R de la Roșu, P de la Personalitate ...

 

"Roşu este culoarea strălucirii şi a revelaţiei în acelaşi timp."  

(Diana Vreeland)

Nu știu dacă am mai scris despre roșu, nu am căutat în arhiva blogului. Dacă am mai scris, mai scriu. De ce?

Fiindcă se apropie sărbătoarea națională a iubirii și am scris destul în trecut despre Sfântul din Terni, despre Dragobetele nostru și alte tradiții. Cine vrea să citească articolele mele mai vechi, le poate căuta pe blog (cu ajutorul unor cuvinte-cheie).

Acum mai scriem și ceva "ușor". Capitolul culori. Culorile care ne înfrumusețează viața, care ne pot schimba ziua, ne pot lumina sau mohorî într-o clipă. 

Elizaveta Khudyakova, Red Roses (2018)

Iar roșu este considerat un fel de talisman în iubire, purtător de noroc și creator de pasiune. Dăruim trandafiri roșii ca o declarație de dragoste, îmbrăcăm ceva roșu de Anul Nou, oftăm în fața unei vitrine cu pantofi roșii și devenim imediat strălucitoare când ne rujăm în culoarea dragostei.

Culoarea roșie este o culoare caldă, considerată pozitivă și asociată nevoilor noastre fizice și voinței de a supraviețui. Degajă o energie puternică, energizează prin ea însăși, excită partea sensibilă din noi și ne motivează acțiunile.

Roșu pare că ne ghidează, mai mult sau mai puțin discret, și alegerile în modă. Este uneori ca o personalitate de împrumut și pentru cei care nu se simt prea atrăgători, destul de pasionați, suficient de optimiști.

Este culoarea focului, a vieții care arde și care te poate mistui dacă nu ești atent.

Și câte și mai câte... putem scrie la infinit și putem imagina nenumărate scenarii pasionale.

După mine este o culoare superbă,  dar tare greu de purtat! Îți dă energie, e adevărat, dar te pune în lumina reflectoarelor. Fie că participi la o gală de premiere sau doar bei o cafea la bar, roșu te scoate din anonimat. Strălucești sub ochii critici și exigenți ai tuturor. Cei care te văd te "analizează bine" și pretind să știi să porți culoarea, să nu faci notă discordantă între ceea ce ești și ceea ce pari.

Îți trebuie ceva curaj. Sau cel puțin eu așa consider. Am  admirat întodeauna personalitățile purtate cu aplomb pe un covor roșu,  am fost fascinată de femeile care cu nonșalanță alegeau nunța cea mai aprinsă pentru o pereche de pantofi, o poșetă sau culoarea unghiilor. Fără a fi vulgare, fără a etala mai mult decât puteau duce.

Și asta m-a dus cu gândul la...

PĂR.

Cum este să te naști roșcat, să fii descris când ești mic ca portocaliu și prin adolescență drept morcov, iar la maturitate să fii strigat "hei, ghimbir" de vreun englez glumeț prin vreun aeroport al lumii.

Căci toate popoarele au nume specifice pentru roșcați și roșcovani și glume cât putem cuprinde...

Iar ceea ce noi astăzi admirăm și considerăm drept o trăsătură distinctă a actrițelor noastre preferate sau a vreunei prietene și colege de școală, cândva a fost o povară estetică (și, nu numai).

Dar când le auzi vorbind pe aceste femei, când râd din tot sufletul la glume și glumițe, când privesc cu ochi arzători, înțelegi că viața ne creează în mod perfect, dându-ne tot ce ne trebuie ca să răzbim prin puterea noastră împotriva ignoranței, invidiei și a diverselor forme de prostie și extremism. Personalitatea cu care venim pe lume e la pachet cu celelalte calități și dacă o descoperim la timp ne scutește de supărări inutile sau lacrimi grele, ne ajută în drumul nostru spre împlinire personală și profesională, devine un mijloc de apărare inteligentă în fața unui atac infam.

Fiecare dintre noi este ceea ce trebuie să fie și are rostul său în lumea asta mare.

Vă doresc de Dragobete să vă vedeți așa cum vă văd cei ce vă iubesc, să aveți încredere și multă, multă speranță. Fie că sunteți roșcati sau blonzi, înalți sau scunzi, trași prin inel sau pufoși. Suneți frumoși și tocmai frumusețea voastră face lumea mai bună, iar așa-zisele diferențe dintre noi o fac și mai "apetisantă".

Să iubiți și întreit să vi se întoarcă iubirea!

---------------------------------------------------------

P.S. A fost de ajuns să scriu despre roșu și, gata, mă simt și eu un pic roșcată. Temporar că, după, obosesc de prea multă energie. În fond, roșcat te naști, nu devii...😉😊

"Singura eleganţă reală este în minte. Dacă ai dobândit-o, restul chiar vine de la sine."

(Diana Vreeland)

Discurs laic...

Astăzi este Sfânta Paraschiva, marea sărbătoare ortodoxă a românilor.

Este Sfânta de la Iași. A noastră. A tuturor.

A început cu polemici, cu supărare, cu ură și cu dezbinare.

Ca tot ce facem de ani buni încoace. Iar supărarea s-a extins până la sfinți și la Dumnezeu în numele Căruia vorbim și de-o parte și de alta. Da, pentru că ne-am și împărțit în grupuri, în tabere de luptă. 

Noi. Noi cei care nu știm să ne comportăm unii cu alții, cu animalele, cu natura. 

Noi cei care ne vindem casa în care trăim. Pentru că asta facem atunci când tăiem și vindem pădurile. Stăm în casă în timp ce ne-o vindem bucată cu bucată. Întâi acoperișul, apoi o ușă, o fereastră, un stâlp. Până în ziua în care copiii noștri se vor trezi în mijlocul furtunii, neprotejați de nimeni și de nimic.

Am uitat toată înțelepciunea populară, expresii ca "Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă-n traistă",  "să îmi văd de treabă" sunt esența bunului simț. Sigur, cea de-a doua se bate un pic cap în cap cu "să moară și capra vecinului", dar definește oricum un mod simplu de a fi: smerit. În adevăratul și bunul sens al cuvântului. Nu prost, nu într-o permanentă stare de idolatrie, nu manevrabil. Smerit, modest, conștient ca toți suntem sub același soare și în fața aceluiași Dumnezeu. Și ca El este peste tot. Chiar și acolo unde nu vrem noi să fie.

Da, suntem în fața Lui.

Deși ne gândim mereu la după, atunci când vom ajunge în fața lui Dumnezeu. 

Nu, suntem aici pe pământ în fața Lui. Dincolo, va fi examenul final, lucrarea de diplomă daca vreți, sesiunea o susținem aici pe pământ. În fiecare zi.

Să încercăm să luăm note mari nu cu lecțiile învățate pe dinafară, ci cu practica, cu exercițiile prin care demonstrăm că am "metabolizat" informația, că am înțeles conținutul, că stăpânim materia. Să fim buni și atenți unii cu alții.

Daca nu putem fi premianți, să încercăm măcar să trecem clasa. 

Sănătate tuturor și spor în gânduri bune și în fapte pe măsură.

La mulți ani!

Nicolae, Moș sau Sfânt?

Este oficial. Fetița mea îl adoră pe Moș Nicolae. Atât de mult încât mi-a spus să nu îi mai zic Moș. Este Sfântul Nicolae. 

Nimeni nu l-a văzut, deci nu știm dacă e bătrân sau tânăr. 

Nu am înțeles de ce aceeași logică nu se aplică în cazul lui Moș Crăciun (chestia cu bătrânețea).

Sigur, sunt multe explicații dar eu m-am oprit la una.

Sfântul Nicolae are un statut aparte. Îi aduce doar ei daruri fiindcă mama e româncă iar tradiția există în România. Știu, nu există numai în România dar în familia noastră facem comparații cam între două țări, cel mult trei. 

În Italia este Befana care aduce daruri la copii, în timp ce Sfântul Nicolae rămâne...sfânt.

Bazilica San Nicola

Moaștele lui se află la Bari și jumătate din populația regiunii Puglia se numește Nicola.

Ideea este că, mici sau mari, ne place să ne simțim deosebiți. De câte ori nu vi s-a întâmplat să vă bucure mai mult un compliment legat de un aspect inedit al personalității voastre decât recunoașterea unui merit evident, dar comun celorlalți? 

Faptul ca Sfântul Nicolae s-a deranjat să vină aici la tropice la 36 de grade ca să aducă ciocolată și portocale și, deși este serbat de întreaga lume catolică, doar ei îi aduce daruri, îl face în ochii fetiței mele un erou, un Sfânt și nicidecum un Moș. Iar pe ea o face să se simtă deosebită. Să fie mândră atunci când explică la școală ce a primit în pantofiori în noaptea de cinci spre șase decembrie, o noapte obișnuită pentru toți ceilalți, dar tare lungă pentru ea care nu a închis un ochi în speranța de a-l auzi când deschide ușa balconului. În plus, Sfântul Nicolae este bun și darnic, este glumeț. Îi mută pantofii dintr-un loc în altul și îndeasă în ei tot ce interzice de obicei dentistul. 

În fiecare an există pericolul nuielușei, deși nimeni nu a văzut-o până acum. Deci, nu te poți relaxa ca și cu Moș Crăciun care, în cel mai rău caz, poate încurca acolo niște daruri, dar e puțin probabil chiar să te ocolească.

Iar în ce o privește pe fetița mea nu numai că nu i-a adus niciodată faimoasa nuielușă dar și umblă în lume după ea și asta fiindcă are un altfel de mamă.

Atunci, cum să îi spui Moș?

E sfânt. E mai mult. E Îngerul Copiilor.

Au început oficial sărbătorile și vă doresc numai bucurii și multă lumină.

sursa: Bliss Saigon Magazine

Săptămâna viitoare vă voi spune o poveste adevărată. Dintr-un Saigon nu prea îndepărtat. O istorie incredibilă în mijlocul unui dezastru de neconceput.

Până atunci, o săptămână frumoasă și...un ritm de sezon! O melodie pe care profesorul de engleză, care are jumătate din anii mei, a propus-o copiilor la școală iar fetița mea o fredonează tot timpul prin casă. O infuzie de tinerețe...

Cum obișnuia să spună Ioan Paul al II-lea, caută compania tinerilor și vei rămâne mereu tânăr.





Sper să vă placă și să vă înveselească începutul de săptămână. 

Pentru a o asculta: click aici 

https://www.youtube.com/watch?v=Dkq3LD-4pmM

  

Dragobete vs. Valentin

Se apropie sărbătoarea îndrăgostiților și începe discuția anuală: Sfântul Valentin sau Dragobetele?

Personal, nu am înțeles niciodată de ce una o exclude pe alta sau chiar de multe ori este considerată opusă celeilalte. După voi, este vorba de vreun soi de patriotism? Dacă le serbăm numai pe ale noastre suntem cu adevărat buni, frumoși și deștepți?
Este cumva o nostalgie legată de vârstă? Căci, sinceră să fiu, nu am văzut vreun tânăr din cei care se înghesuie să cumpere tot felul de obiecte, toate în formă de inimioară, să își pună o astfel de problemă.
Ori mai degrabă ne e teamă că ajungem să comercializăm totul?

Dar nu o facem deja? Crăciun, Mărțișor, 8 Martie și altele. Multă publicitate, pachete de oferte, vânzări în rate.
Ce facem atunci? Doar pentru că americanii au dat culoare acestei sărbători și se bucură la venirea ei (nu e nimic rău în asta, cred), o ștergem?
Americanii o serbează cu surle și trâmbițe și nu și-au pus problema că Sfântul Valentin este o sărbătoare importată. Pentru că, în adevăr, aceasta nu le aparține. 

Sfântul Valentin, cunoscut în întreaga lume ca protector al îndrăgostiților, a fost în primul rând un episcop martir care a trăit între anii 175 și 245 d.Hr. S-a născut, a trăit și a fost îngropat în orașul Terni (Italia). A fost ajutorul săracilor, mângâierea văduvelor, îngrijirea orfanilor, alinarea prizonierilor, rugător pentru iertarea păcătoșilor.

Sf. Valentin, care a devenit faimos pentru marea sa caritate și umilință, a fost martirizat la Roma.
Fedele Santini, în colecția sa, povestește despre legendele Sfântului ca ocrotitor al îndrăgostiților. Una dintre acestea, născută în țările anglo-saxone, spune că Valentin avea obiceiul de a oferi tinerilor care treceau prin fața mănăstirii o floare din grădina proprie. În plus îi ocrotea de furia dușmanilor, sfătuia perechile în iubirea lor și părinții în acceptarea alegerilor copiilor.

În zilele noastre, Sfântul Valentin este considerat  protectorul orașului Terni (Umbria) și în fiecare an de 14 februarie sunt organizate pelerinaje la mormântul lui din bazilică și expoziții de flori în onoarea sa.

Și pentru că am vorbit de comerț, se organizează și un târg cu peste 300 de puncte de vânzare.

Să fim iubiți!