duminică, 26 noiembrie 2023

Puterea cuvintelor...

Am auzit în Liturghie o rugãciune care mi-a plãcut tare mult. Este pentru pace, dintre cele speciale recomandate de Pãrintele Patriarh Daniel spre a fi incluse în rugãciunile bisericești și în rugãciunea particularã.

Textul ei este acesta:

"Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești Izvorul vieții și al păcii în cer și pe pământ, revarsă harul păcii Tale în lumea tulburată de război și de ură. Stinge neînțelegerile și învrăjbirea dintre oameni și revarsă în inimile tuturor smerenia, pacea și bunătatea. Liniștește pe cei războinici și dăruiește-le înțelepciune. Dăruiește ajutor celor suferinzi, ocrotire celor refugiați sau pribegi și mângâiere celor înstrăinați și întristați, iar nouă tuturor dăruiește-ne voința și puterea de a ajuta cu toată inima pe semenii noștri care suferă din pricina războiului. Cel ce ai spus: Fericiți sunt făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!, învață-ne să căutăm dobândirea păcii inimii și a păcii între oameni și între popoare, deoarece în inima în care se află pacea, nu mai este vrajbă, iubire de stăpânire sau frică, ci mângâierea Duhului Sfânt, iubire de Dumnezeu și de semeni. Pentru aceasta, cu smerenie ne rugăm Ție, Hristoase Dumnezeule, pentru pacea dintre oameni în fiecare țară, pentru pacea dintre popoare și pentru buna așezare a întregii lumi, ca să viețuim în bună înțelegere și să putem lucra fără împiedicare faptele plăcute Ție, slăvind iubirea de oameni a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin"

Refugiați sau pribegi, înstrãinați și întristați...

Cum sunã? Ce rezonanțã au în sufletele noastre? Nu vi se topește inima?

Când spunem e/imigranți, pare o catalogare standardizatã care nu mai are legãturã cu omul, cu speranțele sale înfrânte, cu frica de necunoscut, cu amintirile sale incendiate odatã cu casa, cu sufletul rãvãșit în cãutare de un pic de milã și înțelegere.

Vã aduceți aminte de fetița aceea sirianã îmbrãcatã în hainele ei bune, cu rochițã și șosete albe, care tremura toatã într-o iarnã geroasã în fața unui gard de sârmã ghimpatã?

Sau de bãiețelul înecat într-o traversare pe Mediteranã, în buzunarul cãruia medicul legist italian gãsise cusut carnetul de școalã cu note foarte bune la limba francezã? Un medic care a rãmas plângând pe o plajã italianã în fața unei vieți frânte fãrã nicio vinã.

Dar de femeile ucrainiene care, intrate în România, au rãsuflat ușurate vãzând preoții ortodocși alãturi de vameși? Au știut cu siguranțã cã nu li se putea întâmpla nimic rãu.

Ei nu sunt numere în registrele de trecere a frontierei, sunt pribegi, sunt înstrãinați, sunt refugiați, sunt întristați.

Când folosim anumite cuvinte, dãm valoare faptelor, oamenilor, istoriei, vieții.

Dacã știm sã alegem și sã ne alegem cuvintele, dãm naștere îmbrãțișãrilor, înțelegerii, dialogului, iubirii. Existã acolo, în cuvinte, o putere extraordinarã și, oriunde am cãuta, nu am gãsi inspirație mai mare ca în credința noastrã cãlãuzitã de învãțãturile și învãțãtorii Bisericii. 

Indiferent de limitele și pãcatele instituției pãmântești, Cuvântul își gãsește drumul, prin oameni potriviți și cu vocație, direct cãtre inima și mintea noastrã. Iar Puterea Lui e puterea pãcii și a iubirii. Puterea Cuvântului.

Dacã nu credem, nu putem sã credem sau pur și simplu nu vrem, mãcar sã ne inspirãm din cuvintele folosite de bisericã. Deschid inimi și sunt aducãtoare de pace.

Sã fie bine! Tuturor!

 

by BPAR

duminică, 12 noiembrie 2023

(Mai) altfel...

 

"Știu, știu cã e așa cum spui tu, dar parcã el e mai altfel"

Am auzit des fraza asta de la colege ori prietene care se îndrãgosteau. Dacã le spuneai cã subiectul atenției lor nu e deosebit, cã nu pare spontan ci mai degrabã interesat în relația respectivã, cã nu e un tip serios, cã flirteazã cu prea multe etc., rãspunsul inevitabil la observațiile respective era cel de mai sus.

Nu e altfel, ci mai altfel. Deși incorect, acest "mai" adãuga o nuanțã. Adicã, știu cã baza e oarecum aceeași, dar el are ceva în plus, ceva de bine, are potențial de îmbunãtãțire, de creștere, de maturizare, de devenire...sau cum vreți sã îi spuneți.

Zilele trecute am vrut sã revãd "Mândrie și prejudecatã". 

Mi-era dor de un film clasic, un subiect clasic, o interpretare clasicã. 

Bineînțeles, ecranizarea din 1995 cu Jennifer Ehle și Colin Firth mi se pare cea mai fidelã romanului lui Jane Austen și, fiind o miniserie, are timpul necesar pentru a respecta  cronologia faptelor și rolul personajelor în desfãșurarea povestirii, pentru a merge la pas cu ficțiunea literarã. 

Dar....

... în zilele noastre, varianta cinematograficã din 2005 apare mult mai fireascã. Ritmul povestirii, pasiunea interpretãrii, modulația vocilor se adapteazã mult mai bine  generatiilor de astãzi și dupã cum se vede nu numai lor. Cu toate cã filmul este o ecranizare (foarte) liberã a cãrții, stârnește totuși curiozitatea tinerilor, mulți adolescenți recunoscând cã, ulterior vizionãrii filmului, au citit cartea.

Indiferent de gusturi în materie de filme și ecranizãri, subiectul postãrii mele se referã la un actor pe care l-am descoperit cu adevãrat în filmul "Anatomia unui scandal" (miniserie, Netflix, 2022).

Rupert Friend îl interpreteazã pe James Whitehouse, ministru englez care are o aventurã cu una dintre stagiarele sale. Trece cu o siguranțã uluitoare de la timiditatea unei victime supuse unui posibil șantaj la aroganța unui agresor cu ștate mai vechi. Rolul i se potrivește. Fizicul impozant, privirea serioasã (atât cât trebuie), surâsul unui bãrbat convins de șarmul sãu și disperarea manifestatã când e nevoie, îi fac personajul convingãtor și, mai ales, extrem de real. Și, cum în orice interpretare, actorul pune și ceva din el, ajungi sã crezi cã tipul acela de bãrbat i se potrivește.   

Și îl redescoperi în "Mândrie și prejudecatã", ecranizarea din 2005 unde îl interpreteazã  pe George Wickham, fermecãtorul ofițer în spatele cãruia se ascunde un seducãtor serial și un libertin periculos.

Citești în biografia sa cã din 2005 până în 2010 a avut-o iubitã pe colega sa de platou în Pride&Prejudice, actrița engleză Keira Knightley.

Apoi, a trecut mai departe.

În 2013 a cunoscut-o pe Aimee Mullins, s-au logodit în 2014 și s-au căsătorit în 2016.

Pânã aici, nimic deosebit.

Doar cã...

În afarã de a fi actrițã și model, Aimee Mullins este o atletă paralimpică cunoscută pentru ideile sale despre conceptul de corp și performanța sa atletică, în ciuda faptului că i s-au amputat ambele picioare la vârsta de un an.

Când citești așa ceva, primești o lecție. Vezi o femeie frumoasã și determinatã sã își trãiascã viața ca pe un dar și sã facã din ea o capodoperã. Un veritabil model pentru femei.

Iar imaginea actorului Rupert Friend parcã se însuflețește. Devine om, devine și el un model pentru ceilalți.

Și, în mod sigur, are ceva în plus.

E mai altfel.









Martor

  Zilele trecute am revãzut filmul "Shall We Dance?" . Producție 2004.  Deja vechi.  Douãzeci de ani!  Ce repede trece timpul... V...