Rezoluție pentru Anul Nou...deja început

Suntem aproape de sfârșitul lui ianuarie și eu vă scriu de rezoluții.

Voi probabil aveți deja listele puse cu magnet pe frigider sau în vreun caiet de priorități. Unele puncte poate le-ați și bifat.

Nu e că am rămas în urmă, dar aici in Saigon mai avem un An Nou. Anul Nou asiatic (TET). 

În afară de un anumit moment tragic din istoria Vietnamului legat de acest TET (și despre care vă invit să citiți aici), Anul Nou asiatic este sărbătorit cu multă bucurie și aranjamente din flori multicolore.

Anul Șobolanului, care tocmai a debutat, este primul din seria de 12 semne ale zodiacului chinezesc. Este considerat un început, iar persoanele născute în acest an (sau în anii anteriori corespunzători zodiei, 1984, 1996 sau 2008) sunt inteligente, creative, pline de resurse și au capacitatea de a forma legături sociale puternice.

Iar Șobolanul, pe care noi îl privim cu frică și dezgust, este considerat în astrologia asiatică un simbol al fertilității și al abundenței.

Cred că intuiți care este rezoluția mea pentru 2020, nu?

Să fiu mai atentă, să văd ce este bun și frumos, să identific orice sursă de lumină, să scriu aducând bucurie celor care mă citesc. În lumea asta care parcă înnebunește și uită toate experiențele prin care a trecut, lecțiile istoriei și avertismentele naturii, putem fi activi în mod real și, mai ales, pozitiv. 

2020 a intrat de-acum pe toate ușile și în toate tradițiile lumii. Depinde și de noi să îl facem mai bun, fiecare cu talentul și profesionalismul său.

La urma-urmei e un alt început, nu?

Deci, să auzim numai de bine!

Chị Kayla - Tết Song

(click aici)

Bun sau perfect?

"Mai binele este dușmanul binelui."
(Voltaire)

Este luni, trebuie să începem bine săptămâna. Asta înseamnă nu numai să ne spunem lucruri frumoase, să gândim pozitiv și să ne propunem obiective care ne dau satisfacție și sunt ușor de atins. Înseamnă și să scăpăm de bagajele nedorite în călătoria noastră. Unul dintre acestea este decizia perfectă.

Când luăm o hotărâre, fie că privește un aspect mărunt al existenței noastre ori ceva extrem de important, vrem întotdeauna să fie cea mai bunã, dacă se poate, perfectă.

Când judecăm pe cineva cum se comportă, cum se îmbracă, cum vorbește, cum ne tratează, câte virgule a pus într-o frază, ne suim pe un piedestal și de acolo aplicăm unitatea de măsură a perfecțiunii. Comparăm fotbaliștii cu academicienii ("degeaba joacă el fotbal atât de bine dacă nu știe să vorbească"),  oamenii obișnuiți cu geniile ("ei, ce a făcut să merite norocul ăsta că doar nu a fost vreun olimpic în matematică"), iar pe români cu nemții. Ca să nu mai vorbim de situația când știm o limbă străină și plecăm la pescuit de greșeli (în discursuri, în interviuri, în luări de poziție sau simple opinii).  Exercițiul îl facem și cu limba română și aici e poate mai grav fiindcă, uneori, nu realizăm că există figuri de stil, că limba este precum materialul unui olar, se modelează prin scriitorii și vorbitorii ei.

Căutăm perfecțiunea peste tot și în toate și ne-o impunem ca stil de viață și măsură în relația cu ceilalți. Ajungem la o stare perpetuă de nemulțumire, chiar și atunci când am luat hotărârea cea mai bună.

Invitația mea este să oprim căutarea absolutului, să lăsăm deoparte decizia perfectă și să ne mulțumim cu cea bună. 

Să ne punem în situația celor pe care îi judecăm (sau bârfim) și să căutăm sã-i înțelegem. 

Să evităm tonul ridicat (chiar și în scris!), extremismele de orice fel.

Dacă suntem diferiți pe pământ, așa a vrut Cineva și, dacă credem cu adevărat, nu putem să nu Îi iubim creația. Iar dacă nu credem, logica și bunul simț tot la respect și iubire ne duc.
Iar în ceea ce ne privește, să nu ridicăm ștacheta prea mult, să nu devenim dramatici. 

Să încetăm să spunem, în zilele noastre grele, că suntem precum racul, doi pași înainte și unul înapoi. 

Viața poate fi văzută și ca un vals, cu pași laterali, cu piruete, dar și cu înaintare.
Ce ziceți?

Vă propun să îl ascultăm pe Demis Roussos și să luăm lecții de vals. https://www.youtube.com/watch?v=_2pTasloA-s

(imaginile sunt din Război și pace, mini serial de televiziune (2007), cu Alessio Boni în rolul prințului Andrei și Clémence Poésy în rolul Natașei)

O săptămână frumoasă!

Carpe diem...

sursa:carpediempictures.com

Această expresie, devenită în timp un aforism, face parte dintr-un poem latin scris de Horațiu și este tradusă ca "Trăiește clipa".

Ea a devenit o deviză pentru multe generații iar, uneori, o justificare pentru excese de toate felurile.

Mie mi-a venit ideea pentru noi, grupul ăsta unit de pe blog, să o luăm și să o personalizăm. În felul nostru. Nu ca să ne dăm cu parapanta, să înotăm pe ger în lacuri înghețate sau mai știu eu ce.

Ci pentru gesturi mărunte care să ne facă ziua frumoasă. Să fim acolo, prezenți cu mintea și ochii.

Noi femeile când ne rujăm în oglindă să trăim acel moment: întinderea rujului cremos cu perfecțiunea liniei trasate de creionul de contur. Să ne luăm puterea dintr-un gest devenit mecanic, făcând acea fracțiune de minut să ne marcheze pozitiv.

Când bem cafeaua, să o savurăm cu toate simțurile, minute de perfecțiune a gustului ideal.

Când îmbrățișăm pe puștulică (sau pe prințesă), să tragem bine aer în piept ca să ne "îmbătăm" cu parfumul delicat al pielii de copil.

La telefon să ascultăm cu atenție și să vorbim cu măsură, ca să ne rămână în inimă ceea ce ne încarcă cu adevărat.

Totul poate deveni un influx energetic dacă învățăm să trăim momentul.

Să fim acolo, prezenți cu totul și nu cu mintea la pasul următor, la planul zilei în desfășurare.

Căci, 
Un început de săptămână bun!

Fericirea (2) : Negativ cu pozitiv

sursa: Biomasters

Nu, nu vorbim despre baterii.

Este luni, începem o nouă săptămână și avem nevoie de “întăriri”.

Continuăm cu lista fericirii de lunea trecută. Știu că ați început-o, mi-ați scris foarte mulți în mesaje private pe Facebook.

Așa cum sugerez de fiecare dată, scrieți aici. Acolo vorbim despre rețete și ne dăm sfaturi pe moment, aici e cafeneaua noastră.

sursa: GampMedia

Mai știu și că lista asta e făcută în principal din gânduri pozitive, din detalii luminoase.

Dar odată ce am epuizat de scris micile și marile bucurii, ce ne mai rămâne? Cu ce lungim lista noastră?

Ne sculăm dimineața și ne declarăm fericiți fiindcă a apărut soarele, păsărelele cântă și copiii aleargă voioși spre scoala? Oricât de idilică ar fi această imagine și oricât de bună ne-ar fi ieșit cafeaua, sunt zile când am epuizat elementele de adăugat pe listă. O aruncăm?

Nu, nu!

Săpăm (metaforic vorbind!) și căutăm bucuria în tristețe, aspectele pozitive din fiecare eveniment care ne-a supărat cumva, ne-a obstacolat sau ne-a dezamăgit. 

sursa: playbuzz

Partea plină a paharului...

“Îmi urăsc munca“, este o afirmație directă, negativă și care poate face viața insuportabilă. Lăsată acolo în creier poate distruge existența, înnegura fiecare zi. În locul ei ar trebui pusă: „Ce îmi place din profesia mea, din ceea ce fac acum?”.

Scenariul știți și voi cum se desfășoară. Creierul continuă cu impulsurile negative: „Îl urăsc pe șef. Este isteric și țipă tot timpul la mine”. Continuăm, în asta constă forța noastră: “ Serviciul e aproape de casă, nu pierd timpul prin mijloacele de transport” sau „Am cunoscut oameni interesanți” sau „Cafeaua de la birou e chiar bună” și așa mai departe.

Așa cum știm să ne apărăm atunci când suntem învinovățiți de ceva, tot așa trebuie acționat când negativitatea ne dă târcoale. Credeți-mă, nici nu știți ce buni avocați putem deveni...

Iar lista noastră se va lungi văzând cu ochii...Din negativ cu pozitiv

Ca în cântecul din 1981 al franțuzoaicei blonde și emancipate, Sylvie Vartan:

„L'amour c'est comme une cigarette/Ça brûle et ça monte à la tête...” (Dragostea este ca o țigară/ Arde și se suie la cap)

Ascultați-l pe https://www.youtube.com/watch?v=2FRtX8ijU7s 

Să începeți bine săptămâna!