Meritã?

 Cineva mi-a scris odatã cã blogul meu este o oazã de liniște.

Am zburat deasupra norilor o zi întreagã imaginând mângâierea pe care o pot aduce celorlalți. Subiecte diverse, tratate ușor (ca la cafeluțã), cu bucuria unor momente petrecute împreunã discutând despre tot, dând culoare vietii cotidiene cu pasiunile noastre mãrunte.

Idei care trebuiau exprimate și dezvoltate doar aici pe blog le-am dus și pe Facebook. Nu de alta, dar parcã era mai ușor acolo, mai direct, mai simplu. Poți exporta pozitivitatea, poti livra liniștea direct la destinatar. 

Doar cã pe Facebook e ca atunci când mergi cu colindul din casã în casã (sau cu Halloween-ul, cã e modern). Nu știi niciodatã cine îți deschide ușa. În principiu nu pot fi necunoscuți, ci doar prietenii virtuali pe care tot tu i-ai acceptat. Doar cã unii dintre ei nu iubesc cafeaua. Poate chiar nici ceaiul. Și nu ar intra in cafeneaua ta virtualã dacã nu te-ai duce tu peste ei. Nu ar citi astãzi despre Vietnam, mâine un articol motivațional și poimâine despre Postul Sfintei Mãrii.

Nu le-ar citi nu pentru cã nu îi intereseazã, ci pentru cã nu vor sã se destindã, sã lase garda jos și sã se bucure la fel de mult de prostioare ca și de lucruri serioase. 

Existã persoane care au teama teribilã de a se deconecta de la negativitate, de la rãu, de la "sã îți spun eu dom'le cum stau lucrurile".

Iar dacã trebuie sã o facã pentru cã nu pot combate de unii singuri când partenerul de dialog este respectuos și calm, atunci tot cauta un scai ceva, o motivație ca sã fie Gicã Contra.

Orice ai spune nu e așa, ei le stiu pe toate și ai norocul cã sunt la o aruncãturã de bãț de tine (vorba vine) și, mai ales, cã au capacitatea de ști tot și de a înțelege rapid esența vieții.

Pe acești oameni cred cã e greu ca viața sã îi surprindã cu ceva fiindcã, în general, viața lucreazã cu materialul clientului și dacã textura e gri e cam complicat sã o poți vopsi. Iar soarele nu face decât sã o decoloreze.

Așa cã dacã mai crezi în schimbare ești prost fiindcã suntem toți marionete în mâinile cuiva și schimbarea nu existã. Daca vrei sã rãmânã lucrurile cum au fost, atunci ești un nostalgic, un învechit, un uitat de lume în modernismul ãsta galopant.

Oricum ar fi ești anacronic, daca nu chiar prost.

Soluția? Ei, aici vine partea frumoasã. Nu o au nici ei, dar au la îndemânã o multitudine de exemple de nenorociri din lumea asta mare, amestecã argumentele, subiectele, planurile de discuție, punctele de referințã, istoria, geografia, geopolitica și așa mai departe. Un fel de șaorma cu de toate în care nu mai simți nici mãcar gustul de ceapã.

Și te întrebi dacã ei cred cu adevãrat în teoriile pe care le suțin cu atâta convingere, dacã este un simplu exercitiu retoric, dialectic sau de ficțiune, dacã sunt idealiști, utopici sau anarhiști de profesie și credințã.

Nu de alta, dar sunt împotriva a tot și a toate.

Vor sã se bucure de o societate organizatã, dar sã trãiascã ca pe vârf de munte, posibil fãrã reguli. 

Orice dictator este definit patriot fiindcã își iubește țara cu munți și câmpii, chiar dacã își omoarã cetãțenii.

Noul este aparent și vechiul nu a existat niciodatã.

Și uite așa o ții în discuții cu ei pânã decizi sã pui o pozã cu un cãțel și sã închei tortura.

Experiența asta pe care o încercãm toți pe Facebook mã face sã mã întreb dacã chiar meritã sã depui efort, sã pui suflet în discuțiile cu asemenea oameni. Oare chiar e posibil sã transformi negativul în pozitiv și vreo frustrare ascunsã într-o sursã de schimbare in bine?

E posibil?

Și dacã e, chiar meritã? 

În ce mã privește, eu rãmân la culorile mele și vã doresc luminã, mișcare, muzicã, râsete, vigoare, antren.

Însoțiți-vã cu persoane care vin sã adauge ceva prețios vieții voastre și uitați-i pe cei care vã furã câte un dram de energie, care vã iau câte un pic din suflet.

Gãsiți-vã echilibrul cu ajutorul pasiunii, al Iubirii, al spiritualitãții.

Trãiți luminos și colorat!

Fericirea (3): Jurnalul bucuriei și ...empatia

După cum spuneam, pentru a face din fericire o stare de fapt trebuie să acționăm. Nu ajung citatele care îți induc un bine temporar, sfaturile generale și florile strălucitoare sub razele soarelui.

Suntem oameni și suntem firi complicate.

Ne emoționăm, trecem dintr-o stare în alta fără vreo explicație logică, suntem triști când ar trebui să sărim în sus de bucurie.

Ca atare, concret, după lista despre care vorbeam săptămânile trecute (lista aceea cu bune, dar și cu rele care ne pot învăța ceva), ar trebui să fim atenți la bucurie, baza de plecare pe drumul fericirii.

Bucuria înseamnă disciplină. Bucuria nu trebuie luată ca și cum o merităm, trebuie orientată către ce s-a întâmplat pozitiv în ziua care tocmai s-a încheiat. Iar dacă se face asta regulat și disciplinat, se ajunge la performanța de a recunoaște momentul pozitiv chiar pe parcursul zilei, în timp ce el se desfășoară.

Concret, putem ține un jurnal.

Nu ca o condică cu acțiunile și inacțiunile zilei, cu evenimentele ieșite din comun.

Un jurnal cu efect terapeutic.

După o zi, scriem în jurnal numai lucrurile care ne-au dăruit plăcere, care ne-au bucurat sufletul, chiar și pentru o secundă. 

Dacă nu găsim nimic, ne străduim. Trebuie ca ceva cât de infim, de ascuns, să ne fi făcut plăcere. Putem chiar să stabilim un număr. Trei lucruri pozitive din ziua de astăzi.

De exemplu, a ieșit soarele, vecina m-a salutat, cineva în metrou mi-a cedat locul său.

Sau, am văzut un film prost cu popcorn bun, m-am rujat cu rujul preferat, la cină eram toți în jurul mesei. Și tot așa...fiecare cu bucuriile sale.
Când ajungem să scriem doar aceste momente, fie ele 3, 4, sau 5, vom fi setați să căutăm pozitivitatea.

Iar atunci când cauți binele, de bine vei avea parte.

În ce privește sfatul pe care îl dau mulți și, anume, să îi evităm pe cei care ne fac nefericiți, eu personal cred că este mai greu de urmat. Suntem oameni și suntem empatici, adică ne identificăm afectiv cu semenii noștri și asta reprezintă și una dintre valorile lumii creștine. Trebuie doar să învățăm să fim de folos fără să ne descărcăm pozitivitatea și, astfel, să îi transformăm pe cei care ne-au cerut ajutorul în hoți de energie.

Cum ar spune vreun înțelept gen Moș Ion Roată, să fim buni fără să fim proști.

Dar să nu uităm să fim buni...aș adăuga eu.

Și pentru că ne apropiem de cea mai mare Sărbătoare a noastră, mă retrag pentru mai multe zile, vă urez o Săptămână a Patimilor cu trăire profundă și rugăciune din suflet, un Paște plin de bucurie și o Săptămână Luminată cu învierea sufletului.

Să ne fie cu folos și să ne iubim unii pe alții!!!

 

E doar o chestiune de energie...

Există în fizică Principiul acțiunii și reacțiunii sau Legea a treia a mecanicii (a lui Newton), care spune:

“Când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (forța de acțiune), cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță (forță de reacțiune) de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar.

Cum îl aplicăm în viață?

Simplu, zic eu. Tot ce noi punem în lume se întoarce, toată energia pe care o dăruim profesiei, familiei, relațiilor interpersonale, se întoarce în același mod.

Mai este, însă, un aspect.

Dacă te uiți pe fereastră ce vezi ? Doi copaci, o stradă îngustă și prost luminată, câteva flori, eventual o ghenă de gunoi.

Orice ai vedea acum, știi că dincolo de asta este altceva. Dacă ieși din casă, dacă te îndepărtezi un pic, copacii și florile se înmulțesc, strada se lărgește și soarele o luminează. Gunoiul dispare.
Fiecare dintre noi are rezervat ceva ce nu poate vedea ori percepe într-un anumit moment, ceva ce noi numim destin, o schimbare legată, cumva, și de deplasare, de evoluție.
De multe ori este de ajuns să ne punem în mișcare propria energie și să avansăm, mai încet sau mai rapid, după puterile noastre. Fiecare este răspunzător de alegerile din viață iar sufletul este motorul.

Căci, așa cum spune Paulo Coelho: “Când ai picioarele obosite, du-te înainte cu inima. “


Un început de săptămână bun!