Ziduri...

La 11 martie 2011 a avut loc în Japonia un seism de magnitudine 9,0 MW cu epicentrul în regiunea Tohoku, în apropierea orașului japonez Sendai, aflat pe coasta de est. Cutremurul a provocat valuri tsunami ale Pacificului de până la zece metri înălțime.
La șapte ani de la cataclismul care a dus la moartea a  15 mii de oameni, amintirea acelor evenimente continuă să fie trează în memoria supraviețuitorilor. S-a plâns mult, s-au depus flori la locurile durerii, s-au organizat comemorări oficiale la care au participat reprezentanți ai guvernului și membri ai casei imperiale.

sursa: Reuters

Soluția spre a evita urmări dezastruoase pentru populație în urma unor fenomene naturale destul de frecvente în Japonia, a fost ridicarea unui zid de beton înalt de peste 12 m și lung de 395 kilometri.

Zidul a costat 12 miliarde de dolari și locuitorii regiunii, cu credința că acum sunt protejați, și-au continuat viața, și-au repus pe picioare micile afaceri, inclusiv cele din domeniul turistic.
Dar?
Dar s-a ivit o problemă. Au crescut cazurile de depresie.
"Pare că trăim într-o închisoare chiar dacă nu am făcut nimic rău", este opinia unui pescar.
“Toată lumea a trăit aici uitându-se la mare. A fost întotdeauna așa, generații și generații. Acum, peretele ne separă, este un lucru inacceptabil", a comentat o altă persoană.

Este interesant cum un zid, chiar el și de apărare, poate căpăta alte valențe.

Zidul unei case care ascunde o violență domestică, zidul unui orfelinat care împrejmuiește tristeți și uneori abuzuri, zidul unei închisori care reeducă destine.

Se apropie Paștele și, mai cu seamă Săptămâna Patimilor, a suferințelor lui Iisus.

Văzându-i pe refugiați, oamenii aceia chinuiți care fug cu ce au pe ei încercând să își salveze copiii din războaie crunte, mă întreb:

Oare cum se percepe un zid de partea cealaltă, din afara lui?

sursa: UNHCR

Ce rămâne din suflet, din sămânța aceasta pe care a sădit-o Dumnezeu în noi ca să ne iubim și să ne ajutăm unii pe alții?

"Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum începe timpul mucenicilor”. (Arsenie Boca)

Un nou început

Un An Nou Fericit!
Sper ca nu sunteți epuizați de sărbători, sătui până peste cap de sarmale și oaspeți, deprimați de ideea că peste puțin timp va trebui să demontați bradul și să urcați toate cutiile cu globuri și beteală în pod sau, dimpotrivă să le coborâți în garaj ori să le înghesuiți pur și simplu în debara. 
A început Noul An, cel despre care v-am scris într-un post precedent, cel cu cifra "8", norocoasa!
Sus fruntea.
Și dacă nu e de ajuns, atunci gândiți-vă că peste puțin timp va veni primăvara și, cu ea, Paștele. Un nou început, primenirea casei și a sufletului. Renaștere, reînnoire, Înviere.
Copaci înfloriți, haine ușoare și colorate.
Balerini sau pantofi cu toc.

Și ca iarna care, de-abia acum sosește, să treacă ușor, vă dăruiesc primul capitol din ceea ce se vrea a fi un jurnal de călătorie intitulat "De prin lume".
(http://www.notadeculoare.com/p/de-prin-lume_2.html)

Despre Vietnam, despre Saigon. 

Lectură plăcută!