Este Sfânta de la Iași. A noastră. A tuturor.
A început cu polemici, cu supărare, cu ură și cu dezbinare.
Ca tot ce facem de ani buni încoace. Iar supărarea s-a extins până la sfinți și la Dumnezeu în numele Căruia vorbim și de-o parte și de alta. Da, pentru că ne-am și împărțit în grupuri, în tabere de luptă.
Noi. Noi cei care nu știm să ne comportăm unii cu alții, cu animalele, cu natura.
Noi cei care ne vindem casa în care trăim. Pentru că asta facem atunci când tăiem și vindem pădurile. Stăm în casă în timp ce ne-o vindem bucată cu bucată. Întâi acoperișul, apoi o ușă, o fereastră, un stâlp. Până în ziua în care copiii noștri se vor trezi în mijlocul furtunii, neprotejați de nimeni și de nimic.
Am uitat toată înțelepciunea populară, expresii ca "Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă-n traistă", "să îmi văd de treabă" sunt esența bunului simț. Sigur, cea de-a doua se bate un pic cap în cap cu "să moară și capra vecinului", dar definește oricum un mod simplu de a fi: smerit. În adevăratul și bunul sens al cuvântului. Nu prost, nu într-o permanentă stare de idolatrie, nu manevrabil. Smerit, modest, conștient ca toți suntem sub același soare și în fața aceluiași Dumnezeu. Și ca El este peste tot. Chiar și acolo unde nu vrem noi să fie.
Da, suntem în fața Lui.
Deși ne gândim mereu la după, atunci când vom ajunge în fața lui Dumnezeu.
Nu, suntem aici pe pământ în fața Lui. Dincolo, va fi examenul final, lucrarea de diplomă daca vreți, sesiunea o susținem aici pe pământ. În fiecare zi.
Să încercăm să luăm note mari nu cu lecțiile învățate pe dinafară, ci cu practica, cu exercițiile prin care demonstrăm că am "metabolizat" informația, că am înțeles conținutul, că stăpânim materia. Să fim buni și atenți unii cu alții.
Daca nu putem fi premianți, să încercăm măcar să trecem clasa.
Sănătate tuturor și spor în gânduri bune și în fapte pe măsură.
La mulți ani!
