Dincolo de ușã

 

În fiecare an, pe 26 septembrie se serbeazã diversitatea lingvisticã prin Ziua Limbilor Europei. Este un eveniment care, în afara de a încuraja învãțarea limbilor strãine, reprezintã o oglindã a ceea ce suntem și o percepție a ceea ce am putea deveni, lingvistic vorbind.

Ziua Limbilor Europei este în școala francezã un bun prilej de experiențe interesante.

Mai ales la ora de muzicã unde profesoara dã fiecarei clase o temã muzicalã specificã unei țãri.

Anul trecut cele douã clase corespunzãtoare nivelului de învãțãmânt al fiicei mele au avut de studiat douã cântece. 

A-ul, care nu era clasa fetei, a trebuit sã învețe  "Bella ciao", imnul rezistenței partizane în Italia, devenit mai apoi  simbol internațional al luptei împotriva oricãrei dictaturi.

B-ul, clasa ei, a avut de învãțat  Katiușa, faimosul cântec tradițional rusesc care ne încânta prin ritmul sãu popular și bravura interpreților și pe care, astãzi, nu îl mai fredonãm nici pe la colțul blocului.

Bine, ne-am zis. Anul acesta nu fost sã fie sã mergem pe partea italianã cãreia îi și aparținem. Va fi cu urmãtoarea ocazie...

Și a început școala. Din nou.

A-ul învațã Imnul național al Italiei (frumos, ritm și culoare).

B-ul, Imnul Național al Noii Zeelande. 

(Piesele muzicale au fost alese în funcție de țãrile finaliste la rugby.)

Disperare! Suntem tot la B! Nepotrivire, ghinion curat.

Dintre toate imnurile lumii noi avem de pregãtit cel al Noii Zeelande, care e o parte și în limba maori.

Mi-am imaginat evident, ca la rugby, ceva nedeslușit și primitiv.

În realitate, este o rugãciune (God Defend New Zealand - Doamne apãrã Noua Zeelandã) și, exact ca o rugãciune, are o linie melodicã simplã cu un ușor crescendo care ajunge direct la suflet și care nu îți mai iese din minte. Îl fredonezi și te încarci de frumusețea aceea fãrã zorzoane și tobe, de simplitatea unui cãntec în naturã, în fața lui Dumnezeu.

Ce am învãțat din asta? Cã nu degeaba povestesc aici.

Am învãțat încã o datã cã, dincolo de ușa casei, existã o lume care are multe nuanțe. Nu e lumea din capul nostru sau al altora, e o lume fãcutã din multe culori și contraste și, poate, tocmai de aceea este atât de interesantã. Este o lume care te poate nedumeri ori enerva, dar te și poate emoționa. 

Dirijorul Cristian Mãcelaru, directorul artistic al ediției din acest an a Festivalului internațional George Enescu, vorbea despre șansa copiilor sãi de a crește în diverse țãri și a cunoaște oamenii lumii noastre. "Cum poți iubi oamenii dacã nu îi cunoști?", spunea el.

Cum sã îi înțelegi și sã gãsești subiecte de conversație dacã nu te intereseazã altceva în afarã de ce ai tu în cap?... aș adãuga eu.

De aceea, în acest weekend, faceți-vã timp sã urmãriți podcastul Vorbitorincii cu invitat Cristian Mãcelaru. (sau, mã rog, o parte din emisiune, mãcar cea în care este prezent oaspetele). (click aici)

Și...

... ascultați Imnul Noii Zeelande. Aveți rãbdare pãnã la partea în englezã. Meritã! (click aici)

Mā te wā!

P.S. Pun un link și cu Imnul Italiei cântat acum mulți ani în calitate de Campioni mondiali la fotbal...ca sã ne asortãm în bucurie (click aici)

BUD's

Săptămâna trecută v-am scris despre opere nemuritoare, autori clasici și traducători mai mult sau mai puțin pricepuți. 

Săptămâna aceasta o începem...ușurel.

sursa: One Week In

În Europa s-a întors frigul. Ca în fiecare an, iarna mai dă o raită prin orașe și sate înainte de a se topi în primăvara ghioceilor sfioși și a zambilelor parfumate.

În Saigon zăpada face parte din vise sau din... amintiri.

sursa: xpath.co

Aici la tropice

toți căutăm să ne răcorim.

Și cum să o facem mai bine decât cu o înghețată?

Eu personal sunt o mare amatoare de înghețată italiană artizanală. Și știu lucruri interesante în domeniu. 

Cum ar fi de exemplu că înghețata industrială conține mai mult aer și mai multă apă, în timp ce înghețata artizanală se prepară din ingrediente naturale și de aceea este și sănătoasă. Aerul dizolvă gustul, ceea ce necesită utilizarea de mai multe grăsimi și substanțe artificiale, cum ar fi aditivi, coloranți, arome. Înghețata artizanală  are la bază laptele de vacă, iar concentrația de grăsimi este de doar 4-5% (față de 15-25% din produsul industrial).
O altă diferență este temperatura. Înghețata artizanală se servește la temperatura de 12 - 13 grade, în timp ce înghețata industrială este servită la 18 grade. 
Dar să nu mă întind...

sursa inintalia.virgilio.it

Cine a trecut prin Italia, faimoasă prin sortimentele sale de înghețată, știe despre ce vorbesc.  
În fine...

Aici în Saigon am descoperit o înghețată americană despre care nu știam nimic. În general evit înghețata asta dulce și untoasă, cupă de colesterol și diabet la preț de masă la restaurant. Iar Asia este plină de branduri americane în domeniu.
Numai că, zilele trecute, într-un centru comercial din Saigon am dat peste Bud's:

Una dintre cele mai bune înghețate din lume 
(Time Magazine)

Bud's Icecream of San Francisco, Vincom Saigon

Povestea Bud's sună cam așa:

În 1932, Bud Scheidelman și vărul său Alvin Edlin s-au angajat la o gelaterie unde lucrau după orele de școală. Primul loc de muncă le-a marcat destinul. Ulterior, și-au deschis propriul magazin de înghețată.
Când a izbucnit cel de-al doilea război mondial, ambii s-au înrolat în armata americană, părăsind temporar îndeletnicirea lor care devenise între timp o adevărată pasiune. În 1946, la încheierea războiului, Bud și Alvin au deschis un nou magazin Bud's Ice Cream în San Francisco iar la mijlocul anilor '50, când a apărut concurența exact peste drum de ei, Alvin a fost forțat să ia o decizie cu privire la viitorul afacerii. A decis să extindă Bud's Ice Cream, punând accent pe creșterea calității prin folosirea celor mai bune și mai proaspete ingrediente. Sloganul lor a fost și rămâne: "Cele mai bune ingrediente și mult mai mult din ele".

Așa că, încrezătoare, m-am lăsat și eu cucerită de gustul lor. Mi-a plăcut, deși nu pot zice că este chiar cea mai bună înghețată din lume.

Cei care mă citiți din Statele Unite ce părere aveți?
Știți mai multe despre această marcă?

Vă urez o săptămână frumoasă, cumpărați-vă un desert care vă place (ceva să vă îndulcească sufletul!), iar eu vă propun melodia potrivită aici.

   

Planuri

Se apropie vacanța. Copiii au început-o deja. Unii. Alții încă nu.

Eu, ca în fiecare an,  pendulez prin Europa. 

Când sunt întrebată pe aici unde merg, nu răspund simplu ca ceilalți, dând numele unui oraș sau al unei țări. Eu fac o poveste. Când acolo, când dincolo.

Cine mă cunoaște de ceva timp, s-a obișnuit și mă întreabă direct: Acum prima e România?
Ceea ce este evident în interlocutorii mei este că rămân fascinați de itinerariu și mă invidiază pentru șansa de a călători.

Sursa: Catnaps in Transit.com

Nimeni nu se gândește la orele din avion în huruitul permanent al motoarelor (care se simt și încă cum la aeronave cu peste 350 de pasageri!), la așteptarea din aeroporturi când ești atât de obosit încât ai senzația că nu vei mai ajunge niciodată să te întinzi pe un pat confortabil, la disperarea care te încearcă după o călătorie lungă care încă nu s-a terminat pentru că mai ai un avion de luat, cel cu  turiști veseli și parfumați, de-abia ieșiți din dușurile hotelurilor de vacanță în timp ce tu te simți (și arăți!) ca o față de pernă îmbâcsită și boțită.

Sursa: Huffington Post

Nimeni nu se gândește sau pur și simplu nu dă importanță acestor detalii. 

De ce? Pentru că, la urma urmei, sunt doar detalii.

Da, detalii, pentru că la sfârșitul unei asemenea călătorii te trezești la destinație buimac, dar fericit, fiindcă la deschiderea porților din aeroport vezi fețele pe care le iubești mai mult decât orice pe lumea asta, iar sentimentul acela de prea mult îți dă furnicături în inimă și îți umezește instantaneu ochii.

Vă doresc din inimă această fericire, iar dacă nu puteți călători încă spre destinația sufletului vostru, nu disperați. Va veni vremea și bucuria va fi și mai mare!

https://www.youtube.com/watch?v=cUoxXpqof8A

Și pentru că vorbim de vacanță, planurile mele de lucru pe blog vor suferi mici modificări.

Întâi de toate, voi lăsa deoparte Vietnamul pentru că este neserios să scriu despre ceea ce este aici când de fapt sunt în altă parte. Poate, doar așa, o mică poveste pentru copii, chiar dacă legendele vietnameze sunt puțin încurcate, mai ales când le preiei la "a doua mână" (traduse din vietnameză într-o engleză aproximativă care va trebui apoi prelucrată pentru a ajunge la o versiune într-o română decentă!). Vom vedea.

Apoi, voi încerca să vă transmit impresii din călătorie numai dacă le voi considera interesante, lãsând deoparte trăiri, gânduri  și detalii. Vă voi scuti de ceea ce este prea mult și vă voi lăsa timp pentru propriile impresii și sentimente. 

sursa: Elite Offset Printers

În fond este vară pentru toată lumea!

Cu alte cuvinte, în această vacanță mă voi limita la strictul necesar... și dacă este cu adevărat necesar.

Din septembrie vom începe cu munca în ritm constant și regulat.

Sursa: Bensound

Până atunci, cum zicem noi românii, facem ce putem!

Vă propun la sfârșit de săptămână o nouă serie în ciclul DE PRIN LUME, cu titlul: Arome tropicale. Astăzi, prima pagină: Fructul zeilor sau regina fructelor?

Lectură plăcută!

Week-end frumos!

Explicații

Instabilitatea este necesară pentru a progresa. Dacă rămânem într-un loc, dăm înapoi.

 (Michel Colucci, zis Coluche, umorist și actor francez, 1944-1986) 

Întâlnesc în Saigon foarte mulți francezi care se simt aici ca acasă. Unii sunt detașați de societățile pentru care lucrează, alții au afaceri proprii sau în parteneriat cu investitori locali. Profesori, arhitecți, artiști plastici, manageri de companii imobiliare sau import-export, funcționari în reprezentanțele unor instituții internaționale.

Toți sunt împăcați cu alegerile făcute, indiferent că stau pentru o perioadă determinată sau că au ales să se stabilească definitiv în Vietnam.

Îi înțeleg perfect pe cei care rămân doar pentru câțiva ani. Perspectiva întoarcerii acasă sau a mutării ulterioare într-o nouă țară îi determină pe cei în cauză să privească cu alți ochi diferențele culturale, să le dea semnificația adevărată și, anume, o sursă de îmbogățire sufletească. În fond, este vorba atât de o schimbare de peisaj cât și de o oportunitate de a cunoaște oameni diferiți, de te redimensiona ca individ și a reevalua multe dintre conceptele dobândite în viața de până atunci. Este un soi de "aventură serioasă" care te completează și te definește ca om.
Sigur, distanța duce la pierderea unor relații, la înstrăinare dar, uneori, este bine să te pierzi un pic spre a te putea descoperi și, de ce nu, regăsi cu adevărat.

sursa: internorm.fr

Îi înțeleg mai greu pe cei care rămân aici definitiv. Funcționează aceleași explicații? Nu este greu să faci parte dintr-un peisaj care nu îți aparține, dintr-o lume pe care o poți descifra doar până la un anumit punct și pe care o analizezi mereu cu algoritme, uneori greșite, date de propria-ți cultură? Nu-ți vine dorul de parfumurile teilor tăi, de imperfecțiunile societății în care ai crescut, de incoerențele lumii din care făceai parte?

Oare ce îi face pe acești occidentali deveniți vietnamezi prin domiciliu să se simtă în pace cu ei și cu tot Universul? Să îi privească pe cei din jur ca pe propriile rude sau ca pe prietenii din copilărie lăsați undeva prin Europa?

Să fie ceea ce spunea Michael B. Curry (celebrul predicator de la nunta princiară de sâmbătă trecută) și, anume, că trebuie să tratăm întreaga omenire ca pe o mare familie. Suntem toți frați și surori în Dumnezeu.

sursa: Getty Images

Sau să fie doar un mod simplu, detașat, de a privi viața, apartenența noastră la anumite valori, tradiții și istorie?

O amică franțuzoaică îmi spunea că atunci când se întoarce în Europa i se pare o întoarcere în trecut, totul devine complicat și stresant, situațiile absurde sunt tot mai dese și repetitive. Este un decalaj greu de metabolizat pentru cineva care are acum un alt punct de vedere, o privire dintr-un alt unghi al realității. Și, în plus, se plictisește fiindcă totul se desfășoară pe un fond deja cunoscut.

În Vietnam totul este nou pentru ea și nu crede să îi ajungă o viață spre a învăța și a înțelege această lume.

Poate fi o explicație, nu?  Voi ce credeți?

Vietnam Institute of Cultures and Arts Studies 2011

Și pentru că am vorbit despre o lume nouă, vă propun legenda formării ei.  

Pentru adulți și copii, Pălăria cu povești (6): Originea legendară a vietnamezilor

Lectură plăcută!

Vremea

După cum am văzut lunile acestea în Europa, vremea poate fi extrem de capricioasă.

Acum câteva zile circula pe rețelele de socializare o glumă cu Paștele. Mâncăm ouă colorate sau sarmale vopsite?

Se pare că vom mânca ca buni creștini ouă colorate și primăvara își va intra în drepturi.

La Saigon asemenea probleme nu au fost.

În general, știm ce să ne așteptăm de la o climă tropicală. Avem tot anul temperaturi în medie de 32 de grade și ne murăm cu ploile musonice.

sursa: pen&compass

Când plouă, apoi plouă!

Aici în sud sezonul uscat durează din aprilie până în mai, după care plouă bine de tot până în noiembrie.

De-a lungul coastei centrale precipitațiile încep în noiembrie și se opresc în decembrie.
Mergând spre nord, în jurul localităților Hué și Da Nang, ploile durează mai mult, din septembrie până în februarie.
Zona costieră a Vietnamului central este deseori lovită de taifunuri care aduc ploi torențiale și vânt cu forța unui uragan. Deși dificil de prezis, în general sezonul taifunurilor durează din august până în noiembrie.
Nordul Vietnamului este în general cald și însorit în lunile octombrie și decembrie după care sosește iarna cu o ceață fină și persistentă. Aici vara este sezonul ploios iar precipitațiile abundente fac zona deltei insuportabil de caldă, cu o umezeală persistentă și lipicioasă și cu inundații frecvente.

Ce înțelegem din toată această complicație meteorologică?

În primul rând, nicun sezon nu poate fi recomandat în exclusivitate pentru o călătorie în această țară. Dar dacă vizita acoperă întreg teritoriul Vietnamului, am putea totuși conveni că toamna (septembrie-decembrie) și primăvara (martie, aprilie) ar fi sezoanele favorabile, fără mari riscuri.

Asta dacă nu nimeriți în vreo excepție. Anul trecut, de exemplu, sezonul ploios a durat mai puțin iar lipsa ploilor a fost compensată de apa căzută în abundență în extrasezon (adică când trebuia să ne uscăm la soare).

În al doilea rând (și ultimul), această climă tropical musonică, destul de capricioasă, era imposibil să nu fi inspirat vreo legendă.

Deci, vă propun un nou episod din ciclul nostru de povești.

sursa: iStock

PĂLĂRIA CU POVEȘTI (4) : Son Tinh și Thuy Tinh.

Lectură plăcută și week-end frumos!