TERAPIA PRIN CULTURĂ: Oriana Fallaci - o viață în prima linie


“Nu ne facem propria datorie pentru ca cineva să ne spună mulțumesc, o facem din principiu, pentru noi înșine, pentru propria demnitate. “

Oriana Fallaci (1929-2006) a fost o personalitate controversată a secolului nostru. Cel puțin așa se definesc persoanele cu idei diferite de ale majorității iar, în multe cazuri, cele pe care chiar nu reușim să le înțelegem.

Oriana Fallaci ca jurnalist a marcat epoca în care a trait. A fost corespondent de război și, ca atare, a participat la multe dintre conflictele armate ale vremurilor noastre, scriind dur, direct, împotriva tuturor. De multe ori chiar cei care au trimis-o pe front să le transmită informatii, au refuzat ulterior să i le publice. Pentru că ea nu se sfia să își schimbe opiniile și, pusă în fața dezastrului provocat de om, să recunoască vinovații și victimele chiar și atunci când rolurile li se inversau și realitatea nu mai coincidea cu ideile celor de acasă.

Oriana Fallaci-poză nedatată
Tehnica sa de interviu este studiată astăzi de tinerii studenți în jurnalistică din multe universități americane  iar noi cititorii o regăsim în deplinătatea forței sale în cărți precum Interviu cu istoria și Interviu cu puterea.

Întrebările Orianei Fallaci erau adevărate probe de forță, o confruntare directă cu invitatul. 
Oriana Fallaci își începe un interviu cu celebra actriță Gina Lollobrigida declarând: “Eu personal nu cred ca sunteți atât de proastă precum zice lumea “ sau pe Muammar el-Qaddafi îl întreabă în Libia, adică la el acasă, dacă este conștient de faptul că nimeni nu îl iubește.
Și tot ca o mărturie a spiritului incisiv al acestei toscane (pentru că înainte de a fi italiancă, Oriana era toscană!), cu copilăria legată indisolubil de mișcarea partizană din Italia, cu doi părinți care înfruntau sărăcia cumpărând din puținii bănuți cărți pentru biblioteca familiei, este faptul că secretarul de stat american, Henry Kissinger, și-a manifestat regretul de a-i fi acordat un interviu în anul 1972.
Pentru că Oriana era renumită pentru insistență (ei nu i se putea refuza nimic) și pentru acuratețea descrierii invitatului (cam toți în discuțiile cu ea sfârșeau prin a dezvălui, singuri și neforțați de nimeni, aspecte ale propriei personalități, inedite și pentru ei înșiși).  

Stabilită la New York, Oriana Fallaci se dedică complet unui proiect de suflet și anume o istorie a familiei sale, intitulată O pălărie plină de cireșe. Cartea va rămâne neterminată căci, martoră a evenimentelor din 11 septembrie (2001), ca o adevărată corespondentă de război, va scrie despre durerea unei națiuni și va publica imediat Mânia și orgoliul iar, în 2004, Puterea rațiunii. Volumele vor declanșa dezbateri publice însoțite de critici aspre din partea intelectualilor socialiști și a organizațiilor musulmane.

Indiferent de evoluția opiniilor sau a scrierilor sale, Oriana Fallaci rămâne o forță în lumea jurnalismului, o precursoare a ziaristelor curajoase de astăzi chiar dacă, așa cum a scris New York Times, nu a mai existat o alta ca ea și încă nu există.

Oriana Fallaci s-a întors să moară în Florența ei dragă și a cerut ca pe piatra de mormânt să fie gravat cuvântul SCRIITOR.







Fiindcă s-a considerat mereu și, mai înainte de toate, un scriitor.

Nu o scriitoare.


Chiar dacă din valiza ei cu haine de camuflaj nu lipseau niciodată rujul, rimelul și pasta de unghii.


2 comentarii:

  1. Ma impresioneaza cum nevoia atat de simpla si reala de a-ti face datoria, din principiu, pentru propria demnitate iti poate aduce gloria, nemurirea. Din nou Emerson!

    RăspundețiȘtergere
  2. A fost o scriitoare și o jurnalistă cu viziune pe termen lung. Ca întotdeauna când, prin cultură și inteligență, prevezi cum va decurge istoria, îi superi pe mulți. Și mulți au supărat-o și au trădat-o pe ea. Dar ea a rămas și ceilalți nu mai știm cine sunt...

    RăspundețiȘtergere

Amintiri estive....

A venit și luna septembrie. Avem cu noi un bagaj important de amintiri din vacanță, cât să ne țină cald până în sezonul următor. Sau, cel...