Farul

„Dacă aș fi romano-catolic, poate că ar trebui să fac un legãmânt pentru a construi o capelă închinatã unui sfânt; dar cum nu sunt catolic, juramântul l-aș face pentru a construi un far.” (Benjamin Franklin, iulie 1757)

Încă din antichitate, lumina a ghidat navele către port. La început a fost vorba de focuri controlate pe vârf de deal care avertizau navele că se apropie de uscat. Apoi, aceste semnale au fost alimentate de lumina lămpilor cu cărbune sau ulei susținute de oglinzi, ajungând astfel la navigatori departe în larg. Dar puterea acestei lumini era limitatã în nopțile adânci si furtunoase astfel cã, de-a lungul secolelor, multe pânze au fost abãtute de vânt și multe corãbii au eșuat, oameni și nave s-au lovite de țãrmuri neștiute și neobservate la timp.

(Cordouan, Credit: Hemis/Alamy)  

Totul s-a schimbat în 1820, când un fizician francez a inventat un nou tip de lentile: un inel de prisme cristaline dispuse într-o cupolă fațetată care putea reflecta lumina. Augustin Fresnel a instalat sistemul în Farul din Cordouan, situat în estuarul Gironde din Franța, la aproximativ 100 km nord de Bordeaux. Dintr-o dată, o singură lampă putea lumina drumul marinarilor pe distanțe de multe mile marine.

De atunci, tehnic, lucrurile au evoluat.

Farul nu și-a pierdut niciodatã importanța. 

Și nici farmecul, aș spune.

Așezat între pãmânt și apã, turnul singuratic și luminos în noptile adânci și în rãzvrãtirile naturii rãmâne ferm și stabil, un ghid în furtunã de un dramatism unic. 

Ca simbol, farul m-a dus mereu cu gândul la oameni. La cei care ne inspirã, la cei pe care sentimentele, ideile și valorile comune ne fac sã îi definim suflete afine când de fapt sunt mult mai mult. Sunt asemenea unei raze de luminã în întuneric. Oameni diferiți, dar care prin propria strãlucire îi lumineazã și pe alții; cu știința lor deschid minți și drumuri, cu sensibilitate și cãldurã dãruiesc echilibru, cu un surâs dau liniște între douã bãtãi de inimã, cu umor oferã nuanțe surprinzãtoare culorilor vieții.

Toți putem avea parte de întâlniri cu asemenea oameni, trebuie doar sã îi cãutãm, sã învãțãm sã îi (re)cunoaștem și sã îi ascultãm. 

„Dacă deschizi ochii foarte larg și privești cu atenție în jurul tău, vei vedea mereu un far care te va conduce pe calea cea bună! Privește cu atenție în jurul tău!”  

(Mehmet Murat Ildan)

Un far este construit pentru a avertiza, a salva, a proteja. Este și o sursã de armonie, de pace, de liniște, de contemplație, uneori de melancolie și nostalgie. 

Tot așa sunt și oamenii. Anumiți oameni. 

Sã nu le stingem strãlucirea prin critici inutile, rãutãți ascunse și mici invidii.

Riscãm sã ne pierdem și noi din luminã.

 

Blonda de la Drept

Vă mai aduceți aminte filmul? Reese Witherspoon si personajul ei spumos, Elle Woods. O blondă care iubește rozul si iese mereu în evidență prin hainele si accesoriile sale. O fată ambițioasă, cu mintea brici dar și cu o inimă de aur. Sociabilă, empatică, pozitivă. 

De ce vorbesc în 2020 cu o pandemie în curs despre un film din 2001 zglobiu și roz bombon?

Pentru că stăm acasă și căutăm pozitivitatea cu lumânarea. Și în căutarea noastră o bună prietenă m-a anunțat pe Facebook că și-a recolorat site-ul de IT-ist în roz. (puteți verifica aici și afla și lucruri interesante dacă vă prindeți urechile cu tehnologia informației... și nu numai).

Mie îmi place cum arată și îi stă bine site-ului culoarea asta de confetti, dar mirarea mea este că am început să iau în considerare rozul. Până acum, pentru mine, era culoarea de joacă a fetițelor și simbolul femeii Barbie. 

Cine se îmbrăca în roz, se încumeta să își aleagă vreun accesoriu astfel colorat, vai de mine... infantil, narcisist și așa mai departe.

Și acum îmi place.

De ce? Sã fie vârsta sau vreun feng shui?

De aici am mers mai departe și am dat de descrierea succintă a culorilor și a influentei lor în viață. Rozul este legat de romantism, dragoste, pace, receptivitate.

Iar dacă ești prea timid trebuie să îl eviți.

Și am mai aflat despre o carte interesantă privind efectul liniștitor al acestei culori.  

Autorul, Adam Alter, vorbește cu perspicacitate și umor despre natura umană. Miraculoasa capacitate tranchilizantă a rozului bombon a fost testată în închisori:  deținuții nou-veniți intră furioși și agitați în celula roz, iar peste cincisprezece minute ies de acolo mai calmi. După ce administratorii unor închisori mai mici, de provincie, au început să-i azvârle pe turbulenții aflați în stare de ebrietate în celule zugrăvite în roz, culoarea a fost neoficial botezată „Drunk Tank Pink” – „Roz de celulă pentru bețivani” sau, pe scurt, „roz tranchilizant”.

Și dacă îmi dau silința ajung și la alte informații legate de roz. Timp avem și internetul funcționează bine.

Dar mie ce amintiri îmi trezește culoarea asta? Funde și fundulițe nu, căci am purtat părul scurt până la facultate. Garofițele îmi plăceau cele roșii (ciclam), țipătoare în culoare și parfum.

Primul ruj a fost roșu corai că făcea contrast cu ochii.

Ah, știu...Cum de nu m-am gândit când e de ajuns să pronunț culoarea că îmi și vin în minte ...

bomboanele fondante!!!

La un moment dat se găseau doar astea prin cofetării și zahărul ăla concentrat mai ne ostoia dorul de ciocolată. Plus aromele și culorile. 

Dar când spuneai fondantă te gândeai la roz. Sau cel putin eu, pofticioasa!

Voi ce amintiri aveți?