Se afișează postările cu eticheta conversație. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta conversație. Afișați toate postările

vineri, 7 februarie 2020

Doar o părere

Fiecare individ are propriile sale ticuri verbale. Unii repetă "deci", alții "gen", iar cei mai mulți își exprimă mereu aprobarea cu un "corect". Voi reveni la acest "corect", căci mă enervează la culme cuvântul acesta de care nu se mai face un simplu uz, ci un adevărat abuz. Te simți ca la un examen atunci când îți expui punctul de vedere și celălalt te aprobă cu acest "corect" de parcă ar sta în spatele catedrei ca membru al unei comisii universitare. 
Dar există și ticuri verbale naționale. Îți dai seama de ele când un străin îți învață limba și reproduce expresii uzuale sau când îți citești autorii îndrăgiți.

Unul dintre ei, marele Ion Luca Caragiale, pune în gura personajelor fraza "Să fim serioși" cu variantele vremii sale sau cu adăugirile de rigoare ("monșer", neică etc).
E clar că expresia nu se mai folosește astăzi doar pentru a contrasta lipsa de rigoare, de seriozitate sau chiar prostia. Apare tot mai des când ne luăm prea în serios. Și atunci când o facem ne suim singuri pe un piedestal de unde judecăm pe ceilalți.
Iar în cazurile mai simple, întrerupem o conversație plăcută pe un subiect ușor de digerat la cafeluța de dimineață (o inofensivă bârfă de sezon!). 
Sursa foto: Hello Magazine
Cam așa mi s-a întâmplat acum câteva zile când m-am răsfățat un pic și am scris pe Facebook opinia mea despre cuplul Meghan/Harry. 
Ce s-a întâmplat? 
Nimic grav, doar că au apărut serioșii vieții noastre. Nu mulți, dar toți începându-și pledoaria (sau terminând-o) cu Hai să fim serioși.
O doamnă drăguță în poza ei pe Facebook scria că nu o interesează subiectul, că oricum ea nu are nimic de câștigat sau de pierdut din asta. 
Ok, mi-am zis în sinea mea, atunci de ce ai mai intrat in conversația noastră? Te-ai deranjat degeaba și ne-ai deranjat și pe noi. Nu ai văzut despre ce se vorbește? Dacă subiectul nu e interesant din punctul tău de vedere și nu îți aduce vreun avantaj, treci mai departe. 
Cum zice americanul:

Pe mine când nu mă interesează ceva nu pierd timpul pe acolo.
Alt serios din fire ne-a explicat cum stau lucrurile și cât de înguști la minte eram. Nu și-a spus părerea (probabil nu o avea și, vorba aceea, "De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere"), ci doar a criticat opiniile celorlalți. Bineînțeles, încheind cu Să fim serioși.
În contrast cu toată seriozitatea asta aruncată în dreapta și-n stânga, am găsit în aceeași zi în publicația Vanity Fair (Italia) comentariul lui Anthony Hopkins. Însoțea una dintre fotografiile sale.
sursa Vanity Fair Italia (#charliegraystudio)

"Just a bad old dude".

Dincolo de bad (rău, uneori folosit cu accepțiunea de urât), old (bătrân), dude (tip) există acest JUST.
Adică, DOAR. Doar un....

Dacă am folosi mai des acest doar (de exemplu "E doar o părere", "Sunt doar o persoană care ..." etc), poate am realiza cât reprezentăm cu adevărat în această lume. Am fi mai modești, mai atenți la ceilalți, mai înțelegători și, în final, mai buni.
Nu ne-am alimenta la infinit ego-ul nostru, ci ne-am disprețui un pic astfel încât în locul lăsat liber de propria mândrie să poată intra respectul nu doar de sine ci, mai ales, pentru ceilalți.
Sigur ar deveni un tic verbal dar, parcă, ar fi mai puțin deranjant în comparație cu celelalte, nu credeți?
E doar o părere... 


  


duminică, 25 noiembrie 2018

Niciodatã nu e prea târziu...



Zilele trecute am urmărit un interviu al scriitoarei Ileana Vulpescu. Un intelectual de rasă. O femeie care a trecut prin multe dureri și care își duce bătrânețea cu suferință, dar și cu demnitate. Un om care nu mai are bani de cărți și a început să îi recitească pe clasici. Câți i-au mai rămas în biblioteca din care, încetul cu încetul, a vândut (sau donat) manuscrisele de valoare.
Ileana Vulpescu face o analiză sinceră, uneori de-a dreptul tandră, a pasiunii pentru literatură, a atașamentului său față de țară, a lumii în care trăim și pe care din ce în ce mai puțin o înțelegem.

Pentru vizionare, click aici: https://www.youtube.com/watch?v=cijLPMeTTXQ

Nici o clipă însă Ileana Vulpescu, deși pesimistă declarată, nu m-a deprimat. A analizat, a tras concluzii, a vorbit despre cultură, muncă, iubire. Da, despre iubire și, mai precis, despre dragoste la prima vedere. Crede cu tărie că există deși nu a simțit-o niciodată. A iubit cu dăruire, dar nu s-a aprins pe moment.

Romulus și Ileana Vulpescu
Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viața asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat și-atât de frumos? Dacă mâine aș lua viața de la capăt și cineva m-ar pune să aleg, înfățișând-mi de la început și suferința cu care-aș plăti bucuria, eu tot te-aș alege!
(din Arta conversației)

M-am întrebat de ce asemenea personalități nu sunt intervievate mai des, pe posturi urmărite și de tineri, asa încât să ajungă direct la inima si mintea generațiilor de astăzi, a celor de la care se cere mult, cărora li se dă puțin și pe sărite.
Sunt modele de viață și cultură, oameni care trec prin multe suferințe, cad, se ridică și au puterea de a zâmbi. Iar când vorbesc nu o fac ca să îi judece pe ceilalți, să critice tot ce mișcă sau să atace opinii diferite de ale lor.
Eu nu pot să zic că m-a răsfățat critica literară, nici nu m-a ignorat total, dar nici nu m-a băgat în seamă cu niște lucruri care zic eu că ar fi meritat. Dar eu nu mă supăr, pentru că socotesc așa: o istorie a unei literaturi este ca o antologie, reprezintă gustul cuiva. Și dacă persoanei respective eu nu îi sunt pe gust, eu de ce să mă supăr?! Dacă un critic literar scrie foarte bine despre tine, nu te face nici mai talentat, nici mai deștept! Iar dacă nu scrie, nu înseamnă că devii mai prost.
(fragment din interviul publicat în Q Magazine, decembrie 2010)

Se spune că niciodată nu e prea târziu să ne îndrăgostim. Adevărat, cred.
Eu aș mai spune ceva: Niciodată nu e prea târziu să ne apucam de citit!

O doamnă drăguță m-a întrebat ce sens are să citești ficțiune (lat. fictio = născocire), adică o poveste inventată, produsă de imaginația scriitorului și care nu corespunde unei realități trăite de autor, de prieteni, de cineva din familia lui. Timp pierdut. 
Eu cred că literatura îți dă o altă cunoaștere, una sensibilă. Lumea nu este guvernată doar de interese de piață, de decizii comerciale. Este și o lume guvernată de emoții, de senzații, de pasiuni, de entuziasm sau renunțare.
sursa Book Riot
Iar romancierul este cel care observă și își pune întrebări. În ele ne putem regăsi cu poveștile noastre, cu nedumeririle noastre. 

Deci, haideți să ne cumpărăm o carte bună!

 Iar pentru atmosferă, să ascultăm o piesa vintage: https://www.youtube.com/watch?v=0aLoezucIzk


Francoise Hardy



O săptămână frumoasă!

Ashley Judd: Poezia supraviețuirii

  Am descoperit-o pe Ashley Judd rătăcind, aproape întâmplător, prin labirintul postărilor de pe Facebook.  La început, recunosc, privirea m...