luni, 19 noiembrie 2018

De frumusete te saturi in patruzeci de zile; de caracter frumos nici in patruzeci de ani (proverb turcesc)


MEGHAN MARKLE -sursa Funweek
ALESSANDRO GASSMANN - sursa Il sussidiario.net
Am citit zilele acestea două articole care m-au impresionat și m-au pus pe gânduri.
Unul despre Meghan Markle, nou-intrată în familia regală a Marii Britanii, protagonista indiscutabilă a unei nunți pe care am urmărit-o cu pasiunea unui copil pentru povești cu prinți și prințese. O actriță americană pe care o dorim toți modernă, feministă dar o criticăm fiindcă nu se adaptează protocolului de curte și preferă espadrilele, sau nu își pune ciorapi de mătase pe călduri înăbușitoare. Pentru că, la urma urmei, ne plac mai mult prințesele care arată a prințese decât prințesele fete obișnuite care își aranjează bretonul în timp ce directorul vreunui muzeu le explică istoria unui tablou renumit sau a unui exponat de prestigiu.
Al doilea articol se referea la actorul italian Alessandro Gassmann. 

Vittorio Gassman
Fiul lui Vittorio Gassman, unul dintre monștrii sacri ai scenei italiene, a călcat pe urmele tatălui său cu modestie și multă muncă, și-a construit o carieră în ciuda criticilor care îl priveau ca pe un simplu băiat cu pile. 
Astăzi este foarte apreciat de critica de specialitate și extrem de iubit de public.
De unde până unde paralela mea?
Paralela pleacă de la ideea de frumusețe exterioară, de la ceea ce noi numim aparență și toată viața încercăm să o depășim, să pătrundem în spațiul real în care găsim caracterul unei persoane, adevărul unei existențe. Fiindcă ceea ce este cu adevărat important nu e declarația de intenții a unui om, ci ceea ce face el zi de zi și, mai ales, cum este perceput de colaboratorii săi apropiați, de oamenii de încredere, de cei cu care vine în mod obișnuit în contact.  
Meghan Markle, mireasa naturală și emoționată din transmisia BBC, se pare că se transformă într-o scorpie. Cel puțin așa susțin ziarele. După ce a încercat forțarea unui protocol privind diadema de purtat în ziua nunții (situație rezolvată de regină cu un răspuns sec: Meghan nu poate obține chiar tot), a reușit să semene zâzanie între frați (William și Harry au anunțat că își vor împărți activitățile de binefacere, fiecare dintre ei cu propria echipă și gestiune separată), iar colaboratorii ducesei de Sussex își dau rând pe rând demisia. Ea și Harry și-au pierdut al treilea asistent personal în cele șase luni care au trecut de la nunta regală.
Întâi a fost Lane Fox, timp de cinci ani omul de încredere al prințului Harry. A urmat Samantha Cohen, secretar privat al familiei timp de 17 ani. Iar zilele acestea Melissa, o figură fundamentală, întotdeauna în spatele lui Meghan, un om capabil să rezolve probleme de ultim minut precum pretențiile  ramurii contestatare din familia lui Meghan.
sursa: Rai Com SpA
Alessandro Gassmann, ca protagonist al unui serial polițist ambientat în sudul Italiei,  a filmat pentru o lungă perioadă de timp în orașul Napoli. Și-a respectat echipa, a fost punctual la lucru, modest și respectuos cu locuitorii care trebuiau să suporte învălmășeala creată de prezența unei echipe cinematografice în cartierul lor.
Ce a declarat după această experiență de luni și luni de filmare pentru serialul I bastardi di Pizzofalcone?
"Napoli este un oraș ce nu trăiește depresia care caracterizează această perioadă a vieții noastre culturale, sociale și politice". 
Napoli, Teatro San Carlo
Napoli, spune el, "este un oraș plin de viață, cu un număr infinit de evenimente culturale și o bogăție teatrală pe care o visăm în altă parte, cu săli care  continuă să se deschidă cu energie și pentru energii creative și de calitate". 
Cafea la Gambrinus, sursa- La Repubblica Napoli
Pentru Gassmann "Napoli, dintotdeauna, a trăit în situații de criză, prin urmare este pregătit să transforme negativul în pozitiv. Dacă ar trebui să aleg unde să trăiesc, aș alege cu siguranță aici."

Răspunsul la comportamentul celor doi?
Sursa Daily Express
Fără a da declarații, doar prin intermediul unor  surse neoficiale, unii dintre colaboratorii lui Meghan Markle au lăsat să se înțeleagă că este greu de lucrat cu ducesa de origine americană. Alții, au fugit mâncând pământul, renunțând la o situație materială deosebit de avantajoasă.
Gassmann cu De Magistris, sursa- Napoli Today
Napoli prin primarul său, Luigi de Magistris, a decis să îi confere actorului Alessandro Gassmann cetățenia onorifică a orașului de la poalele Vezuviului, ca o atestare publică a sentimentelor sale de prietenie, stimă, admirație și afecțiune. S-a dorit în mod ferm să se consolideze, oficial și indisolubil, legătura profundă dintre orașul nostru și Alessandro Gassmann.

Ce poate fi mai frumos de atât pentru un om frumos?

Vă doresc un început bun și o săptămână cu oameni (caracterial) frumoși!

Iar ca să vă meargă bine, un tribut muzical. Unul  dintre marii artiști ai orașului, unul dintre cei mai buni muzicieni ai Italiei: click aici https://www.youtube.com/watch?v=81pIF0VSfMo


P.S. Numele Gassmann apare scris în postarea mea în doua feluri. Nu, nu am greșit. Este corect asa cum este scris pentru fiecare dintre cei doi actori.
În timp ce tatăl Vittorio a pierdut un n se pare printr-o transcriere greșită în pașaport, fiul Alessandro a revenit la numele de familie original. 


2 comentarii:

  1. Imi place mult titlul, Mihaela si bineinteles si Alessandro!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt proverbe izvorâte, parcă, din sufletul unui popor. Nu numai din înțelepciunea lui. Eu cred mult în caracterul unui om și încerc să îl descifrez cât pot de repede, ca să nu construiesc castele de prietenie în deșert, pe nisipuri mișcătoare. Uneori, însă, mai greșim și noi în aprecieri...Cu drag.

      Ștergere

Context...

Am început sã învãț italiana la opt ani, în clasa a doua a unei școli normale de cartier.  Am început cu muzicã, poezii, mici piese de teatr...