duminică, 30 septembrie 2018

Culorile sănătății

Bună dimineața sau bună seara. 
La fiecare după meridianul său geografic.
Astăzi mi-a ieșit cafeaua perfectă. Cât trebuie cafea, cât trebuie lapte, cu zahărul am exagerat un pic. Catifea, nu alta.  E nevoie de așa puțin ca să ne începem bine ziua! 
Sursa: Focus Collection
Aburii cafetierei care parfumează toată bucătăria și apoi amestecul acela voluptuos care îți pune sângele în mișcare. Și creierul!
Știu că atunci când ești pe fugă și ziua are ritmul sacadat al cronometrului de curse, nu întotdeauna primele ore ale dimineții debutează bine. 
Eu am un secret. Ca să fiu sinceră l-am prins din filmele americane pe care le ador: 

cănile colorate (sau ceștile, depinde de cantitatea de cafea).

Schimbă totul, ne schimbă și surâsul. 
Exact ca rujul aprins și pantofii roșii. Să nu divaghez însă. 
Las subiectul pentru când va ploua rău de tot și nici cafeaua nu va ieși bună. În situație de criză...

Dar mâncarea? Are efect dacă e în ...culori?  
Ei bine am găsit răspunsul și, evident, nu îl țin pentru mine.
sursa: Wellness Today
Este vorba despre dieta culorilor sau dieta colorată. Alegeți cum vă place să o numiți.
Dacă vă interesează (și am acolo și o rețetă micuță!) vă propun pagina TERAPIA PRIN MÂNCARE: Regimul "colorat". (click AICI)

Iar pentru partea muzicală, asortat cu subiectul, un "Deal cu afine" sau  Blueberry Hill (click AICI). 
Pentru amatorii de "senzații tari" am pregătit o surpriză (click AICI). 

O săptămână frumoasă!





luni, 24 septembrie 2018

Lecție de iubire...

Du Yuanfa, 28 de ani, din Shandong (China), se căsătorește cu Zhou Yu'ai în vârstă de 20 de ani. Încrezători în viață, își fac promisiuni de iubire veșnică și planuri de viitor. La numai cinci luni de la căsătorie, tânără soție este lovită de o boală misterioasă și își pierde controlul corpului. 
Du, care la vremea aceea lucra într-o mină de cărbune din Tai'an, primește un mesaj scurt de la familie: "Soția ta a căzut la pat" .
Vine într-un suflet acasă și o găsește pe Zhou întinsă pe pat, fără a putea să se miște, să țină un obiect în mână, să se hrănească.
Hotărât să își vindece soția, Du o pune într-un scaun cu rotile și o duce din spital în spital pentru consultații. Părerea specialiștilor este unanimă: Zhou nu va putea avea copii și va rămâne la pat pentru restul vieții.
Părerea prietenilor și a cunoștințelor este și ea unanimă: Du ar trebui să anuleze căsătoria și să își refacă viața.
Dar el alege altfel. Îi spune tinerei soții: "Nu îți face griji. Voi fi cu tine pentru totdeauna".

Și au trecut 56 de ani.
Iar Du încă se mai gândește să își vindece soția. Când aude de vreo rețetă, urcă în munți să adune plantele, prepară ceaiul și îl gustă mereu înainte ca să fie sigur că nu conține ceva otrăvitor.
Lecție de iubire...

Wang Xiaomin, 57 de ani, își duce soția peste tot. De cinci ani femeia suferă de ALS (scleroza laterală amiotrofică), o boală teribilă care se caracterizează prin reducerea progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului și măduvei spinării, denumite neuroni motori.  ALS este o boala progresivă, invalidantă, fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghițitul și alte funcții fundamentale devin din ce în ce mai dificile cu timpul.
În cinci ani de boală cuplul a vizitat multe locuri încântătoare din China printre care :

Sursa: Tibet Discovery


Palatul Potala în Tibet, 







Hoh Xil în provincia Qinghai, 




Parcul național Huangshan, sudul provinciei Anhui,  Patrimoniu mondial Unesco. 

"Lumea asta e atât de mare și vreau să i-o arăt și ei ca, atunci când o va părăsi, să nu aibă niciun regret".
O altă lecție de iubire...

Pentru suflet, dublu click aicihttps://www.youtube.com/watch?v=-B5gAczFJps

O săptămână plină de iubire!


duminică, 16 septembrie 2018

Luxul educației

sursa: Florida Politics
Am întâlnit la mare oameni fericiți. Nu pentru că stăteau cu familiile lor, citeau, scriau sau se jucau cu copiii. Nu pentru că ascultau o melodie bună în timp ce savurau un cocktail exotic.
Nu. Nimic din toate astea.
Erau fericiți pentru că puteau sorbi din pahare cu toată forța, pentru că vorbeau tare indiferent de loc și atmosferă, fiindcă se puteau așeza cu costumele mustind de apă în fotoliile elegante ale micului bar din hotel. Iar când li se atrăgea politicos atenția asupra conduitei nepotrivite, priveau cu ochi tâmpi, fără să se scuze de nimic, fără nicio apăsare de altfel.  
Apoi veneau MAMELE. Cohorta de doamne care fac din copiii lor centrul universului. Nu doar al lor, ci al tuturor participanților la viața pe planeta Pământ.
Iar dacă tu ai un copil care știe să stea cuminte la masă, să folosească furculița și cuțitul, să spună "mulțumesc", asta înseamnă că ești norocoasă. Ai un copil care ți-a fost trimis de pe Lună așa. Tu l-ai primit și...asta a fost.
Educația nu se pune! 
Dacă imprimi niște reguli acasă și în societate ești învechită, înregimentată mental și psihic, altă generație, depășită.
Vorbim des de pericolul rețelelor de socializare, uneori de pericolul ce stă la colț de stradă, dar educăm mai puțin. Sau pe sărite.
Ah, încă ceva. Nu prea am văzut copii cu cărți în mână. Cu tableta sau telefonul da!
Cartea e oarecum legată de tema aia plictisitoare de vacanță cu citit, rezumat etc. Și apoi cărțile costă. Da, există și varianta electronică dar noi iubim parfumul paginilor, al literelor tipărite. Așa că așteptăm să se ieftinească celuloza.
Până atunci, mergem la outlet și ne luăm brățări la modă, pantofi la reduceri, tricouri cu paiete cărora le poți schimba modelul. Cultivăm cumva creativitatea estetică a copiilor.
Este criză economică în toata Europa iar educația costă.
Și nu intră niciodată la solduri!

Pentru că vorbim de citit, un alt episod din Impresiile mele de vacanță: Geronimo Stilton, redactorul-șef al Gazetei rozătoarelor.
click aici: http://www.notadeculoare.com/p/blog-page_15.html
Lectură plăcută!

duminică, 9 septembrie 2018

O privire...

...și a fost de-ajuns.
Așa spune un vers dintr-un cântec și o replică dintr-un film.
Poate fi prologul unui roman sau sfârșitul unei povești.
sursa: dubai-airport.xyz
Pentru mine a fost un moment pe aeroportul internațional din Dubai.

Într-o așteptare dintre două avioane, mă uitam cu admirație la o mămică (eroină!) a patru copii năbădăioși. Așezată comod în fața mea, cu ochi de persană și surâs cu gropițe îi liniștea pe toți, dându-i fiecăruia câte ceva: celui mic din cărucior biberonul cu lapte, băiețelului care se cățăra pe scaune pufuleți cu ciocolată, fratelui mai mare bani să își ia înghețată iar fetiței îmbufnate celularul să o urmărească pe Barbie balerina.
Îmbrăcată în negru de sus până jos, cu un machiaj perfect și mâini îngrijite, nu și-a pierdut în niciun moment cumpătul. Nici când cel mic a terminat laptele și a început să țipe că vrea jos, nici când fratele mai mărișor s-a gândit că ar fi bine să îl șicaneze un pic lovind cu picioarele în roțile căruciorului. Mămica musulmană zâmbea. Se uita la cei patru arțăgoși cu o dragoste fără măsură. O privire caldă ca o îmbrățișare de... MAMÃ.
La un moment dat privirea femeii a fost atrasă ca un magnet de o mișcare provenind de undeva din lateral. M-am întors și eu cu curiozitate către ușa care se deschisese în capătul unui mic coridor, acolo unde există de obicei în aceste spații o cameră de rugăciune.
Un bărbat înalt care tocmai se încălțase, își aranja vălul alb. Îi îndoise două colțuri pe care le fixa pe creștetul capului cu un șnur gros, circular.
Odată terminată operațiunea, privirea întunecată a bărbatului întâlni ochii arzători ai femeii.
Și se făcu lumină!
El îi surâse recunoscător pentru răbdare, ea îl sărută cu privirea. Pasiunea unor ochi intenși de cărbune sau, cum ar spune Ionel Teodoreanu scriitorul adolescenței noastre, a unor ochi "de subt gluga unui burnuz pudrat de pulberile deșertului".
Bărbatul se apropie, copiii cei mari se ridicară în picioare, năzdrăvanul cârlionțat încetă să mai lovească căruciorul iar cel mai mic se opri din plânsete.
Tatăl le zâmbi cu îngăduință, iar apoi se întoarse către femeia rămasă pe scaun. Îi întinse mâna iar ea, cu ochii în ochii lui, se ridică încet. Ochi în ochi, suflet în suflet.
Plecară, înconjurați de copiii lor. Continuând să se privească.
Două siluete în alb și negru. O lume îndepărtată care m-a atins, în treacăt, precum o picătură de ploaie, imaginară, în deșert.

Recitim O mie și una de nopți?








"Cuvintele nu pot spune poveștile pe care le spun ochii mei...."

În armonie cu mesajul de astăzi vă propun o nouă pagină din ciclul Impresii de vacanță și, anume, Mici considerații. Poate împărtășiți impresiile mele sau, dimpotrivă, sunteți deja buni cunoscători ai subiectului. 
Apăsați aici: http://www.notadeculoare.com/p/impresii-de-vacanta_8.html  

O săptămână frumoasă!

duminică, 2 septembrie 2018

Emoţie de toamnă

sursa: Jazzystarlover - DeviantArt
Bine v-am regăsit!

A trecut ceva timp.
Am acumulat imagini, senzații, impresii, emoții. 
Am fost entuziasmată, alteori descumpănită, uneori încrezătoare, foarte des nostalgică.
Am îmbrățișat de bun-venit și de despărțire. Am râs de supărare și am plâns de bucurie.
Emoții. 
Noi, vechi, trăite cândva sau neștiute. 
Legate de locuri, oameni, cărți.
Am ales ceea ce m-a marcat și îi voi dedica câteva pagini în ciclul: Impresii de vacanță. Astăzi, primul episod: Compania albastră.

Și ca să împrăștii un pic de nostalgie între noi cei modelați cu praf de stele, vă propun: Emoție de toamnă. Știți cine a scris-o? Dacă da, trimiteți-mi mesaj aici pe blog.

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

O îmbrățișare virtuală completă înseamnă poezie cu muzică sau, mai precis, emoția de toamnă a lui Nicu Alifantis. Are ceva ani...
______________________________________________________
Mesajul motivațional de început de săptămână este simplu: 
Dacă venirea toamnei vă deprimă, intrați în librărie. Cumpărați-vă o carte bună de citit pe timp de ploaie.
Oferiți-vă un buchet de creioane bine ascuțite. 
Și priviți copiii care aleg rechizitele școlare.
Emoții mari într-o toamnă micuță și arămie.
sursa: WRDW.com
Un început bun de săptămână!





Octombrie

Nu știu de ce dar pentru mine luna octombrie are vocea lui Dolly Parton. Nu septembrie, nu noiembrie. Octombrie. Miezul toamnei, luna...