Fii sigur de tine...

Nu am fost niciodată un copil agitat. Dimpotrivă, unde trebuia să stau o făceam fără probleme și mârâieli. Ca în poezia lui Arghezi: "Unde-l pui acolo șade,/ Că e tare cumsecade." (*)

Dar aveam și eu momentele mele de mișcare și mă apucau tocmai când bunică-mea avea cea mai multă treabă. Drept pentru care auzeam șuierându-mi pe la urechi fatidica frază: " Da' stai odată locului". Și mă conformam, nu din frică că nu aveam de ce, ci pentru că eram...cuminte.

Astăzi nu mai există această noțiune. Sau dacă există e lipsită de conținut. Ba chiar e rușine să fii cuminte. Astăzi copilul nu mai este agitat, de nestăpânit, needucat. Nuuu...

Este un geniu, peste nivelul tuturor. Se plictisește pentru că îi depășește în IQ pe toți ceilalți: copii, învățătoare și restul cadrelor didactice. În cel mai rău caz putem spune că este hiperactiv.

Se spune că e altă generație, mult mai tehnologizată decât eram noi, noi cei care astăzi le punem la dispoziție tableta și celularul căci altminteri de unde le-ar ști, că doar nu le-au avut în dotare la naștere!

Uitându-mă în jur, dar și în ograda mea, realizez ceea ce cred că toți observăm la un anumit moment și, mai devreme sau mai târziu, conștientizăm pe deplin: Copiii sunt oglinda noastră. Noi suntem nu numai călăuze pe drumul vieții lor, dar și modele de imitat și de urmat.

Iar comportamentul lor reflectă ceea ce spunem și facem, angoasele, limitele sau exagerările noastre.

Puterea de care dăm dovadă "stând locului" înseamnă și stăpânire de sine. Prin educație o obținem, ca adulți o desăvârșim. 

Postura corporală corectă, răbdarea de a sta așezat și a privi interlocutorul fără a te freca pe un scaun, a te juca cu inelul sau cu cerceii, a-ți plimba părul dintr-o parte în alta, reprezintă elemente cheie de succes. Profesional sau personal, la obținerea unui job sau într-o negociere.

Înseamnă stăpânire de sine, înseamnă siguranță, înseamnă echilibru.

Se  pot învăța și din manuale de dezvoltare personală dar e bine să existe și o bază de plecare.

Daca vă veți uita într-o comunitate de copii (grădiniță, școală, loc de joacă) veți observa că cel cuminte și educat impune respect chiar și micuților năzdravani.

Acestea fiind zise, am pus mai jos textul integral al poeziei lui Tudor Arghezi, Acul și ața. E frumoasă nu numai pentru copii.

În același timp v-am pregătit o surpriză: o nouă pagină de dezvoltare personală. 

sursa foto: Shutterstock

Am numit-o "Inspiră încredere". Prefer să spun încrezător (în sine) si nu sigur de sine pentru ca încrederea are o nuanță umană, un firicel de modestie fată de termenul siguranță. "Fii sigur" îmi rezultă pompos și agresiv. E doar o percepție personală.
Deci, STRATEGIA FERICIRII: Inspiră încredere (click aici)

Lectură plăcută. 

Cu drag, McL

________________________________________

(*)  Acul și ața  
               de Tudor Arghezi

Nenea Acul, țața Ața
Își pierdură dimineața
Pe un cot
De postav sau șeviot.
Nu prea știu porecla lor,
Pentru că nu sunt croitor.
Acul zise: – „Ce ai azi
De te-ncurci mereu și cazi?
Când te rupi și când te-nnozi
La un fir cu două cozi.”

Ața zise : – “Tu mi-o spui,
Când mă duci așa, haihui?
Ia mai bine ține-ți gura
Și fă drept împunsătura.
Văd că lucrul nu ți-e drag,
Coși de-o zi la un nădrag
Și nu te-am văzut în stare
Să pui niște buzunare.
Te-ai întors de-atâtea ori
De la bumbi la cheutori,
Și cu toate că ți-am spus
Că-i pui strâmb, mai jos, mai sus,
Ca un încăpățânat
Tu nici nu m-ai ascultat.

Și clientul și patronul
Au văzut că pantalonul
Încercat a treia oară
Tot îl roade
Și nu-i vine cumsecade.

"Ia nu te mai îngâmfa,
Lua-te-ar naiba să te ia,
Cine treaba nu și-o știe
Ia o altă meserie.”

Zise Acul : – “Stai nițel.
Cârpa-nfruntă pe oțel?
Te-am simțit de-o vreme, Ață,
Că ajungi cam îndrăzneață.
Altă treabă nu mai ai,
De te ții de mine scai?
Nu mai pot să fac un pas,
Că-mi dai una peste nas.
Numai să nu-ti pară rău.
Fii, mă rog, de capul tău.
Nu-i destulă o rușine,
Ca un maț c-atârni de mine?
Mult o să te mai rabd și car?
Parcă ți-aș fi fost măgar.
Nu vezi c-ai îmbătrânit?
Cicăleala te-a băbit
Și, din neagră, ai albit.
Tu ești ce fuseseși : Aţa?
Îți dă, uite, și mustața.
Când m-am însurat cu tine
Nu te săturai de bine.
Ai uitat, de când te-am luat
De pe ghem, că ti-s bărbat?”

– “Uite cine mă învață!
Îi răspunse țața Ață.
Un sfrijit, un găunos,
Încrezut bărbat frumos.
Uită și el că, la zor,
L-am primit, de milă, chior.
De m-aș lua după sudalme,
I-aș cârpi și două palme.”

La această sindrofie
A sărit dintr-o cutie
Acul bont cu gămălie,
Care nu se prea pricepe
Cât și celălalt să-nțepe.
Unde-l pui acolo șade,
Că e tare cumsecade.
Si s-a mai vârât să fie
Si o copcă mărturie.
Si un nasture, tiptil,
De cămașă de copil.
Mai pândea și-un crocodil
Cu gingiile căscate
Până pe la jumătate,
Gros în fălci și ascuțit :

Foarfecele de croit.

Dar când fuse de o dată

Cearta mai întărâtată,

A intrat, cum s-a făcut,

O mașină de cusut.

Pasul următor

sursa: goin' the extra...aaamile

Am citit deunăzi că insuccesul te orientează în direcția justă.

Mi s-a părut genial, mai ales atunci când nu știi ce să faci, când ți se pare că s-a dărâmat pământul și nu mai vezi soarele în niciun colț de cer și florile pe nicio margine de drum.

Cea mai mare glorie nu o dobândești atunci când nu ești doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut. – Confucius

În acel moment, fără frica de a fi judecați de ceilalți și, mai ales, fără a ne judeca singuri, trebuie să decidem cum mergem mai departe și încotro ne îndreptăm.

Să decidem pasul următor.

Care ar putea fi mijloacele și strategiile prin care să ieșim din blocajul nostru, să ne ridicăm, să înaintăm? 

Jurnalul așa cum e el, dezlânat și în sine fără sens, creează totuși din așteptările imediate, inevitabil meschine, o altă așteptare mai mare, mai generoasă, mai nobilă: așteptarea miracolului, a semnificației regăsite, fie și pentru o clipă. - Matei Călinescu, profesor eseist și critic literar

O modalitate de ieșire din impas ar putea fi jurnalul de care spuneam într-un articol precedent. Cel cu cinci lucruri care ni s-au întâmplat în ziua precedentă. Ele ne ajută să fim recunoscători pentru ceva anume și ne creează o perspectivă de acțiune, o orientare a pasului următor.

Dacă ne concentrăm pe ceea ce avem, universul se deschide spre ceea ce ne trebuie, spre ceea ce încă putem dobândi. Dacă rămânem blocați pe ceea ce ne lipsește, nu vom obține niciodată suficient de mult.

Ființele umane sunt unice atât prin aceea că pot învăța din experiența altora, cât și prin refuzul lor de a folosi această capacitate.

(Theodore Roosvelt)

Un alt ajutor ar fi să învățăm din experiențele celorlalți. M-am întrebat mereu de ce oare trebuie să ne dăm noi cu capul de grindă când au făcut-o alții așa de bine înaintea noastră. Să învățăm din greșelile lor, din succesele obținute, din deciziile luate și din rezultatele lor.

Pierd pe zi câteva ore citind ziare sau reviste. Mă interesează prea mult întâmplările din afară și parcă nu mă pot interesa suficient de cele din mine.- Liviu Rebreanu

Iată o altă soluție, să ne cunoaștem cât se poate de bine. Să stăm de vorbă cu noi înșine, să ne descoperim pasiunile, visele, dorințele, să ne identificăm limitele și să le transformăm, dacă se poate, în puncte de forță. Să ne analizăm cu plăcerea de a descoperi ceea ce ne face unici, biletul nostru spre împlinire.

Viața nu este previzibilă și răspunsurile pe care le căutăm nu vin la pachet, frumos ambalate și cu fundă roșie. Nu există reguli de urmat și trebuie să muncim din greu pentru a ne defini calea vieții. Acceptarea realității înseamnă de fapt a îmbrățișa schimbarea și imprevizibilul, înseamnă un MARE pas spre a afla ce trebuie să facem în continuare în viață.

Ce ziceți? Ne ajunge pentru un început bun de săptămână?

Adăugăm puțină muzică?  

Poate aveți drum pe la IKEA...

https://www.youtube.com/watch?v=K8lLpg2zOXA