Trezire

Inaugurazione della strada ferrata Napoli-Portici, 1839

 Zilele trecute cãutând o imagine care sã se potriveascã unui text, am dat peste lucrãrile unui artist mai puțin cunoscut. Nu știu ce anume s-a declanșat în suflet, ce mesaj ochii au transmis acelei pãrți din noi care vibreazã altfel, dar s-a întâmplat exact ce ni se întâmplã într-un muzeu unde, dintre toate picturile pe care le admirãm, cel puțin una ne oprește din cãutare, ne ține pe loc și ne încurcã socotelile inimii. 

Nu întotdeauna e vorba despre vreo capodoperã universal apreciatã dar, cu siguranțã, recunoaștem imediat o viziune artisticã care ni se potrivește, tresãrim în fața unor combinații de culori, suntem surprinși de nuanța vreunei priviri, ne emoționãm în fața unui peisaj. E o realitate pictatã care, cumva și greu de descris, ne mișcã. Pare cã ne trezim.

Notturno a Capri, 1843 circa

Arta este subiectivã. Din punctul de vedere al artistului, din unghiul privitorului. Gustul este legat de o sensibilitate personalã, unicã, care parcã se trezește și ne copleșește în fața unui anumit tablou, la citirea unui anume vers, pe acordurile unei melodii aparte.

De multe ori chiar autorul unei piese muzicale poate fi el însuși copleșit de interpretarea pe care i-o dã operei sale un alt muzician, fie el violonist, dirijor ori cântãreț. Priviți emoția cu care John Williams, compozitorul atâtor coloane sonore de Oscar, ascultã tema muzicalã principalã din filmul "Lista lui Schindler". De ce? Doar el a compus-o! (click aici) 

Și uite așa ajungem la subiectul discuției noastre la cafeluțã. O zi obișnuitã, imagini pe un ecran de computer:  Ultimul pictor al regelui.

Autoportret, 1864, ulei pe pânză,
28 x 35 cm

Salvatore Fergola (1796 – 1874), considerat un protagonist al scenei artistice napolitane din anii Restaurației, este prea puțin cunoscut în zilele noastre. 

Născut la Napoli într-o familie de artiști, s-a dedicat inițial studiului literaturii și arhitecturii și, abia mai târziu, picturii. A călcat pe urmele tatălui său, atât în ​​folosirea temperei cât și în ce privește viziunea asupra peisajului specificã lui Jakob Philipp Hackert, fiind considerat un adevãrat urmaș artistic al acestuia. 

Fergola, împreună cu tatăl său, a lucrat și la Oficiul Topografic Militar Napolitan, acolo unde, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, se experimenta litografia, artă în care Fergola a devenit un adevãrat maestru astfel încât, în 1823, a fondat prima fabrică de imprimare litograficã din Italia.

Fergola a fost însã și pictor al Curții de Bourbon.

Il ponte di ferro sul fiume Calore, 1835

În 1819, în vârstă de doar douăzeci de ani, pictorul 

l-a urmat pe Francisc de Bourbon în Sicilia și Puglia și a imortalizat în tablourile sale peisajele celor două regiuni ale Regatului. Relația cu protectorul sãu a devenit și mai puternicã atunci când ducele a urcat pe tron ​​ca Francisc I și, prin urmare, Fergola a fost numit „pictor de curte”, cu un salariu considerabil.

Fergola va ajunge și la Paris unde va intra în contact cu alte curente artistice ce îi vor influența arta, în special picturile sale legate de mari peisaje marine furtunoase. 

Și cred cã aici este cheia reacției mele, a trezirii (personale).

Tempesta nel Golfo di Napoli, 1867

Pictorul napolitan trece dintr-o perspectivă inițialã, aproape documentară, la o abordare emoțională, o răzbunare romantică a naturii asupra tehnologiei și dezvoltării.

Il Real Ferdinando, 1828

Acea parte din mine care iubește farul pe timp de noapte și mare în furtunã, rãmâne în admirație în fața acestor tablouri.

Și...

...descoperã un alt nume din arta italianã care meritã studiat.

Gata, pauza s-a terminat! Ne întoarcem la treburile noastre. 

O zi cu spor!

P.s. Când aveți timp, încercați sã vã amintiți care a fost ultimul vostru moment de trezire emoționalã, ce 

v-a scos din monotonia cotidianã, ce v-a fãcut sã vibrați chiar și pentru o clipã.

----------------------------------------

- surse informații: ▼

Salvatore Fergola, pittore della Real Casa di Borbone - La Citta Immaginaria

SALVATORE FERGOLA , ultimo pittore del re – Cose di Napoli

Caleidoscop

sursa: villasong.com

Astăzi la Hochiminh cald si umezeală. 

Toată lumea nervoasă. 

Până și localnicii care ar trebui să fie obișnuiți cu asemenea climă.

Am observat însă că și ei o suportă greu, chiar dacă știu cum să se îmbrace, beau tot timpul apă și sucuri de fructe (dar si cafea cu gheață!), dispar la umbră când soarele arde tot ce nimerește.

Sunt sigură că va veni și ploaia, pe neașteptate, iar ei vor deveni mult mai simpatici. Chiar dacă atunci când plouă este o aiureală generală. 

Motoretele, de obicei,  se opresc ciorchine sub poduri și străzi suspendate, blocând trecerea mașinilor.

Câte un vânzător ambulant de gustări calde (gen clătite sau omletă cu legume) își împinge taraba pe roți prin mijlocul traficului, udat din cap până în picioare de basculantele care trec cu viteză prin bălțile formate instantaneu.

Privind valurile de apă care te inundă într-o nanosecundă, marea de scutere care te iau cu asalt din toate direcțiile (inclusiv pe contrasens si pe trotuare) iar, mai apoi, soarele care dă strălucire aranjamentelor florale si piramidelor de pungi cu pesti ornamentali din spatele motocicletelor, mi-a venit în cap cuvântul caleidoscop.

Vă mai aduceți aminte? 

Sursa: Itsy Bitsy

Era un mic cilindru opac în interiorul căruia se găseau mai multe oglinzi dispuse astfel încât mici piese viu colorate, aflate la capătul opus celui prin care se privea, să formeze prin rotirea cilindrului diferite imagini simetrice.

Cred că se găsește și acum în magazinele de jucării sau online.

Cert este că dacă te uitai prea mult prin cilindru te dureau ochii. 

Vă las să vă delectați cu câteva imagini din această lume și vă propun o coloană sonoră pe măsură!https://www.youtube.com/watch?v=ZqjhmdRgXMw

Vă doresc un week-end caleidoscopic! Fără dureri de cap și amețeli...

sursa:dreamstime.com

Atlasul frumuseții

"Mă văd ca o femeie foarte normală, cu suișuri și coborâșuri. Muncesc din greu pentru visul meu și, din întâmplare, acest vis este foarte apreciat de mass-media. Dar există milioane de femei în lume care muncesc chiar mai mult și poate, din afară, activitățile lor nu par atât de spectaculoase. Sper că voi avea șansa de a le fotografia pe unele dintre ele și de a le captura frumusețea interioară și cea exterioară, demonstrând tuturor că sunt speciale."

Fotografa Mihaela Noroc a străbătut peste 50 de țări în 4 ani, capturând imagini uluitoare ale femeilor din întreaga lume, cu scopul de a arăta diferitele forme de frumusețe.

Cu un tată pictor, fotografa româncă și-a trăit copilăria printre culori. La 16 ani și-a cumpărat un aparat de fotografiat mai vechi, dar nu a găsit curajul de a ieși pe stradă și a le face poze necunoscuților. Prin urmare, primele modele au fost mama și sora. Poate tocmai acesta a fost norocul ei. S-a perfecționat în arta portretului fotografic, a învățat să imortalizeze femeile cu naturalețe și detașare.

Iar noaptea, când toți dormeau, baia se transforma în camera obscură unde developa pozele până spre dimineață.

Mai târziu a urmat cursuri de artă fotografică, fără prea multă susținere din partea profesorilor. Erau anii erei digitale când toată lumea cumpăra aparate foto, iar Mihaela s-a gândit atunci că nu era nevoie de încă un artist mediocru, așa că a renunțat la pasiunea ei.

A început să lucreze ca să câștige mai mult și să își contureze viitorul. Fără a se simți cu adevărat împlinită. 

Cu rucsacul în spate a descoperit, însă, diversitatea planetei, contrastele si nuanțele ei. În 2013, o excursie în Etiopia a schimbat totul. Acolo, în mijlocul unui mozaic de culturi, a luat formă proiectul său, intitulat Atlasul frumuseții ("The Atlas of Beauty"). Mihaela a renunțat la viața obișnuită din București și și-a investit economiile în călătorii și fotografie.
Atlasul frumuseții a devenit rapid un succes în întreaga lume.

Mihaela Noroc a rămas un om obișnuit care adoră să exploreze frumusețea, uneori nevăzută, a oamenilor din jurul nostru.

Puteți să o cunoașteți mai bine și să îi admirați fotografiile și poveștile din spatele lor pe site-ul http://theatlasofbeauty.com/.

La sfârșit de săptămână vă invit să ne "clătim" ochii cu o selecție de imagini din opera fotografei noastre renumite, o femeie mereu tânără. De ce mereu tânără?

Pentru că...

...cei care își păstrează capacitatea de a vedea frumusețea, nu vor îmbătrâni niciodată. - Franz Kafka

"Trăim doar pentru a descoperi frumosul. Restul e un fel de așteptare". 

- Khalil Gibran (scriitor și poet libanez, 1883-1931)

Despre imagini…

Aseară m-am gândit să “hoinăresc“ un pic pe internet ca să mai aflu noutăți.
Nu a trebuit să pierd prea mult timp că "noutatea" s-a ivit pe prima pagină din msn.it. Era un articol despre țările preferate de pensionarii occidentali pentru a duce un trai decent și liniștit. Articolul nu avea în sine nimic supărător, dacă nu ar fi fost imaginile pentru poziția 5 din clasamentul destinațiilor și, anume, România:

Vă regăsiți ACUM în ele? Vă spun ceva?
În acel moment m-am întrebat dacă este rea-voință, prostie sau lene ? Iei ce nimerești de pe net, îi pui titlu și definești o țară.
Lipscani-ul din poză este de pe vremuri, acum centrul istoric este în felul lui o bijuterie. Ce să mai zic de poza cu plaja! Pare făcută de un naufragiat care mai speră într-o salvare miraculoasă.
Dacă un ziarist face așa pentru România, un stat european la o aruncătură de băț de alte state europene, oare cum procedeaza când scrie despre China, Vietnam sau Argentina? Mai poți avea încredere în profesionalismul său?
Deci, ca să o iau înainte altor cucuvele (folosesc comparația obișnuită deși nu ar merita căci sunt păsări sensibile!) vă pun eu aici niște poze frumoase cu copăceii norocoși pentru Anul Nou (TET) care sosește ..MÂINE!

Acum că m-am “descărcat“

vă invit la o cafeluță vietnameză….








Și apoi mergem fiecare în treaba lui.

foto: Nguyen Cong Hung

O zi frumoasă!