Aceastã melodie mã emoționa teribil în anii 80, la ceaiurile și zilele de naștere organizate în apartamentele noastre comuniste. Alte vremuri, altã muzicã. Și atunci ca și acum versurile romantice și ritmurile lente îi duceau la disperare pe colegii rockeri. (😉)
(click aici)
Am reascultat-o și am simțit aceeași emoție.
În copilãria noastrã eram incomparabil mai naivi decât cei de astãzi. Nu cred cã era chiar atât de bine din multe puncte de vedere. Tinerii lumii noastre sunt mai informați decãt eram noi și, prin urmare, mai emancipați, sunt mai pregãtiți sã înfrunte viața în nuanțele ei, de multe ori, deloc colorate.
Ceea ce îmi pare rãu, însã, e cã în acest proces de maturizare rapidã pierd o naivitate sãnãtoasã, un soi de optimism încurajat de bine, de frumos, de aspirații înalte, o energie care dã aripi la orice, o bucurie legatã de obiective îndrãznețe, un vis ascuns al unei iubiri neașteptate, al unei fericiri surprinzãtoare.
Astãzi când demolãm orice ideal, aproape tot ce e frumos și delicat se transformã în utopie. Un zâmbet de superioritate, o grimasã indulgentã cu visãtorii lumii noastre.
Cu toate adaptãrile cinematografice ale unor cãrți din care mai rãmân valabile doar titlurile, cu toate nuanțele ușor sarcastice care se dau unor gesturi de curtoazie fireascã, cu cenzurarea modurilor ușor arhaice de adresare, cu ștergerea unor obiceiuri neconforme modernitãții, se pierd ușor deprinderile curtenitoare ale iubirii, se ascund lacrimile de emoție, se încurajeazã un cinism definit pragmatism.
Repet, nu mi-e dor de TOT ceea ce a fost, îmi place ce am câștigat și am învãțat prin deschiderea cãtre lume, dar aș vrea sã nu pierdem pe drum ceea ce ne definește ca ființe sensibile, cu patos și pasiuni, mereu vii chiar și prin romantismul nostru cel (ușor) desuet.
De ce mã gândesc acum la un asemenea subiect?
Simplu, pentru cã începe vacanța de varã cu întâlnirile ei, cu povești despre șuete și îndrãgostiri, despre momente surprinzãtoare de fericire. Acea fericire pe care o cãutãm oriunde și oricând. Chiar și în vacanțã.
O fericire, dupã cum se vede, exterioarã, rareori la purtãtor.
Dar...
Vine vacanța. Purtați-vã fericirea cu voi.
Și.... nu uitați sã citiți. Oriunde, oricând.
Dacã veți vizita alte locuri, vizitați-le și librãriile.
Cum spunea un personaj de film, nimeni nu se simte niciodatã singur într-o librãrie.
Vacanțã plãcutã, tuturor.
Pe curând!
