Cu sau fără?

Vorbeam deunăzi cu niște tineri (nu chiar așa de tineri nici ei, ci mai tineri ca mine!) despre mode, gusturi, personalități ale epocii noastre.

Și am descoperit, de exemplu, un pasionat de operă care nu știa cine a fost Luciano Pavarotti.

Sau un amator de șansonetă care nu auzise de Charles Aznavour. 

Ori un iubitor de filme franceze care nu îl cunoștea pe Gérard Depardieu.

În situația această se află foarte multe persoane de aici și de oriunde iar pentru majoritatea străinilor, în tranzit sau stabiliți în Vietnam, lipsa unor asemenea cunoștințe este de înțeles. Vietnamezii au avut alte greutați și alte probleme, prin urmare interes zero pentru Montserrat Caballé și Freddy Mercury, Alain Delon ori Sean Connery.

Sursa: Lead Change Group

Dar eu provin dintr-o țară în care se spune că ne omoară curiozitatea.

Ne uităm mereu peste gard și așa aflăm că vecinul are o capră (căreia ulterior, ca în expresia cu pricina, îi dorim să moară). Și tocmai asta e ideea: ne uităm, ne interesăm, ne preocupăm. 

Sau cel puțin așa făcea generația mea în Epoca de Aur, atunci când informația nu se găsea "la liber". Adică,

Irina Margareta Nistor

atunci când vedeam filme americane  de pe casetele video aduse din străinătate (traduse și dublate în română de Irina Margareta Nistor), 

atunci când ascultam posturi de radio interzise (cu aparatul departe de calorifer ca să nu audă tot blocul și să se trezească vreunul în vorbă cu cine nu trebuie), 

atunci când duceam "o atenție" la bibliotecară ca să ne pună deoparte vreo carte ce se găsea mai greu.
Și așa mai departe.


Era ideea de libertate pe care ne-o cultivam cu ardoare și, mai ales, ne plăcea să ne simțim cumva parte a unui întreg. Eram locuitori ai Europei, cetățeni ai lumii. O rezistență culturală la izolare și obscurantism. Nu aveam internet, Facebook, twitter, Instagram, dar le știam pe toate.

sursa: Cuvântul Ortodox

Astăzi le avem pe toate și nu mai știm nimic. 
Nu mai căutăm informația, ci o așteptăm să vină la noi. Și când vine o luăm de bună, nu mai verificăm sursa, logica, veridicitatea. 
Nimic.

Iar istoria nu ne interesează fiindcă e prea...veche.



Așa ajung la întrebarea pe care mi-am pus-o. Nu cumva atâta libertate ne ramolește? 
Devenim leneși în a cerceta, a căuta, a înțelege, votăm în joacă, discutăm despre probleme care ne depășesc, dăm atenție unor detalii insignificante și pierdem din vedere ansamblul, îi alegem pe proștii clari în exprimare în detrimentul deștepților complicați care ne îndeamnă să gândim.
Ce facem cu libertatea câștigată dacă nu evoluăm?
Eu mă așteptam să cucerim lumea prin cunoaștere, nu să ne întoarcem la Epoca de piatră!

Deci, cu libertate sau fără? 
Cu măsură sau nu?

O săptămână frumoasă!

Pentru coloana sonoră a zilei, click aici.