Vietnam International Fashion Week

A început săptămâna modei internaționale în Vietnam.

În prima seară și-au disputat aplauzele un stilist vietnamez și unul coreean.

Fără a vă face prezentări inutile și istorii cu iz asiatic, vă invit să vă delectați cu culori, contraste și combinații etnice.

Bineînțeles vor fi și oaspeți străini iar anul acesta, ca și anul trecut, Italia este prezentă. Cum putea lipsi oare în templul modei?

Deci, stay tuned! 

Adică, un fel de rămâneți pe recepție!

Vârsta a treia...

sursa: CaseCured

Când vorbim despre ce putem face ca să îmbătrânim mai încet și mai frumos, obișnuim să spunem că data nașterii, din păcate, nu o putem schimba. Putem să ne schimbăm stilul coafurii, culorile hainelor, comportamentul, putem merge mai des la sală sau în parc, mânca mai puține prăjeli și dulciuri, dar nu putem schimba vârsta biologică. 

Sursa: VCU Blogs

Și oricât de tineri am arăta, la un anumit moment vom ajunge acolo: la riduri, anchilozări și reumatisme, mișcări lente, hipersensibilitate și mici pauze de memorie. Acesta este mersul natural al vieții și ne putem considera norocoși dacă, plecați în mare viteză la start, reușim să ajungem cu bine la finalul cursei.

Este la urma urmei o binecuvântare să-ți fi trăit viața până la capăt.

Mulți nu gândesc așa. Sau poate le e frică de ceea îi așteaptă și nu au curajul (sau măcar decența) să o recunoască. Și atunci ce fac?  Se răzbună pe ceilalți. Mai precis?

sursa: Adobe Stock

Se poartă urât cu persoanele în vârstă, iau în derâderea bătrânețea într-un mod penibil, chiar absurd.

Și o fac des și cu nonșalanță precum ar practica un drept câștigat. O fac în public sau acasă, cu autoritate și mândrie. 

sursa: Playing with Words 365

Comportamentul este imitat apoi de copii și de nepoți, iar la nivelul societății rezultatul este de-a dreptul monstruos.

Din presă și de pe stradă, în piață sau la magazin, aflăm că toate nereușitele lumii contemporane se datorează pensionarilor. 

sursa: RTV.net

Dacă există cozi la ghișeele de toate tipurile sau aglomerație în mijloacele de transport este pentru că pensionarii au prea mult timp liber (nu am înțeles exact cât timp au atunci când i-am întâlnit în parc cu nepoții, după ce i-au luat de la școala și înainte de a le da să mănânce și a pregăti cratițele cu bunătăți pentru întreaga familie).
Dacă rezultatul votului nu ne place este pentru că așa au votat pensionarii, părinții și bunicii care ne-au educat pe noi, democrații moderni și atotștiutori de astăzi. Mă rog, unii dintre noi, că ceilalți s-au dus la mici în loc să schimbe soarta țării.

sursa: RTV.net

Și apoi mă întreb: Cum de suntem atât de siguri fiecare ce a votat în "intimitatea" cabinei sale electorale? 

Să îți culpabilizezi părinții și bunicii denotă infantilism de gradul I. Adică, mai pe înțelesul modernilor și democraților de ocazie, nu e deloc cool!

Ce mi-a venit de vă scriu toate astea? 
Uite așa, mi-a venit.
Zilele trecute am surprins o imagine frumoasă.

Un grup de vietnameze micuțe și cu păr alb, venite în vizită la fata uneia dintre ele, încercau să ajungă în centru și întrebau cam pe toți cum să facă. Opinia publică s-a mobilizat plină de voioșie (la ora 7 dimineața!) și le-a suit într-un taxi. Mă uitam la ele și mi-au venit în minte amintiri de neuitat.

sursa: China Daily

În China funcționează cam așa: 

O persoană în vârstă este așezată la loc de onoare, în capul mesei; se merge la restaurant pentru vreun eveniment fericit cu familia în formație completă până la străbunicul cu baston sau în scaun cu rotile; dacă vrei să fii ajutat cu ceva sau recomandat cuiva, trebuie să te adresezi  unui fost funcționar din serviciul respectiv, acum la pensie, căci favoarea cerută de o persoană în vârstă nu poate fi refuzată. Cine face rău unui bătrân sau i se adresează nepoliticos este considerat ultimul dintre oameni, căci numai o persoană fără caracter face rău copiilor sau bătrânilor. Așa este China.

sursa: Vietnamese Culture

Iar în Vietnam, unde mă aflu acum, nimeni nu ar visa să atribuie vina foametei prin care a trecut țara, a războiului trecut sau a nereușitelor economice persoanelor în vârstă.

Dar asta este Asia...

Noi ce suntem?

A venit primăvara cea cu flori!  Vă doresc mult soare și multe, multe zâmbete.

Căci, 

Lipește ceva? Melodia...

Săptămână aceasta mergem pe ceva de neuitat sau...vintage.  click aici

Anul Porcului

Saigon, Vietnam

Am intrat în Anul Porcului! 

Porcul este al doisprezecelea animal al zodiacului. Potrivit unei legende, Împăratul de Jad a stabilit această ordine în funcție de momentul în care fiecare animal a ajuns la ospățul său. Porcul a întârziat fiindcă a dormit peste măsură.

Saigon, Vietnam

O altă poveste spune că un lup i-a distrus casa. Așa că porcul a fost nevoit să și-o reconstruiască înainte de a pleca spre banchetul împăratului. A ajuns ultimul și a ocupat, cum era firesc, al doisprezecelea loc.

Porcul este, de asemenea, asociat cu ramura pământească (地支-dì zhī) hài (亥), și orele 9-11 din noapte. 

În ceea ce privește yin și yang (阴阳 -yīn yáng), porcul este yin. 

Saigon, Vietnam

În cultura chineză (și nu numai), porcii reprezintă simbolul bogăției.

Fețele lor dolofane și urechile mari aduc prosperitate.

împletituri din frunze de bambus - Saigon, Vietnam

Fac parte din această zodie considerată norocoasă persoanele născute în anii 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019. Sunt persoane realiste, pline de energie și entuziasm.

Saigon, Vietnam

Lor, dar și celorlalți, născuți în alte unsprezece zodii asiatice, un călduros LA MULȚI ANI!

Saigon, Vietnam

Saigon, Vietnam

Și, ca să și noi fim în temă, vă propun o poveste frumoasă care ne-a încântat multora dintre noi copilăria (eu o aveam pe diapozitive) și care poate reușește să îi facă să viseze și pe copiii noștri ultramoderni: 

"Povestea porcului" de Ion Creangă (click aici) 

O săptămână frumoasă!

Cursa pierdută

Se apropie TET, anul nou vietnamez. Din nou.

Peste puțin timp începe Anul Porcului iar eu voi face poze pe bulevard la expoziția de flori.

Cu siguranță voi găsi subiecte frumoase, protagoniști "florali", aranjamente inedite și exotice.

Și nu numai...

Între timp, ne-am apucat de curățenie generală. Spălăm geamuri, apoi le pictăm. Totul cu entuziasmul copilăresc al așteptării. Anul nou asiatic este o sărbătoare de familie. Aici în Vietnam, în China sau în altă parte din Asia, unii (cei mai mulți) călătoresc spre locurile de baștină. Alții preferă să rămână unde se află (Saigon, în cazul nostru), bucurându-se de orașul care în sfârșit respiră, de o metropolă modernă cu cer senin și străzi liniștite.
Indiferent că pleacă sau rămân, saigonezii fac lucrurile cu calm. Așa cum le făceau și cantonezii. Continuă să muncească, să se bucure de o cafeluță cu gheață, să își plătească facturile, să meargă la cumpărături, să își facă poze cu copăceii înfloriți în culori de acadele, să tragă un pui de somn la prânz, lungiți pe scuterele lor.

Fără să vreau, mă gândesc la disperarea noastră a occidentalilor în preajma sărbătorilor de iarnă. Alergăm fără întrerupere dintr-un loc în altul, în pragul magazinelor pare că ne dăm sufletul si ne aprovizionăm cât pentru un secol. Totul cu nervi și cu ochii pe ceas. 

Este o cursă contra cronometru, încercăm să dăm utilitate maximă timpului, să îl "optimizăm", calculând unde putem economisi minute prețioase. 

sursa The Hero Journal

Întrebarea mea de aici, din mijlocul acestei lumi asiatice care, totuși, construiește zgârie-nori muncind zi și noapte, este una simplă: Ce facem cu timpul câștigat?
Ne întoarcem la cei dragi, petrecem mai mult timp cu cine are nevoie de noi, citim mai mult, răsfoim albume de amintiri, ne plimbăm prin locuri necunoscute?
Ce facem cu timpul? Îi dăm cu adevărat utilitate, îl optimizăm pentru suflet sau trăim pe repede înainte, intrând în cercul vicios al goanei după himere și al economiei de timp și de cuvinte?
Pentru că în timpul liber vorbim mult mai puțin cu ceilalți și trimitem mesaje cu îmbrățișări virtuale. Asta când nu considerăm ca un Like ne-a scutit de răspunderea unui dialog.
Nu este oare o cursă contra timpului pierdută din start? Și asta nu pentru că nu putem opri timpul, ci pentru că nu îi dăm valoarea cuvenită, nu îl transformăm în delicatețe, iubire, îmbrățișare, întâlnire.
Fiecare minut câștigat în cursa noastră de disperați prin viață ar trebui transformat într-un minut petrecut, chiar și la telefon, cu cineva drag.

O săptămână frumoasă și cu...spor!

(click aici pentru o piesă vintage cu o interpretă mereu modernă...)

   

CHOCOLAT

Ieri pe stradă am văzut doi tineri care se sărutau, rezemați de un scuter. M-a fascinat fiindcă nici în China, nici aici la Saigon, nu am vazut efuziuni de acest fel.
În Europa se sărută peste tot, în metrou, în stații, în fața școlii, la piață, chiar și la rând la administrația financiară.
Dar în Asia vezi așa ceva mai rar. Tinerii se țin de mână, de după umeri dar nimic eclatant.
Cei doi, păreau rupți de ce se întâmplă în jurul lor. De marea de scutere care se mișca ca un roi de albine învăluind mașinile din toate părțile, de gardienii blocului din preajmă care, după voia bună apărută subit, e clar ca îi comentau.
Tinerii erau uniți într-o singură respirație. Nu aveau însă nimic vulgar, erau ca personajele unui tablou realist. Multe scutere, căști, învălmășeală gri iar ei doi o pată de culoare.

Mă uitam la ei și mi-a venit în cap o frază pe care o citisem cândva și care îi aparține poetului englez John Milton: „Din punct de vedere biochimic, dragostea este exact cum ai mânca cantități mari de ciocolată”.

Și m-am gândit la „șocolata englezească” pe care o prezenta bunica ca fiind secretul torturilor ei, maronii și lucioase, care extaziau prietenele și pe mine odată cu ele.

Și de câte ori mă gândesc la ea, vreau să revăd filmul Chocolat.

Așa că, uite, am plecat de la iubire și am ajuns tot la iubire.

Ce ziceți? Zilele acestea ne uităm la Juliette Binoche și Johnny Depp?

Cu o ceașcă de ciocolată caldă alături?

Pentru că este weekend, vă propun o nouă pagină din TERAPIA PRIN CULTURĂ: Joanne Harris sau gustul ciocolatei fondante.

Lectură plăcută!