Simpaticã, nu? În stilul ei.
Ideea este cã noi chiar avem mai multe fețe fãrã sã vrem, fãrã sã ne propunem asta iar, uneori, fãrã sã ne dãm seama.
Una dintre fețe este cea pe care o vãd ceilalți. Percepția lor e diferitã de a noastrã și, în anumite situații, chiar mãgulitoare. Realizezi acest lucru când te descrie un prieten și roșești (dacã o mai faci) fiindcã ți se pare cã exagereazã. Și nu mã refer doar la esteticã, ci și la ceea ce suntem cu adevãrat.
Noi avem așa o idee cam cum am fi, cum vedem lumea și cum o interpretãm. Dar, mai suntem și altceva, mai bine zis altcineva. Suntem acele personalitați pe care nu le conștientizãm. Uneori ne întrezãrim dar, de cele mai multe ori, nu. Ne cãrãm unul pe altul toatã viața fãrã sã ne întâlnim, fãrã sã avem șansa de a ne cunoaște unul pe celãlalt.
E fascinantã aceastã imagine, interesantã teorie. Și pe cât aș vrea sã mi-o atribui, ea nu îmi aparține.
Psihologic poate fi o imagine greoaie, întruchiparea unui bolovan pe care îl duci în spate și în suflet oricând și oriunde. Un alt om cãlare pe cocoașa ta (scuzați pragmatismul limbajului).
În realitate, cred cã nu e deloc greu și reprezintã o șansã de a te redescoperi la orice vârstã și de a te înțelege. O șansã imensã de a-ți îmbunãtãți versiunea, de a te desãvârși.
O șansã care ne-ar putea veni în ajutor acum când, boțiți sau nu, ieșim dintr-o perioadã dificilã.
Ce-ar fi sã profitãm de ea spre a deveni buni, optmiști, autentici?
Sã lãsãm obișnuitele fleacuri și sã ne îndreptãm spre esențã, sã lãsãm gri-ul care ne bântuie din când în când și sã ne concentrãm pe verde, pe roșu, pe galben...
Ce-ar fi sã ne luãm la purtat cealaltã fațã? Tot frumoasã și ea.
(Ralph Waldo Emerson)
