Colț de Paris...

Când eram mică bunica mea obișnuia să spună despre vreo stradă, un parc sau chiar o cofetărie, că este un colț de Paris. Asta însemna o atmosferă aparte, un șarm greu de descris. 

Draga de ea nu ieșise din țară nici până la Varna, dar cu gândul era mereu departe. Era în Franța care pentru generația ei reprezenta cultură, clasă și maniere elegante, bonton.

sursa: Digi24

Era lumea de dinainte, cea care fusese și la noi odată, până la momentul în care doamnele deveniseră tovarășe iar basmaua trebuia să înlocuiască pălăria burghezo-moșierească.

Cultural și istoric, mental și sufletește, Franța a fost mereu prezentă. În amintiri, în povești, în ce se învăța la școală. 

Dar semnificația acelui colț de Paris mi-a fost parcă mai clară aici în Saigon, într-o zi de sâmbătă când ne-am propus să o facem pe turiștii în orașul în care locuim deja de trei ani.

Prima oprire: Muzeul de Arte Frumoase

V-am scris cândva o pagină despre acest loc încântător, o vilă colonială în care uiți de smogul umed de afară și respiri forme, culori, curcubeie. Pagina dedicată muzeului o puteți găsi aici.   

A doua oprire: Ciocolateria Marou.

V-am povestit în articolul din 18 Mai 2018 intitulat "Echivalentul aurului" despre acești doi francezi care produc în Vietnam (și exportă) una dintre cele mai bune ciocolate artizanale din lume. 

Numele produsului, Marou, este o combinație a numelor lor, Vincent Mourou și Sam Maruta (ultimul, cu origini japoneze dar născut și crescut în Franța). 

Sursa: New York Times, Justin Mott

New York Times a publicat în 2016 un articol despre ei și pasiunea transformată în business de succes. (versiunea în engleză a articolului aici).

Ei bine, pe strada Calmette nr.167-167, boabele de cacao îți parfumează o clipă din viață.

 Bei o ciocolată caldă cu mentă, chili sau scorțișoară, își alegi un ecler (sau éclair, à la français) cum nu ai mai mâncat în altă parte, o tartă cu fructe și cacao, o cremă neagră ca noaptea sau exotic albă. Denumiri originale, gusturi pe măsură. 

Înveți despre originea materiei prime și filiera de producție și îți propui ca următorul cadou pentru vreun prieten drag să fie o cutiuță dichisită cu panglică și pompon de aici din ciocolateria-bijuterie.

Iar la plecare îți faci un pachețel pentru acasă ca sa prelungești cumva plăcerea unui moment francez dintr-o metropolă asiatică.

Un colț de parfum amărui intens, un colț de Paris.
-click aici-

O săptămână frumoasă!

Floarea Vietnamului

sursa: BBC.com

Am locuit șase ani in China. Fiecare prânz sau cină într-un restaurant începea cu o ceașcă cu ceai fierbinte (de crizanteme, oolong etc). În cazul unui refuz, fără presiuni și insistențe, ți se oferea un pahar cu apă caldă. Chiar dacă comandaseși bere sau vin. Chiar dacă afară temperatura înaltă și umiditatea excesivă transformaseră orașul într-o uriașă saună. 

Obiceiul de a bea apa, dacă nu caldă măcar la temperatura camerei și de a elimina gheața chiar pe timpul verii, a devenit aproape un reflex. Eu beau cald dimineața, la prânz, seara, oricând și oriunde. Chiar dacă la Saigon sunt 36 de grade si ne topim...

Un obicei care, bineînțeles, îi lasă muți de uimire pe vietnamezi. Cel puțin pe ai mei din sud, saigonezii cei de toate zilele. 

Aici totul este rece, cu gheață cât cuprinde. 

Duce sau nu duce stomacul, asta este partea a doua.

Oricum, rece să fie. E valabil și pentru ceaiuri. Prima dată când am comandat un ceai din plante mi l-au adus aproape congelat.

Prin urmare, nu mi-am mai făcut iluzii că ar exista în această țară  vreo legătură specială cu natura vindecătoare, că cineva ar apela la medicina tradițională cu încrederea din China în miracolele naturiste, sau că profesioniști ai unei discipline alternative s-ar dedica studiului și practicii ei.

Ei bine, dragii mei, am greșit. Mea culpa!

"Floarea de lotus înflorește cel mai frumos din cel mai adânc și mai consistent noroi ".

În cultura orientală lotusul simbolizeazã iluminarea spirituală și renașterea. Cu rădăcinile înfipte în fundul mâlos al apei, în fiecare noapte se scufundă în adâncimi, spre a reînflori în dimineața următoare cu petalele sale cerate fără nicio urmă a trecerii prin murdărie.

Un ciclu zilnic, incredibil, de viață și de moarte, o renaștere bruscă, imaculată, aproape spirituală. Un parcurs care sfidează logica.
În cultura budistă și în cea egipteană, floarea reprezintă Universul. Se povestește deseori că zeii și zeițele erau așezați pe tronuri de lotus, iar Buddha a apărut pe un lotus plutitor. 

sursa Vietnam-online

Lotusul este floarea națională a Vietnamului.

Se vinde în piețe și pe marginea drumului, se oferă la orice sărbătoare, este descris în cântece tradiționale și poezii de dragoste.

Și...

BITEXCO FINANCIAL TOWER, HoChiMinh City (Saigon)

...se construiesc clădiri în forma sa.

Mergând pe firul logic, am descoperit ceaiul. Servit cald.

Bun pentru digestie, reglarea tensiunii, îmbunătățirea circulației sanguine și pentru multe alte afecțiuni. Fiecare părticică a sa (rădăcină, floare, semințe) previne, vindecă, ajută, liniștește, relaxează.

Așa că vă propun o nouă pagină De prin lume: Vietnam (8) - Fito Museum Saigon 
(click aici )

Chiar dacă de cele mai multe ori asociem ceaiul cu lectura, credeți-mă că va veni momentul când îl vom aprecia și în alt context.

Căci:

“Marile povești de dragoste încep cu șampanie și se termină cu un ceai de plante”. (Honoré de Balzac, 1799–1850)




Lectură plăcută!



P.S. (muzical) click aici: https://www.youtube.com/watch?v=yuWBj4PgSTo 

Vietnam și nimic în plus

Bună ziua. Astăzi sunt în întârziere. 

Bem împreună cafeluța de după-amiază.
Azi dimineață (că, deh, ne despart cinci ore de fus orar!) am vizitat Muzeul de Istorie a Vietnamului.
Trebuie să mărturisesc că i-am pășit pragul puțin cam sceptică.

Punctele de forță în Saigon sunt Palatul Independenței și al Reunificării, ilustrat ca o redută niciodată cucerită de inamic și Muzeul de război, care parcurge întreg dezastrul și cumplita suferință prin care au trecut saigonezii în conflictul armat cu americanii. 

Dar pentru că voiam să vă încep povestirile cu Vietnamul înaintea Saigonului, mi-am zis că o rapidă trecere în revistă a informațiilor nu strică nimănui. Mă așteptam la un muzeu decent ca prezentare și cu foarte multă retorică în descrierea evenimentelor istorice. O oră ar fi fost suficientă.

Am petrecut aproape trei ore, într-o clădire gândită armonios și firesc în desfășurarea ei, cu un aspect de conac colonial, cu o minunată curte interioară pe tipicul celor asiatice, îngrijită, colorată și liniștită. Un fel de yoga pentru minte și suflet.

Așa că, vă propun o nouă pagină, DE PRIN LUME: Vietnam (4), dedicată istoriei sau, mai bine zis, rezistenței acestui popor de la care avem ceva de învățat. Ca întotdeauna, va fi istorie și imaginație, impresii personale ca vizitator și, un pic, ca locuitor al acestui oraș.

Și pentru că de Vietnam și, în mod special de Saigon, este legat renumele profesional al unei excepționale corespondente de presă, Oriana Fallaci, vă propun o altă nouă pagină, TERAPIA PRIN CULTURĂ: Oriana Fallaci - o viață în prima linie.

Lectură plăcută!

Invitație pentru profesori

Alberto Angela este un paleontolog, comunicator științific, scriitor și ziarist italian.

De mulți ani face emisiuni de succes in Rai (Radioteleviziunea italiană), aducând în atenția telespectatorilor istoria antică, arta și cultura italiană, precum și succesele în cercetarea științifică sau în explorarea cosmosului.

Ultimul său proiect este prezentarea în patru episoade a adevăratelor minuni ale Italiei, opere culturale ce fac parte din patrimoniul UNESCO. Un patrimoniu în care, relativ mica peninsulă italiană, are înscrise 53 de situri față de China, o țară cât un continent, care posedă 52.

Numai Sicilia, de exemplu, are același patrimoniu precum Egiptul.

După cum spune Alberto Angela, "când se vorbește despre Raffaello, Michelangelo, Giotto, Da Vinci, se spune doar mari genii ale Renașterii. Și nu este așa. Sunt italieni, exponenți ai Renașterii. Trebuie precizată originea care de multe ori este uitată. Ce ar fi Muzeul Louvre fără arta italiană? Trebuie să o spunem, suntem o națiune mică, foarte mică, cu o enormă greutate în istorie."

Un itinerariu de artă și frumuseți naturale în 15 mii de km, de la sud la nord, trecând prin Agrigento (Valea Templelor), Assisi, Siena, Matera, Alberobello (Puglia), Cerveteri și Milano.

Primul episod, transmis joia trecută pe RAI 1, a ținut în fața ecranelor peste cinci milioane și jumătate de italieni (audiență de 23,8%) și a entuziasmat rețelele de socializare. Iar ceea ce este cu adevărat extraordinar a fost prezența masivă a tinerilor care s-au grăbit să își comenteze impresiile astfel încât ashtag#Meraviglie a fost timp de multe ore pe primul loc în Twitter Trend Italia.

Cum a reușit și cum reușește de fiecare dată? Atunci când face un program intitulat Asta-seară la Florența, ori Povestea secretă a Columnei lui Traian, sau Pompei, numărătoarea inversă ?

E de ajuns să citim titlurile.

Sunt moderne, sunt atractive și ascund o invitație. Invitația de a descoperi și altceva decât ceea ce citim în cărțile de istorie.

Ori pur și simplu, ceva în plus.

Alberto Angela este profesorul pe care tinerii și-l doresc.

Un fel de Indiana Jones.

Fie că vizitează în plină noapte Muzeul Egiptean din Torino, ori se plimbă la Veneția unde pașii i se intersectează cu cei ai lui Carlo Goldoni (interpretat de actorul Giancarlo Giannini), sau comentează cu voce caldă și dicție perfectă reconstituirea computerizată a dezastrului de la Pompei, Alberto Angela se mișcă cu naturalețe prin cadru, emfatizează detaliile și dezvăluie secrete. Cum ar fi, de exemplu, trucurile folosite de Leonardo Da Vinci pentru surâsul Giocondei. Sau faptul ca Mona Lisa nu are nici gene, nici sprâncene. 

Și, fără să ne dăm seama, prinși de ritmul povestirii, învățăm.

Și ne conectăm la internet să studiem izvoarele istorice, să vedem dacă a fost chiar așa. Iar când mai avem un moment liber, citim pe tabletă sau pe telefon.

Tinerii zilelor noastre nu sunt mai ignoranți decât eram noi la vârsta lor. Au nevoie doar de profesori ai zilelor noastre. Deștepți, bine pregătiți (căci numai cineva bine pregătit poate "jongla" cu informațiile), cu minte deschisă, cu dorința de a pune și a se pune în discuție.

Căci, și aici revin la prima mea dragoste literară, nu renunți la Eminescu fiindcă tinerii stau toată ziua pe iPad, ci îl duci pe Eminescu pe tabletă. Și vei descoperi împreună cu elevii, fără exagerări și contorsionări mentale, cât de moderni sunt clasicii noștri.

Si, într-o bună zi vei fi, poate, martor la o discuție ca cea de mai jos.

"Realizați că noi în Italia avem:

- sute de opere de artă

- Alberto Angela

- Alberto Angela care ne explică sutele de opere de artă?

Ce noroc pe noi!" #Meraviglie

   <<Meraviglie - La penisola dei tesori>>