Diplomata agitată

 

Din 16 octombrie pe Netflix a început difuzarea sezonului 3 din Diplomata, serialul politic american care s-a bucurat în cele două sezoane precedente de un succes internațional răsunător, ajungând în topul celor mai urmărite seriale în rețeaua binecunoscută de streaming. 

„The Diplomat”, creație marca Debora Cahn (cunoscută pentru alte drame politice precum „The West Wing” și „Homeland”) o are în rolul principal pe Keri Russell, alias Kate Wyler - ambasador SUA în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. 

Intrigi, spionaj, conspirații, conflicte, totul asezonat cu un mix de umor și sentimente confuze.

Keri Russell, o actriță pe care o ador și pe care am apreciat-o în toate rolurile de până acum, fie ele clasice ori moderne, contribuie la ritmul alert al filmului printr-o interpretare plină de nerv.

Așa am definit-o în primele două sezoane și m-am străduit și eu ca spectator să țin pasul cu ea și conduita sincopată a personajului.

Dar...

La al treilea sezon am obosit.    

Nu l-am terminat încă, dar mi se pare dus spre Sex and the City, varianta diplomatică. Adică, logoreic, pe alocuri infantil, plin de anxietăți personale și nu numai...

Nu știu cui i-ar plăcea să fie reprezentat de o ambasadoare atât de agitată care, în loc de siguranță, dă impresia unui ghem de frustrări ce se rostolește dintr-o parte în alta până i se termină firele. O profesionistă care, în disperarea de a fi luată în serios pentru calitatea și timpul dedicat muncii sale, își schimbă cămășile (la aceiași pantaloni!) numai după ce se convinge că miros a transpirație (același gest actoricesc repetat în toate seriile, de parcă lipsa igienei personale ar echivala cu seriozitate, ori real commitment).

Personal, nu mai am nevoie de submarine rusești pierdute, conspirații și Marea Nordului, e de ajuns să o văd pe doamna ambasadoare într-o continuă alergare între birou și reședință, pe scările instituțiilor britanice ori americane, în parc, în camere, în lifturi, la micul dejun cu farfuria plină într-o mână în timp ce cu alta ține telefonul....ca să îmi iau o super porție de adrenalină oricum. 

Că, până la urmă, tot nu rezolvă mare lucru, se agită ca o rotiță nebună într-un angrenaj, dealtfel bine uns, premisă pentru un nou sezon.

O ador pe Keri Russell, e adevărat și nu o spun de complezență, dar mi se pare că exagerează în seria asta, parcă te aștepți dintr-o clipă în alta să se suie pe lustra din sufragerie. Ce-i drept, în aceiași pantaloni și cu părul nespălat.

Imaginea asta e obositoare. 

Ea vine totuși la pachet cu o interpretare surprinzător de profundă a lui Rufus Sewell, un alt actor care mi-a plăcut încă din tinerețe (a lui și a mea) când l-a jucat pe Marco Venier în Dangerous Beauty (1998) - pentru vizionare click aici 

Rufus Sewell joacă nuanțat, nu sare calul nici atunci când rolul îi impune să fie exagerat, agasant. Îl ajută privirea pătrunzătoare, alura natural elegantă, șarmul constant stăpânit. 

Bonus: personajul său devine simpatic (și) prin contrast cu soția cea veșnic nemulțumită de dubla poziție: ambasador și Second Lady. 

Două job-uri care, după cum spune un personaj din film, nu pot fi făcute în același timp decât cu riscul de a le face pe amândouă la fel de prost. 

Nu știu dacă e chiar așa, dar conform noului scenariu avem agitație la pătrat.

Vibrație...

Cred că mulți ați urmărit 'Străina' pe Netflix, serial ajuns acum la sezonul 6.

Pentru cei care (încă) nu știu, este povestea călătoriei în timp a lui Claire (Beauchamp) Randall, o tânără infirmieră din al doilea război mondial.

Ea este căsătorită cu Frank Randall, istoric, cu activitate de spionaj în timpul războiului. Acțiunea începe în 1945, după reunirea celor doi la sfârșitul marii conflagrații mondiale. Perechea se află în Scoția, la Inverness, într-o a doua lună de miere.

Frank  încearcă și să adune cât mai multe date despre strămoșii săi, studiind împreună cu reverendul Wakefield istoria locului și arborele genealogic. 

Cu această ocazie află despre despre unul dintre înaintași, Jonathan Wolverton Randall, supranumit Black Jack Randall, căpitan de dragoni căzut în lupta de la Culloden (1746). Un personaj care, pe parcursul povestirii, se va dovedi extrem de dur, chiar sadic.

Claire si Frank asistă pe ascuns la un ritual druidic oficiat de femei în cercul de pietre antice de pe Dealul Zânelor (Craigh na Dun), în timpul sărbătorii Beltaine. Ulterior, Claire se întoarce la cercul de pietre pentru a căuta o plantă, dar este transportată în trecut, în Scoția anului 1743.

În această nouă lume ea va fi nevoită să se căsătorească cu James Fraser, un tânăr scoțian rebel, inteligent, cu un destin încurcat, pe capul căruia este pusă o recompensă. Cu toate că își iubește soțul din "cealaltă" lume, Claire ajunge să se îndrăgostească definitiv de Jamie, fiind prinsă astfel între două iubiri la fel de sincere și între două vieți total diferite. De fapt, între mai multe vieți căci vor trece împreună prin istorie.

Serialul are la bază cărțile Dianei Gabaldon, o scriitoare americană iscoditoare și plină de umor care, cu vervă și simpatie, declara într-un interviu că anterior scrierii romanului nu vizitase niciunul dintre locurile descrise în carte și de-abia după publicarea primului volum din serie a făcut o călătorie în Scoția.

Acestea fiind zise, cei care au văzut filmul știu foarte bine la ce pasiuni a dat naștere, la câte fan cluburi și cercuri de prieteni și admiratori pe platformele de socializare.

Cu prilejul lansării fiecărui sezon, s-au organizat conferințe de presă, interviuri individuale sau de grup, întâlniri cu admiratorii în spații mai mult sau mai puțin pretențioase. 

Și totul a devenit un mare oftat pentru cei doi protagoniști Claire și Jamie, alias Caitriona Balfe și Sam Heughan.

De ei doi îmi place și mie, mai ales de ea și mai ales după ce am văzut-o și în filmul 'Belfast' (film din 2021, scris și regizat de Kenneth Branagh).

Dar... 

Povestea care mi-a atins acea coardă sensibilă pe care noi toți o avem undeva în inimă, bine ascunsă dar gata să vibreze la cel mai mic impuls, a fost cea a lui Claire cu Frank. M-a încântat și m-a emoționat determinarea cu care un profesor de istorie, pasionat de lumea trecută și de la care te așteptai un soi de detașare intelectuală, a continuat să o caute, să spere și să dispere, a continuat să o iubească și a acceptat orice pentru a-i fi alături atunci când ea a revenit acasă. Răbdător, înțelegător, dispus la orice renunțare până când compromisul de a iubi fără a fi iubit i-a măcinat viața.

Îmi place cum o vede chiar și atunci când nu o privește, îmi place maturitatea cu care o tratează, stabilitatea unui sentiment, pasiunea unei atingeri. Cu riscul de a mă repeta, îmi place răbdarea cu care o așteaptă să își redescopere iubirea pentru el.

În comparație cu acest tip de bărbat, personajul lui Jamie după care oftează atât fetele cât și bunicile lor, pare un etern adolescent,  atrăgător ce-i drept, dar cu o nerăbdare față de femei care se vrea bărbătească dar care de fapt ascunde nesiguranță și fragilitate.

Lumea lui Frank este o lume universitară care se îmbină cu pasiunea lui Claire pentru medicină, cu studiile și cercetările ei. O lume plină de curiozitate, dar și cu multă tihnă.

Lumea lui Jamie este răvășită și răvășitoare, făcută și din violență și noroi. 

El este tânăr și atrăgător și, pe măsură ce realizatorii filmului încearcă să îl maturizeze prin machiaj, devine și mai tânăr parcă...

E ciudat să nu te regăsești în gustul general, să urmărești un interviu așteptându-l nu pe Sam Heughan....

... ci pe Tobias Menzies.  

Vi s-a întâmplat vreodată să fiți contra curentului? Să simțiti altceva decât ceea ce simte toată lumea? 

Sigur aici vorbim și de bravura unor actori, de extraordinarul talent al unei scriitoare de a împleti povești și caractere, de profesionalismul unei echipe cinematografice de a expune pe o simplă peliculă lumi vechi și pierdute cu vieți noi și pline de pasiune.

Dar, felul în care răspundem, vibrația noastră la o poveste sau alta, ne definește ca indivizi, ne face unici.

Vi s-a întâmplat? 

     

De frumusete te saturi in patruzeci de zile; de caracter frumos nici in patruzeci de ani (proverb turcesc)

MEGHAN MARKLE -sursa Funweek

ALESSANDRO GASSMANN - sursa Il sussidiario.net

Am citit zilele acestea două articole care m-au impresionat și m-au pus pe gânduri.

Unul despre Meghan Markle, nou-intrată în familia regală a Marii Britanii, protagonista indiscutabilă a unei nunți pe care am urmărit-o cu pasiunea unui copil pentru povești cu prinți și prințese. O actriță americană pe care o dorim toți modernă, feministă dar o criticăm fiindcă nu se adaptează protocolului de curte și preferă espadrilele, sau nu își pune ciorapi de mătase pe călduri înăbușitoare. Pentru că, la urma urmei, ne plac mai mult prințesele care arată a prințese decât prințesele fete obișnuite care își aranjează bretonul în timp ce directorul vreunui muzeu le explică istoria unui tablou renumit sau a unui exponat de prestigiu.

Al doilea articol se referea la actorul italian Alessandro Gassmann. 

Vittorio Gassman

Fiul lui Vittorio Gassman, unul dintre monștrii sacri ai scenei italiene, a călcat pe urmele tatălui său cu modestie și multă muncă, și-a construit o carieră în ciuda criticilor care îl priveau ca pe un simplu băiat cu pile. 

Astăzi este foarte apreciat de critica de specialitate și extrem de iubit de public.

De unde până unde paralela mea?

Paralela pleacă de la ideea de frumusețe exterioară, de la ceea ce noi numim aparență și toată viața încercăm să o depășim, să pătrundem în spațiul real în care găsim caracterul unei persoane, adevărul unei existențe. Fiindcă ceea ce este cu adevărat important nu e declarația de intenții a unui om, ci ceea ce face el zi de zi și, mai ales, cum este perceput de colaboratorii săi apropiați, de oamenii de încredere, de cei cu care vine în mod obișnuit în contact.  

Meghan Markle, mireasa naturală și emoționată din transmisia BBC, se pare că se transformă într-o scorpie. Cel puțin așa susțin ziarele. După ce a încercat forțarea unui protocol privind diadema de purtat în ziua nunții (situație rezolvată de regină cu un răspuns sec: Meghan nu poate obține chiar tot), a reușit să semene zâzanie între frați (William și Harry au anunțat că își vor împărți activitățile de binefacere, fiecare dintre ei cu propria echipă și gestiune separată), iar colaboratorii ducesei de Sussex își dau rând pe rând demisia. Ea și Harry și-au pierdut al treilea asistent personal în cele șase luni care au trecut de la nunta regală.

Întâi a fost Lane Fox, timp de cinci ani omul de încredere al prințului Harry. A urmat Samantha Cohen, secretar privat al familiei timp de 17 ani. Iar zilele acestea Melissa, o figură fundamentală, întotdeauna în spatele lui Meghan, un om capabil să rezolve probleme de ultim minut precum pretențiile  ramurii contestatare din familia lui Meghan.

sursa: Rai Com SpA

Alessandro Gassmann, ca protagonist al unui serial polițist ambientat în sudul Italiei,  a filmat pentru o lungă perioadă de timp în orașul Napoli. Și-a respectat echipa, a fost punctual la lucru, modest și respectuos cu locuitorii care trebuiau să suporte învălmășeala creată de prezența unei echipe cinematografice în cartierul lor.

Ce a declarat după această experiență de luni și luni de filmare pentru serialul I bastardi di Pizzofalcone?

"Napoli este un oraș ce nu trăiește depresia care caracterizează această perioadă a vieții noastre culturale, sociale și politice". 

Napoli, Teatro San Carlo

Napoli, spune el, "este un oraș plin de viață, cu un număr infinit de evenimente culturale și o bogăție teatrală pe care o visăm în altă parte, cu săli care  continuă să se deschidă cu energie și pentru energii creative și de calitate". 

Cafea la Gambrinus, sursa- La Repubblica Napoli

Pentru Gassmann "Napoli, dintotdeauna, a trăit în situații de criză, prin urmare este pregătit să transforme negativul în pozitiv. Dacă ar trebui să aleg unde să trăiesc, aș alege cu siguranță aici."

Răspunsul la comportamentul celor doi?

Sursa Daily Express

Fără a da declarații, doar prin intermediul unor  surse neoficiale, unii dintre colaboratorii lui Meghan Markle au lăsat să se înțeleagă că este greu de lucrat cu ducesa de origine americană. Alții, au fugit mâncând pământul, renunțând la o situație materială deosebit de avantajoasă.

Gassmann cu De Magistris, sursa- Napoli Today

Napoli prin primarul său, Luigi de Magistris, a decis să îi confere actorului Alessandro Gassmann cetățenia onorifică a orașului de la poalele Vezuviului, ca o atestare publică a sentimentelor sale de prietenie, stimă, admirație și afecțiune. S-a dorit în mod ferm să se consolideze, oficial și indisolubil, legătura profundă dintre orașul nostru și Alessandro Gassmann.

Ce poate fi mai frumos de atât pentru un om frumos?

Vă doresc un început bun și o săptămână cu oameni (caracterial) frumoși!

Iar ca să vă meargă bine, un tribut muzical. Unul  dintre marii artiști ai orașului, unul dintre cei mai buni muzicieni ai Italiei: click aici https://www.youtube.com/watch?v=81pIF0VSfMo

P.S. Numele Gassmann apare scris în postarea mea în doua feluri. Nu, nu am greșit. Este corect asa cum este scris pentru fiecare dintre cei doi actori.

În timp ce tatăl Vittorio a pierdut un n se pare printr-o transcriere greșită în pașaport, fiul Alessandro a revenit la numele de familie original.