DE PRIN LUME: Vietnam (7) - Un război

"Considerăm ca evidente prin ele însele adevărurile următoare: toţi oamenii sunt creaţi egali; ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile, printre care se află viaţa, libertatea şi căutarea fericirii."
(Philadelphia, 4 iulie 1776, Declaraţia de independenţă a Statelor Unite)

worldpressphoto.org/collection/photo/1965/spot-news/kyoichi-sawada



Loc Thuong, Binh Dinh, Vietnam.worldpressphoto.org/collection/photo/1965/spot-news/kyoichi-sawada




satul Kiem Hung. Cao Thi Lac ucisa împreună cu toți copiii ei , 21 dec 1972
In războiul din Vietnam, între anii 1945 și 1975, au fost folosite în jur de 15 milioane tone de mine și bombe, de patru ori mai mult decât în cel de-al II-lea război mondial.

Între 1961 și 1971, armata americană a aruncat în sudul Vietnamului peste 80 milioane litri de substanțe toxice conținând 366 kg de dioxină. Au fost organizate aproape 20.000 de misiuni militare iar 61% din substanțele chimice utilizate l-a reprezentat Agentul Oranj, pulverizat peste 26.000 de sate (86% din sate au fost "stropite" de mai mult de două ori, 11% de peste zece ori). 
Agentul oranj, folosit cu intenția de a defrișa întinsele arealuri de junglă, a ucis o mare parte din populația rurală, a contaminat aerul, apa și sursele de hrană. Efectele devastatoare sunt resimțite și astăzi iar guvernul vietnamez continuă munca de decontaminare a solului.
Vietnamul susține că, din totalul de 5 milioane de persoane afectate de substanță, 400.000 au fost omorâte sau mutilate, iar 500.000 de copii s-au născut cu malformații congenitale. Generații pierdute sub semnul Agentului oranj, copii orbi, surzi, în scaune cu rotile. Printre bolile cu care vietnamezii se chinuie toată viața se numără limfomul non-Hodgkin, diferite forme de cancer, diabetul de tip 2, malformații congenitale, anomalii ale sistemului reproductiv, spina bifida (afecțiune congenitală a coloanei vertebrale).
Pe lângă milioane de vietnamezi care au fost și continuă să fie afectați de către acțiunile Statelor Unite de acum 55 de ani, zeci de mii de soldați americani au fost și ei afectați și, mai departe,  copiii lor care s-au născut cu malformații.

Zona rurală din sudul Vietnamului a fost împărțită în trei:

1)  zona controlată de guvernul din Saigon
2)  zona eliberată (70% a fost atacată de trupele americane și cele ale guvernului din Saigon)
3) zona disputată (pe timpul zilei aparținea administrației din sud, iar noaptea era eliberată).

Populația civilă a fost practic atacată din toate părțile, capturată, umilită, torturată, ucisă.

USS Thomaston
Presa internațională a dus războiul ei. În căutarea adevărului, mulți fotografi și ziariști și-au pierdut viața, alții au rămas mutilați fizic și sufletește.

Oriana Fallaci spunea deseori că se află în Vietnam pentru a înțelege oamenii. Ce gândește, ce caută un om când ucide un alt om care, la rândul lui, a ucis? Era nevoie de ziariști, de mulți ziariști veniți din toate colțurile lumii pentru a demonstra inutilitatea unui război care a zdrobit demnitatea umană de-o parte și de alta a tranșeelor.
Când nu s-a mai putut, s-a terminat măcelul. 

La ora 3,45 în dimineața zilei de 30 aprilie 1975, ambasadorul american Graham Martin a părăsit Vietnamul, încheind 25 de ani de intervenție directă.

La ora 10,45 armata eliberării a ocupat Palatul Independenței, obligând guvernul Vietnamului de sud să se predea necondiționat.
Povestea unei dureri naționale, care își are martori aproape în fiecare familie, este relatată într-un muzeu unic în Vietnam: Muzeul războiului. Este singura instituție care, sistematic, studiază, adună, conservă și expune mărturiile crimelor de război și consecințele acelor atrocități.

La exterior, în curtea muzeului, sunt expuse avioane, tancuri și tunuri americane, recuperate de pe câmpurile de luptă.









În interior, muzeul se întinde pe 2 etaje. Parterul este dedicat sprijinului acordat Vietnamului de către comunitatea internațională.


La etajul 1 sunt denunțate atrocitățile războiului din Vietnam, cum ar fi utilizarea armelor chimice și masacrarea populației civile în diverse zone rurale.






La etajul 2 sunt prezentate fotografii de presă ale jurnaliștilor americani și japonezi.







După ce ieși din încăperile sufocante de durere în alb-negru, te așezi pe o bancă și te aduni. 
Apoi, te ridici și te întorci în sala porumbeilor albi, acolo unde sunt expuse desenele copiilor. Cum văd ei istoria. 


Pleci. 
Fără să privești în urmă. 
Doar înainte, așa cum fac și saigonezii.






Spre viitor.










Ne-a dat enorm de mult această mică țară: ne-a dat conștiința de a fi  oameni."
(Oriana Fallaci)

  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Octombrie

Nu știu de ce dar pentru mine luna octombrie are vocea lui Dolly Parton. Nu septembrie, nu noiembrie. Octombrie. Miezul toamnei, luna...