miercuri, 22 septembrie 2021

Femei frumoase

Există femei pe care atunci când le asculți spui: "Sunt frumoase!".

Fără să le analizezi ridurile, corpul, îmbrăcămintea sau accesoriile. Spui că sunt frumoase pentru că te îmbrățișează cu zâmbetul lor, îți transmit căldură cu privirea luminoasă și gesturile tandre.

O asemenea femeie este Ileana Șipoteanu. O artistă pe care eu am iubit-o pentru vocea ei și pe care am descoperit-o ca om prin interviuri, prin postările  pline de umor pe Facebook, prin demnitatea în suferința care a încercat-o și care i-a legat pentru totdeauna ziua de naștere de moartea soțului ei, compozitorul și profesorul Vasile Lupu.

Nu comentez că nu am ce și aș adăuga amănunte sau gânduri inutile la ceva prea plin.

Vă invit pe cei care astăzi își beau cafeaua la mine în cafenea să se delecteze cu vocea ei muzicală, cu gesturile armonioase, cu surâsul aproape ștrengar când vorbește despre Maestru și legătura lor peste timp, despre muzică și colegii ei de breaslă, despre rochii frumoase și fata ei dragă, Dumitrana.

Toată bucuria pe care o dă un suflet frumos în emisunea De-a Viața Ascunselea.


click aici





Să auzim de bine și o zi splendidă!



vineri, 17 septembrie 2021

Latura necunoscută...

Zilele trecute am dat peste o înregistrare pe Facebook a profesorului italian Raffaele Morelli, psihiatru și psihoterapeut, un profesionist pe care îl urmăresc de mulți ani și cu mare plăcere atunci când este invitat la radio sau în studiourile de televiziune. 

Abordează orice subiect în mod pragmatic și pozitiv și nu se pierde în detalii și tehnicisme. Scrie la fel de clar precum vorbește, dar eu i-am cumpărat doar câteva cărți din tot ce a publicat căci prețurile, ca la orice psiholog care se respectă, sunt destul de piperate.

În sfârșit... 

Titlul acestui material înregistrat era: "Anxietatea, o energie captivă pe care o poți elibera".

Trebuie să spun că m-a fascinat. Asta nu pentru că el a inventat roata și eu eram de față sau pentru că soluțiile date unor probleme de comportament contemporan erau ingenioase. Dimpotrivă. 

Totul la Morelli este simplu și își are sursa în noi. Noi suntem proprii noștri prieteni sau dușmani, noi ne alimentăm grijile cu negativitatea lor. Un cerc vicios.

Grija e legată de viitor, de ideea depășirii cu orice preț a unui obstacol, de frica de a nu-l putea eventual ocoli, de teama că lucrurile nu vor merge așa cum trebuie, de obsesia de a ne schimba, de a deveni cu orice preț versiunea noastră îmbunătățită.

Sfaturile lui Morelli? Simple ca bună ziua.

1). Încetează să mai faci ordine. 

Așază-te cu tine însuți fiindcă așa cum esti, ești doar tu. Tu cu contradicțiile tale, cu caracterul tău (frumos sau...), cu visele tale nerealizate. Fă lucruri noi pe care nu le-ai mai facut. Fără efort suplimentar și nu ceva ce îți propuseseși înainte și nu ai reușit decât în mică măsură (sau deloc). Nu te întoarce pe urmele pașilor tăi. Ceva nou care te stimulează. 

Dar cum să recunoști un stimul, noul care apare și îți este benefic? Din faptul că nu este în contrast cu nimic din tine. Adică, cu alte cuvinte, să și alegi ce să faci, nu să accepți pasiv o alternativă. Și să lași deoparte ce a fost sau ai trăit până atunci, ceee ce tu suprapui peste viitorul tău.

Să te gândești continuu la ce a fost este o otravă pentru suflet. Nu e vorba de destin, de nostalgii, ci și de simplele preocupări, de frecușurile de zi cu zi. 

Un exemplu. Pregătești cafeaua și te gândești că nu îți place serviciul tău. Ce legătura are? Acum prepari cafeluța. Fii acum și aici. 

Cu cât te gândești să rezolvi anumite lucruri, cu atât le complici.



2). Continuă să visezi.

Nu doar vise, ci și visuri⃰. 
Unele nu sunt menite să se împlinească, ci să hrănească energia cu care tu faci lucrurile în viața de zi cu zi. Îți hrănesc o latură a personalității tale, latura creativă, cea care pare că nu servește la nimic, că nu produce nimic. O latură deseori necunoscută. Dar energia visurilor se răsfrânge asupra energiei raționale, cea care de fapt îți dă puterea să mergi înainte și să îndeplinești ceea ce îți propui.

Visurile au rolul lor. Dacă rămâi doar rațional devii mai fragil.

3). Îndrăgostește-te.

Goethe, la 80 de ani, obișnuia să spună că se îndrăgostește fiindcă iubirea îi creează un tip de criză mentală. În plină criză nu se mai gândește la altceva și, prin urmare, poate scrie. 

Debra Cartwright, source The New York Times
Femeilor le place să fie privite. 

Când sunt admirate își regăsesc frumusețea. 

Iar frumusețea generează energie, creativitate, armonie. Să te placi astfel creează o stare de bine.

4). Rămâi simplu.

Cum e dificil să fii o persoana simplă, nu-i așa?

Este una dintre calitățile cele mai mari să transformi energia subconștientului, să duci complicatul în simplu, să lași esența să te ghideze în viață.

Cred că aceste sfaturi te îndeamnă în realitate nu doar să te iubești un pic, ci să te și respecți, să înveți să te apreciezi.

Roberto Calasso în cartea sa <Memè Scianca> scria: 

"Memoria este alcătuită din găuri, ca un teritoriu plin de cratere vulcanice acum inactive. Orice încercare de a stabili un itinerar similar cu aspectul unui drum pe o hartă este în zadar și tinde să desfigureze elementele pe care le încorporează treptat. "

Between the Holes in the Memory by Dominique Appia
Memoria are multe găuri pe care le umplem noi cu imaginația, cu fanteziile noastre. De aceea, concluzionează Morelli, să nu ai încredere prea mare în memorie. De fiecare dată când alegi ceva din tine pentru a te defini ("eu sunt acel lucru") amintește-ți să nu pui ceva acolo demodat și șifonat fiindcă tu ești o noutate permanentă și poti face lucruri la 50-60-70-80 de ani pe care nu le puteai face la 30 fiindcă nu aveai capacitatea de a sta cu tine însuți, de a te așeza cu propria-ți persoană așa cum este ea. Așa cum ești tu în realitate.

Să te accepți și, în consecință să trăiești, să te bucuri de fiecare zi, înseamnă mereu un nou început.

Suntem în cafeneaua noastră virtuală. S-a terminat pauza și trebuie să plecăm fiecare la treaba lui.

Dar, înainte de a ne lua rămas bun...

Să toastăm cu ceștile noastre de cafea (sau ceai).

Pentru un nou început!

Mereu!


______________________________________________

vise=imagini din somn; visuri =asipiraţii.


vineri, 10 septembrie 2021

Cum ar fi trebuit să fie...

Opinia comună, atât a celor care locuiesc în Varșovia cât și a turiștilor care o vizitează, este că verdele reprezintă cel mai bine capitala Poloniei.

Locul de naștere a lui Fryderyk Chopin și a Mariei Skłodowska (cunoscută sub numele de Marie Curie) nu duce lipsă de parcuri și păduri și nu există un singur om, localnic sau expat, care să nu îți sublinieze acest lucru. Chiar dacă tu ești sedentar (și se vede cu ochiul liber), iubești eclerele mai mult decât joggingul iar casca nu te duce cu gândul la bicicletă ci la bigudiuri și coafor.

Toată lumea îți vorbește despre parcuri, îți dă traseul în funcție de un mijloc locomotor pe două roți și îți arată locul de închiriere a trotinetelor electrice în loc de stațiile de taxi.

Eu însă, în acest moment de acomodare, văd altceva. 

Văd un oraș frumos, curat, elegant. Un oraș în care s-a investit. Un oraș care, asemenea restului țării, a absorbit toate fondurile europene si...se vede!
Infrastructură modernă cu străzi ample și bine întreținute, piste ciclabile care "iau" din trotuar și nu din partea carosabilă, semaforizare funcțională, marcarea străzilor clară și acurată, clădiri restructurate și construcții în armonie cu arhitectura locului, iluminare artistică, transport comun electric și...lista poate continua.
Un oraș în care te așezi pe o bancă, apeși un buton și asculți un fragment dintr-o piesă de Chopin.
Tot ce vezi este refăcut după planurile originale, căci orașul a fost ras la sol în al II-lea război mondial.
Tot ce s-a consolidat, restructurat sau adăugat în ultimii ani a fost cu fonduri europene.

Varșovia este Bucureștiul care ar fi trebuit să fie. Sau, CUM ar fi trebuit să fie. Nu fiindcă se aseamănă structura celor două orașe sau clădirile lor, ci pentru respectul și talentul pe care guvernanții ar fi trebuit să le pună în serviciul Micului Paris.
Dar, prin negrijă, Bucureștiul a rămas un aurolac în comparație cu capitala Poloniei care se desfășoară într-o splendoare aproape imperială. O capitală care a rennăscut din propria-i cenușă.
Și care continuă să crească, să se transforme. 
Bani sunt, deci se trece în revistă ce mai e de făcut, se fac noi proiecte, se încep alte colaborări.
E valabil la nivel de țară, nu doar pentru un oraș. 

Iar tu, fie că locuiești temporar, definitiv sau ești în trecere, nu ai senzația a ceva căptușit, astupat, acoperit de ochii lumii sau improvizat, ci a ceva serios și consolidat.
Ca polonez ești mândru, ca român te doare...
Dar, asta e...
Te bucuri și tu de bucuria celorlalți. Și continui să pui pe Facebook imagini cu Photoshop ale unui București cu o Dâmboviță de culoarea smaraldului, cu fântânile arteziene de la Piața Unirii, în culori tricolore ce contrastează cu gri-ul trist al clădirilor din jur.
Și speri ca om al Bucureștiului să ajungi să vezi orașul revenind la viață printr-o dezvoltare cu sens, cu gust și armonie.

Vă propun, în încheiere, un articol (mai vechi) despre capitala noastră a tuturor și mai puțin a lor, a celor care o administrează.
(click aici)
 








Jos pãlãria

Genul de film western nu a fost niciodatã preferatul meu. Nu mi-a plãcut niciodatã violența, brutalitatea cu care îți faci dreptate și care ...