Diplomata agitată

 

Din 16 octombrie pe Netflix a început difuzarea sezonului 3 din Diplomata, serialul politic american care s-a bucurat în cele două sezoane precedente de un succes internațional răsunător, ajungând în topul celor mai urmărite seriale în rețeaua binecunoscută de streaming. 

„The Diplomat”, creație marca Debora Cahn (cunoscută pentru alte drame politice precum „The West Wing” și „Homeland”) o are în rolul principal pe Keri Russell, alias Kate Wyler - ambasador SUA în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. 

Intrigi, spionaj, conspirații, conflicte, totul asezonat cu un mix de umor și sentimente confuze.

Keri Russell, o actriță pe care o ador și pe care am apreciat-o în toate rolurile de până acum, fie ele clasice ori moderne, contribuie la ritmul alert al filmului printr-o interpretare plină de nerv.

Așa am definit-o în primele două sezoane și m-am străduit și eu ca spectator să țin pasul cu ea și conduita sincopată a personajului.

Dar...

La al treilea sezon am obosit.    

Nu l-am terminat încă, dar mi se pare dus spre Sex and the City, varianta diplomatică. Adică, logoreic, pe alocuri infantil, plin de anxietăți personale și nu numai...

Nu știu cui i-ar plăcea să fie reprezentat de o ambasadoare atât de agitată care, în loc de siguranță, dă impresia unui ghem de frustrări ce se rostolește dintr-o parte în alta până i se termină firele. O profesionistă care, în disperarea de a fi luată în serios pentru calitatea și timpul dedicat muncii sale, își schimbă cămășile (la aceiași pantaloni!) numai după ce se convinge că miros a transpirație (același gest actoricesc repetat în toate seriile, de parcă lipsa igienei personale ar echivala cu seriozitate, ori real commitment).

Personal, nu mai am nevoie de submarine rusești pierdute, conspirații și Marea Nordului, e de ajuns să o văd pe doamna ambasadoare într-o continuă alergare între birou și reședință, pe scările instituțiilor britanice ori americane, în parc, în camere, în lifturi, la micul dejun cu farfuria plină într-o mână în timp ce cu alta ține telefonul....ca să îmi iau o super porție de adrenalină oricum. 

Că, până la urmă, tot nu rezolvă mare lucru, se agită ca o rotiță nebună într-un angrenaj, dealtfel bine uns, premisă pentru un nou sezon.

O ador pe Keri Russell, e adevărat și nu o spun de complezență, dar mi se pare că exagerează în seria asta, parcă te aștepți dintr-o clipă în alta să se suie pe lustra din sufragerie. Ce-i drept, în aceiași pantaloni și cu părul nespălat.

Imaginea asta e obositoare. 

Ea vine totuși la pachet cu o interpretare surprinzător de profundă a lui Rufus Sewell, un alt actor care mi-a plăcut încă din tinerețe (a lui și a mea) când l-a jucat pe Marco Venier în Dangerous Beauty (1998) - pentru vizionare click aici 

Rufus Sewell joacă nuanțat, nu sare calul nici atunci când rolul îi impune să fie exagerat, agasant. Îl ajută privirea pătrunzătoare, alura natural elegantă, șarmul constant stăpânit. 

Bonus: personajul său devine simpatic (și) prin contrast cu soția cea veșnic nemulțumită de dubla poziție: ambasador și Second Lady. 

Două job-uri care, după cum spune un personaj din film, nu pot fi făcute în același timp decât cu riscul de a le face pe amândouă la fel de prost. 

Nu știu dacă e chiar așa, dar conform noului scenariu avem agitație la pătrat.

Vremea

După cum am văzut lunile acestea în Europa, vremea poate fi extrem de capricioasă.

Acum câteva zile circula pe rețelele de socializare o glumă cu Paștele. Mâncăm ouă colorate sau sarmale vopsite?

Se pare că vom mânca ca buni creștini ouă colorate și primăvara își va intra în drepturi.

La Saigon asemenea probleme nu au fost.

În general, știm ce să ne așteptăm de la o climă tropicală. Avem tot anul temperaturi în medie de 32 de grade și ne murăm cu ploile musonice.

sursa: pen&compass

Când plouă, apoi plouă!

Aici în sud sezonul uscat durează din aprilie până în mai, după care plouă bine de tot până în noiembrie.

De-a lungul coastei centrale precipitațiile încep în noiembrie și se opresc în decembrie.
Mergând spre nord, în jurul localităților Hué și Da Nang, ploile durează mai mult, din septembrie până în februarie.
Zona costieră a Vietnamului central este deseori lovită de taifunuri care aduc ploi torențiale și vânt cu forța unui uragan. Deși dificil de prezis, în general sezonul taifunurilor durează din august până în noiembrie.
Nordul Vietnamului este în general cald și însorit în lunile octombrie și decembrie după care sosește iarna cu o ceață fină și persistentă. Aici vara este sezonul ploios iar precipitațiile abundente fac zona deltei insuportabil de caldă, cu o umezeală persistentă și lipicioasă și cu inundații frecvente.

Ce înțelegem din toată această complicație meteorologică?

În primul rând, nicun sezon nu poate fi recomandat în exclusivitate pentru o călătorie în această țară. Dar dacă vizita acoperă întreg teritoriul Vietnamului, am putea totuși conveni că toamna (septembrie-decembrie) și primăvara (martie, aprilie) ar fi sezoanele favorabile, fără mari riscuri.

Asta dacă nu nimeriți în vreo excepție. Anul trecut, de exemplu, sezonul ploios a durat mai puțin iar lipsa ploilor a fost compensată de apa căzută în abundență în extrasezon (adică când trebuia să ne uscăm la soare).

În al doilea rând (și ultimul), această climă tropical musonică, destul de capricioasă, era imposibil să nu fi inspirat vreo legendă.

Deci, vă propun un nou episod din ciclul nostru de povești.

sursa: iStock

PĂLĂRIA CU POVEȘTI (4) : Son Tinh și Thuy Tinh.

Lectură plăcută și week-end frumos!