joi, 17 martie 2022

Nu cere luna...

Mural art by Jonathan Darby
  Zilele astea e greu să  scrii ceva pozitiv. Avem război în Europa. Toți. Doar că se luptă o singură națiune să apere valorile tuturor.

 Am văzut imagini   sfâșietoare și am înțeles  încă o dată că pacea e soluția și că singura dictatură acceptabilă este cea a bunului-simț.

Am văzut ajutorul și compasiunea în multe forme de manifestare, am privit oamenii pe la granițele statelor învecinate cu Ucraina întâmpinându-i cu căldură pe refugiați, însoțindu-i către centre de primire sau, pur și simplu, luându-i la ei acasă. O mare familie în care necazurile se împart. 

Am înțeles că atunci când unul înnebunește și începe să dea foc caselor de pe strada ta, uiți de cearta cu vecinul și sari în ajutor dacă nu vrei ca focul să se întindă până la tine pe prispă.

Când cineva visează imperii, țările mici trebuie să se unească. Este o datorie.

De ce spun asta? Fiindcă am citit comentariile unora care încă mai trăiesc în trecut și visează să redeseneze alte granițe, părerile altora care, oricât de mult bine ar vedea în jur, tot mai au nevoie de o virgulă...

Da, noi românii suntem o minoritate importantă în Ucraina și nu am fost salutați de președintele ucrainian în cuvântul său de Ziua minorităților. Dar a făcut-o ulterior, mulțumind Romaniei pentru ajutor. Cu un twitter, sub bombe. Când va fi pace îi vom reaminti că sunt și ai noștri importanti la Cernăuți. Într-un alt context însă, serios și pașnic, nu profitând de un război.

Totul se poate rezolva dacă e sănătate și pace. Așa spuneau bunicii noștri și mare dreptate aveau!

Doar că trebuie să ne reprezinte guvernanți care să se gândească la asta și să nu mai tot așteptăm de la alții semne de recunoaștere. 

Trebuie să ne punem sufletul în pace și să ne concentrăm pe ce avem. Orice formă de revizionism strică. Când reflectăm orgolios de pe unde mai avem de recuperat și ce putem lua înapoi, să ne gândim bine! Și noi deținem teritorii la care alții râvnesc. În plus, practica ne învață că tratatele de pace se redeschid cu tunurile.

Suntem chiar atât de capabili să gospodărim ceea ce avem deja încât să ne mai și extindem? Ultimii treizeci de ani au demonstrat că nu prea, deși suntem fericiții posesori ai unei țări incredibil de frumoase, cu tot ce ne trebuie în ea.

Suntem un popor cald și primitor, cu tradiții pentru toate inimile. 

Să lucrăm cu ce avem și să înmulțim ceea ce ne-a fost dat.

"Nu cere luna de pe cer. Avem stelele", spunea Bette Davis într-un film din 1942.


E valabil în toate zilele și pentru tot. Avem o singură viață, un pământ stabil sub picioare și un cer înstelat deasupra noastră. Să le protejăm!

---------------------------------------
Iar pentru o seară romantică în care să înțelegem mai bine ce înseamnă cu adevărat iubirea și câte nuanțe are, iată și filmul la care făceam referire mai sus. Merită!

(pentru vizionare click aici )


Să fie bine!


 

   


Trezire

Inaugurazione della strada ferrata Napoli-Portici, 1839  Zilele trecute cãutând o imagine care sã se potriveascã unui text, am dat peste luc...