Acțiunea romanului "Americanul liniștit" se desfășoară în Indochina, ultima colonie franceză în Asia, mai precis în Vietnamul de astăzi.
Francezii duc un război în care vor fi înfrânți de armata vietnameză organizată în mare parte de Partidul Comunist.
În logica Războiului rece, înfrângerea francezilor și nașterea unui stat independent condus de un guvern comunist reprezenta pentru Statele Unite o alternativă de evitat în mod absolut.
De aceea apărea necesară crearea unei “a treia forțe”, o forță anticolonialistă dar în același timp noncomunistă, o forță care să se bucure de prestigiu și să aibă puterea de a conduce guvernul viitorului stat independent.
Lucrurile nu s-au desfășurat, însă, conform planurilor. Francezii au fost învinși și au trebuit să plece definitiv din țară. Independența obținută a dus însă la împărțirea Vietnamului în două state, cu consecințele știute din istorie.
Francezii duc un război în care vor fi înfrânți de armata vietnameză organizată în mare parte de Partidul Comunist.
În logica Războiului rece, înfrângerea francezilor și nașterea unui stat independent condus de un guvern comunist reprezenta pentru Statele Unite o alternativă de evitat în mod absolut.
De aceea apărea necesară crearea unei “a treia forțe”, o forță anticolonialistă dar în același timp noncomunistă, o forță care să se bucure de prestigiu și să aibă puterea de a conduce guvernul viitorului stat independent.
Lucrurile nu s-au desfășurat, însă, conform planurilor. Francezii au fost învinși și au trebuit să plece definitiv din țară. Independența obținută a dus însă la împărțirea Vietnamului în două state, cu consecințele știute din istorie.
Greene ajunge pentru prima oară în Vietnam, la Hanoi, în anul 1951 în timp ce se întorcea în Anglia după o perioadă petrecută în Malaezia în calitate de corespondent al revistei Life. Rămâne două săptămâni și, cu ajutorul șefului militar francez, generalul de Lattre, care îi pune la dispoziție un mic avion, reușește să viziteze Saigon și Phat Diem.
Fascinația locului, așa cum spunea chiar scriitorul, se datorează în mod cert exotismului său: femei vietnameze elegante în pantalonii lor albi de mătase, bivoli de apă cu mersul lor agale,
parfumeriile franceze de pe Rue Catinat,
cazinourile din Cholon și acea senzație de excitație pe care numai pericolul o rezervă călătorului “cu biletul de întoarcere în buzunar”.
Interesul determinant pentru scriitor fu, însă, cel politic.
Greene se întoarce în Vietnam în octombrie 1951, apoi din nou la sfârșitul lui 1953 și în primăvara lui ´55 (când îl întâlnește pe Ho Chi Minh) pentru a scrie articole pentru Paris Match (care va publica tot ceea ce refuză Life din motive politice), pentru London Magazine și Spectator.
Graham Greene ziaristul, cu talent și abilitate, va încerca să treacă dincolo de versiunile oficiale, să vadă și să judece cu proprii ochi, chiar dacă puțin strabici din cauza dublei “admirații pentru armata franceză și pentru inamicii săi”.
Interesul determinant pentru scriitor fu, însă, cel politic.
Greene se întoarce în Vietnam în octombrie 1951, apoi din nou la sfârșitul lui 1953 și în primăvara lui ´55 (când îl întâlnește pe Ho Chi Minh) pentru a scrie articole pentru Paris Match (care va publica tot ceea ce refuză Life din motive politice), pentru London Magazine și Spectator.
Graham Greene ziaristul, cu talent și abilitate, va încerca să treacă dincolo de versiunile oficiale, să vadă și să judece cu proprii ochi, chiar dacă puțin strabici din cauza dublei “admirații pentru armata franceză și pentru inamicii săi”.
Ideea cărții îi vine în timp ce se întorcea la Hanoi din Ben-tre, călătorind împreună cu un american care îl îndoctrinează cu necesitatea identificării și sprijinirii unei a treia forțe, nici filofranceză, nici comunistă, care să poată guverna Vietnamul. În această optică o soluție era generalul The, responsabil de atacurile teroriste care apar în roman și pe care, la acel moment, presa americană, împotriva oricărei evidențe, le atribuie comuniștilor. Conversația cu tânărul care îi expune “marele vis american care, ulterior, a cauzat atâtea dezastre în Extremul Orient“ îi sugerează ideea romanului.
AMERICANUL LINIȘTIT este, se pare, una dintre cărțile cele mai bine construite de Greene. Este detective story, un roman care folosește mult suspansul, în care narațiunea se deplasează din prezent în trecut iar povestirea se deapănă prin reconstituirea evenimentelor care duc la prezent.
Dincolo de acțiunea în sine, de acuratețea detaliilor istorice, făcută cu minte logică și organizată de ziarist, Graham Greene este un maestru în realizarea personajelor sale, aparent simple, liniștite, liniare, dar în fapt complexe și surprinzătoare în evoluția lor.
Pyle, americanul liniștit care predică necesitatea unei a treia forțe este inocent dar inocența sa reprezintă un pericol teribil. De ce? Pentru că așa cum spune celălalt personaj, Fowler, inocența ne induce a proteja în loc sa ne forțeze a ne păzi. Fowler va ajunge la concluzia că inocenților nu li se poate reproșa nimic, trebuie doar ținuți sub control sau eliminați pentru că, în fond, inocența este doar o formă de nebunie.
Fowler, care preferă termenul de reporter celui de trimis din partea ziarului (un reporter relatează faptele fără a avea opinii), adept al crezului de a nu se lăsa implicat în ceea ce se întâmplă în jurul său, suferă și el o transformare când toată lumea i se năruie și își pierde poziția de neutralitate.
Iar între cei doi este Phuong, tânăra vietnameză legată sentimental de Fowler și care visează un viitor american alături de Pyle.
Un joc subtil în trei, cu schimbarea accentelor și a nuanțelor, cu răsturnări de situație.
Arta lui Greene constă în a te duce acolo unde trebuie fără să îți forțeze pasul.
Iar realitatea morții cu care s-a confruntat ca ziarist în timpul războiului o folosește pentru a-și exprima ca scriitor catolic tocmai credința în viață.
Totul într-o lume care nu ne aparține dar pe care ne învață să o cunoaștem și să ne-o apropiem.
Căci, așa cum se spune în roman: “Vii în Vietnam și înțelegi multe în câteva minute. Restul trebuie trăit...Căldura...senzualitatea...cămașa devenită imediat ca o cârpă...și briza serii, aducând cu ea o lume de mirosuri care promit orice, în schimbul sufletului.“
Credeți-mă pe cuvânt, merită citit!
Pyle, americanul liniștit care predică necesitatea unei a treia forțe este inocent dar inocența sa reprezintă un pericol teribil. De ce? Pentru că așa cum spune celălalt personaj, Fowler, inocența ne induce a proteja în loc sa ne forțeze a ne păzi. Fowler va ajunge la concluzia că inocenților nu li se poate reproșa nimic, trebuie doar ținuți sub control sau eliminați pentru că, în fond, inocența este doar o formă de nebunie.
Fowler, care preferă termenul de reporter celui de trimis din partea ziarului (un reporter relatează faptele fără a avea opinii), adept al crezului de a nu se lăsa implicat în ceea ce se întâmplă în jurul său, suferă și el o transformare când toată lumea i se năruie și își pierde poziția de neutralitate.
Iar între cei doi este Phuong, tânăra vietnameză legată sentimental de Fowler și care visează un viitor american alături de Pyle.
Un joc subtil în trei, cu schimbarea accentelor și a nuanțelor, cu răsturnări de situație.
Arta lui Greene constă în a te duce acolo unde trebuie fără să îți forțeze pasul.
Iar realitatea morții cu care s-a confruntat ca ziarist în timpul războiului o folosește pentru a-și exprima ca scriitor catolic tocmai credința în viață.
Totul într-o lume care nu ne aparține dar pe care ne învață să o cunoaștem și să ne-o apropiem.
Căci, așa cum se spune în roman: “Vii în Vietnam și înțelegi multe în câteva minute. Restul trebuie trăit...Căldura...senzualitatea...cămașa devenită imediat ca o cârpă...și briza serii, aducând cu ea o lume de mirosuri care promit orice, în schimbul sufletului.“
Credeți-mă pe cuvânt, merită citit!
Mersi, Mihaela! am trecut-o pe lista!
RăspundețiȘtergereDepinde mult de faza prin care treci, dacă ritmul povestirii ți se potrivește, dacă subiectul te sensibilizează în acest moment din viață. De multe ori ne este rușine să recunoaștem că o carte iubită de mulți nu ne-a atins cumva sufletele. Dar, așa cum spunea Golding (pe care l-am citat ieri), "o carte nu este ceea ce autorul pune înăuntru, ci ceea ce scoate din ea cititorul". Verifică dacă îți place și spune-mi. Lectură plăcută!
Ștergere