Blonda de la Drept

Vă mai aduceți aminte filmul? Reese Witherspoon si personajul ei spumos, Elle Woods. O blondă care iubește rozul si iese mereu în evidență prin hainele si accesoriile sale. O fată ambițioasă, cu mintea brici dar și cu o inimă de aur. Sociabilă, empatică, pozitivă. 

De ce vorbesc în 2020 cu o pandemie în curs despre un film din 2001 zglobiu și roz bombon?

Pentru că stăm acasă și căutăm pozitivitatea cu lumânarea. Și în căutarea noastră o bună prietenă m-a anunțat pe Facebook că și-a recolorat site-ul de IT-ist în roz. (puteți verifica aici și afla și lucruri interesante dacă vă prindeți urechile cu tehnologia informației... și nu numai).

Mie îmi place cum arată și îi stă bine site-ului culoarea asta de confetti, dar mirarea mea este că am început să iau în considerare rozul. Până acum, pentru mine, era culoarea de joacă a fetițelor și simbolul femeii Barbie. 

Cine se îmbrăca în roz, se încumeta să își aleagă vreun accesoriu astfel colorat, vai de mine... infantil, narcisist și așa mai departe.

Și acum îmi place.

De ce? Sã fie vârsta sau vreun feng shui?

De aici am mers mai departe și am dat de descrierea succintă a culorilor și a influentei lor în viață. Rozul este legat de romantism, dragoste, pace, receptivitate.

Iar dacă ești prea timid trebuie să îl eviți.

Și am mai aflat despre o carte interesantă privind efectul liniștitor al acestei culori.  

Autorul, Adam Alter, vorbește cu perspicacitate și umor despre natura umană. Miraculoasa capacitate tranchilizantă a rozului bombon a fost testată în închisori:  deținuții nou-veniți intră furioși și agitați în celula roz, iar peste cincisprezece minute ies de acolo mai calmi. După ce administratorii unor închisori mai mici, de provincie, au început să-i azvârle pe turbulenții aflați în stare de ebrietate în celule zugrăvite în roz, culoarea a fost neoficial botezată „Drunk Tank Pink” – „Roz de celulă pentru bețivani” sau, pe scurt, „roz tranchilizant”.

Și dacă îmi dau silința ajung și la alte informații legate de roz. Timp avem și internetul funcționează bine.

Dar mie ce amintiri îmi trezește culoarea asta? Funde și fundulițe nu, căci am purtat părul scurt până la facultate. Garofițele îmi plăceau cele roșii (ciclam), țipătoare în culoare și parfum.

Primul ruj a fost roșu corai că făcea contrast cu ochii.

Ah, știu...Cum de nu m-am gândit când e de ajuns să pronunț culoarea că îmi și vin în minte ...

bomboanele fondante!!!

La un moment dat se găseau doar astea prin cofetării și zahărul ăla concentrat mai ne ostoia dorul de ciocolată. Plus aromele și culorile. 

Dar când spuneai fondantă te gândeai la roz. Sau cel putin eu, pofticioasa!

Voi ce amintiri aveți?

Matrioșka sau cunoașterea de sine

Mă gândeam zilele trecute, în pauza asta lungă de sărbători, cât este de fals că noi oamenii ne cunoaștem foarte bine.

De fapt, știm atât cât să ne etichetăm ca produsele de pe rafturile magazinului și, uneori, ajungem chiar la performanța de a ne surprinde singuri.

Noi suntem precum păpușile rusești Matrioșka (în realitate inspirate de o păpuşă japoneză ce îl reprezenta pe zeul Fukumura).

Una în alta, aceleași culori și modele, mărimi diferite. Precum fațetele personalității noastre.

Ceea ce știm despre noi este un portret pe care singuri ni l-am făcut, l-am pus pe perete și vrem să îi semănăm. Ne identificăm cu un defect sau cu o calitate, cu o trăire sau cu un impuls.

"Așa sunt eu, nehotărâtă", îmi spunea odată o prietenă care aștepta de la ceilalți soluții la probleme proprii și extrem de personale.

"Sunt unul care se enervează ușor", se justifica un coleg care, în primul an de facultate, se lua la harță cam cu toți profesorii. 

Exemplele ar putea continua. 

Ideea este că, astfel, devenim prizonierii unor prejudecăți de noi create! 

Care ar fi soluția concretă, așa cum îmi place mie?

Am găsit-o în opinia profesională și pragmatică a psihoterapeutului italian Raffaele Morelli.

sursa: ibs.it

În cartea sa, Scurt îndrumar de fericire, ne învață să schimbăm abordarea.  

În exemplul de mai sus și în aceleași condiții, prietena mea putea spune că traversează o fază de nehotărâre, în care ia decizii mai greu, iar colegul de facultate că trece printr-o perioadă tensionată, caracterizată de izbucniri nervoase (ceea ce s-a dovedit adevărat căci, după primul an de facultate, era cel mai răbdător student din câți am cunoscut!).

În felul acesta impulsionăm direct creierul care ne modelează constant și continuu. Imaginea despre noi este depășită și evităm să ne lăsăm absorbiți de o identitate ce nu ne aparține, o identitate care ne poate îmbolnăvi.

Și? Mai departe? Cine suntem noi cei adevărați? Cum ne recunoaștem?

Noi suntem cei reali atunci când nu ne dăm silința, nu ne forțăm cu nimic, când lucrurile ne vin natural, în ceea ce reușim să facem fără a fi învățat în prealabil, în acțiunile noastre spontane.

Doar atunci și, numai atunci, putem să ne simțim cu adevărat bine.  

Iar ca să încheiem mesajul motivațional de luni într-o notă de romantism, pe tărâmul iubirii noi cei adevărați avem șansa să putem întâlni dragostea meritată căci:

sursa: Famous People

"Suferința apare atunci când ne așteptăm ca ceilalți să ne iubească în felul dorit de noi".

(Paulo Coelho)

Un început de săptămână excelent!