Eleganță

"Ia un surâs,

oferă-l cui nu l-a avut niciodată.

Ia o rază de soare

și fă-o să zboare acolo unde domnește noaptea.

Descoperă un izvor

și spală pe cel ce trăiește în noroi.

Ia o lacrimă

și pune-o pe chipul celui ce nu a plâns niciodată.

Ia curajul

și pune-l în inima cui nu știe să lupte.

Descoperă viața

și povestește-o cui nu știe să o înțeleagă.

Ia speranța

și trăiește în lumina ei.

Ia bunătatea

și dăruiește-o cui nu știe să dăruiască.

Descoperă dragostea și fă-o cunoscută întregii lumi."

(Mahatma Gandhi)

Ce frumusețe, nu?

Ai descrie-o ca pe un îndemn la bunătate, la milă, la compasiune. O odă a iubirii pentru celălalt, un vis, un ideal.

E o poezie pe care eu o consider...elegantă. 

De obicei folosim acest termen în modă, sau pentru a descrie comportamentul cuiva, arta unei persoane de a trăi, în fond, cu demnitate.

Dar există și eleganța unei poezii?

Eu cred că da. O idee simplă, să împarți cu alții ceva, spusă firesc, aproape susurat. Versuri delicate cu puterea unui mesaj motivațional fără a avea și agresivitatea lui. Cuvinte alese să pătrundă direct în suflet.

Șoapte care sfărâmă inimi. O rimă lipsită de pedanterie. 

Eu cred că putem vorbi despre eleganța unei scrieri, a unei vorbiri. Și chiar ar trebui să o facem pentru că e un termen care ne îndeamnă oarecum la reverență, care fluidizând cu delicatețe ideile ne transformă ca indivizi. Folosirea unor cuvinte alese ne schimbă tonul vocii, atitudinea și, uneori, gândirea.

Deci, vă invit la eleganță. Să o descoperim, să o promovăm, să o purtăm ca pe o haină de preț.

Și de-abia atunci vom putea în realitate îmbrăca orice, vom fi capabili să exprimăm opinii cu dezinvoltură și delicatețe,  ne vom alege cu atenție cuvintele și ne vom controla gesturile. Rafinatețe, politețe, sensibilitate, nu vor mai rămâne în dicționar ca amintiri ale unor epoci apuse.

Un cuvânt sublim atrage dupa el un alt cuvânt sublim. Politețea naște politețe.

Iar eleganța impune la început respect și admirație, după care se lasă imitată.

Mulți definesc eleganța o atitudine, alții o numesc o stare de spirit.

Este ca și dragostea. Complexă. 

Pleacă de la colțul unei camere în care ne petrecem timpul liber, trece prin cărțile noastre preferate și se oglindește în gândurile, vorbirea și comportamentul nostru.

Hainele sunt doar aspectul exterior al unei lumi pe care o purtăm la pas cu noi.

Haideți să fim eleganți!

"Eleganţa nu este definită numai de ceea ce porţi. Este modul în care te comporţi, modul în care vorbeşti şi ceea ce citeşti." 

[Carolina Herrera]

"Eleganţa are aerul aroganţei, dar înseamnă modestie." 

                                 [Liviu Rebreanu]

Și pentru o coloană sonoră potrivită: click aici

Cer prea mult?

sursa education-seattle pi

Printre caietele de școală ale fetiței mele există unul mărișor, format A4, destinat poeziei. În mod regulat, o dată pe lună, apare o poezie nouă. Dintr-o listă de cinci poezii copiii trebuie să aleagă una și să o scrie în caietul lor, frumos, fără ștersături sau corectări de orice fel. După care, timp de o săptămână se învață un pic câte un pic iar vineri se recită.

Poezia aleasă uneori este distractivă, alteori greoaie pentru un copil de câțiva ani dar, niciodată fără mesaj, fără un dram de învățătură sau cu vreo doză de modernism vulgar.

Este o lume aparte, un club al manierelor elegante într-o societate care ține cu tot dinadinsul să îți tehnologizeze sufletul. 

sursa emaze.com

Citindu-le, retrăiesc rime demult uitate,  descopăr idei pătrunzătoare precum lamele de cuțit.

Și, mai ales, mă trezesc spunându-i fetiței mele cât de utilă este poezia, fără a fi capabilă să îi explic de ce.

Spre deosebire de mine, greoaie în memorarea versurilor și uitucă în general, mica prințesă le învață cu un entuziasm debordant și le recită ori de câte ori are ocazia. 

Nu are nevoie de ajutorul meu, își trăiește singură emoțiile, sentimentele, își formează o viziune proprie asupra lumii. Chiar dacă nu înțelege încă semnificația tuturor cuvintelor. 

Dincolo de o barieră, uneori lingvistică, există o IDEE, un sentiment, o trăire care ajung la inima cititorului cu cadența și ritmul unei melodii universale.

Poezia este un tip de iluminare.

Mi-ar plăcea să trăiesc într-o țară al cărei președinte să citeze din clasici nu numai la aniversări (comemorări), și nu numai cu texte patriotice.

Mi-ar plăcea ca presa din acea țară să folosească o aniversare (sau o comemorare) nu pentru a face o analiză de cancan a destinului unui scriitor/poet, ci pentru a-i prezenta creația vieții ca o sursă de inspirație și o cheie de interpretare a lumii.

Am deveni o lume care pleacă de la valoare pentru a crea valoare.

Cer prea mult?

O săptămână frumoasă! (click aici)

________________________________________________________________________________

Spune-mi ceva, după vorbele-acele

Tânjesc de-o vecie. Oricare din ele,
Dulce-nfioarã inima mea.
Spune-mi ceva …
Spune-mi ceva. Nimeni n-aude, nu știe,
Straniu, vorbele tale leagănă-adie.
Ca și o floare, vorbele tale m-ar mângâia.

Spune-mi ceva …

                                                           (Adam Asnyk - Spune-mi ceva)

Sunt clipe când toate le am...
Tăcute, duioase psihoze -
Frumoase povești
ca visuri de roze...
Momente când toate le am.
Iată, sunt clipe când
toate le am...
Viața se duce-n șir de cuvinte -
Un cântec de mult...
înainte...

Momente când toate le am...

                                                          (George Bacovia - În fericire) 

Iubire, bibelou de porțelan,
Obiect cu existență efemeră,

Te regăsesc pe-aceeași etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an... 

Îți mulțumesc!...

Dar cum?... Ce s-a-întâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ți-a stat de veghe-atâta timp
Și te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Și nu te-ai prăfuit?...

Iubire, bibelou de porțelan,
Obiect de preț cu smalțul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde ești...
Să nu te miști...
Și dacă ne iubești -
O!... dacă ne iubești cu-adevărat -
Așteaptă-ne la fel încă un an...
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de porțelan!...

                                                (Ion Minulescu - Romanță fără ecou)

   

Anii tinereții

Sursa: Becoming Minimalist

Am citit deunăzi pe Facebook întrebarea: Ce ai face dacă te-ai putea întoarce în trecut?

Doamnele din grup au răspuns fiecare în funcție de propria-i experiență, de dărnicia sau duritatea cu care viața le-a tratat. Toate însă au făcut-o cu delicatețe și toate au comentat răspunsurile cu sensibilitate.

Da, există și astfel de grupuri. 

Să nu mă îndepărtez, însă, de la subiect. Am această tendință naturală de a despica firul în patru, a-l împleti și, mai apoi, a-l adăuga la rever. Glumesc...

La ce m-am gândit eu când am citit întrebarea? 

La o romanță celebră. Și la Ioana Radu.

Mai precis: "Aș vrea iar anii tinereții" (click aici)

M-am gândit că de foarte multe ori în viață  răspunsurile le aflăm într-un roman sau într-o poezie. Ori într-o romanță.

În această melodie simplă care s-a născut din dorința de a ne tângui pe un alt ritm decât cel oriental, grecesc sau turcesc, să ne găsim alinarea în dificultăți, să ne plângem nostalgia din depărtări.

sursa: radioromaniacultural.ro

Romanța adevărată, cea în care vocea era acompaniată de orchestră (și nu invers) a cunoscut sublimul prin creațiile lui Ionel Fernic ("Îți mai aduci aminte, doamnă?"), Ionel Băjescu Oardă ("Mândra mea de altădată"), Alexandru Leon, Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Elly Roman și mulți alții.

Romanța era șansoneta noastră.

Numai că dacă în școala franceză de aici copiilor, mici și mari, li se pun melodiile lui Charles Aznavour și li se vorbește de Gilbert Bécaud, în România se uită. Puțin câte puțin. Totul: istoria, cultura, tradiția. Oamenii care au făcut istorie și cei care au creat cultură.

Nu se mai vorbește de artiștii de odinioară pentru că sunt depășiți și totul trebuie adaptat, transformat și interpretat în cheie nouă.

Reascultați-o pe Ioana Radu în melodia de mai sus. Vi se pare vocea ei fără strălucire sau interpretarea depășită?

sursa: ArtPhotoLimited

Haideți să îl ascultam și pe Charles Aznavour cu succesul lui dintotdeauna "Emmenez-moi" (click aici)

sursa:Viva

Așa cum spunea marele nostru artist Marin Moraru, noi suntem ce sunt amintirile noastre...

Să fim iubite

"Uitați-vă numai la Sărutul lui Brâncuși să vedeți că îmbrățișarea este însăși poezia."
(Nichita Stănescu)

Sărut, îmbrățișare, poezie. Toate, într-o singură frază a unui mare poet al nostru.
Aceasta este iubirea.

8 Martie ne duce cu gândul la femeile din viața noastră: mame, fiice, bunici, prietene, colege de școală sau de servici, profesoare, directoare, șefe.

Vedem în ele curaj și frică, forță și fragilitate, modern și clasic, spirit aventurier și conservatorism.

Femeile sunt un amalgam de contraste nu pentru că ar fi prin natura lor complicate, ci pentru că sunt niște luptătoare. Și un adevărat luptător trebuie să știe cu exactitate când să avanseze și când să se retragă, când să se apere și când să atace.

Femeile, uneori, dezamăgesc. Da, pentru că sunt curajoase. Nu poți trăi curajos fără să dezamăgești pe cineva. Dar, de cele mai multe ori, nu este ceva dramatic pentru că cei care țin cu adevărat la o femeie și o susțin în drumul ei nu se vor simți în niciun fel trădați.

Femeile sunt vulnerabile. Da, pentru că susțin adevărul indiferent de consecințe. Iar în iubire, își deschid sufletul și îl lasă pe celălalt să îl "vadă".

Tuturor acestor femei, ale zilelor noastre și ale zilelor trecute, le mulțumesc pentru exemplul dat. Și fiindcă avem mereu nevoie de o infuzie de curaj și înțelepciune, vă invit să citiți interviul unei PROFESOARE, un formator de conștiințe:

https://www.agerpres.ro/social/2015/03/04/interviu-de-martie-mihaela-miroiu-femeile-sa-nu-chiuleasca-de-la-bucuria-de-a-trai-dupa-sufletul-lor-12-08-51

Închei micul meu mesaj de 8 Martie cu o urare pentru bărbați: Să fiți mereu mândri de femeile din viața voastră și să nu vă fie niciodată rușine să le demonstrați iubirea.

Când cei lipsiți de imaginație vă vor considera prea romantici, prea deschiși către “dulcegării” de fete, gândiți-vă la ce a spus nu un scriitor, nu un poet, nu un actor, ci un fizician, un mare om de știință:

„Orice bărbat care poate conduce în siguranță mașina în timp ce sărută o fată frumoasă, pur și simplu nu acordă sărutului atenția pe care acesta o merită." 

(Albert Einstein)