu a mers mintea, nu a mers inima, s-a poluat sufletul. Ca intr-o mașinărie perfectă care o ia razna, în care nu mai funcționează nimic. Depresia este de cele mai multe ori  una dintre cauze. Acest rău crâncen al epocii noastre. Oameni care se luptă cu această boală fără să știe uneori că o au. Se luptă toată viața, se mențin puternici în ochii celorlalți iar în momentele de slăbiciune renunță la luptă.
Oameni pe care îi considerăm frumoși și talentați. Numai că ei, atunci când se uită în oglindă, nu se văd cum îi vedem noi. Probabil nu se văd deloc.
Pentru ei, pentru toți cei care luptă cu fantomele propriei existențe, pentru noi toți și sănătatea noastră fizică și mentală, vă propun un imn închinat vieții.
DOMENICO MODUGNO

Meraviglioso (Minunat), muzica Domenico Modugno, versurile Riccardo Pazzaglia, spune povestea unui personaj care, într-o seară, decide să-și pună capăt zilelor aruncându-se în râu. Dar, "un înger îmbrăcat ca un trecător" îl oprește și îl convinge să nu comită gestul nebun, întrebându-l cum de nu poate vedea cât de minunată este lumea, cum nu poate observa că până și "durerea voastră poate să apară minunată".
LUIGI TENCO

Cântecul a fost respins în 1968 de către comisia de selecție a Festivalului Sanremo, fiind considerat inoportun la numai un an după tragica dispariție a compozitorului Luigi Tenco care își luase viața într-o camera de hotel, exact în timpul ediției precedente a festivalului italian.

sursa: Panorama/ Ph. Pietro Pappalardo
Eu v-o propun în versiunea modernă a grupului Negramaro și cu un videoclip în care apar scrise versurile. 
Citiți-le, traduceți-le și învățați-le pe dinafară. Merită!

Iar, pentru cultura noastră generală, aici este versiunea originală cu marele Domenico Modugno: https://www.youtube.com/watch?v=9DTlpzx5-pk

Un week-end frumos!


luni, 11 iunie 2018

Strada și culorile ei


sursa: OrangeSmile.com

Strada este un microunivers care poate defini o societate. Cu obiceiurile, regulile, libertățile, deschiderea sau bigotismul ei. 
O stradă multicoloră îți înlesnește zborul, îți dă aripi către o lume în schimbare. 
O stradă ternă îți omogenizează inima și îți acutizează punctul de vedere.
Da, strada este importantă. Este o mărturie iar, deseori, o mărturisire personală. De unde am plecat, încontro ne îndreptăm, unde am ajuns.
Există pentru fiecare dintre noi o stradă a copilăriei, cu jocuri, larmă și genunchi juliți.
Există o stradă a adolescenței, cu prima dragoste suspinată în fața unei ferestre deschise, cu prima despărțire la schimbarea unei adrese.
Există o stradă a primei maturități, cu grijile de zi cu zi care ne imunizează la schimbarea anotimpurilor.
Există o stradă a ultimei maturități, care ne dă dezinvoltura de a-i descoperi decorul și a ne bucura de reflexele sale sub soarele dimineții ori, în amurg, la lumina unui felinar.
Cu nostalgiile sufletului, astăzi ne întrebăm unde ne sunt străzile de odinioară, de ce nu mai avem vecini vigilenți care să ne raporteze orice mișcare din cartier iar copiii noștri nu mai au parteneri de joacă. 
Răul nu stă în Facebook. Dacă am mutat aici saluturile tipice de la ieșirea din bloc dimineața, sau discuțiile de seară de pe palier, cu sacoșele sprijinite pe podea, înseamnă că ceva ne lipsește.
Strada nu a dispărut. Doar s-a schimbat, iar noi nu am reușit să ne adaptăm. 


Strada, cu noi generații, cu noi sosiri în cartier se colorează în nuanțe mai aprinse, uneori țipătoare. Copiii noștri, generațiile de astăzi, au șansa de a învăța culorile curcubeului. Noi, cei crescuți în uniforme bleumarin, trebuie să învățăm cu ei și, mai ales, trebuie să îi înțelegem. Să ne lăsăm copiii să descopere lumea multicoloră din cartiere și din școli, să se certe și să se împace în alte limbi. 
Să nu ne amestecăm mai mult decât trebuie, să nu le distorsionăm mințile. Nu deținem noi adevărul universal. Ne place sau nu, lumea evoluează și, la fel, știința. 
Iar partea frumoasă de-abia urmează. 
Ni se dau răspunsuri la întrebări mai vechi, se dărâmă mituri și se desființează extremisme. 


Sursa: ADN Corpul uman- ROmedic
ADN-ul, această mare descoperire a secolului nostru, ne spune că suntem toți înrudiți, că nu există o rasă și, prin urmare, nu poate fi vorba de superioritatea unui om față de altul, nicio națiune nu este mai bună ca cealaltă. 
Ne-am amestecat de-a lungul istoriei și chiar dacă geografic suntem români, englezi, francezi, etiopieni, chinezi, la origine rămânem doar oameni înrudiți prin codul nostru genetic.


Iar copiii, fără explicațiile "înțelepte" ale adulților, se comportă firesc, așa cum cere inima. 

Cu ceva timp în urmă, o fetiță dintr-o școală italiană îmi povestea cât de antipatică îi era o colegă de-a ei de clasă. Se referea la o păpușică brunetă cu ochișorii ca măslinele negre, sosită de pe alte meleaguri. 
De ce îi era ea antipatică protagonistei noastre cu păr auriu și privire de culoarea cerului? Pentru că nu voia să împartă jucăriile cu ea și să îi dea să guste din pachetul ei de școală, care mirosea a condimente ciudate. Nici măcar o dată micuța școlăriță nervoasă nu a fãcut referire la culoarea pielii sau la trăsăturile fizice ale celeilalte. Poate doar o dată când mi-a zis cu năduf: "E antipatică ce mai, dar e frumoasă de pică!"
Ei, copiii ăștia....
Fiecare generație iese mai bine decât precedenta. Noi îi putem însoți în drumul lor dar gusturile și alegerile le aparțin. 
Să îi educăm frumos și, mai departe, să îi lăsăm în pace.
Children of the World - Amazon.com
"Puteți năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăbovește în ziua de ieri."
 (
Kahlil Gibran, Profetul (1923) -traducere de Radu Cârneci)

Vă invit să începem săptămâna dansând pe străzile noastre colorate: https://www.youtube.com/watch?v=4iIooxxJ4wI    
Mie mi s-a părut un videoclip inspirat. Sper să vă inspire și pe voi și să aveți o săptămână frumoasă!

vineri, 8 iunie 2018

Atlasul frumuseții


"Mă văd ca o femeie foarte normală, cu suișuri și coborâșuri. Muncesc din greu pentru visul meu și, din întâmplare, acest vis este foarte apreciat de mass-media. Dar există milioane de femei în lume care muncesc chiar mai mult și poate, din afară, activitățile lor nu par atât de spectaculoase. Sper că voi avea șansa de a le fotografia pe unele dintre ele și de a le captura frumusețea interioară și cea exterioară, demonstrând tuturor că sunt speciale."

Fotografa Mihaela Noroc a străbătut peste 50 de țări în 4 ani, capturând imagini uluitoare ale femeilor din întreaga lume, cu scopul de a arăta diferitele forme de frumusețe.

Cu un tată pictor, fotografa româncă și-a trăit copilăria printre culori. La 16 ani și-a cumpărat un aparat de fotografiat mai vechi, dar nu a găsit curajul de a ieși pe stradă și a le face poze necunoscuților. Prin urmare, primele modele au fost mama și sora. Poate tocmai acesta a fost norocul ei. S-a perfecționat în arta portretului fotografic, a învățat să imortalizeze femeile cu naturalețe și detașare.
Iar noaptea, când toți dormeau, baia se transforma în camera obscură unde developa pozele până spre dimineață.
Mai târziu a urmat cursuri de artă fotografică, fără prea multă susținere din partea profesorilor. Erau anii erei digitale când toată lumea cumpăra aparate foto, iar Mihaela s-a gândit atunci că nu era nevoie de încă un artist mediocru, așa că a renunțat la pasiunea ei.
A început să lucreze ca să câștige mai mult și să își contureze viitorul. Fără a se simți cu adevărat împlinită. 
Cu rucsacul în spate a descoperit, însă, diversitatea planetei, contrastele si nuanțele ei. În 2013, o excursie în Etiopia a schimbat totul. Acolo, în mijlocul unui mozaic de culturi, a luat formă proiectul său, intitulat Atlasul frumuseții ("The Atlas of Beauty"). Mihaela a renunțat la viața obișnuită din București și și-a investit economiile în călătorii și fotografie.
Atlasul frumuseții a devenit rapid un succes în întreaga lume.
Mihaela Noroc a rămas un om obișnuit care adoră să exploreze frumusețea, uneori nevăzută, a oamenilor din jurul nostru.
Puteți să o cunoașteți mai bine și să îi admirați fotografiile și poveștile din spatele lor pe site-ul http://theatlasofbeauty.com/.

La sfârșit de săptămână vă invit să ne "clătim" ochii cu o selecție de imagini din opera fotografei noastre renumite, o femeie mereu tânără. De ce mereu tânără?
Pentru că...



...cei care își păstrează capacitatea de a vedea frumusețea, nu vor îmbătrâni niciodată. - Franz Kafka

























"Trăim doar pentru a descoperi frumosul. Restul e un fel de așteptare". 
- Khalil Gibran (scriitor și poet libanez, 1883-1931)

















luni, 4 iunie 2018

Cu naturalețe


Zilele trecute am întâlnit o serie de persoane. 

Ne-am prezentat, am făcut schimb de opinii si politețuri. Ne-am studiat reciproc pentru a înțelege din ce material suntem făcuți si daca avem ceva în comun spre a ne putea frecventa in viitor.
Una dintre acele persoane pe care le vedeam pentru prima dată s-a apropiat de mine și m-a salutat cu naturalețe. Ca și cum ne cunoșteam. Nu a pus întrebări, nu a făcut nicio remarcă, nu s-a expus nici măcar cu o părere, mai mult sau mai puțin banală, despre vremea din Hochiminh.
M-a salutat, cu aceeași naturalețe, la începutul și la sfârșitul serii. Ca si cum ne cunoșteam de-o viață.
Photo: Flickr user Creative Sustainability

Acest comportament m-a făcut să îmi pun niște întrebări despre relațiile umane. 

Pentru că este luni, vi le pun și vouă celor care mă citiți.

Cum se construiește o relație cu ceilalți? Mulți, timizi sau circumspecți, se apropie în vârful picioarelor, dau târcoale interlocutorului, îl observă și îl măsoară. Nu se expun dar comunică, pun întrebări și răspund la ele, nu judecă dar înmagazinează informația. Încetul cu încetul, construiesc o relație care e menită să dureze poate și o viață. Sunt acei prieteni, chiar și colaboratori la locul de muncă, pe care îi regăsești și după ani de îndepărtare, care nu te uită, pe care nu îi uiți. Oameni care nu te părăsesc, oameni pe care nu îi pierzi.
Ceilalți? Cei care ți se adresează ca și cum deja te-ar cunoaște? Reprezintă cumva o categorie de oameni comozi? Sunt, poate, cei  care nu se obosesc să studieze o persoană, să o înțeleagă astfel încât să cultive relația cu ea și să o aibă aproape? Sau, pur si simplu, este o altă filosofie a relațiilor interpersonale, o alta tehnică de abordare a celuilalt? Pe principiul, daca e sortit să fie, atunci va fi.
sursa: seanpatrickcox.com

Cum se construiește mai bine o relație?

Ca de obicei, haideți să căutăm niște răspunsuri. 
Să apelăm la un specialist. 

Harvey Deutschendorf, expert în inteligență emoțională, orator și autor de cărți și articole pe această temă, vorbește despre 
7 obiceiuri-cheie pentru construirea unor relații trainice:



sursa: medium


1) Să devenim buni ascultători. Toți doresc să fie auziți și înțeleși. Din păcate, puțini dintre noi au fost învățați să devină buni ascultători. Cei mai mulți oameni sunt prea ocupați să se gândească la ce vor ei să spună, în loc să asculte cu adevărat ceea ce are de spus cealaltă persoană.
Soluția: Când observăm că facem acest lucru, să respirăm adânc și să ne corectăm comportamentul. Să începem să ascultăm. Legătura firească, naturală, se realizează întotdeauna cu cel care aude ce i se spune, cu cel care știe să asculte. Toți dorim să petrecem mai mult timp în compania unui bun ascultător.
sursa: ScienceNordic.com
2). Să punem întrebările potrivite. Cel mai bun mod de a le arăta oamenilor că îi ascultăm este de a le demonstra că ÎNȚELEGEM ceea ce ei ne spun. Pentru a face asta, trebuie să “săpăm mai adânc”, să punem întrebări. Repetăm cu propriile noastre cuvinte ceea ce ei ne-au spus,  pentru a ne asigura că ceea ce am auzit are un sens și pentru noi. Ceva de genul: "Ceea ce spui este că....
Când ceilalți simt că încercăm în mod sincer să îi înțelegem, tind să se deschidă și să ne împărtășească mult mai mult din propria viață. Acest lucru aprofundează relația și ne plasează în categoria persoanelor cu care doresc să se întâlnească și să discute.
sursa: Deiric McCann
3). Să acordăm atenție persoanei în totalitatea ei. Avem tendința să îi apreciem pe cei care ne întreabă dacă totul este bine, chiar dacă nu le-am spus că ceva ar fi în neregulă. Ni se acordă atenție și toți vrem asta. Când cineva vorbește, nu trebuie să ne concentrăm doar la ce spune, ci și la cum spune. Importante sunt nu numai cuvintele sau tonul cu care le pronunță, ci și expresia facială și limbajul corpului care le însoțesc. Dacă cuvintele nu se potrivesc cu gesturile, știm că trebuie deschise alte uși pentru a avea o conversație mai profundă, semnificativă, care poate duce la dezvoltarea încrederii și la construirea unei relații cu adevărat puternice.
sursa: Onward Movement
4) Să ne amintim lucrurile importante pentru ceilalți. Nu există sunet mai frumos pentru urechile noastre decât cel al propriului nume. Să ne amintim numele oamenilor este primul pas spre construirea unor relații cu ei, după cum amintirea altor aspecte importante din viața lor continuă acest proces de construcție. Vor să ne spună ceva anume din propria viață? Ei bine, tot ce avem de făcut este să-i ascultăm și să le acordăm atenția cuvenită. Când cineva ne vorbește despre un membru al familiei, despre un eveniment sau un hobby, chipul i se luminează. Este ceva important iar noi nu trebuie să ne amintim totul, ci doar să ne concentrăm pe nume și să reținem informația esențială.
Există persoane care au obiceiul de a nota anumite aspecte importante din viața celor cu care intră în contact, obicei care le dă o acuratețe deosebită în relațiile interpersonale.  
sursa: Mom Psych
5). Să fim coerenți și să ne controlăm emoțiile
Persoanele a căror dispoziție se schimbă de la cald la rece, vor întâmpina dificultăți în relațiile cu ceilalți.  Indiferent de modul în care ne simțim, trebuie să fim capabili să punem deoparte aceste sentimente,  pentru a-i asculta pe cei importanți în viața noastră și a ne angaja în discuții cu ei. Dacă trecem printr-o perioadă în care trăim emoții puternice, care ne împiedică să fim prezenți pe deplin cu cealaltă persoană, este mai bine să o lăsăm pe aceasta să știe ce se întâmplă cu noi, în loc să ne prefacem că o ascultăm. Onestitatea noastră va fi apreciată.
sursa: Tiny Buddha
6). Să fim deschiși cu ceilalți
Cu toții cunoaștem oameni care în primele cinci minute ne spun povestea vieții lor,  neluând în considerare faptul că poate nu ne interesează absolut deloc să o cunoaștem. Pentru a construi relații puternice, trebuie să fim capabili să împărtășim lucrurile importante la momentul potrivit și la un nivel care corespunde profunzimii relației. Cei apți să construiască o relație bună știu să reflecte ca o oglindă emoțiile persoanelor din fața lor. Împărtășirea entuziasmului, a bucuriei, a durerii, a frustrării și a dezamăgirii ne ajută să ne conectăm cu ceilalți.
Când este posibil, putem vorbi despre o situație personală similară cu cea a interlocutorului nostru, tocmai pentru a-i demonstra că ne bazăm pe experiența sa și că îi apreciem sfaturile. Dar, nu trebuie să o facem niciodată dacă prin asta îi depășim sau îi punem într-un con de umbră propria experiență. Acest tip de abordare necesită empatie și sensibilitate fața de sentimentele celuilalt.
sursa: wikiHow
7). Să fim autentici, încrezători și de încredere, pozitivi și distractivi. Oamenii care construiesc relații bune se simt bine în propria piele și caută partea pozitivă în lumea lor. Ei doresc, în mod natural, binele celorlalți și vor să îi vadă reușind. Energia pozitivă a acestor oameni creează o atmosferă în care ne simțim toți bine, toți vrem să fim mereu în preajma lor și dorim să petrecem cât mai mult timp împreună. Acești oameni nu bârfesc pe alții și respectă confidențialitatea destăinuirilor noastre. Fiind încrezători în ei înșiși, nu simt nevoia de a atrage atenția asupra lor. Au întotdeauna timp pentru persoanele importante din viața lor. Învață pe tot parcursul vieții, sunt mereu deschiși și caută toate ocaziile de auto-îmbunătățire a personalității.

Ce părere aveți?
Aceste sfaturi mie, personal, îmi confirmă ideea că pentru a avea ceva deosebit, trebuie să muncești, să te implici, să construiești. Chiar și într-o relație.
Iar persoanele ca cea de ieri (de la care am plecat cu teoria) te lasă ușor să le intri în viață, după cum, tot la fel de ușor, te lasă să pleci.

O zi frumoasă și o melodie bună, despre prietenie.
Așa, ca la început de săptămână...
https://www.youtube.com/watch?v=rzmIiku-gZk





Octombrie

Nu știu de ce dar pentru mine luna octombrie are vocea lui Dolly Parton. Nu septembrie, nu noiembrie. Octombrie. Miezul toamnei, luna...