Declarație de intenții



sau... Să lăsăm “mișto-ul”…


Îmi place să scriu și o fac pentru mine. Am terminat de scris un roman (desi încă îl mai revizuiesc!) și multe alte idei îmi bântuie prin cap.

Uneori simt nevoia să evadez în realitate și să citesc ceva bun. Dar de cele mai multe ori când înlătur articolele prost gândite sau prost scrise, vulgare sau insipide, rămân cu câte un text reușit dar plin de mișto-uri.

Razvan Exarhu în cartea lui “Fericirea e un ac de siguranță” vorbea despre stema noastră din care ar trebui să facă parte șlapii și șaorma cu de toate.

Eu aș adăuga la descriere “mișto-ul’’ ca trăsătura esențială a personalității.

Probabil, în toată istoria noastră contemporană, l-am dezvoltat ca un refugiu, o evadare din realitatea cotidiană: de la vânzatorul care îsi permitea (și încă o mai face) să ne ia peste picior și să ne răspundă pe ton răstit, la asistenta medicală care îl contrazice pe doctor și aplică pe noi propriile cunoștințe (că, deh, facultatea este teorie, practica te invață!). Mișto de noi si mișto de el.

Și atunci, noi facem haz de necaz. Și asta nu e rău dar…e doar începutul. Avem ambiția perfecțiunii. Ridicăm ștacheta cât mai sus, cizelăm umorul și luăm peste picior. Pe toți ceilalți în afară de noi, că cineva trebuie să rămână un stâlp de moralitate și echilibru.

Când eram mică, printre alte învățăminte prețioase, mama îmi explica că simțul umorului înseamnă să faci glume de care să râdă toți, să nu jignești pe nimeni și să nu iei peste picior pe cineva. E foarte usor să râzi de un om dar e mai greu să îl faci pe acel om să râdă din toată inima.

Tot același regim are și imboldul de a-i corecta în permanență pe ceilalți. Căutăm imediat greșeala, fie ea și măruntă și, când o găsim, o subliniem cu voce autoritară. Ca prin minune și in mod instantaneu, ne simțim mult mai bine.

Dar despre asta poate vorbim cu altă ocazie.

De aceea, îmi doresc să întâlnesc persoane cu care să împărtășesc idei, experiențe, să punem la cale lucruri frumoase care să ne însenineze ziua, să ne-o coloreze cumva (măcar cu o tentă din spectrul curcubeului).

Să facem împreună un grup plin de idei, liber de prejudecăți și mișto-uri.

Incepem?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exercițiu de fericire...(2)

"Vine vacanța cu trenul din Franța", obișnuia să glumească bunicul meu. Nu știu exact cu ce tren vine, dar simt că se apropi...