luni, 29 aprilie 2019

La Paști

Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare,
Și sălciile-n albă floare -
E pace-n cer și pe pământ. 
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii. 


Și cât e de frumos în sat!
Creștinii vin tăcuți din vale
Și doi de se-ntâlnesc în cale
Își zic: "Hristos a înviat! "
Și râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.


Și-un vânt de-abia clătinitor
Șoptește din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Și pomii frunțile-și scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară. 

E liniște. Și din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n vai strabate -
Și clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag și plâng a jale! 

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-același gand, din cer adus:
În fapta noastră ni-e soartea
Și viața este tot, nu moartea. 

Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere și fete,
Bătrâni cu iarna vieții-n plete;
Și-ncet, în urma tuturor,
Vezi șovăind câte-o bătrână

Cu micul ei nepot de mână. 

Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu știu că și-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă -
Sunt Paștile! Nu plânge, mamă!




George Coșbuc, 
(20 septembrie 1866 - 9 mai 1918)



HRISTOS A ÎNVIAT!
... cu inima aici (click)

sâmbătă, 20 aprilie 2019

Vietnam International Fashion Week: ITALIA


Și a venit și rândul italienilor....
Regiunea Puglia a adus câțiva stiliști care, cu ingeniozitate și talent, au prezentat colecții de modă pentru bărbați și femei, modele elegante de accesorii.
Vă las să vă delectați cu imaginile de la prezentare și să vă transpuneți în altă lume, parfumată și uneori inaccesibilă. Așa cum am făcut și eu pentru câteva ore când mi-am umplut ochii și inima cu voluptatea mișcărilor feline ale modelelor asiatice.



 
Și iată-i și pe creatorii acestor minunății:



Ca tot ce este frumos, acest spectacol s-a terminat parcă prea repede.
Așteptăm cu nerăbdare ediția de anul viitor.
 Până atunci mai avem ceva drum de făcut împreună.
Ca de obicei, vă urez o săptămână frumoasă, cu lumină și bunătate. Îmi însoțesc urarea cu câteva creații tradiționale vietnameze.






vineri, 12 aprilie 2019

Vietnam International Fashion Week

A început săptămâna modei internaționale în Vietnam.
În prima seară și-au disputat aplauzele un stilist vietnamez și unul coreean.
Fără a vă face prezentări inutile și istorii cu iz asiatic, vă invit să vă delectați cu culori, contraste și combinații etnice.





Bineînțeles vor fi și oaspeți străini iar anul acesta, ca și anul trecut, Italia este prezentă. Cum putea lipsi oare în templul modei?
Deci, stay tuned! 
Adică, un fel de rămâneți pe recepție!












duminică, 7 aprilie 2019

M i s t e r ...

© AGI - Agenzia Giornalistica Italia SpA
sau...
Unde a dispărut Salvator Mundi de Leonardo? ...

... Se întreabă lumea artistică de câteva luni, de când s-au pierdut urmele celebrei opere de artă.

LOUVRE ABU DHABI
Achiziționat la licitația Christie's în noiembrie 2017 de către un emir bogat, la prețul record de 450 de milioane de dolari, Salvator Mundi ar fi trebuit să fie expus publicului la noul Luvru din Abu Dhabi începând cu septembrie 2018. 
Ulterior, data a fost amânată și, în cele din urmă, evenimentul a fost anulat.
Leonardo Da Vinci

Nimeni nu știe ce s-a întâmplat între timp cu pictura lui Leonardo Da Vinci.

Potrivit ziarului New York Times, departamentul cultural al muzeului Luvru din Abu Dhabi refuză să răspundă oricăror întrebări pe această temă, în timp ce un funcționar al Muzeului Luvru din Paris a declarat ziarului american că nici francezii nu știu unde se află tabloul.

Nimic nu transpare nici de la principele Badr bin Abdullah bin Mohammed bin Farhan al-Saud, considerat drept potențial cumpărător, membru al unei ramuri îndepărtate a familiei regale saudite, fără renume de colecționar de artă și devenit ulterior Ministrul Culturii.
sursa: National Post
Există câteva ipoteze privind soarta tabloului, lansate de site-ul Artribune: cumpărătorul (anonim și neidentificat oficial) ar fi decis să păstreze capodopera pentru el însuși, într-un loc privat; sau poate că a cedat zvonurilor potrivit cărora atribuirea operei lui Leonardo nu este adevărată, hotărând să supună imaginea unor verificări suplimentare (această ultimă ipoteză a fost lansată și de New York Times, dar a rămas deocamdată neconfirmată).

Care este istoria lui Salvator Mundi?

Louis XII
Comandat de regele Franței, Louis XII, Salvator Mundi apare la începutul secolului al XVII-lea în colecția extraordinară a lui Charles I al Angliei. Pictura a supraviețuit desființării colecției după decapitarea suveranului în anul 1649 și a fost moștenită de fiul său, Charles al II-lea. Nu se știe cum ajunge tabloul, în secolul următor, în galeria privată a ducilor din Buckingham, care îl vor vinde la licitație în 1763 împreună cu toate celelalte lucrări din palatul cedat deja familiei regale.

Sir John Charles Robinson
Nu se mai știe nimic de soarta tabloului până în anul 1900, când - așa cum explică site-ul casei de licitație - a fost cumpărat de Sir Charles Robinson pentru Colecția Cook.
Fața și părul lui Hristos fuseseră între timp refăcute de către Bernardino Luini, un elev al lui Leonardo. 
Sir Francis Cook
Colecția Cook a fost apoi dispersată iar tabloul, considerat fără valoare, reapare de-abia în 1958 la licitația Sotheby's, unde este adjudecat pentru 45 de dolari. Dispare din nou pentru ca, mai apoi, să apară în 2005, când este achiziționat de un consorțiu de oameni de afaceri americani.
Opera este atribuită unui alt elev a lui Leonardo, Giovanni Antonio Boltraffio. 
De data aceasta, însă, se naște îndoiala că autorul ar putea fi chiar maestrul, iar specialiștii se pun pe treabă. După șase ani de studiu și cercetări complexe, Salvator Mundi este autentificat ca lucrare aparținând lui Leonardo Da Vinci. În anul 2011 devine surpriza expoziției organizate de National Gallery și dedicate maestrului italian.
sursa foto: Dallas Morning News
După tentativele fără succes ale muzeului din Dallas de a o achiziționa, pictura este pusă la licitație de casa Christie's. Sunt de ajuns 20 de minute de oferte "amețitoare" și de suma de 450,3 milioane de dolari pentru a stabili recordul! 
Salvator Mundi devine cea mai scumpă pictură vândută vreodată la licitație, tocmai în momentul in care "vechii maeștri" erau depășiți de nume sonore ale artei contemporane 

(cum ar fi, de exemplu, Willem De Kooning, al cărui "Interchange" din 1955 deținea primatul cu 300 milioane de dolari).




Deci, unde este Salvator Mundi?
Iată întrebarea. 
DAN BROWN
Ce ziceți, i-o punem regelui misterelor?

Lui Dan Brown?






Poate îi dă o nouă temă celebrului profesor  Robert Langdon...

Pentru mister și atmosferă click aici

O săptămână excelentă!

Martor

  Zilele trecute am revãzut filmul "Shall We Dance?" . Producție 2004.  Deja vechi.  Douãzeci de ani!  Ce repede trece timpul... V...