vineri, 3 iulie 2020

Absolutizare...

Când spunem plasă ne gândim la mai multe lucruri. 
În zilele noastre se folosește des expresia "ai luat plasă". Probabil pentru că suntem mereu pe fugă, alergând dupã himerele obișnuite (bani, succes, recunoaștere) și teama cea mai mare este ca nu cumva cineva să ne pună bețe-n roate si să ne scoată de pe șina unei vieți (posibil) strălucitoare.
 
Apoi este plasa pescarului si aici avem de-a face cu Hemingway și al sãu Bătrânul și marea, un personaj înțelept, rotund conform școlilor de scriere creativă, un ratat din punctul de vedere al cãutãtorilor contemporani de comori (bani, succes, faimã etc).

Eu mã gândesc însã și la sacosa  de odinioarã, din sfoarã, care se expanda în functie de volumul cumpãrãturilor. Când era folositã prea mult și i se lãrgeau gãurile, mai pierdeam pe drum vreun mãr sau vreo caisã. Dar era tare exoticã. Cel puțin așa mi se pare acum, cãci la vremea respectivã o consideram tare provincialã și, mai ales în adolescențã, mã cam rușinam sã merg la cumpãrãturi cu așa ceva în poșetuța mea fistichie. Iar bunicã-mea mi-o tot îndesa în geantã sau în vreun buzunar spunând cã e utilã sã o am acolo , nu se știe niciodatã și nu are nici greutate. 
De unde pânã unde nostalgia asta? Nu din senin, în niciun caz. Ideea mi-a venit când un profesor de francezã aici în Saigon, un om aparținând generației mele, încerca sã le explice studenților vietnamezi cum arãta acea plasã și cât era ea de ecologicã în timpurile nu demult apuse.

Tot ecologice erau și sticlele de lapte.
Vi le mai amintiți?
Sigur, când le dãdeam la schimb ne rugam ca cele pe care le luam pline sã fi fost spãlate cel puțin la fel de bine ca ale noastre. Ba dãdeam bacșiș vânzãtorului sã ne dea niște sticle mai lucioase, nu așa pãtate... (poate) de detergent.

Apoi venea maculatura de care nu am amintiri la fel de "spumoase". La un moment dat,  nemaiavând ce sã dãm la centrele de colectare și trebuind sã bifãm acolo un plan de clasã, am început sã cumpãrãm hârtie dintr-o parte ca sã o dãm la reciclare în alta.

Și uita așa funcționa celebrul slogan Reciclare, Recuperare, Refolosire.
Cei trei "R".
Uneori de-adevãratelea, alteori ne furam singuri cãciula. Cãci orice exagerare duce la aberații și, în final, la pierderea contactului cu realitatea.

Absolutizarea unui concept, a unei epoci sau a alteia, nu este sãnãtoasã pentru autor și nici educativã pentru urmașii sãi. Nu combați o societate care nu îți place ridicând în slãvi un trecut plin de hârtoape (generale sau individuale).
O facem deseori pentru cã ne e dor în fapt de tinerețea noastrã. Și...atât. 

Acum e rândul altora. A celor mai tineri. 
Vor face demersurile ecologice în funcție de lumea nouã în care trãiesc iar sacoșele noastre vor intra probabil în categoria vintage.
Sau vor inventa altceva.
Și noi vom fi uimiți de capacitatea lor de creație și adaptare.

Vor lua decizii, vor face alegeri personale în alt mod și cu alt metru de mãsurã. Vor fi buni sau rãi, onești sau șmecheri, sufletiști sau reci așa cum am fost și noi. Iar viața îi va cãli dupã noile norme.
Viața....
O metaforicã călătorie cu trenul. 
Alternezi peisajele, oamenii, amorțești așezat timp îndelungat pe o banchetă dintr-un compartiment ticsit si obosești când stai în picioare privind pe geam. Apoi îți vine rândul sã cobori din tren în gãri multicolore sau aride, te sui din nou in vagoane goale sau prea aglomerate. O călătorie pe care doar noi o putem face amuzantă, interesantă, completă. 
Iar când ajungem sã nu mai putem cãlãtori, urca sau coborî, rãmânem așezați și îi observãm pe cei ce se perindã prin compartimentul nostru. Sau chiar prin tot vagonul, vazând cã acum, mai modern, spațiile de circulație sunt deschise 😉.

Într-un mod sau altul trebuie sã ne bucurãm de fiecare etapã, sã ducem cu noi învãțaturile și dorurile, dar sã îi lãsãm pe tineri sã își respire propriul destin și sã își fãureascã propiile amintiri.
Și le va fi și lor bine...

"Dacă iubești viața, și viața te va iubi pe tine.”

(Arthur Rubinstein)



P.S. Cine a fost Rubinstein?

click aici:

Postul Sfintei Mãrii

"Zicea odată către ucenicii săi: – Nimic în viaţa călugărului nu este mai de cinste şi mai odihnitor, decât să ştie a face orice ascult...