18 Mai - Un Om

18 Mai este o zi ca oricare alta. O zi de primavară, în general caldă și însorită pentru că suntem la jumătatea Lunii Florilor. 

Lună nu numai a florilor.

Luna Mariană. 

Luna Sfintei Marii.

Pentru mine a fost, este și va fi mereu o zi deosebită. 

18 Mai este ziua de naștere a lui Karol Józef Wojtyła.

Papa Ioan Paul al II-lea. 

Omul sosit la Roma "de departe", așa cum îi plăcea să spună. Cardinalul polonez ajuns în floarea vârstei, la 58 de ani, Papă peste un miliard de credincioși.

Omul care iubea natura, animalele, tot ceea ce a fost creat ca să ne limpezească sufletele și inimile. Munții, pentru el, erau altarul direct către Dumnezeu.

Omul care a rămas cu pasiunea teatrului de pe o scenă clandestină din Polonia ocupată și care, ajuns la Roma, a continuat să îi încurajeze pe artiști, să promoveze toate formele de artă, inclusiv circul pe care îl adora. 

Omul care a dus o luptă  fără încrâncenări inutile dar continuă, directă și determinată, pentru libertatea și independența Europei de Est, a acelei lumi de dincolo de Zid, o lume (uneori) neglijată de liderii occidentali, o lume din care făcea parte și patria sa, Polonia.

Omul care iubea tinerii cărora le spunea: "Nu vă temeți de viitor pentru că viitorul sunteți voi!". 

Omul care...

...avea să-și aducă propria umanitate în misiunea sa apostolică.

A devenit un Papă care a înțeles lumea, a călătorit ca să o întâlnească, a adus-o la el acasă și a îmbrățișat-o.

A manifestat toleranță zero pentru orice fel de dictatură sau justificare a extremismului.

A dus o luptă continuă și a fost lovit.

Iar asta a însemnat până la urmă durere, boală, suferință.

Credința sa și iubirea nesfârșită pentru Sfânta Maria ("Totus tuus") i-au fost stâlp de rezistență, vocație, Lumină lină în Calea sa și în viețile celor pe care i-a păstorit.

A mers înainte cu curaj, a căzut când l-au lăsat puterile, a plâns când nu a mai putut vorbi. 

Dar nu a renunțat. 

Sfătuit de medici și de consilieri să se retragă, a răspuns că "Iisus nu s-a dat jos de pe Cruce".  

Ce ar fi făcut astăzi, în tulburarea acestor vremuri, omul Wojtyła devenit Papă? 

Cunoscându-i viața, pot intui. Dar de știut, știe doar Dumnezeu.

Ceea ce știu este că mulți dintre noi am avut onoarea să-i fim contemporani. Să trăim în aceleași timpuri cu o mare personalitate, cu un strălucit Papă care a fost, mai înainte de toate, un extraordinar Om.

La Mulți Ani, Karol Wojtyła! 

Nu cere luna...

Mural art by Jonathan Darby

  Zilele astea e greu să  scrii ceva pozitiv. Avem război în Europa. Toți. Doar că se luptă o singură națiune să apere valorile tuturor.

 Am văzut imagini   sfâșietoare și am înțeles  încă o dată că pacea e soluția și că singura dictatură acceptabilă este cea a bunului-simț.

Am văzut ajutorul și compasiunea în multe forme de manifestare, am privit oamenii pe la granițele statelor învecinate cu Ucraina întâmpinându-i cu căldură pe refugiați, însoțindu-i către centre de primire sau, pur și simplu, luându-i la ei acasă. O mare familie în care necazurile se împart. 

Am înțeles că atunci când unul înnebunește și începe să dea foc caselor de pe strada ta, uiți de cearta cu vecinul și sari în ajutor dacă nu vrei ca focul să se întindă până la tine pe prispă.

Când cineva visează imperii, țările mici trebuie să se unească. Este o datorie.

De ce spun asta? Fiindcă am citit comentariile unora care încă mai trăiesc în trecut și visează să redeseneze alte granițe, părerile altora care, oricât de mult bine ar vedea în jur, tot mai au nevoie de o virgulă...

Da, noi românii suntem o minoritate importantă în Ucraina și nu am fost salutați de președintele ucrainian în cuvântul său de Ziua minorităților. Dar a făcut-o ulterior, mulțumind Romaniei pentru ajutor. Cu un twitter, sub bombe. Când va fi pace îi vom reaminti că sunt și ai noștri importanti la Cernăuți. Într-un alt context însă, serios și pașnic, nu profitând de un război.

Totul se poate rezolva dacă e sănătate și pace. Așa spuneau bunicii noștri și mare dreptate aveau!

Doar că trebuie să ne reprezinte guvernanți care să se gândească la asta și să nu mai tot așteptăm de la alții semne de recunoaștere. 

Trebuie să ne punem sufletul în pace și să ne concentrăm pe ce avem. Orice formă de revizionism strică. Când reflectăm orgolios de pe unde mai avem de recuperat și ce putem lua înapoi, să ne gândim bine! Și noi deținem teritorii la care alții râvnesc. În plus, practica ne învață că tratatele de pace se redeschid cu tunurile.

Suntem chiar atât de capabili să gospodărim ceea ce avem deja încât să ne mai și extindem? Ultimii treizeci de ani au demonstrat că nu prea, deși suntem fericiții posesori ai unei țări incredibil de frumoase, cu tot ce ne trebuie în ea.

Suntem un popor cald și primitor, cu tradiții pentru toate inimile. 

Să lucrăm cu ce avem și să înmulțim ceea ce ne-a fost dat.

"Nu cere luna de pe cer. Avem stelele", spunea Bette Davis într-un film din 1942.

E valabil în toate zilele și pentru tot. Avem o singură viață, un pământ stabil sub picioare și un cer înstelat deasupra noastră. Să le protejăm!

---------------------------------------
Iar pentru o seară romantică în care să înțelegem mai bine ce înseamnă cu adevărat iubirea și câte nuanțe are, iată și filmul la care făceam referire mai sus. Merită!

(pentru vizionare click aici )

Să fie bine!