Se afișează postările cu eticheta viață. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viață. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 octombrie 2020

Meritã?

 Cineva mi-a scris odatã cã blogul meu este o oazã de liniște.
Am zburat deasupra norilor o zi întreagã imaginând mângâierea pe care o pot aduce celorlalți. Subiecte diverse, tratate ușor (ca la cafeluțã), cu bucuria unor momente petrecute împreunã discutând despre tot, dând culoare vietii cotidiene cu pasiunile noastre mãrunte.
Idei care trebuiau exprimate și dezvoltate doar aici pe blog le-am dus și pe Facebook. Nu de alta, dar parcã era mai ușor acolo, mai direct, mai simplu. Poți exporta pozitivitatea, poti livra liniștea direct la destinatar. 

Doar cã pe Facebook e ca atunci când mergi cu colindul din casã în casã (sau cu Halloween-ul, cã e modern). Nu știi niciodatã cine îți deschide ușa. În principiu nu pot fi necunoscuți, ci doar prietenii virtuali pe care tot tu i-ai acceptat. Doar cã unii dintre ei nu iubesc cafeaua. Poate chiar nici ceaiul. Și nu ar intra in cafeneaua ta virtualã dacã nu te-ai duce tu peste ei. Nu ar citi astãzi despre Vietnam, mâine un articol motivațional și poimâine despre Postul Sfintei Mãrii.
Nu le-ar citi nu pentru cã nu îi intereseazã, ci pentru cã nu vor sã se destindã, sã lase garda jos și sã se bucure la fel de mult de prostioare ca și de lucruri serioase. 

Existã persoane care au teama teribilã de a se deconecta de la negativitate, de la rãu, de la "sã îți spun eu dom'le cum stau lucrurile".
Iar dacã trebuie sã o facã pentru cã nu pot combate de unii singuri când partenerul de dialog este respectuos și calm, atunci tot cauta un scai ceva, o motivație ca sã fie Gicã Contra.
Orice ai spune nu e așa, ei le stiu pe toate și ai norocul cã sunt la o aruncãturã de bãț de tine (vorba vine) și, mai ales, cã au capacitatea de ști tot și de a înțelege rapid esența vieții.

Pe acești oameni cred cã e greu ca viața sã îi surprindã cu ceva fiindcã, în general, viața lucreazã cu materialul clientului și dacã textura e gri e cam complicat sã o poți vopsi. Iar soarele nu face decât sã o decoloreze.
Așa cã dacã mai crezi în schimbare ești prost fiindcã suntem toți marionete în mâinile cuiva și schimbarea nu existã. Daca vrei sã rãmânã lucrurile cum au fost, atunci ești un nostalgic, un învechit, un uitat de lume în modernismul ãsta galopant.
Oricum ar fi ești anacronic, daca nu chiar prost.
Soluția? Ei, aici vine partea frumoasã. Nu o au nici ei, dar au la îndemânã o multitudine de exemple de nenorociri din lumea asta mare, amestecã argumentele, subiectele, planurile de discuție, punctele de referințã, istoria, geografia, geopolitica și așa mai departe. Un fel de șaorma cu de toate în care nu mai simți nici mãcar gustul de ceapã.
Și te întrebi dacã ei cred cu adevãrat în teoriile pe care le suțin cu atâta convingere, dacã este un simplu exercitiu retoric, dialectic sau de ficțiune, dacã sunt idealiști, utopici sau anarhiști de profesie și credințã.
Nu de alta, dar sunt împotriva a tot și a toate.
Vor sã se bucure de o societate organizatã, dar sã trãiascã ca pe vârf de munte, posibil fãrã reguli. 
Orice dictator este definit patriot fiindcã își iubește țara cu munți și câmpii, chiar dacã își omoarã cetãțenii.
Noul este aparent și vechiul nu a existat niciodatã.
Și uite așa o ții în discuții cu ei pânã decizi sã pui o pozã cu un cãțel și sã închei tortura.

Experiența asta pe care o încercãm toți pe Facebook mã face sã mã întreb dacã chiar meritã sã depui efort, sã pui suflet în discuțiile cu asemenea oameni. Oare chiar e posibil sã transformi negativul în pozitiv și vreo frustrare ascunsã într-o sursã de schimbare in bine?
E posibil?
Și dacã e, chiar meritã? 

În ce mã privește, eu rãmân la culorile mele și vã doresc luminã, mișcare, muzicã, râsete, vigoare, antren.
Însoțiți-vã cu persoane care vin sã adauge ceva prețios vieții voastre și uitați-i pe cei care vã furã câte un dram de energie, care vã iau câte un pic din suflet.
Gãsiți-vã echilibrul cu ajutorul pasiunii, al Iubirii, al spiritualitãții.
Trãiți luminos și colorat!








vineri, 20 decembrie 2019

Valoarea unei semnaturi

Zilele trecute mi-am adus aminte de o carte al cărei autor numea piesele de mobilier cu numele lor de la Ikea. Adică nu spunea "X s-a așezat pe un scaun", ci "X a luat loc pe Stevenson". 
Sau "Y s-a întins pe Smörboll"... care era patul. 
Mi s-a parut genial, chiar dacă nu-mi aduc aminte numele cărții. 
Dar tot am făcut ceva util. Am umblat pe internet să aflu mai multe detalii despre aceste denumiri stranii folosite de compania suedeză.
Un articol apărut în 2015 în Huffington Post, ne dezvăluie schema exactă folosită de companie în atribuirea numelor de produse.
Paturi, dulapuri și mobilier pentru salon: nume de localități norvegiene
Canapele, fotolii, scaune și mese: nume de localități suedeze
Biblioteci: profesii, nume masculine scandinave
Birouri, scaune de birou și scaune pivotante: nume masculine scandinave
Mobilier de grădină: nume de insule scandinave
Covoare: nume de localități daneze
Articole de iluminat: unități de măsură, anotimpuri, luni, zile, termeni marinărești, nume de localități suedeze
Țesături și perdele: nume feminine scandinave
Produse pentru copii: mamifere, păsări și cuvinte descriptive
Accesorii de bucătărie: pești, ciuperci și cuvinte descriptive
Cutii, decorațiuni de perete, fotografii și rame, ceasuri: expresii de argou suedez, nume de localități suedeze
Boluri, vaze, lumânări, suporturi de lumânări: nume de localități suedeze, cuvinte descriptive, condimente, ierburi, fructe.


Nu e așa că e interesant?


Asta e partea noastră de cultură generală în materie de mobilier suedez. 

Care este însă metafora acestei descoperiri?


H&M x Richard Allan
E legată de o achiziție a mea dintr-un magazin H&M din Saigon (tot suedeză și compania asta!). O rochie în alb și negru, ceva mai lunguță și cu modele interesante.
Am descoperit că era "semnată". Pe unele dungi albe era stilizată semnătura unui creator britanic care a definit anii "60 prin vigoare și entuziasm: Richard Allan. Fiica lui, Cate, a readus succesul companiei în 2014 si, ulterior, a semnat o colaborare prețioasă cu brandul suedez de îmbrăcăminte.

Așa că acum am și eu o rochie de marcă. Am intrat în rândul lumii. Când mă întâlnesc cu persoane fițoase care își aleg hainele și accesoriile de tot felul după semnături, sunt în regulă. Sunt în rândul lumii, pot sta cu demnitate alături de fițele societății noastre. Pentru că, indiferent ce mult ai citi, cât de bun ai fi în domeniul tău, respectuos, educat, informat, "aristocrat intelectual" (cum spune Oana Pellea), trebuie să ai cel puțin o semnătură pe tine. Sigur, nu aș fi știut cui îi aparține creația dacă nu aș fi intrat din nou pe net să aflu istoria din spatele țesăturii, poate chiar aș fi crezut că designerul cu pricina e unul dintre cei cu scaunele de la Ikea. Dar acum știu, sunt informată și am rochie semnată. A venit spontan și rima....
sursa: WWT online
Ideea e că sunt mulțumită. Aveam nevoie de o rochie, am ales ce îmi place (model și raport calitate/preț), și o voi îmbrăca ori de câte ori voi avea ocazia. Iar dacă într-una dintre aceste ocazii voi da peste o altă persoană îmbrăcată la fel (căci asta e, după anumite fițe, problema producției în serie), voi zâmbi și voi încerca să îmi fac o nouă prietenă. În fond, avem gusturi vestimentare asemănătoare, nu?
Ce te faci însă când trăiești numai din imagine și cauți obiectele care să te definească numai după renume, mărci și trenduri? Când lași deoparte utilul si bifezi luxul cu orice preț? Când forma contează mai mult decât conținutul iar aparența poleită devine filosofie de viață? Nu știu răspunsul, dar cred că e și aceea o formă de viață stresantă. Să alergi dupa himere... Iar, într-o bună zi, când anii au trecut peste tine ca și peste toți ceilalți, să te trezești că valorezi cât un dulap cu haine.

Nu e nimic rău în a fi modern, nu e nimic diabolic în semnătura de pe o rochie, depinde de tine ce valoare dai acelei semnături!

Un week-end frumos dragilor! (click aici)

(De) ce citim?

O întrebare care poate părea banală sau... complexă. După caz.  Ea mi-a venit în minte zilele trecute când unul dintre cei mai apreciați scr...