DE PRIN LUME: Vietnam (4)

Bambusul îndoit, mai puternic decât stejarul drept


"Înainte de a fi un drept, libertatea este o datorie"

(Oriana Fallaci, corespondent de război în Vietnam)

Muzeul de istorie a Vietnamului, inițial numit “Musée Blanchard de la Brosse”, a fost construit în anul 1926 de arhitectul francez Auguste Delaval.

Actualmente este alcătuit din două mari secțiuni, cuprinzând optsprezece capitole istorice expuse în tot atâtea camere.

Prima secțiune prezintă istoria vietnameză de la începuturile preistorice

până la dinastia Nguyen.

Cea de a doua secțiune se focalizează pe cultura provinciilor din sud, a celor 54 de minorități etnice și a unor țări asiatice legate de istoria Vietnamului (cum ar fi Cambodgia).

Vietnamul este situat în emisfera nordică, la marginea continentului asiatic. Teritoriul țării, în formă de "S" și cuprinzând aproape 3000 de insule are o suprafață totală de 331,720 kilometri pătrați.

Clima este tropical musonică, ceea ce determină perioadă lungi de ploi și inundații. 

Dincolo de geografie, Vietnam este istorie.

Panourile de prezentare a perioadelor istorice, scrise și numerotate în trei limbi, vietnameză, engleză și franceză, conțin deseori fraze legate de lupta continuă pentru independență și suveranitate. Ceea ce noi am numi retorica unui discurs patriotic. Dar nu este deloc așa. Totul este firesc și se leagă de istoria de rezistență a unui popor neclintit și orgolios până la ultima fibră din corp.

În o mie de ani de dominație chineză au avut loc peste o sută de revolte, începând cu cea a surorilor Trung din anii 40-43 era noastră. 

Dacă nu s-au luptat direct, au rezistat. Au încercat să își păstreze tradiția culturală, limba națională, acceptând anumite elemente și "vietnamizând" altele din cultura Han.

Iar în anul 938 au triumfat în bătălia de pe râul Bach Dang, alungând-i pe invazori și dând naștere unei ere de independență și libertate.

Dar vor continua cu luptele. În timpul dinastiei Tran-Ho (1225) vor dezvolta industria, agricultura, comerțul, artele marțiale dar vor și opri prin trei bătălii expansiunea mongolă.

În decursul timpului se vor răscula împotriva stăpânilor feudali care împărțeau țara în două și îi vor învinge și pe siamezi (Thailanda de astăzi).

În 1882 va fi instaurată dinastia Nguyen  care nu va moderniza națiunea dar o va preda colonialiștilor francezi. Și poporul? Poporul va începe din 1883 o luptă pe mai multe fronturi. Prin nesupunere de orice fel, prin revolte și insurecții.

În 1930 ia naștere Partidul comunist al Indochinei, care timp de cincisprezece ani va sprijini orice formă de rezistență.

Iar cu Revoluția din 1945 se fondează Republica Democratică a Vietnamului.

Nguyễn Phúc Vĩnh Thụy, al 13-lea și ultimul rege al Vietnamului, va abdica și va pleca în Franța unde va muri în anul 1997. 

Speranța într-o lungă și binemeritată pace  nu va dăinui mult și micul popor va fi pus din nou la grea încercare.

De aici, vom relua istoria, relativ recentă, vizitând Muzeul războiului din Saigon.

Dar până atunci, ce ne rămâne din vizita de astăzi?

Rămâne, în primul rând, sentimentul unei istorii orientate într-un sens unic, de formare și călire a unui popor. Căci, după cum îmi spunea o amică vietnameză, "nordul cu sudul ne luăm mereu la harță din orice, dar când ne amenință alții, nu uităm niciodată că suntem acelaşi popor". 

Rămân gesturile pacifice ale statuilor asiatice

Sculpturile buddhiste în bronz

Doamna Tran Thi Hieu, o aristocrată moartă în anul 1869, descoperită în districtul 5 din Saigon în anul 1994 cu doar 3 semne Han inscripționate pe coșciug: Ky Ty. nien (Anul Șarpelui)

Rămâne întipărită pe retină imaginea viitorului vesel și zgomotos precum micuții cu ochișori migdalați care se înghesuie pe o latură a muzeului  la spectacolul cu marionete pe apă (o creație tipic vietnameză)

  

Rămâne mirosul cafeluței vietnameze din imediata apropiere a muzeului .

Culori, parfumuri, tihnă, tumult, soare, ploaie.
Toate, într-o zi de ianuarie.