"Nu știu ce simțiți acum dar se vădește că o lume moare. Lumea în care ne credeam siguri în carapacea noastră, aproape europeană. Tehnologizată și absurdizată de SF-ul în care ne povesteam viitorul. Dintr-o dată moartea ne-a deschis ochii asupra vieții. Suntem vulnerabili. Muritori. De la o respirație. Și am constatat că suntem integrați nu doar în Europa politicienilor și politrucilor ci și în Europa oamenilor de rând.
Suntem europeni prin vatră și curaj, prin limbă și bătaie de inimă. Am strigat Franței că o iubim, când cu Charlie Hebdo, oricât de multe am fi avut să reproșăm Republicii. Și de atunci, sub greutatea zilelor, am continuat să fim francezi.
Acum e momentul Italiei. La Bella Italia. Rădăcina romană a existenței noastre e în suferință și întristare. E într-o dramatică situație de criză care ne paște și ne aprovizionează propria noastră criză. Avem români peste tot dar în Italia sunt cu milioanele.
Intim legați de locurile lor de muncă și de cultura cotidiană italiană. Atât de mult încât atunci când vin acasă amestecă limbile într-o simpatică babilonie. Copiii lor capătă nume italienizate iar vocile lor devin stridente ca o gâlceavă în zori într-o piazzetta napoletană ori fiorentină- căci țăranii autentici sunt strașnici oriunde s-ar afla.
Cântăm cu ei de secole și ne amestecăm poeții, pe care-i comparăm mereu.
Ne iubim sportivii și ne rugăm, deseori fără să știm, acelorași sfinți.
Purtăm aceeași cursivitate creativă în exprimare și ne iubim fondul latin al limbii. Ei făcând peste 660 de ore de latină până la Bacalaureat. Noi mult, mult mai puțin. Și se vede.
Locașurile lor de cult ne-au fost oferite familiilor creștine românești cu o dragoste care nouă ne-ar lipsi.
Bibliotecile lor au devenit sursă de cercetare iar universitățile lor ne-au primit ca pe niște frați. Unora din noi le-au întins o bucată de pâine. Uneori neagră, cu lacrimi. Deseori albă, cu alte lacrimi și ea.
Pe străzile marilor orașe poți vorbi românește cu liniștea de acasă și foarte rar și numai alocuri câte un frison de nătângeală fals naționalistă ne mai pune pe gânduri.
Nu spun că e ușor să trăiești în Italia ca român dar este minunat să iubești Italia. Și să locuiești în iubirea aceasta. E momentul să le-o spunem. Tristețea demobilizatoare din glasul lui Giuseppe Conte- primul ministru al Republicii vădește gravitatea momentului. Care, repet, dă tonul riscurilor de aici, de Acasă. Un Acasă care pentru românii din Italia se identifică în inima lor și cu Italia. Ca un joc între ventriculele și atriile aceleiași inimi.
Siamo con Te, Italia!
Suntem cu tine. Știm cum te rănesc străzile goale și numai puterea din inima cetățenilor tăi va face să revii la viața ce-ți anima serile. Vom fi alături de tine chiar dacă acum pe aer și uscat și pe mare nu mai venim spre tine iar ai noștri care vin dinspre tine sunt puși în carantină. Nu-i cea dintâi nenorocire ce se abate peste noi. Acum însă știm că fraternitatea noastră are nevoie de noi toți. Laolaltă. Și că acolo unde nu ne putem sprijini altfel, ne putem ruga împreună. Unii pentru alții. Unii pentru toți! Pentru marea familie umană pentru care tu, Italia, ai dăruit cromatica vieții și demnitatea marmurei întrupate. Suntem cu tine, Italia! Non avere paura! Să nu ai frică! Nu suntem cel mai puternic popor al Europei, dar suntem alături de tine cu nodul în gât și inimile unite în rugăciune! Primește dragostea noastră! Ricevi il nostro amore! Siamo con te, Italia! Nu doar pentru românii așezați în inima ta ci și pentru că adeseori tu, tu ne-ai fost inimă!
Acasă ne pregătim pentru tot ce poate fi mai rău fără să ne pierdem nădejdea că nu suntem doar în mâinile oamenilor. Suntem dinaintea celui mai dificil moment al vieților noastre cotidiene de după Revoluție. Atunci am rostit Tatăl Nostru și ne-am avântat în visul libertății noastre. E momentul să ne așezăm în rugăciune. În înțelegerea cu maturitate a nevoii de igienă și echilibru sanitar. Mi s-a scris, într-un comentariu la un articol trecut, să-mi îndemn credincioșii să se spele ca să nu se împrăștie virusul. O fac, deși nu am credincioși! Și îi rog să înălțăm împreună o rugăciune pentru toți cei încercați. Vădind astfel că nu suntem afectați de virusul răutății și ruperii de celălalt. Care au premers cu mult dramatica situație de acum. E greu momentul. Se vor vădi oamenii de caracter și oamenii ieftini deopotrivă. Important este să nu ne pierdem cu firea și nici să aprovizionăm tensiuni care și așa sunt prea înalte. Sus inima! Nu uitați să vă sunați prietenii italieni să le spuneți că pot conta pe noi! Nu sunt singuri. Și nelăsându-i singuri, nici noi nu suntem singuri. S-au închis granițele dar s-au deschis mai adânc inimile. Postire cu liniște și lumină!"
Părintele Constantin Necula
"Non so cosa provate adesso ma è ovvio che un mondo stia morendo. Il mondo in cui ci credevamo al sicuro nella nostra conchiglia, quasi europea. Tecnologizzato e assurdo in quella science fiction con cui ci raccontavamo il nostro futuro.
All'improvviso, la morte ci ha aperto gli occhi sulla vita. Siamo vulnerabili. Mortali. Da un respiro. E abbiamo scoperto che siamo integrati non solo nell'Europa dei politici e dei politruk, ma anche nell'Europa della gente comune.
Siamo europei per casa e coraggio, per lingua e battito del cuore. Abbiamo gridato il nostro amore per la Francia con Charlie Hebdo, al di la' di tutte le colpe della Repubblica. E da allora, sotto il peso dei giorni, abbiamo continuato ad essere francesi.
Ora è il momento dell'Italia. La Bella Italia. La radice romana della nostra esistenza vive la sofferenza e il dolore. Vive una drammatica situazione di crisi che spetta anche a noi e che nutre la nostra crisi. Abbiamo romeni dappertutto, ma in Italia ce ne sono milioni..
Siamo intimamente connessi con il loro lavoro e la cultura italiana quotidiana. Cosi' tanto che quando tornano a casa mescolano le loro lingue in una simpatica Babilonia. I loro figli hanno nomi italianizzati e le loro voci diventano acute come una gazzarra all'alba in una piazzetta napoletana o fiorentina - perché i contadini autentici sono forti ovunque si trovino. Abbiamo cantato con loro per secoli, ci siamo scambiati i poeti che mettiamo sempre a confronto. Amiamo i nostri atleti e preghiamo, spesso o senza sapere, gli stessi Santi. Abbiamo la stessa corsività creativa nel modo di esprimerci e amiamo lo sfondo latino della lingua. Loro avendo più di 660 ore di latino fino alla maturità. Noi, molto di meno. E ci si nota facilmente. I loro luoghi di culto sono stati offerti alle famiglie cristiane romene con un amore che a noi, forse, mancherebbe. Le loro biblioteche sono diventate una fonte di ricerca e le loro università ci hanno accolti come fratelli. Ad alcuni di noi hanno offerto un pezzo di pane. A volte nero, con delle lacrime. Spesso bianco, con altre lacrime. Per le strade delle grandi città puoi parlare romeno con la tranquillità di uno che si sente a casa e solo raramente qualche brivido nazionalista ti mette a disagio. Non sto dicendo che sia facile vivere in Italia per un romeno, ma è bello amare l'Italia. E vivere in questo amore. È tempo di dirlo.
La tristezza smobilitante nella voce di Giuseppe Conte - il Primo Ministro della Repubblica- mostra la gravità del momento. Il che, ripeto, dà un certo tono ai rischi qui in casa. Una casa che per i romeni in Italia si identifica nel loro cuore anche con l'Italia. Come un gioco tra i ventricoli e gli atri dello stesso cuore. Siamo con te, Italia!
Siamo con te. Sappiamo come le strade, adesso vuote, ti fanno male e solo la forza nel cuore dei tuoi cittadini ti farà tornare alla vita che anima le tue serate. Saremo con te anche se ora, via aerea, via mare o via terra, non verremo più da te e i nostri che tornano sono messi in quarantena. Non è la prima sventura che ci colpisce. Ma ora sappiamo che la nostra fraternità ha bisogno di tutti noi. Insieme. E dove non possiamo sostenerci a vicenda, possiamo pregare insieme. Uno per l'altro. Alcuni per tutti! Per la grande famiglia umana per la quale tu, l'Italia, hai dato il colore della vita e la dignità del marmo incarnato. Siamo con te, Italia! Non aver paura! Non aver paura!
Non siamo le persone più forti d'Europa, ma siamo con te con il nodo in gola e i cuori uniti nella preghiera! Ricevi il nostro amore! Ricevi il nostro amore! Siamo con te, Italia! Non solo per i romeni dentro il tuo cuore, ma anche perché spesso tu eri il nostro cuore! A casa ci prepariamo a tutto ciò che può arrivare di peggio senza perdere la speranza che non siamo solamente nelle mani delle persone. Dopo la Rivoluzione, adesso stiamo affrontando il momento più difficile della nostra vita quotidiana. In quei giorni abbiamo recitato Padre Nostro e abbiamo inseguito il sogno della nostra libertà.
È tempo di sedersi in preghiera. Comprendere con maturità la necessità di un equilibrio tra igiene e salute. Mi e' stato detto in un commento su un mio precedente articolo di chiedere ai miei fedeli di lavarsi per impedire la diffusione del virus. Lo faccio, anche se non ho fedeli! E chiedo di pregare insieme per tutti coloro che sono in difficolta'. Diamo prova di non essere affetti dal virus della cattiveria e della rottura con l'altro. Che hanno anticipato di tanto le drammatiche conseguenze di adesso. Il momento è difficile. Verranno fuori, allo stesso tempo, persone di carattere e persone scadenti. L'importante e' non perdere la pazienza e non alimentare tensioni già troppo forti. Solleviamo il nostro cuore! Non dimenticate di chiamare i vostri amici italiani per dire loro che possono contare su di noi! Non sono soli. E non lasciandoli soli, né siamo soli. Si sono chiusi i confini ma si sono aperti in profondità i nostri cuori. Quaresima con pace e luce!
