luni, 29 octombrie 2018

PLEDOARIE...




Cine visează în timpul zilei știe multe lucruri care îi scapă celui care visează doar noaptea (Edgar Allen Poe)


Zilele trecute am intrat in librăria Fahasa din centrul Saigonului. Librărie mare, pe trei etaje. La parter cărți de toate felurile și în mai multe limbi. Dacă înaintea vizitei președintelui Franței tronau pe rafturile centrale volume, mai mult sau mai puțin noi, în limba lui Balzac, astăzi locul a fost ocupat de beletristica în limba germană. Nemții se pregătesc să deschidă un institut cultural și finanțează tot ce îi poate promova. Nu știu câți vietnamezi, dintre care mulți francofoni, citesc cărți de Gustave Flaubert în versiunea germană. Cred că nu prea mulți pentru că de la o vizită la alta observ volumele noi și strălucitoare, cu titluri lungi cât o jumătate de pagină, tot mai prăfuite. Cert este că francezii au fost puși undeva într-un colț, aproape de cămăruța în care femeile de servici își iau masa.
Iar eu ca europeană francofonă ce sunt, mă încăpățânez să dau o raită, deranjând cucoanele adunate acolo. Și uite așa am luat o cărticică și am deschis-o. Am rămas fascinată. Fraze simple și curate, ritm poetic. Părea o poveste de dragoste. 



Autorul, Pierre Bordage, aveam să descopăr umblând prin internet, este scriitor de science-fiction, adică genul pe care l-am evitat mereu precum un depresiv evită întunericul.   



Când mă gândesc la toate cărțile pe care le mai am de citit, am certitudinea că sunt încă fericit. (Jules Renard)



M-am gândit la câte cărți sunt pe lumea asta, câți autori extraordinari și câte mijloace avem să le putem citi. Costă scump? 


Avem kindle, aparatul (ebook) de la Amazon, care poate îngloba până la zece mii de volume. Așa putem cumpăra și descărca rapid cărțile în varianta electronică, la prețuri mai mici, uneori la jumătatea celor publicate pe hârtie. În loc să ne lamentăm că mijloacele tehnice din zilele noastre ne prostesc și, în același timp, că tăiem păduri întregi pentru hârtie, luăm ce este mai bun din ce avem. Nu mai tăiem copacii și putem călători oriunde în lumea asta mare având cu noi o bibliotecă.


Partea cea mai frumoasă a literaturii este să descoperi că dorințele tale sunt universale, că tu nu ești singur sau izolat. Tu aparții. (Francis Scott Fitzgerald)



Important este să continuăm să citim, să ne dezvoltăm spiritul și sensibilitatea. Suntem un univers creat din culori, întunericul nu dă naștere decât la mucegai.


Nu citiți așa cum fac copiii, pentru a vă distra, sau precum ambițioșii, pentru a vă instrui. Citiți pentru a trăi. (Gustave Flaubert)


Aceasta este ideea și vom descoperi că nu citim spre a uita de necazuri și de viața reală ci, dimpotrivă, spre a ne reapropia de destin și de a fi conștienți de drumul nostru. Este o putere ascunsă pe care nu o sesizăm la prima vedere dar pe care o simțim pe tot parcursul nostru.
Daca am reuși să îi molipsim pe cei din jurul nostru cu boala cititului, poate nu am mai auzi fraze ca cea spusă, într-un tren din Italia, de o doamna bine unei fete frumoase ca o actriță care tocmai i se așeza alături: "Eu lângă o negresă nu stau!"
Deci, haideți să citim!



Ziua de astăzi nu e decât o zi oarecare printre celelalte zile care vor veni, dar ce ți se va întâmpla în toate zilele care vor veni depinde de ceea ce faci astăzi. 
(Ernest Hemingway)                         

P.S.1 Vă propun să uităm de absurdul și provincialismul unor idei și să ascultăm un grup frumos. Tare frumos! (click aici)

P.S.2 Și vă mai propun ceva. O nouă pagină. Terapia prin cultură: Pierre Bordage, un literat laic ancorat în misticism (click aici)

O săptămână frumoasă!


duminică, 21 octombrie 2018

Excepțional


Foarte des aud acest cuvânt: excepțional. O persoană excepțională, un loc excepțional, o mâncare excepțională.
Nu este singurul tic verbal al nostru, mai sunt și altele.
De exemplu, cuvântul prieten. Una două ți se zice despre orice cunoscut: "Este un prieten de-al meu". Toți sunt prieteni cu toți așa că nu mai știi cine este doar o cunoștință, o întâlnire trecătoare, un moment din viață.
Pe vremea mea, cum ar spune bunică-mea, când prezentai pe cineva drept prieten lăsai să se înțeleagă că este vorba despre un al doilea eu, despre cel (sau cea) cu care ai împărțit bune și rele și care te cunoaște uneori mai bine decât cineva din propria-ți familie.
Dar asta este. Astăzi am devenit toți prieteni, fanii cuiva, o mare familie în Facebook, Twitter sau Instagram.
Poate nu e rău, poate așa trebuie să funcționeze lumea modernă, să urmeze un anumit destin de socializare, să se îndrepte către un orizont despre care noi nu știm nimic, către o țintă pe care nu o intuim încă. Poate fi vorba despre un sfârșit de eră, de o cădere, de o civilizație dispărută.
Sau, de ce nu, poate însemna o separare a apelor, un început, o ascensiune.
Depinde de fiecare în parte și de toți ca întreg, de valorile și de dragostea noastră pentru frumos să transmitem ceva. Așa cum au făcut-o părinții și bunicii noștri, cei care erau simpli și direcți, care duceau cu ei prin viață cel mai de preț bagaj: bunul-simț. De aici pleca totul: înțelegerea, respectul, dragostea, compasiunea.

sursa: Radar de Media
Dacă vreți să vă delectați pe această temă, rupeți-vă un pic de lumea exterioară, faceți-vă un ceai sau o cafea și urmăriți-o pe Maia Morgenstern la Mic dejun cu un campion. (click aici)
Tatăl Maiei obișnuia să spună că evreii au 11 porunci. La cele zece care există în toate religiile ei au mai adăugat una: "Respectă legea locului unde trăiești, unde visezi, unde mănânci o pâine".

Ce frumos, nu? Sau excepțional?

P.S. muzical. Pentru că am vorbit de părinți, de bunici, de dragoste, vă propun la început de săptămână o frumoasă poveste pe muzică. 
(click aici: https://www.youtube.com/watch?v=2lIslrAYavE)

O săptămână frumoasă!

  

luni, 15 octombrie 2018

Anii tinereții

Sursa: Becoming Minimalist
Am citit deunăzi pe Facebook întrebarea: Ce ai face dacă te-ai putea întoarce în trecut?

Doamnele din grup au răspuns fiecare în funcție de propria-i experiență, de dărnicia sau duritatea cu care viața le-a tratat. Toate însă au făcut-o cu delicatețe și toate au comentat răspunsurile cu sensibilitate.
Da, există și astfel de grupuri. 
Să nu mă îndepărtez, însă, de la subiect. Am această tendință naturală de a despica firul în patru, a-l împleti și, mai apoi, a-l adăuga la rever. Glumesc...

La ce m-am gândit eu când am citit întrebarea? 
La o romanță celebră. Și la Ioana Radu.
Mai precis: "Aș vrea iar anii tinereții" (click aici)

M-am gândit că de foarte multe ori în viață  răspunsurile le aflăm într-un roman sau într-o poezie. Ori într-o romanță.
În această melodie simplă care s-a născut din dorința de a ne tângui pe un alt ritm decât cel oriental, grecesc sau turcesc, să ne găsim alinarea în dificultăți, să ne plângem nostalgia din depărtări.
sursa: radioromaniacultural.ro


Romanța adevărată, cea în care vocea era acompaniată de orchestră (și nu invers) a cunoscut sublimul prin creațiile lui Ionel Fernic ("Îți mai aduci aminte, doamnă?"), Ionel Băjescu Oardă ("Mândra mea de altădată"), Alexandru Leon, Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Elly Roman și mulți alții.
Romanța era șansoneta noastră.
Numai că dacă în școala franceză de aici copiilor, mici și mari, li se pun melodiile lui Charles Aznavour și li se vorbește de Gilbert Bécaud, în România se uită. Puțin câte puțin. Totul: istoria, cultura, tradiția. Oamenii care au făcut istorie și cei care au creat cultură.
Nu se mai vorbește de artiștii de odinioară pentru că sunt depășiți și totul trebuie adaptat, transformat și interpretat în cheie nouă.
Reascultați-o pe Ioana Radu în melodia de mai sus. Vi se pare vocea ei fără strălucire sau interpretarea depășită?

sursa: ArtPhotoLimited

Haideți să îl ascultam și pe Charles Aznavour cu succesul lui dintotdeauna "Emmenez-moi" (click aici)





sursa:Viva
Așa cum spunea marele nostru artist Marin Moraru, noi suntem ce sunt amintirile noastre...


duminică, 7 octombrie 2018

Floarea Vietnamului

sursa: BBC.com
Am locuit șase ani in China. Fiecare prânz sau cină într-un restaurant începea cu o ceașcă cu ceai fierbinte (de crizanteme, oolong etc). În cazul unui refuz, fără presiuni și insistențe, ți se oferea un pahar cu apă caldă. Chiar dacă comandaseși bere sau vin. Chiar dacă afară temperatura înaltă și umiditatea excesivă transformaseră orașul într-o uriașă saună. 
Obiceiul de a bea apa, dacă nu caldă măcar la temperatura camerei și de a elimina gheața chiar pe timpul verii, a devenit aproape un reflex. Eu beau cald dimineața, la prânz, seara, oricând și oriunde. Chiar dacă la Saigon sunt 36 de grade si ne topim...
Un obicei care, bineînțeles, îi lasă muți de uimire pe vietnamezi. Cel puțin pe ai mei din sud, saigonezii cei de toate zilele. 
Aici totul este rece, cu gheață cât cuprinde. 


Duce sau nu duce stomacul, asta este partea a doua.
Oricum, rece să fie. E valabil și pentru ceaiuri. Prima dată când am comandat un ceai din plante mi l-au adus aproape congelat.
Prin urmare, nu mi-am mai făcut iluzii că ar exista în această țară  vreo legătură specială cu natura vindecătoare, că cineva ar apela la medicina tradițională cu încrederea din China în miracolele naturiste, sau că profesioniști ai unei discipline alternative s-ar dedica studiului și practicii ei.
Ei bine, dragii mei, am greșit. Mea culpa!

"Floarea de lotus înflorește cel mai frumos din cel mai adânc și mai consistent noroi ".



În cultura orientală lotusul simbolizeazã iluminarea spirituală și renașterea. Cu rădăcinile înfipte în fundul mâlos al apei, în fiecare noapte se scufundă în adâncimi, spre a reînflori în dimineața următoare cu petalele sale cerate fără nicio urmă a trecerii prin murdărie.
Un ciclu zilnic, incredibil, de viață și de moarte, o renaștere bruscă, imaculată, aproape spirituală. Un parcurs care sfidează logica.
În cultura budistă și în cea egipteană, floarea reprezintă Universul. Se povestește deseori că zeii și zeițele erau așezați pe tronuri de lotus, iar Buddha a apărut pe un lotus plutitor. 

sursa Vietnam-online
Lotusul este floarea națională a Vietnamului.
Se vinde în piețe și pe marginea drumului, se oferă la orice sărbătoare, este descris în cântece tradiționale și poezii de dragoste.
Și...
BITEXCO FINANCIAL TOWER, HoChiMinh City (Saigon)


...se construiesc clădiri în forma sa.







Mergând pe firul logic, am descoperit ceaiul. Servit cald.
Bun pentru digestie, reglarea tensiunii, îmbunătățirea circulației sanguine și pentru multe alte afecțiuni. Fiecare părticică a sa (rădăcină, floare, semințe) previne, vindecă, ajută, liniștește, relaxează.

Așa că vă propun o nouă pagină De prin lume: Vietnam (8) - Fito Museum Saigon 
(click aici )







Chiar dacă de cele mai multe ori asociem ceaiul cu lectura, credeți-mă că va veni momentul când îl vom aprecia și în alt context.

Căci:

Marile povești de dragoste încep cu șampanie și se termină cu un ceai de plante”. (Honoré de Balzac, 1799–1850)




Lectură plăcută!



P.S. (muzical) click aici: https://www.youtube.com/watch?v=yuWBj4PgSTo 


Trezire

Inaugurazione della strada ferrata Napoli-Portici, 1839  Zilele trecute cãutând o imagine care sã se potriveascã unui text, am dat peste luc...