DE PRIN LUME: Mi-e dor...

...sau cum am petrecut Crăciunul cu televizorul

Suntem departe și mi-e dor de tot.
Mi-e dor de părinți, de bradul mamei, înalt cât se poate și multicolor cât cuprinde, de ieslea pe care în fiecare an o împodobește cu atâtea luminițe că pare o discotecă.
Mi-e dor de Ajunul Crăciunului când ies în balcon la fiecare jumătate de oră să văd dacă ninge.
Mi-e dor de miros de cozonac si de cârnați cu usturoi, de fețele purpurii ale vecinilor care își dezăpezesc mașinile, de comentariile abrupte ale crainicilor TV care anunță cu voci gâtuite "cea mai grea iarnă din ultimii cincizeci de ani".
Mi-e dor de aerul rece al iernii românești, care îți usucă gâtul și îți face ochii să lăcrimeze.
Mi-e dor de pâinea pe care o cumperi abia scoasă din cuptor și ajungi cu ea acasă beton.
Mi-e dor de covrigii de post și de slăninuța cu ceapă de la Crăciun.
Mi-e dor de colinde noastre, adevărate povești de iarnă, cântări duioase sau ritmate după zona din care provin.
Mi-e dor de toate și mă aflu într-un loc unde, constant, sunt peste treizeci de grade. Nu există anotimpuri, exista doar ploi si mici taifunuri.
Am făcut și noi bradul de Crăciun care pare oarecum stingher, emigrat într-o lume de palmieri, un turist care a greșit locația. Ne-a ieșit, ce-i drept, cam strâmb, probabil că reflectă spiritul familiei.
În această perioadă am uitat să fim mai buni, am fost prea ocupați să îi invidiem pe alții care au plecat acasă. Nu, nu îi invidiem pe cei care au plecat în vacanță. Să plătești peste măsură ca să te simți singur de Crăciun in Bali, nu e visul nostru.
Noi avem o invidie sănătoasă. Ne e ciudă pe toți cei care au plecat spre locurile lor de baștină.
Noi nu am putut, așa că am rămas aici pe poziții. În reduta ocupată a Vietnamului.
Și cu ce ne-am umplut timpul și am colorat sufletul în roșu sărbătoresc?
Cu filme de Crăciun ale canalului Hallmark. Știu, unele sunt prea romanțate, unele au subiecte infantile, am citit criticile pe internet.
Dar, sunt atât de colorate și de pline de bune intenții că e imposibil să nu te molipsești de aerul lor festiv. Și uite așa am depășit momentul critic. Sau am uitat un pic de tristețea noastră.
Și cu spirit sărbătoresc, un pic infantil dar colorat, mărturisesc că eu cred cu tărie că filmele multe, cu același subiect, să iubim Crăciunul (chiar și cu forța), sunt făcute pentru oameni ca noi. Pentru cei care se simt singuri, pentru cei care sunt în altă parte decât unde ar trebui, pentru cei care au mult dar, parcă, le lipsește ceva.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ROȘU...Ferrari

Printre frazele celebre a lui Enzo Ferrari se numără una care mie personal îmi place tare mult: "Cere-i unui copil să îți deseneze ...