Se afișează postările cu eticheta scriitor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scriitor. Afișați toate postările

miercuri, 27 martie 2024

Context...

Am început sã învãț italiana la opt ani, în clasa a doua a unei școli normale de cartier. 

Am început cu muzicã, poezii, mici piese de teatru, discuții, o joacã care sã ne ajute sã gândim în limba respectivã. Apoi,  în gimnaziu, am trecut la gramaticã intensivã. Durere mare...

Profesorii excepționali pe care i-am avut ne-au învãțat cã o limbã vorbitã bine este o limbã în care gândești, cã nu trebuie sã îți formulezi frazele în limba maternã pentru a le traduce dupã aceea.

Se observã lesne diferența dintre un subiect care își traduce în cap frazele în italianã, de exemplu, și unul care, curat și curgãtor, se exprimã în limba lui Dante. Rezultatul în primul caz este o macaronadã acceptabilã, dar greu de digerat pentru cunoscãtori.

În plus, vocabularul limitat al unora este compensat de accente stridente, tonuri exagerate ale vocii și chiar țipete, toate spre a mima italienitatea exprimãrii. Pânã la urmã constați cã persoanele care vorbesc aiurea în italianã, o fac și în limba maternã și în orice altã limbã.

Ca sã vorbești decent o limbã strãinã, ca sã o înțelegi bine, trebuie nu numai sã ai un vocabular extins ci sã și cunoști profund înțelesul cuvintelor, sã "prinzi" sensul unor expresii

Partenerul de dialog te poate înțelege oricum, poți face chiar o impresie bunã (mai ales cu scuza cã vorbești o altã limbã), dar rezultatul este cam departe de ceea ce ar trebui sã fie.

La fel și la citit.

Pe vremea mea (ce serios sunã!) era foarte greu sã gãsești dicționare bune. Conțineau câteva mii de cuvinte și puteai fi sigur cã ce cãutai tu nu era scris acolo (Legea lui Murphy😉). 

De multe ori, când citeam vreun articol dintr-o revistã adusã de cineva din strãinãtate, fãrã internet și alte posibilitați de cãutare încercam sã înțeleg bine contextul în care termenul respectiv era folosit și sã îi descifrez înțelesul cât mai aproape de realitate. Sigur, nu ajungeam poate la sensul exact dintr-un dicționar, dar "prindeam" sensul folosirii lui în acel context. 

Înțelegi contextul și ajungi la semnificație. Apoi, când ai ocazia, îi cauți definiția.

Logicã și învãțare. Sã cunoști contextul folosirii unui cuvânt înseamnã cu adevãrat cunoaștere. Sã îi aprofundezi sensul înseamnã studiu.

Cu trecerea anilor, am observat cã pot aplica aceeași metodã și în relația cu oamenii. 

De câte ori ne grãbim sã îi judecãm, îi scoatem dintr-un context. Al lor și numai al lor. Îi comparãm cu noi care trãim altã viațã poate, ori am trecut prin situații similare în mod diferit pentru cã diferit ne este caracterul, altul ne e destinul. Nu poți spune cu ușurințã "eu nu aș fi fãcut așa". Aproape niciodatã. Fiecare om este o pânzã pe care viața a pictat ceva, iar a-l analiza la rece, în mod aspru și extrem de critic înseamnã a scoate pânza dintr-o ramã și a o pune în alta.

Fãrã a intra în detalii și considerații psihologice, mã întorc la italianã și vã propun o scriitoare extraordinarã, una dintre cele mai apreciate în Italia, un om frumos, fin, delicat, cu o pasiune constantã pentru studiul limbii ei materne.

DACIA MARAINI, personalitate literară poliedrică, a scris de-a lungul anilor romane, volume de poezii, eseuri, teatru. A primit numeroase premii, cărțile sale au fost traduse în multe limbi, iar piesele de teatru jucate pe scene din lumea întreagă. În anul 2014 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Literatură. 

Lunga viață a Mariannei Ucrìa este considerat de mulți cel mai bun roman al său. O metaforă a condiției feminine și o pledoarie pentru scris și lectură. O carte în care cuvintele devin personaje, iar protagonista își găsește cu ajutorul lor libertatea de a-și decide destinul.

Eu o iubesc pe Dacia Maraini și pentru prezența ei în viața cetãții, pentru întâlnirile cu elevii de școalã ori liceu, pentru interviurile în care nu vorbește niciodatã prea mult, doar atât cât trebuie, rãspunzând clar la fiecare întrebare și, cu o educație din alte timpuri, oprindu-se imediat dacã interlocutorul dã semne de nerãbdare. Este o scriitoare cu clasã, una dintre puținele scriitoare cãreia îi aud vocea când îi citesc cãrțile. Identitate și cuvânt.

Iar pentru a-i înțelege mai bine biografia, a identifica sursa opiniilor ei de bun-simț și a valorilor pe care și-a construit viața și cariera, mai avem o carte. Ultima apãrutã: Viața mea (Vita mia)

Fiind recentã, nu știu dacã a fost deja tradusã în românã. Sper ca cine este pasionat de aceastã scriitoare și poveștile ei sã nu aștepte prea mult.

Și apropo de traduceri, vã recomand emisiunea <Intrarea liberã> de la TVR Cultural, ediția difuzatã acum o lunã. O discuţie despre provocările muncii de traducător, despre ce înseamnã o traducere bună (mai ales astãzi când te cuprinde disperarea citind anumite texte în românã) despre gafe, succese, greșeli, despre cărţi şi autori pe care îi îndrăgim și datoritã traducãtorilor.

 • LUMEA TRADUCĂTORILOR | CAPCANE ŞI DIFICULTĂŢI ÎN CALEA UNEI TRADUCERI BUNE (click aici)

(Răspund întrebărilor lui Marius Constantinescu câţiva dintre cei mai apreciaţi traducători români ai momentului. În studio: Luana Schidu, Iulia Gorzo, Ioana Petridean şi Doru Mareş  iar via Zoom: Gabriela Lungu, Marin Mălaicu-Hondrari şi Claudiu Sfirschi-Lăudat​. 

Meritã! 

Și gata cu scrierile, traducerile, contextul și oamenii.

Zi fainã sã aveți!




vineri, 9 iunie 2023

Imaginația...

Inima omului seamănă foarte mult cu marea, are furtunile ei, are mareele ei și în adânc are și perlele ei...

(Vincent Van Gogh)

Sunt cuvintele unui artist. Nu scriitor, ci pictor. 

Un artist complet care a observat viața, care a trecut-o prin sita propriei sensibilitãții înainte de a o pune pe pânzã. Un artist care a "interpretat" realitatea pentru el, dar și pentru noi cei care îi privim astãzi creațiile încercând sã trecem dincolo de prima impresie, de impactul emoțional de suprafațã. 

Cum a fãcut-o captând nuanțe și detalii?

Cum o putem face noi încercând sã înțelegem un timp pe care nu l-am trãit, un suflet bântuit de alte angoase sau luminat de alte bucurii?

Destul de simplu. Folosind IMAGINAȚIA.

Imaginația este cea care ne însoțește, la pas, prin viațã. Dupã unii, imaginația bogatã ne face rãu. Dupã mine, lipsa ei este fatalã. Îngusteazã orizontul minții, înãsprește sufletul asemenea gerului care crapã mâini, poartã inimii o iarnã infinitã.

Cum sã îți aranjezi firul narativ al propriei povești fãrã imaginație?

Cum sã îți înțelegi experiența fãrã imaginație?

Cel mai bine la aceastã întrebare pot rãspunde scriitorii chiar dacã, de multe ori, au probleme ei înșiși în a distinge realitatea de ficțiune.

Ce este adevãrat, ce provine din viața personalã și ce aduce imaginația?

Ficțiunea este instrumentul pe care doar noi oamenii îl avem la dispoziție pentru a da un sens existenței noastre. Un instrument pe care îl folosim și îl putem perfecționa. 

De multe ori, scriitorii creeazã o lume fictivã asemenea unui laborator care dã sens adevãratei lumi, celei în care trãim.

Daca vã place sã citiți, dacã sunteți curioși sã deslușiți mãcar și pentru o clipã meandrele minții creative, vã recomand un film bun. Da, un film. 

De "savurat" cu rãbdare și multã atenție la detalii, așa cum ar trebui fãcut cu orice creație de calitate. 

"A Little White Lie" (O micã minciunã albã) este un film independent american din 2022, scris și regizat de Michael Maren și bazat pe romanul Shriver (2013) al lui Chris Belden. În rolurile principale, Michael Shannon, Kate Hudson, Don Johnson și Zach Braff. 

Toatã distribuția este potrivitã, iar Shannon face un rol extraordinar, reușind sã strãbatã firul subțire dintre realitate și imaginație, fãrã a pãși pe alãturi, fãrã nuanțe dramatice exagerate, fãrã reacții prea studiate ori ușor de intuit pentru spectator. Într-un echilibru precar, dar nicidecum deranjant.

Ce vede un scriitor chiar și atunci când nu se mai vede pe sine însuși?

Micuța minciunã albã meritã!

Și, poate, dupã terminarea filmului veți face ce am fãcut eu, veți comanda cartea. 


Shriver: A Novel

Autor: Chris Belden

Prima apariție: 2013

Gen: Satirã, Narațiune literarã









luni, 21 ianuarie 2019

Cer prea mult?

sursa education-seattle pi
Printre caietele de școală ale fetiței mele există unul mărișor, format A4, destinat poeziei. În mod regulat, o dată pe lună, apare o poezie nouă. Dintr-o listă de cinci poezii copiii trebuie să aleagă una și să o scrie în caietul lor, frumos, fără ștersături sau corectări de orice fel. După care, timp de o săptămână se învață un pic câte un pic iar vineri se recită.
Poezia aleasă uneori este distractivă, alteori greoaie pentru un copil de câțiva ani dar, niciodată fără mesaj, fără un dram de învățătură sau cu vreo doză de modernism vulgar.
Este o lume aparte, un club al manierelor elegante într-o societate care ține cu tot dinadinsul să îți tehnologizeze sufletul. 
sursa emaze.com
Citindu-le, retrăiesc rime demult uitate,  descopăr idei pătrunzătoare precum lamele de cuțit.
Și, mai ales, mă trezesc spunându-i fetiței mele cât de utilă este poezia, fără a fi capabilă să îi explic de ce.

Spre deosebire de mine, greoaie în memorarea versurilor și uitucă în general, mica prințesă le învață cu un entuziasm debordant și le recită ori de câte ori are ocazia. 

Nu are nevoie de ajutorul meu, își trăiește singură emoțiile, sentimentele, își formează o viziune proprie asupra lumii. Chiar dacă nu înțelege încă semnificația tuturor cuvintelor. 
Dincolo de o barieră, uneori lingvistică, există o IDEE, un sentiment, o trăire care ajung la inima cititorului cu cadența și ritmul unei melodii universale.

Poezia este un tip de iluminare.

Mi-ar plăcea să trăiesc într-o țară al cărei președinte să citeze din clasici nu numai la aniversări (comemorări), și nu numai cu texte patriotice.
Mi-ar plăcea ca presa din acea țară să folosească o aniversare (sau o comemorare) nu pentru a face o analiză de cancan a destinului unui scriitor/poet, ci pentru a-i prezenta creația vieții ca o sursă de inspirație și o cheie de interpretare a lumii.

Am deveni o lume care pleacă de la valoare pentru a crea valoare.

Cer prea mult?

O săptămână frumoasă! (click aici)
________________________________________________________________________________

Spune-mi ceva, după vorbele-acele
Tânjesc de-o vecie. Oricare din ele,
Dulce-nfioarã inima mea.
Spune-mi ceva …
Spune-mi ceva. Nimeni n-aude, nu știe,
Straniu, vorbele tale leagănă-adie.
Ca și o floare, vorbele tale m-ar mângâia.

Spune-mi ceva …
                                                           (Adam Asnyk - Spune-mi ceva)


Sunt clipe când toate le am...
Tăcute, duioase psihoze -
Frumoase povești
ca visuri de roze...
Momente când toate le am.

Iată, sunt clipe când
toate le am...
Viața se duce-n șir de cuvinte -
Un cântec de mult...
înainte...

Momente când toate le am...

                                                          (George Bacovia - În fericire) 


Iubire, bibelou de porțelan,
Obiect cu existență efemeră,
Te regăsesc pe-aceeași etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an... 

Îți mulțumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-întâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ți-a stat de veghe-atâta timp
Și te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Și nu te-ai prăfuit?...

Iubire, bibelou de porțelan,
Obiect de preț cu smalțul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde ești...
Să nu te miști...
Și dacă ne iubești -
O!... dacă ne iubești cu-adevărat -
Așteaptă-ne la fel încă un an...
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de porțelan!...

                                                (Ion Minulescu - Romanță fără ecou)

   

vineri, 15 iunie 2018

Viața ca un teatru

sursa:Choose Marshall
Când văd viața celorlalți am uneori senzația că privesc o piesă de teatru. Cu actori care intră în cadru, sau se retrag discret în culise, ori ies din scenă în mod surprinzător.
Anthony Bourdain era un artist al bucătăriei, un veșnic căutător al autenticității și al tradiției din spatele unei simple rețete. Mergea dincolo de aparențe, căuta bucuria și liniștea pe care el, probabil, nu le-a avut.
Alessandra Appiano, scriitoare și ziaristă italiană, era o profesionistă desăvârșită și rafinată, o femeie cu bun-simț, discretă, dar cu opinii puternice în favoarea adevărului.
sursa: Page six
Kate Spade era o celebră creatoare de modă, un mit al adolescentelor americane care trecuseră pragul maturității cu poșetele ei. Chiar dacă, așa cum spunea într-un interviu,  ea adora pantofii și întregul lor proces de design. O femeie care s-a retras din activitate timp de 9 ani, pentru a-și crește fata. Iar, apoi, a revenit și a recucerit publicul.
Cei trei și-au luat viața la o distanță de câteva zile unul de celălalt. De atunci, fiecare comentator de televiziune, amic, rudă, coleg sau simplu binevoitor continuă să caute o explicație rațională a sinuciderii. Poate ea există, cu atât mai mult cu cât acest gest este de multe ori premeditat, autorul său îl pune în practică cu mare atenție pentru detalii și cu grija de a obține efectul dorit.
Vorbim în aceste trei cazuri de oameni realizați, profesioniști stimați în domeniile lor. Aparent, fără boli incurabile sau alte tare pe viață.
De ce? Ce nu a mers? Unde s-a produs scurtcircuitul?
Nu a mers mintea, nu a mers inima, s-a poluat sufletul. Ca intr-o mașinărie perfectă care o ia razna, în care nu mai funcționează nimic. Depresia este de cele mai multe ori  una dintre cauze. Acest rău crâncen al epocii noastre. Oameni care se luptă cu această boală fără să știe uneori că o au. Se luptă toată viața, se mențin puternici în ochii celorlalți iar în momentele de slăbiciune renunță la luptă.
Oameni pe care îi considerăm frumoși și talentați. Numai că ei, atunci când se uită în oglindă, nu se văd cum îi vedem noi. Probabil nu se văd deloc.
Pentru ei, pentru toți cei care luptă cu fantomele propriei existențe, pentru noi toți și sănătatea noastră fizică și mentală, vă propun un imn închinat vieții.
DOMENICO MODUGNO

Meraviglioso (Minunat), muzica Domenico Modugno, versurile Riccardo Pazzaglia, spune povestea unui personaj care, într-o seară, decide să-și pună capăt zilelor aruncându-se în râu. Dar, "un înger îmbrăcat ca un trecător" îl oprește și îl convinge să nu comită gestul nebun, întrebându-l cum de nu poate vedea cât de minunată este lumea, cum nu poate observa că până și "durerea voastră poate să apară minunată".
LUIGI TENCO

Cântecul a fost respins în 1968 de către comisia de selecție a Festivalului Sanremo, fiind considerat inoportun la numai un an după tragica dispariție a compozitorului Luigi Tenco care își luase viața într-o camera de hotel, exact în timpul ediției precedente a festivalului italian.

sursa: Panorama/ Ph. Pietro Pappalardo
Eu v-o propun în versiunea modernă a grupului Negramaro și cu un videoclip în care apar scrise versurile. 
Citiți-le, traduceți-le și învățați-le pe dinafară. Merită!

Iar, pentru cultura noastră generală, aici este versiunea originală cu marele Domenico Modugno: https://www.youtube.com/watch?v=9DTlpzx5-pk

Un week-end frumos!


Ashley Judd: Poezia supraviețuirii

  Am descoperit-o pe Ashley Judd rătăcind, aproape întâmplător, prin labirintul postărilor de pe Facebook.  La început, recunosc, privirea m...